Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 214/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ nr. 214/R/2009
Ședința publică din 5 mai 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Rus Claudia
JUDECĂTOR 2: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 3: Popovici Corina
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpata recurentă, născută la 17.08.1988, fiica lui și, din Arestul J B, împotriva încheierii penale din 24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, conform prevederilor art. 160/b Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpata recurentă, în stare de arest, asistată de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale din 05.05.2009, emisă de Baroul Bihor - Cabinet de Avocatură.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile de formulat instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul ales al inculpatei susține recursul, solicită admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate în sensul de a nu se mai dispune menținerea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii în libertate a inculpatei. Apreciază că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri și nici temeiuri noi care să justifice menținerea în continuare a măsurii arestării preventive a inculpatei.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat, și pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a încheierii recurate, având în vedere gradul de pericol social al infracțiunii ce i se reține în sarcina inculpatei, precum și atitudinea nesinceră a inculpatei. Arată că, se impune menținerea stării de arest preventiv a inculpatei, punerea în libertate a acesteia ar influența negativ buna desfășurare a procesului penal.
Inculpata recurentă, având ultimul cuvânt solicită să fie judecată în stare de libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a dispus, printre altele, în baza art.300/2 raportat la art. 160 ind. b Cod procedură penală menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei, născută la 17.08.1988, în loc.B, jud.B, fiica lui și, in prezent deținută in Penitenciarul Arad, măsură luată prin încheierea nr. 1/16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, in baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventiva nr. 1/2009 de către aceeași instanța, constatându-se că este definitivă în ceea ce privește cererea de înlocuire.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul Bihora reținut următoarele:
Inculpata a fost arestată la data de 16.01.2009, în baza mandatului de arestare preventivă nr.1/2009, emis de Tribunalul Bihor, cu motivarea că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de care este învinuită este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acesteia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpatei nu s-au modificat, subzistând pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării acesteia în libertate, motiv pentru care, văzând dispozițiile art.300/2 combinat cu art.160/b al.3 Cod de procedură penală a menținut arestarea preventivă a inculpatei și a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Împotriva acestei încheieri, inculpata a declarat recurs în termen, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii recurate, în sensul de a nu se mai menține măsura arestării preventive și punerea ei în stare de libertate, întrucât nu prezintă un pericol social pentru ordinea publică.
Examinând încheierea prin prisma recursului declarat, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivele de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică și legală, iar recursul declarat de inculpata este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit dispozițiilor prezentei.
Prima instanță a statuat în mod motivat și legal că se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei, având în vedere fapta pentru care aceasta este cercetată respectiv, infracțiunea de trafic de minori, reținându-se că la începutul anului 2007, prin inducerea în eroare, minora - în vârstă de 16 ani și mama unui copil de 4 luni a fost racolată de inculpată și transportată în loc. "regiunea -Italia" în scopul obligării practicării prostituției. Minora a fost găzduită de inculpată și învinuitul -zis "", cetățean albanez, care i-au reținut cartea de identitate și prin amenințare și violență a obligat-o să se prostitueze până la data de 23 mai 2007, când acțiunea infracțională a fost întreruptă de acțiunea organelor polițienești. Minora a fost violată de către învinuit și agresată fizic.
În cauză, în mod corect, prima instanță a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. "f" Cod procedură penală, de asemenea, în speță fiind întrunite cumulativ cerințele prevăzute de acest text de lege, inclusiv condiția pericolului pentru ordinea publică, pericol care, chiar dacă nu este identic cu pericol social al faptei, poate decurge din acesta. Mai mult de atât, curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol dedus din împrejurările în care s-au comis faptele, natura și gravitatea acestora, precum și elementele ce caracterizează persoana inculpatei.
Totodată, instanța de fond a avut în vedere și scopul măsurii preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal, iar pentru păstrarea ordinii publice și pentru a nu se aduce atingere în mod repetat valorilor sociale ocrotite de legiuitor, a apreciat că se impune menținerea măsurii arestării preventive luată față de inculpata.
Față de cele de mai sus, constatând că măsura arestării preventive a fost luată împotriva inculpatei cu respectarea dispozițiilor legale, că temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă și în prezent, neintervenind nici o modificare a acestora de natură să justifice înlocuirea măsurii arestării preventive, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală inculpata recurentă va fi obligată să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală,
RESPINGE, ca nefondat recursul penal declarat de inculpata recurentă, împotriva încheierii penale din 24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
decizie - /15.05.2009.
Judec. fond -
AS/15.05. 2009
2 ex.
Președinte:Rus ClaudiaJudecători:Rus Claudia, Munteanu Traian, Popovici Corina