Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 224/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 224/2008

Ședința publică de la 22 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Stanca Ioana Marcu

JUDECĂTOR 2: Tiberiu Peter

JUDECĂTOR 3: Oana Maria Călian

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin

- procuror

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest, asistat de avocat G - apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care inculpatul învederează instanței că a formulat recurs pentru a se dispune punerea sa în libertate, avându-se în vedere starea familială și faptul că are un copil mic în întreținere.

Nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocatul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând, cercetarea inculpatului în stare de libertate față de motivele invocate, apreciind că nu se mai justifică menținerea stării de arest preventiv.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului formulat de inculpat ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală, în mod corect fiind menținută starea de arest a inculpatului.

Având ultimul cuvânt, inculpatul lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea penală din data de 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara -Secția Penală în dosar nr- a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului, în conformitate cu prevederile art.160/b Cod procedură penală și art.300/2 Cod procedură penală.

În baza art. 139 Cod procedură penală a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că, și în prezent subzistă temeiurile care au dus la arestarea preventivă a inculpatului, în sensul că pentru infracțiunea pentru care este trimis în judecată legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen, inculpatul, solicitând casarea hotărârii atacate, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate, motivând că nu are surse de venituri, are un copil mic în întreținere și nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Verificând legalitatea și temeinicia încheierii atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, se constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr.119/26.02.2008 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosar nr- inculpatului i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și de furt calificat.

În baza art. 350 Cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani și inculpatul .

În cauză a fost fixat primul termen de judecată la data de 15 mai 2008.

La termenul de judecată din 17 aprilie 2008, fixat pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului.

Având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și că prin modalitatea în care a comis fapta reținută în sarcina sa, lăsarea acestuia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, Curtea constată că sunt întrunite, în continuare condițiile cerute de art.143, 148 lit. Cod procedură penală, în mod legal și temeinic instanța de apel a menținut starea de arest preventiv în condițiile art.300/2 raportat la art.160/b Cod procedură penală, mai ales că acesta este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent.

Față de aceste considerente, în baza art.141 raportat la art. 385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosar nr-.

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului 100 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului numit din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - - -

GREFIER

- -

Red. PT

Dact.LA/2ex/30.04.08

Președinte:Stanca Ioana Marcu
Judecători:Stanca Ioana Marcu, Tiberiu Peter, Oana Maria Călian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 224/2008. Curtea de Apel Alba Iulia