Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 201/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 201/
Ședința publică din data de 07 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu judecător
JUDECĂTOR 2: Aurel Burlacu Președinte Secția pentru - cu
Minori și de Familie
JUDECĂTOR 3: Cauze
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de - Procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, în prezent deținut în Penitenciarul Galați, împotriva încheierii de ședință din 26.03.2008 a Tribunalului Galați.
La apelul nominal a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 472/07.04.2008.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Recurentul inculpat, întrebat fiind, precizează că își însușește recursul declarat de avocatul ales în numele său.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentului inculpat apreciază că hotărârea instanței de fond, prin care s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, este netemeinică și nelegală, în sensul că instanța în mod greșit a dispus menținerea măsurii arestării preventive, în condițiile în care cel puțin unul din temeiurile prevăzute de lege care ar trebui să justifice această soluție, din punctul său de vedere nu subzistă.
Lecturând încheierea a observat că instanța s-a pronunțat prin respingerea unei cereri de revocare a măsurii arestării preventive, cerere pe care nu a formulat-
Precizează că la fond a solicitat în mod clar să se facă aplicarea disp. art. 160balin. 2 Cod procedură penală.
Într-adevăr, în subsidiar, a solicitat instanței ca, în situația în care se apreciază că sunt necesare anumite garanții, să se aibă în vedere posibilitatea înlocuirii măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Precizează că a declarat recurs doar împotriva încheierii de menținere a măsurii arestării preventive dispusă în baza art. 160 în ref. la art. 3002Cod procedură penală.
Consideră că hotărârea instanței de fond este nelegală deoarece temeiul prevăzut de art. 143 cu ref. la art. 146 Cod procedură penală nu subzistă.
Susține că încă din faza de urmărire penală au existat mari semne de îndoială cu privire la faptul că inculpatul ar fi autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Totuși, în cauză s-a întocmit rechizitoriul, după sesizarea instanței de judecată s-au acordat câteva termene din motive care nu țin de conduita inculpatului sau a apărătorului acestuia, ci din cauza altor participanți la procesul penal, și au fost audiate mai multe persoane.
Astfel, a fost audiată partea vătămată care, în fața instanței de fond, a precizat foarte clar că nu inculpatul aflat în boxă l-a lovit cu ciobul de sticlă în zona gâtului și l-a indicat pe autor ca fiind.
A fost audiat martorul A, care a precizat clar că a fost de față când a început incidentul în bar, că a fost de față când scandalul a continuat în stradă și a arătat că inculpatul nu se afla în preajma părții vătămate când aceasta a fost lovită cu ciobul de sticlă în zona gâtului. A precizat că o altă persoană a lovit-o pe partea vătămată și l-a indicat pe.
Pe același l-a indicat și inculpatul în declarațiile date la urmărirea penală. De asemenea, mai mulți martori au arătat că este persoana care are o tăietură la mâna dreaptă, în zona palmei. Învederează că a plecat în străinătate imediat după comiterea faptei.
Legat de atitudinea lui, fratele părții vătămate, arată că acesta susține în continuare că partea vătămată i-ar fi zis la spital că inculpatul a lovit-o cu ciobul de sticlă în zona gâtului. Mai susține martorul că a auzit din zvon public că inculpatul este autorul faptei. Din probele administrate în cauză se confirmă că fratele părții vătămate l-a identificat personal pe martorul, l-a dus la poliție și a solicitat să i se declarație, după ce el personal l-a acuzat pe inculpat ca fiind autorul faptei.
Martorul a dat acea declarație la poliție, l-a acuzat pe inculpat că este autorul faptei, dar nu s- mai prezentat și în instanță, deși este citat de vreo 5 termene.
Faptul că acest martor a fost adus de către fratele părții vătămate este confirmat de către martorii, și. L-a întrebat pe fratele părții vătămate cine l-a adus pe martorul, cum a aflat poliția de acest martor. Fratele părții vătămate a răspuns că el l-a dus la poliție și că a stat de vorbă cu martorul înainte de a merge la poliție.
Consideră că este ușor de înțeles că fratele părții vătămate are un anumit interes în a-l identifica pe inculpat ca fiind autorul faptei.
Arată că partea vătămată a spus în fața instanței că nu inculpatul l-a lovit, ci altă persoană, dar fratele său, audiat în instanță imediat după aceasta, susține în continuare acuzația.
Susține că instanța a audiat cel puțin două persoane care au precizat foarte clar că inculpatul nu este autorul faptei. Rechizitoriul se întemeiază în exclusivitate pe declarația martorului, dar dacă se parcurge cu atenție această declarație se constată că în punctele esențiale, în ceea ce înseamnă descrierea evenimentelor, declarația are importante lacune, ceea ce duce la concluzia că martorul nu a fost acolo când s-a întâmplat fapta. Astfel, martorul a spus că inculpatul este autorul faptei, dar celelalte aspecte pe care le relatează le încurcă. În acest sens solicită să se aibă în vedere cele declarate cu privire la proveniența ciobului de sticlă. Precizează că în realitate, în mâna autorului faptei, a fost o sticlă de fanta și a fost descrisă de mai mulți martori prezenți la locul faptei.
Consideră că în cauză există un cerc vicios și că nimeni nu dorește să mai ia nicio decizie cu privire la măsura arestării preventive a inculpatului: instanța de fond motivat de faptul că nu dorește să recunoască că a greșit, iar instanța de recurs întrucât apreciază că acum nu soluționează fondul cauzei.
Susține că după reținerea inculpatului și sesizarea instanței cu propunerea de arestare preventivă, situația în cauză s-a cam lămurit în timpul urmăririi penale.
Justificarea menținerii măsurii arestării preventive este bazată exclusiv pe temeiul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Dacă nu demonstrează că inculpatul nu este autorul faptei și că în acest moment nu mai sunt de administrat probe care să justifice menținerea măsurii arestării preventive, ulterior este inutil să mai facă discuții cu privire la art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv să arate că inculpatul a avut conduită bună anterior, că nu are antecedente penale, pentru că fapta în sine prezintă un grad de pericol social și nu are cum să justifice lipsa acestui temei.
Susține că, dacă existența unor indicii care să justifice o bănuială ar putea sta la baza luării măsurii arestării, a prelungirii măsurii în faza de urmărire penală, în faza procesuală în care se află cauza nu mai sunt suficiente indiciile, ci trebuie să existe probe temeinice de vinovăție, ori acest lucru nu există.
Solicită să se analizeze cu obiectivitate probele administrate în cauză, atât în faza de judecată, cât și în faza de urmărire penală, și să se observe că temeiul prev. de art. 143 Cod proc. penală cu ref. la art. 146.pr.pen. nu se mai justifică din perspectiva existenței unor probe temeinice, serioase, prin care să se demonstreze vinovăția inculpatului și că acest semn de întrebare care a existat în momentul întocmirii rechizitoriului, de fapt, s-a transformat într-o certitudine că inculpatul nu este autorul faptei.
Învederează că până la termenul din 23.04.2008 se va efectua testarea poligraf, proba fiind admisă de instanță. A cerut testarea poligraf a inculpatului, dar consideră că instanța ar putea pune în discuție din oficiu testarea poligraf și a altor persoane pentru a se vedea care este adevărul.
Pe cale de consecință, pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond, în rejudecare, să se constate că în cauză sunt aplicabile disp. art. 160 alin. 2 Cod procedură penală și să se procedeze în consecință.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din 26.03.2008 a Tribunalului Galați este nefondat și solicită respingerea ca atare.
Apreciază că instanța de fond a considerat în mod corect că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv cele prev. de art. 143 în ref. la art. 146 Cod procedură penală și 148 lit. f Cod proc. penală.
Într-adevăr, în cursul cercetării judecătorești apar anumite probe care luate singular ar putea conduce la concluzia că nu inculpatul ar fi autorul infracțiunii. Însă la această concluzie se ajunge numai dacă se examinează singular aceste probe.
Se susține de către inculpat, prin apărătorul ales, că există o serie de semne de întrebare și anume: de ce martorul, fratele părții vătămate, declară în mod constant că inculpatul este autorul infracțiunii și că ar fi desfășurat activități de natură să-l determine pe martorul, audiat în cursul urmării penale, să declare că inculpatul este autorul săvârșirii faptei. Din punctul său de vedere nu există un semn de întrebare la acest moment, având în vedere și probele care au fost administrate în cauză conform cărora inculpatul împreună cu martorul au încercat să-l determine pe partea vătămată la spital să declare că este autorul săvârșirii faptei.
La aceste aspecte se adaugă și poziția inconstantă a părții vătămate, care la urmărirea penală nu precizează în mod expres, iar la instanță vine în mod surprinzător și spune clar că martorul ar fi autorul săvârșirii faptei.
Consideră că în argumentarea poziției că martorul este autorul faptei, nu se dovedește de către inculpat la acest moment care este interesul martorului de a-l scoate vinovat de săvârșirea infracțiunii pe inculpatul și care este interesul de a-l proteja pe martorul.
În aceste condiții, instanța de fond în mod corect a apreciat că la acest moment subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, motiv pentru care solicită respingerea recursului declarat în cauză ca fiind nefondat.
Apărătorul recurentului inculpat, în replică, pentru a nu se considera că a evitat problema legată de întâlnirea de la spital, arată că inculpatul a explicat motivul pentru care a mers la spital: se zvonise deja în comună, zvon indus în rândul opiniei publice de către fratele părții vătămate, că el ar fi autorul faptei. Atunci a mers la spital pentru a-l întreba pe partea vătămată dacă el este autorul faptei, i-a cerut să se gândească bine dacă el l-a lovit.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, considerând că este nevinovat.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 26.03.2008 s-a respins cererea de revocare a stării de arest formulată de inculpatul, ca nefondată.
De asemenea, s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea prev. de art. 145 Cod procedură penală.
În conformitate cu disp. art. 160 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 3002Cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Totodată, s-a mai reținut că natura și gravitatea faptei, cât și proliferarea acestui gen de comportamente în ultima perioadă de timp conturează un real pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pre motive de nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea motivelor de recurs s-a arătat că din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăția sa, precizându-se că în cauză nu subzistă temeiul prev. de art. 143 Cod procedură penală.
S-a solicitat admiterea recursului promovat, casarea încheierii de ședință și în rejudecare să se dea eficiență disp. art. 160 alin. 2 Cod procedură penală.
Recursul formulat este nefondat.
. punctul de vedere al instanței de fond, în sensul că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin și în prezent raportat la disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Astfel:
- pentru fapta comisă legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani - art. 20 Cod penal rap. la art. 174 alin. 1 rap. la art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal;
- la dosar există probe administrate până în prezent din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Această din urmă condiție rezultă și din gravitatea deosebită a infracțiunii săvârșite, precum și din importanța valorilor sociale lezate prin comiterea faptei, valori ce ocrotesc viața și libertatea persoanei.
Apreciem că în cauză sunt întrunite dispozițiile art. 143 Cod procedură penală, în prima fază a procesului penal fiind administrate probe - declarațiile părții vătămate, concluziile raportului de constatare medico-legală, declarațiile martorilor, și - din care rezultă presupunerea că inculpatul e autorul faptei.
Faptul că partea vătămată și unii martori, cu ocazia audierii de către instanța de judecată, au revenit asupra celor declarate inițial, existând anumite neconcordanțe, apreciem că acestea vor fi avute în vedere cu ocazia analizării și interpretării întregului material probator cu ocazia finalizării cercetării judecătorești.
Totodată, apreciem că probele nu trebuie interpretate în mod singular, ci coroborativ de către instanța de judecată.
Inculpatul susține că, de fapt, martorul e autorul faptei, dar nu dovedește care e interesul martorului de a-l învinovăți și care e interesul de a-l proteja pe martorul.
Față de toate acestea, considerăm că în mod corect prima instanță a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat, motiv pentru care recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 08.09.1986 în mun. G, CNP -, cu domiciliul în mun. G,-, - 10,. 59, în prezent deținut în Penitenciarul Galați ) împotriva încheierii de ședință nr- din 26.03.2008 a Tribunalului Galați.
În baza disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
Grefier,
Red. -/08.04.2008
Tehnored. /2 ex./10.04.2008
Fond: -
Președinte:Daniela Liliana ConstantinescuJudecători:Daniela Liliana Constantinescu, Aurel Burlacu, Cauze
