Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 232/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 232/R/2009
Ședința publică din 14 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Purice Președinte Secția Penală
JUDECĂTORI: Delia Purice, Iuliana Moldovan Maria Boer
- -
GREFIER: - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 7 aprilie 2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv față de inculpatul.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărători aleși, avocați, C din cadrul Baroului M, cu delegații la dosar și avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului solicit, în principal, în temeiul art. 160 proc.pen. revocarea măsurii arestului preventiv, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu mai subzistă și nici nu există temeiuri noi care să impună privarea de libertate în continuare. Această măsură a fost luată în considerarea infracțiunii săvârșite și raportat la aspectul că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. În prezent acest pericol nu mai există. Au trecut 8 luni de zile de la data comiterii faptei. Potrivit jurisprudenței CEDO pericolul concret pentru ordinea publică trebuie să fie demonstrat, nu doar afirmat. CEDO a statuat în cauza Tase contra României că nu poate sta la baza luării acestei măsuri o simplă afirmare a pericolului concret pentru ordinea publică. Acest aspect este confirmat și într-o altă decizie pronunțată de CEDO, respectiv cauza Wemhoff contra Germaniei, precum și decizia nr. 336/2007 a Curții de APEL CLUJ.
Apreciază că în cauză a fost împlinit termenul rezonabil prevăzut de CEDO și de jurisprudența internă, inculpatul fiind arestat preventiv de peste 7 luni de zile. CEDO a făcut referire la faptul că trebuie avută în vedere complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului. În această cauză s-au administrat o serie de probe, au fost audiați martori, astfel încât nu se poate susține că a efectuat ceva de natură a tergiversa soluționarea cauzei. S-a dispus disjungerea cauzei privind plângerea formulată de inculpat împotriva numitului, cel care l-a agresat inițial pe inculpat. La termenul din data de 7 aprilie 2009 de la instanța de fond a sosit un răspuns din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, care a confirmat că în acel dosar disjuns nu s-a efectuat niciun act de urmărire penală.
A solicitat în fața instanței de fond efectuarea unei expertize medico-legale în cauză, însă instanța a amânat pronunțarea asupra acestei cereri în probațiune. O prelungire, menținere în mod repetat a măsurii arestului preventiv ar duce la încălcarea dispozițiilor art. 5 din CEDO.
În concluzie, solicită admiterea recursului declarat de inculpat pentru considerentele mai sus arătate.
Apărătorul ales al inculpatului susține recursul formulat de inculpat și susține că prin menținerea măsurii arestului preventiv față de acesta nesocotește situația concretă a cauzei. Este necesar a se verifica dacă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă în continuare. CEDO a statuat trei principii care trebuie avute în vedere și anume dacă motivele justifică în continuare privarea de libertate, dacă există posibilitatea luării unor măsuri alternative mai blânde și dacă autoritățile sunt culpabile de nejudecarea procesului într-un termen rezonabil. Instanța de fond nu se raportează la momentul luării măsurii arestului preventiv, ci la alte momente procesuale apărute pe parcurs. Trebuie avut în vedere dacă temeiurile arestării preventive mai subzistă sau nu mai subzistă, pentru că raportat la momentul luării măsurii arestului preventiv rezonanța socială este alta, pericolul concret pentru ordinea publică este altfel apreciat și este absolut necesar să fie motivat în mod expres prin hotărâre.
Există anumite aspecte care trebuie verificate la menținerea măsurii arestului preventiv, dacă se mai justifică această măsură, respectiv dacă gravitatea infracțiunii este un motiv pentru menținerea măsurii arestului preventiv, dacă tulburarea ordinii publice mai prezintă elemente care să justifice menținerea măsurii arestului preventiv, dacă există pericolul ca lăsat în libertate inculpatul să se sustragă de la urmărire. În acest context susține că gravitatea faptei nu poate să justifice privarea de libertate. Inițial încadrarea juridică dată faptei a fost de vătămare corporală. Raportat la această împrejurare în acest context arestarea preventivă a depășit limita minimă prevăzută de lege pentru această infracțiune. Se pune problema dacă este imputabilă sau nu această prelungire a procesului inculpatului. Se preconizează o altă stare de fapt în acest dosar. Față de inculpat s-a luat inițial măsura obligării de a nu părăsi țara de către Tribunalul Maramureș, fiind admis recursul declarat de parchet și dispunându-se arestarea preventivă a acestuia de către Curtea de APEL CLUJ.
Apreciază că nu se poate susține la nesfârșit că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică. Inculpatul nu are antecedente penale, se află la prima confruntare cu legea penală.
În concluzie, solicită admiterea recursului pentru considerentele mai sus învederate.
Apărătoarea aleasă a inculpatului solicită admiterea recursului și arată că înțelege să critice hotărârea Tribunalului Maramureș. Instanța de fond trebuie, conf. art. 160 proc.pen. să verifice periodic dar nu mai târziu de 60 de zile dacă măsura arestului preventiv este legală. Această prevedere are menirea să nu transforme o măsură privativă într-una abuzivă. Tot la 60 de zile instanța trebuie să reaprecieze dacă se mai impune în continuare menținerea măsurii arestului preventiv. Instanța de fond nu a procedat în acest mod, întrucât hotărârea pronunțată este nemotivată. Instanța se oprește asupra deciziei din data de 17 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ și rămâne la acea motivare, însă deși este posibil ca la acea dată să fi fost temeinică, la acest moment nu se mai impune. Instanța de fond atinge într-o singură propoziție momentul actual și anume " și nici pericolul social nu s-a diminuat atât de mult". Se pune întrebarea cine stabilește diminuarea pericolului social sau cât de mult se diminuează acesta. Pericolul este cel care dă pulsul societății față de ceea ce s-a întâmplat, dacă societatea e siderată de ceea ce a făcut inculpatul. Dimpotrivă opinia publică nu s-a îndreptat împotriva inculpatului, ci împotriva părții vătămate. Dacă vorbim de pericol social vorbim de o prezumție de vinovăție, nu de nevinovăție. Trebuie văzută și persoana care se presupune că prezintă pericol pentru ordinea publică. Este un tânăr care nu prezintă antecedente penale și care a ripostat pentru a se apăra.
Susține că la aprecierea termenului rezonabil se are în vedere și atitudinea organului competent. Dacă nu s-au administrat probe, acest aspect nu trebuie să fie imputat inculpatului. Solicită instanței să aibă în considerare că este.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat. E adevărat că în urma verificării lucrărilor dosarului, a constatat că instanța de fond în motivarea încheierii a realizat un scurt istoric a situațiilor care s-au precedat în acest dosar, ajungând la împrejurarea când Tribunalul Maramureșa dispus revocarea măsurii arestului preventiv, însă această soluție nu a fost menținută de Curtea de APEL CLUJ, care a admis recursul și a menținut măsura arestului preventiv față de inculpatul. Apreciază că instanța de fond a dat semnificația necesară analizei situației existente în acest dosar.
În motivarea recursului s-a făcut referire la diminuarea pericolului social pentru ordinea publică, a temeiului prev. de art. 148 lit. f proc.pen. la faptul că a fost împlinit termenul rezonabil, la dreptul inculpatului de a fi pus în libertate pe parcursul judecării unui proces, la rezonanța faptei, care s-a diminuat după 8 luni de arest preventiv, precum și raportat la împrejurarea că inculpatul a fost pus în libertate. Apreciază că această hotărâre este motivată și întrunește cerințele prevăzute de lege pentru a fi legală și se bazează pe situația existentă în acest dosar. Instanța de fond are în față o cauză grea, fiind comise mai multe infracțiuni cu o gravitate deosebită. Consideră că instanța de fond când a luat măsura arestului preventiv față de acest inculpat a hotărât corect, raportat la gravitatea socială ridicată, având în vedere modalitatea de comitere a faptei, precum și consecințele acestei fapte. Pericolul concret pentru ordinea publică nu s-a diminuat în cazul de față.
Susține că deși art. 148 lit. f proc.pen. nu se referă la pericolul social al faptei, totuși Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu titlu de principiu elementele ce trebuie avute în vedere la aprecierea acestui pericol. Această faptă prezintă un pericol social ridicat.
În concluzie, apreciază că instanța de fond atunci când a respins cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestului preventiv a pronunța o hotărâre temeinică și legală, motiv pentru care solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat.
Apărătoarea aleasă a inculpatului, având cuvântul în replică, arată că în cauză inițial s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi țara, apreciindu-se de către instanța de fond pericolul concret pentru ordinea publică nu este ridicat. A fost admis recursul declarat de parchet și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului. Ulterior, s-a revocat măsura arestului preventiv, însă Curtea de Apel a admis din nou recursul și a dispus menținerea măsurii arestului preventiv. Măsura arestului preventiv nu poate să justifice și să anticipeze o eventuală situație privativă de libertate. Egalitatea de tratament este o chestiune reală, dacă unul dintre coinculpați a fost pus în libertate, atunci de același tratament trebuie să se bucure și acest inculpat. Opinia publică a fost în favoarea inculpatului, acesta a fost realmente victima acelui atac.
Apărătorul ales al inculpatului face trimitere la o decizie a Curții de APEL CLUJ, nr. 336/2007, prin care Curtea a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin simplul fapt că s-a stins rezonanța pentru ordinea publică. Când ne raportăm la un termen rezonabil trebuie să avem în vedere toate fazele procesuale, inclusiv faza de urmărire penală. Inculpatul a urmat toate procedurile pentru finalizarea în termen rezonabil a acestui proces. Faptul că s-a disjuns plângerea formulată de inculpatul nu justifică o analiză diferențiată a situației.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorilor săi și arată că se va prezenta la fiecare termen de judecată dacă va fi pus în libertate.
CURTEA
Prin încheierea penală pronunțată în ședința publică din 7 aprilie 2009 de Tribunalul Maramureș au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestării preventive precum și cea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpatul și în temeiul art. 300/2 rap. la art. 160/b s C.P.P.-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive care a fost menținută.
S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș întocmit la 28 octombrie 2008 în dosarul nr. 226/P/2008 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, a inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev.de art. 20.pen. rap.la art. 174, 175 alin.1 lit.d, i pen. distrugere prev.de art. 217 alin.1 pen. ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev.de art. 321 alin.1 pen. și port nelegal de obiecte confecționate pentru tăiere, lovire prev.de art. 11pct.1 din Legea nr. 61/1991 modificată cu aplicarea art. 33 lit.a pen.
La această instanță s-a format dosarul nr-, cauza fiind în prezent în faza de judecată.
Procedând din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului, în temeiul art. 3002.pr.pen. și art. 160 pr.pen. și la examinarea cererilor formulate de acest inculpat, tribunalul reține următoarele:
Prin încheierea penală nr. 74/R/2008 a Curții de APEL CLUJs -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev.de art. 20.pen. rap.la art. 174, 175 lit.d,i pen. infracțiunile de distrugere prev.de art. 217 alin.1 pen. de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev.de art. 321.pen. și de port ilegal de armă prev.de art. 11din Legea nr. 61/1991, în temeiul art. 148 lit. pr.pen.
Prin încheierea penală nr. 553 din 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureșs -a dispus prelungirea cu 30 de zile (2 octombrie - 31 octombrie 2008) a duratei arestării preventive inculpatului - soluție menținută prin decizia penală nr. 91/R/2008 a Curții de APEL CLUJ.
Prin încheierea penală din 30 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în acest dosar s-a menținut starea de arest a inculpatului - soluție menținută de Curtea de APEL CLUJ prin decizia penală nr. 653/R/06.11.2008.
Prin încheierea penală din 5 decembrie 2008 pronunțată în acest dosar Tribunalul Maramureșa înlocuit măsura arestării preventive a acestui inculpat cu cea a obligării de a nu părăsi țara, însă prin decizia penală nr. 765/R/2008 Curții de APEL CLUJ această încheiere a fost casată în sensul menținerii măsurii arestării preventive a acestui inculpat.
S-a reținut în considerentele acestei din urmă decizii că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat întrucât de la data de 30 octombrie 2008 până la data de 2 decembrie 2008 prima instanță nu a administrat nici o probă care să răstoarne situația de fapt inițială, că indiciile de comitere a faptelor sunt aceleași cu cele care au fost avute în vedere la luarea și la menținerea arestului preventiv, iar pericolul concret pentru ordinea publică nu s-a diminuat urmare a trecerii unei perioade de timp foarte scurte (raportat la gravitatea faptelor și la persoana inculpatului).
Pentru considerentele pentru care curtea de apel a apreciat la data de 17 decembrie 2008, dar și ulterior, că se impune a se menține măsura arestării preventive a inculpatului și care sunt obligatorii pentru instanță, văzând și faptul că de la acea dată nu s-a modificat nici starea de fapt și nici pericolul social nu s-a diminuat atât de mult încât să se justifice punerea în libertate a inculpatului, tribunalul a apreciat că temeiurile pentru care s-a menținut măsura arestării preventive a acestuia nu s-au schimbat, urmând, în consecință, a se respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive și cea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara și a se menține starea de arest a acestuia.
Durata arestării preventive a acestuia se încadrează și în prezent în limitele unui termen rezonabil, iar în cauză mai este necesară audierea unui număr semnificativ de martori (14).
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul criticând soluția pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea motivelor de recurs s-a solicitat în principal în temeiul art.160/b proc.pen.revocarea măsurii arestului preventiv iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
S-a apreciat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu mai subzistă și nici nu există temeiuri noi care să impună privarea de libertate în continuare.
S-a susținut că în cauză a fost împlinit termenul rezonabil prevăzut de jurisprudența CEDO precum și de jurisprudența internă, inculpatul fiind arestat preventiv de peste 7 luni de zile.
Recursul declarat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev.de art.20 pen.raportat la art.174, 175 alin.1 lit.d, i pen.distrugere prev.de art.217 alin.1 pen. ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev.de art.321 alin.1 pen.și port nelegal de obiecte confecționate pentru tăiere, lovire prev.de art.11pct.1 din Legea 61/1991 modificată.
Împotriva inculpatului a fost luată măsura arestării preventive pe o durată de 29 de zile reținându-se drept temei al arestării dispozițiile art.148 lit.f proc.pen.
S-a apreciat că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat întrucât nu au fost administrate de către instanța de fond probe care să răstoarne situația de fapt inițială, că indiciile din cuprinsul cărora rezultă comiterea faptelor sunt aceleași cu cele reținute la luarea și menținerea arestului preventiv, iar pericolul concret pentru ordinea publică nu s-a diminuat pentru a se justifica astfel punerea în libertate a inculpatului.
De asemenea, s-a apreciat în mod corect că durata arestării preventive se încadrează în limitele unui termen rezonabil.
Astfel, potrivit art.6 alin.1 din Convenție, orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină într-un termen rezonabil o decizie definitivă cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Scopul acestui text legal este acela ca persoanele aflate în această situație, să nu rămână multă vreme nejustificat sub o asemenea acuzație.
În ceea ce privește criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale, s-a statuat că acestea sunt similare cu cele referitoare la procedurile din materie civilă respectiv, complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.
Conform jurisprudenței CEDO caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Acest caracter trebuie evaluat de la caz la caz în funcție de trăsăturile specifice iar menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret numai dacă există indicii precise, în sensul unei necesități reale și de interes public care în pofida prezumției de nevinovăție prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală.
În speță, inculpatul este cercetat și a fost trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, cauza aflându-se pe rolul instanței de fond unde se administrează probațiunea.
Or, raportat la gravitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat, la complexitatea cauzei, durata arestării preventive a inculpatului de 7 luni, se înscrie în limite rezonabile.
Pentru toate aceste considerente, curtea apreciază că soluția pronunțată în cauză de instanța de fond este legală și temeinică în speță nu se impune revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, astfel că având în vedere și dispozițiile art.38515pct.1 lit.b proc.pen.recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
În temeiul art.192 alin.2 proc.pen.inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 10 decembrie 1982, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 7 aprilie 2009 a Tribunalului Maramureș.
Obligă pe inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.MB/CA
29.04.2009 - 3 ex.
Jud.fond.
Președinte:Delia PuriceJudecători:Delia Purice, Iuliana Moldovan Maria Boer
