Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 203/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 203
Ședința publică din: 16.03.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Grosu Valerica Niculina
JUDECĂTORI: Grosu Valerica Niculina, Anti Silviu Crîșmaru
-
GREFIER.
*******
MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU - este reprezentat legal prin procuror -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii din data de 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat asistat de avocat ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Apărătorul recurentului inculpat și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților, pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Arată că instanța de fond a reținut că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică având în vedere modalitatea comiterii faptei.
Solicită a se avea în vedere persoana inculpatului, împrejurarea că fapta a fost comisă împreună cu alți doi inculpați care în prezent sunt în libertate. Aceștia erau minori la data comiterii faptei, însă inculpatul era doar cu câteva luni mai mare. Acesta nu are antecedente penale, a avut un comportament bun anterior comiterii faptei, a regretat fapta comisă.
Solicită a se avea în vedere și schimbarea încadrării juridice din cursul urmăririi penale în art. 174 și împrejurarea că inculpatul provine dintr- familie organizată, nici un membru al familiei acestuia nu are antecedente penale și faptul că la data faptei inculpatul lucra.
Consideră că lăsarea în libertate a inculpatului nu poate crea temerea că prezintă un pericol social mai mare sau mai mic decât ceilalți doi inculpați.
Reprezentantul parchetului având cuvântul solicită respingerea ca nefondat recursului declarat de inculpat, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, întrucât subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fapta comisă de acesta fiind deosebit de gravă.
Recurentul inculpat în ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea în stare de libertate.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului penal de față constată următoarele.
Prin încheierea din data de 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în temeiul art. 300/2 raportat la art. 160/b s C.P.P.- menținut arestarea preventivă luată față de inculpatul.
Pentru a pronunța această încheiere Tribunalul a avut în vedere următoarele:
S-a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta dedusă judecății este mai mare de 4 ani, infracțiunea comisă este deosebit de gravă, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, față de modalitatea de comitere a infracțiunii și de intensitatea loviturilor aplicate victimei care era foarte tânără și de încercarea acesteia pentru a șerge urmele vătămărilor corporale pe care inculpatul le-a cauzat, împreună cu cei doi minori.
Împotriva încheierii penale mai sus menționate a declarat în termen legal recurs inculpatul, fără motiva în scris cererea de recurs.
Ministerul public, prin rechizitoriu nr. 199/P/2008 a dispus trimiterea în judecată a inculpatului în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 cod penal.
În fapt, s-a reținut că, inculpatul împreună cu coinculpații minori și, în noaptea de 30/31.05.2008 au lovit victima în mod repetat, cu pumnii și picioarele după care au aruncat-o într-un pentru a șterge urmele, aceasta decedând ca urmare a asfixiei mecanice, prin înec.
Probele administrate în cauză, concretizează date certe privind săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 cod penal
Temeiurile avute în vedere, de instanță, la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului au fost dispozițiile art. 148 lit. e și h Cod pr. penală (după modificarea Codului d e procedură penală - actualmente lit. e și f, în sensul că din datele existente rezultă necesitatea împiedicării săvârșirii unor alte infracțiuni de același gen și inculpatele au săvârșit mai multe infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fiind îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 143 Cod pr. penală.
Curtea Europeană Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că pericolul concret pentru ordinea publică rezultă și din gradul însăși de pericol social al unor infracțiuni săvârșite.
Referitor la condiția conformității dreptului intern cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, trebuie observat că dispozițiile art. 143 alin. 3.C.P.P. "să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală" se constată că aceste dispoziții sunt echivalente cu cele din art.5&1 c) din Convenție, respectiv "motive verosimile".
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, raportat la prevederile Convenției și practicii CEDO rezultă că luarea măsurii arestului preventiv este conformă și cu aceste dispoziții.
Temeiurile care au determinat arestarea inițială subzistă și acestea impun în continuare privarea de libertate.
Există date și indicii temeinice până în acest stadiu al procesului penal că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare și probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Din momentul pronunțării ultimei încheieri, prin care s-a menținut starea de arest recurentului-inculpat nu au apărut elemente noi care să conducă la concluzia că temeiurile care au dus la arestarea preventivă ar fi încetat, astfel încât, pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 385/15 pct.1 lit. b va C.P.P. fi respins ca nefondat recursul formulat de recurentului inculpat.
Față de cele mai sus reținute Curtea de Apel Bacău în temeiul art. 385/15 pct.1 lit. b va C.P.P. respinge recursul potrivit dispozitivului prezentei.
Se va constata că recurentele inculpate au fost asistate de apărător ales.
În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin.2 va C.P.P. fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 385/15 pct.1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.
Constată ca inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În temeiul art. 192 alin. 2 obligăC.P.P. recurentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 16.03.2009, în prezenta inculpatului arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Grosu Valerica Niculina, Anti Silviu Crîșmaru
- - - - -
-
GREFIER,
Red. înch.
Red.
Tehnored.PE/2 ex/17.03.2009
Președinte:Grosu Valerica NiculinaJudecători:Grosu Valerica Niculina, Anti Silviu Crîșmaru