Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 215/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ nr. 215 R/2009
Ședința publică din 5 mai 2009
Complet de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Rus Caludia
JUDECĂTOR 2: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 3: Popovici Corina
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent născut la data de 28.10.1990 în O, fiul lui și, deținut în prezent în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii de ședință nr.25 din 28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, conform prevederilor art.160/b Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză s-au prezentat inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale din 5 mai 2009, emisă de Baroul Bihor - Cabinet " ".
Ministerul Public a fost reprezentat de domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul ales al inculpatului - av. susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare de către aceiași instanță.Consideră că încheierea recurată este nemotivată, considerentele se contrazic cu dispozitivul hotărârii, tribunalul reținând în sarcina inculpatului fapte pentru care nu a fost trimis în judecată, respectiv trafic și consumator de droguri, în speță, fiind vorba de omor deosebit de grav și tâlhărie. Astfel, apreciază că singura soluție corectă pe care instanța de control judiciar o poate pronunța este cea de casare cu rejudecare, fiind vorba de un caz clasic de nulitate absolută. În altă ordine de idei, solicită a se constata că față de inculpatul măsura arestării preventive acestuia a încetat de drept și, pe cale de consecință, punerea de îndată în libertate a inculpatului, întrucât măsura a fost dispusă pe o durată de 29 zile, respectiv până în data de 32 aprilie 2009 (fila 200 din dosarul de urmărire penală).
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului, și pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a încheierii nr.25 din 28 aprilie 2009 Tribunalului Bihor. Arată că, nu contestă inavertențele existente dintre dispozitivul și considerentele încheierii, apreciind că cele două pasaje înserate în considerentele hotărârii fiind doar o eroare materială. În preambulul hotărârii sunt inserate argumente care pot conduce la concluzia că instanța a analizat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat, chiar dacă cele două - trei pasaje nu au legătură cu inculpatul. În altă ordine de idei, dacă s-ar ajunge la concluzia că se impune rejudecarea cauzei, potrivit dispozițiilor art.385/9 Cod de procedură penală coroborat cu art.art.382 alin.2 Cod de procedură penală "hotărârea poate fi desființata numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce privește latura penala sau civila, daca aceasta nu împiedica justa soluționare a cauzei", apreciază că se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului. În ce privește susținerea apărătorului inculpatului cu privire la încetarea de drept a măsurii arestării preventive a inculpatului o apreciază ca fiind nefondată, întrucât măsura arestării preventive nu a încetat de drept.
Inculpatul având cuvântul solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin încheierea penală nr.25 din 28 aprilie 2009, Tribunalul Bihor, în baza art.300/1 și art.160/b Cod procedură penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de inculpații:
1.născut la data de 25 aprilie 1990 în P, fiul lui și, CNP - în prezent deținut în Arestul IPJ B, măsură dispusă prin încheierea nr.13 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.17 din 5 martie 2009;
2.născut la data de 28 octombrie 1990 în O, fiul lui și, CNP - în prezent deținut în Arestul IPJ B, măsură dispusă prin încheierea nr.14 din 6 martie 2009 Tribunalului Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.18 din 6 martie 2009,
și a dispus menținerea acestei măsuri.
A respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul.
Onorariul pentru apărătorul din oficiu în cuantum de 100 pentru av. din cadrul Baroului B se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în baza delegației nr. 2263 din 28 aprilie 2009.
Pentru a pronunța această încheiere Tribunalul Bihora reținut următoarele, în ceea ce-l privește pe inculpatul:
Prin încheierea nr. 14 din 6 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 18 din 6 martie 2009 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 6 martie 2009 până la 3 aprilie 2009.
Verificând în baza art. 300/1 Cod de procedură penală legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a celor doi inculpați a constatat că acestea se mențin în continuare. Astfel, faptele pentru care au fost trimiși în judecată cei doi inculpați sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Instanța a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv acuzația comiterii unor infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsa mai mare de 4 ani și pericolul concret pentru ordinea publică ce ar rezulta din lăsarea inculpaților în libertate, pericol ce poate fi dedus din gravitatea faptelor reținute în sarcina lor, subzistă și în prezent, iar aceste temeiuri impun menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților.
Neexistând nici o modificarea sau dispariție a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, nu se impune nici revocarea acesteia și nici înlocuirea cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, nefiind îndeplinite condițiile art. 139 Cod procedură penală.
Față de cele expuse mai sus, instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpaților, dispoziție care semnifică implicit respingerea cererii subsidiare formulată de către inculpatul.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând, prin intermediul apărătorului său, admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât hotărârea atacată nu este motivată, considerentele hotărârii contrazicându-se cu dispozitivul încheierii, iar tribunalul a reținut în sarcina inculpatului fapte pentru care nu a fost trimis în judecată. A mai solicitat a se constata că măsura arestării inculpatului a încetat de drept și, drept urmare, a solicitat punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Analizând hotărârea atacată prin prisma recursului declarat în cauză, cât și din oficiu, potrivit disp.art.385/6 al.l și 3 Cod de procedură penală, cu privire la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art.385/9 Cod de procedură penală, Curtea apreciază că acesta este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.
Astfel, în mod corect, prima instanță a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece temeiul care a stat la baza arestării preventive a inculpatului subzistă - art.148 lit.f Cod de procedură penală.
Conform art.148 lit.f Cod de procedură penală, orice inculpat poate fi arestat preventiv când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În speță, cele 2 condiții sunt întrunite în mod cumulativ, deoarece inculpatul este învinuit de săvârșirea unor infracțiuni grave, respectiv omor deosebit de grav, prevăzută și pedepsită de art.174-176 lit.d Cod penal, tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art.211 alin.2 lit.b și conducere fără permis pe drumurile publice a unui autovehicul, prevăzută și pedepsită de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002,toate cu aplicarea art.33 lit. a Cod Penal. De menționat că pericolul concret pentru ordinea publică reiese din circumstanțele reale ale comiterii faptelor, gravitatea și modalitatea de săvârșire a acestora.
Pe de altă parte, măsura dispusă de instanța de fond corespunde exigențelor art.5 par.1 lit.c din CEDO ratificată de România prin 30/1994, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată. În speță, au fost respectate și prevederile art.5 par.3 și 4 din CEDO. Atâta timp cât nu s-a stabilit că deținerea inculpatului este nelegală, nu sunt motive pentru a nu mai menține starea de arest a inculpatului.
De menționat că, criticile inculpatului sunt neîntemeiate. Astfel, nu se poate reține că instanța de fond nu a motivat încheierea atacată, și nici că, considerentele hotărârii contrazic dispozitivul acesteia, câtă vreme în considerentele hotărârii atacate se arată argumentele pentru care a fost menținută măsura arestului, iar prin dispozitivul hotărârii, respectiv prin minută este menținută măsura arestului.
Este adevărat însă, că în considerentele hotărârii se face referire la un moment dat, la o altă stare de fapt, dintr-un alt dosar, dar apreciem că, în speță, suntem în prezența unei vădite erori materiale, mai ales că în considerentele hotărârii se vorbește în mod expres de inculpatul, arătându-se încheierea prin care s-a dispus arestarea sa preventivă, precum și durata acesteia.
În baza dispozițiilor art.192 alin.2 Cod procedură penală, inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent, împotriva încheierii penale nr.25 din 28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
Cu opinie separată
decizie - /14.05.2009.
Judec. fond -
AS/14.05.2009
2 ex.
OPINIA SEPARATĂ
Din păcate legislația internă română nu prevede nici o sancțiune pentru lipsa motivelor concrete a menținerii arestării preventive. Sub căciula devoluțiunii în recurs se ajunge în situația de a fi suplinite carențe greu de imaginat.
este din acest punct de vedere extrem de exigentă și nu admite nici un rabat atunci când este vorba de garanțiile împotriva privării de libertate ( art.5 din Convenție).
O dovedesc în acest sens sancțiunile aplicate diferitelor state și nu în ultimul rând României.
Justificarea oricărei perioade de detenție, indiferent cât de scurtă, trebuia să fie demonstrată în mod convingător de către prima instanță, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față.
S-au creat grave confuzii privind considerentele menținerii arestării făcându-se vorbire despre o altă stare de fapt, cu un alt obiect ( trafic de droguri).
Și pentru a exemplifica mai concret obligativitatea instanțelor de a se apleca asupra motivelor care stau la baza arestării preventive a unei persoane vom face trimitere la cauza " Mihuță c/a României ( cererea nr.13275, hotărârea din 31.03.2009). Curtea a constatat încălcarea art.5 alin.3 din convenție prin motivarea superficială a încheierilor de menținere a arestului preventiv și de respingere a cererilor reclamantului de punere în libertate, încheierile primei instanțe prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive și s-a respins cererea de punere în libertate a reclamantului, nefiind motivate sau fiind motivate superficial
din practica în acest sens sunt mult mai numeroase ( ex. Belchev c/a Bulgariei, 39270/2004) și de aceea cred că singura sancțiune aplicabilă în cazul de față era desființarea încheierii și trimiterea cauzei la prima instanță pentru o nouă judecată și nu suplinirea în recurs a acestor deficiențe, cum s-a procedat în cauză.
Judecător,
- -
opinie 15.05.2009
Președinte:Rus CaludiaJudecători:Rus Caludia, Munteanu Traian, Popovici Corina
