Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 264/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr.917/2/2010
283/2010
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.264/
Ședința publică din data de 12 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Carmen Craiu
JUDECĂTOR 2: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 27 ianuarie 2010 Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.20.051/10.II.2010, aflată la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul ales al recurentului-inculpat depune la dosar împuternicirea avocațială și motivele de recurs și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, constând în adeverință de la Universitatea " ", unde inculpatul urmează cursurile Facultății de Marketing, o caracterizare făcută de unul dintre profesori și o adresă de la locul de muncă SC.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune încuviințării probei.
Curtea, după deliberare, încuviințează proba cu înscrisuri în circumstanțiere formulată de recurentul-inculpat, prin apărător ales, apreciind-o utilă cauzei, și procedează la administrarea acesteia, după care, nefiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat critică încheierea de ședință pentru depășirea termenului rezonabil al duratei măsurii arestării preventive, arătând că, deși instanța de fond a fost sesizată rechizitoriu pe data de 01.IX.2009, cu un prim termen de judecată pe data 03.IX.2009, până la acest moment, cercetarea judecătorească nu a început, numeroasele amânări fiind determinate de motive obiecte precum protestul magistraților, neîndeplinirea procedurii de citare a părților vătămate la sediile din străinătate, înlocuirea judecătorului inițial învestit, ca urmare a promovării acestuia, cu consecința repartizării dosarului judecătorului care asigura serviciul de permanență și care, practic, nu a motivat hotărârea, împrejurări care, deși obiective, au condus la trenarea cauzei de 6 luni, timp în care nu a fost administrată nicio probă.
În aceste condiții, având în vedere și atitudinea procesuală sinceră și cooperantă a inculpatului, care a recunoscut și a descris, cu lux de amănunte, activitatea infracțională, faptul că nu poate influența buna desfășurare a procesului penal, având în vedere caracterul infracțiunilor, împrejurarea că este singurul dintre inculpații din cauză care se mai află în stare de arest preventiv și că, nemaiprezentând interes operativ pentru organul de urmărire penală, a fost transferat din Arestul Direcției Generale de Poliție a Municipiului B în Penitenciarul Rahova, unde regimul de detenție este mai, consideră că se poate lua o măsură restrictivă mai blândă decât arestul preventiv, motive pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de prevenție a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art.145 Cod procedură penală, care este aptă să asigure scopul preventiv și educativ al măsurilor preventive.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că termenul rezonabil al duratei măsurii arestării preventive nu a fost depășit, având în vedere complexitatea cauzei, determinată de durata în timp a activității infracționale, de aproximativ 2 ani, dificultățile de ordin tehnic întâmpinate în procedura identificării și stabilirii activității inculpaților sub toate aspectele, stadiul procesual al cauzei, elemente în raport cu care apreciază că este prematur a se invoca o detenție excesivă.
Cât privește critica referitoare la nemotivarea încheierii de ședință, consideră că, dimpotrivă, soluția este amplu motivată, în cuprinsul acesteia instanța evidențiind atât indiciile rezonabile care subzistă, cât și pericolul pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar prezenta pentru ordinea publică. pericol relevat atât de perioada mare de timp pe durata căreia inculpatul a acționat, de prejudiciile considerabile cauzate părților vătămate, cât și de faptul că familia sa nu numai că a cunoscut activitatea infracțională a inculpatului, dar chiar l-a sprijinit și a beneficiat de câștiguri materiale, așa cum rezultă din convorbirile telefonice purtate cu mama și cu ratele său.
În egală măsură, nu se poate pune semnul egalității între contribuțiile infracționale ale celor doi inculpați, pentru că, în vreme ce în privința inculpatului s-a reținut că l-a ajutat pe să ridice diferitele sume de bani primite din străinătate, inculpatul a desfășurat o activitate infracțională mult mai amplă, cu consecința producerii unor prejudicii importante.
În replică, apărătorul ales al recurentului-inculpat arată că tocmai în considerarea acestor diferențe inculpatul a fost privat de libertate numai o lună, însă, la acest moment procesual, se justifică și pentru inculpatul punerea în libertate, după un arest preventiv de 10 luni, din care 4 luni în timpul urmăririi penale și 6 luni în cursul cercetării judecătorești, care nici măcar nu a debutat.
Recurentul-inculpat, personal, solicită să fie cercetat în stare de libertate pentru a fi alături de familie, în special de tatăl său, care suferă de cancer și va fi supus unei intervenții chirurgicale, de asemenea, pentru a-și putea continua și finaliza studiile, precizând că detenția într-un penitenciar este aspră și nici măcar nu poate citi o carte.
CURTEA
Prin încheierea de ședință din data de 27.01.2010 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția I Penală, în conformitate cu art. 3002Cod procedură penală rap. art. 160 alin. 3 Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.88/UP/09.04. 2009 emis de Tribunalul București - Secția I Penală.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut în fapt, în esență, că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, a constatat că există suficiente indicii temeinice în sensul art. 681Cod procedură penală și art. 143 alin. 1 Cod procedură penală din care rezultă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, raportându-se la convorbirile telefonice interceptate și înregistrate, date informative înregistrate, adrese IP identificate și verificate, procese verbale privind investigații și recunoașteri în teren, verificări cu privire la site-uri, link-uri prin care i-au transmis date de identificare a instrumentelor de plată electronică, procese verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare, procese verbale de efectuare a unor constatări tehnico-științifice, acte și documente, declarații martori, inculpați și învinuiți.
Tribunalul a constatat că se mențin și cerințele art. 148 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică întrucât acesta a avut o contribuție semnificativă în desfășurarea activității infracționale care este una complexă și s-a derulat pe o perioadă mare de timp (2ani) iar urmarea produsă prefigurează un prejudiciu extrem de ridicat în patrimoniul părților vătămate în cauză.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul care a susținut, prin apărătorul ales, că în cauză a fost ignorat termenul rezonabil al arestării preventive ca stare excepțională a arestării inculpatului. Astfel, a arătat că termenul rezonabil al arestării preventive în cursul judecății se examinează prin prisma art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ținând seama de criteriile stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului constând în complexitatea cauzei și comportamentul inculpatului și autorităților.
A mai arătat că inculpatul este arestat preventiv în cauză de aproape 11 luni de zile, în luna august a anului 2009 fiind sesizată instanța prin rechizitoriu, iar de la acea dată, cauza a comportat amânări neimputabile inculpatului datorate unor multiple vicii de procedură cu părțile vătămate (din ), inculpatul nefiind audiat.
Urmare a încălcării termenului rezonabil s-a solicitat să se observe că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, respectiv condiția refertoare la pericolul concret pentru ordinea publică, astfel că se justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localșitatea.
Examinând legalitatea și temenicia încheierii de ședință atacate prin prisma criticilor invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp. 3856teza finală Cod procedură penală,Curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge, în considerarea următoarelor argumente:
Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv,prin rechizitoriul nr. 326/D/P/2008 din 01.09.2009 al Parchetului de pe langă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pentru săvârșirea infracțiunilor de acces fără drept în sisteme informatice, interceptarea fără drept de date informatice și efectuarea de operațiuni frauduloase cu instrumente de plată electronică în formă continuată precum și pentru deținerea fără drept a unui program informatic, date informatice cod, parole în scopul comiterii uneia din infracțiunile prev. de art. 42 - 45 din legea nr. 161/2003 și spălare a banilor în formă continuată, fapte prev. de art. 42 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art.43 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 27 alin. 3 din Legea nr. 365/2002 cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic art.41 alin. 2 Cod penal și art. 46 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, toate cu aplic art. 33 lit. a) Cod penal.
Împotriva inculpatului s-a dispus luarea măsurii arestării preventive prin încheierea de ședință din data de 09.04.2009 a Tribunalului București - Secția I penală în baza căreia a fost emis nr. 88/UP din aceeași dată, pe o perioadă de 29 de zile, de la 09.04.2009 la 10.05.2009, pentru cazul prev. de art. 148 lit. b) și f) Cod procedură penală, măsura privativă de libertate fiind prelungită succesiv și verificată sub aspectul legalității și temeiniciei.
Curtea reține că,în cauză, există motive verosimile de a se crede că inculpatul, în perioada noiembrie 2007 - aprilie 2009 în realizarea aceleiași rezoluții, a accesat fără drept, în scopul de a obține date informative (constând în identificarea unor instrumente de plată electronică utilizate pentru efectuarea de plăți la ) și cu încălcarea normelor de securitate ale mai multor siteme informatice apaținând unor companii farmaceutice din Statele Unite ale Americii (, Professional, Store, NC, LA, Medicine To Go, Store, Medicine, și ), care utilizau programul informatic " Soft" pentru controlul dispozitivelor ( of ), a căror mentenanță (administrare) era asigurată de la distanță prin aplicația, a accesat fără drept mai multe sisteme informatice aparținând companiei./ din Statele Unite ale Americii, care utilizau pachetul software pentru procesarea plăților cu cărți de credit; contul de email -.com, aparținând numitului, director de operațiuni la compania./
Există, de asemenea motive verosimile de a se crede că în aceeași perioadă, inculpatul a interceptat fără drept, la diferite intervale de timp și în executarea aceleiași rezoluții infracționale, transmisiile de date informatice între sistemele implicate în realizarea / autentificarea plăților cu cărți de credit cu ajutorul unui program instalat fără drept. Conform instrucțiunilor date de inculpatul în cauză aplicației de interceptare, datele de identificare ale instrumentelor de plată electronică (cărți de credit) capturate se retransmiteau automat în conturi ( Transport Protocol) accesibile la anumite servere de unde ulterior, erau descărcate în vederea utilizării în scopul efectuării de plăți, transferuri ori transmiterii / vânzării către alte persoane,ori în vederea contrafacerii acestora.
Totodată, există date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul în aceeași perioadă de timp, a transmis / vândut în mod repetat, contra unor sume de bani semnificative (1500 USD/ 100 bucăți) cărți de credit și date și date de identificare ale unor instrumente de plată electronică, unor complici din România și din Statele Unite ale Americii, în scopul efectuării fără drept de operațiuni de retragere de numerar frauduloase.
Se mai reține de asemenea că există date din care rezultă că același inculpat, a dispus - în mod repetat - transferul unor sume de bani prin circuite financiare în numerar de tip dar și cu unități de valoare de tip " money" în scopul disimulării provenienței ilicite a acestora (tranzacționarea și vânzarea de date de identificare ale instrumentelor de plată accesate fără drept) și a achiziționat, personal ori prin intermediul unor complici, bunuri de valoare, în speță, autoturisme de lux, confirmând astfel bănuiala cu privire în activități de spălare de bani.
În raport cu amplul probatoriu administrat în faza de instrucție (urmărire penală) constând în interceptări autorizate și percheziții în sisteme informatice, constatări tehnico-științifice, ce au presupus investigații complexe, Curtea reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală dar și cele prevăzute art. 5 alin. 1 lit. c) din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, în sensul că măsura lipsirii de libertate a persoanei se poate dispune atunci când există motive verosimile că a săvârșit o infracțiune s-au există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor precum și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Curtea mai reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție, constituie potrivit jurisprudenței CEDO factori pertinenți care "legitimează o detenție provizorie", măsura arestării provizorie a inculpatului impunându-se pentru a fi conformă scopului instituit prin art. 5 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, prin prisma aceleiași jurisprudențe, în raport cu probele aflate la dosar, existând suspiciunea rezonabilă că s-a comis infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, măsura arestării preventive apare ca justificată, adecvată și proporțională cu scopul urmărit, al protejării siguranței publice și prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, conform exigențelor art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenție.
Curtea constată că sunt îndeplinite exigențele impuse de art. 148 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală atât sub aspectul minimului de gravitate prevăzut de lege (inculpatul a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani) cât și sub aspectul condiției referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică.
În aprecierea pericolului pentru ordinea publică nu se poate ignora gravitatea faptelor cu privire la care s-au adus acuzații inculpatului, reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni precum și posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoarea de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs. Franța că, în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității faptei în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a se refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciată ca atare de Curtea Europeană în interpretarea art. 5 paragraful 3 din Convenție. În același sens, s-a pronunțat Curtea Europeană în cauzei Neumeixter contra Austriei din 27.06.1968, Maliverg contra Franței, hotărârea din 31.05.2005.
În speță, implicarea importantă a inculpatului, pe o perioadă mare de timp (cca 2 ani), în accesarea fără drept a sistemelor informatice, interceptarea lor ilegală și efectuarea de operațiuni frauduloase cu instrumente de plată electronică, deținerea fără drept de programe informatice și utilizarea lor în scopul dobândirii în mod fraudulos de avantaje financiare, spălare de bani, fapte ce presupun o afectare specială a siguranței sistemelor informatice și a siguranței instrumentelor de plată electronică de natură să vatăme grav încrederea publică în funcțiile utile pe care acesta trebuie să le îndeplinească, amploarea activității infracționale și expansiunea acesteia, transfrontalieră, urmările produse - constând în însemnate prejudicii financiare, sunt elemente de natură a pune în lumină existența pericolului concret pentru ordinea publică, dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate.
Cu privire la critica privind încălcarea disp. ar. 5 paragraful 3 din Convenție Curtea constată că este vădit nefondată, astfel:
Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevede în art. 5 paragraful 3 că "orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1.lit c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Termenul rezonabil prevăzut în norma mai sus menționată se calculează de la data când persoana acuzată este reținută s-au arestată (dies a quo) și se sfârșește la momentul pronunțării unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă (dies a quem).
Durata rezonabilă a detenției conform art. 5 paragraful 3 care apreciază în concret, instanțele naționale având obligația să prezinte argumentele prelungirii măsurii prin raportare la probe și, întrucât persistența motivelor plauzibile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni după trecerea unei anumite perioade de timp nu mai este suficientă în motivarea măsurii, aceasta trebuie să evidențieze existența, fie a pericolului de fugă, fie a riscului săvârșirii unor noi infracțiuni, fie protejarea ordinii publice sau să prezinte modul în care a fost instrumentată cauza de autorități, prin sublinierea complexității ei.
Curtea Europeană a stabilit în cauza Allenet de Ribemont contra Franței, hotărârea din 10.02.1995 în paragraful 47 că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii.
Raportând aceste criterii la circumstanțele factuale concrete ale cauzei Curtea constată că nu a fost încălcat caracterul rezonabil al detenției preventive a inculpatului. Inculpatul a fost arestat preventiv la 09.04.2009, iar la 01.09.2009 instanța fondului a fost investită cu actul de sesizare, dată de la care, în vederea efectuării cercetării judecătorești prin readministrarea în mod nemijlocit și în condiții de contradictorialitate a probelor strânse în cursul urmăririi penale, s-a amânat judecata pentru realizarea procedurii de citare cu părțile civile prejudiciate care sunt companii cu sediul în Statele Unite ale Americii, în vederea respectării principiului egalității armelor și al dreptului la un proces echitabil astfel că nu se poate susține că procedura a fost prelungită excesiv.
. arestării preventive a inculpatului pe o durată de 11 luni în raport cu complexitatea cauzei raportată la activitatea infracțională a inculpatului care s-a derulat pe o perioadă de 2 ani și a căpătat dimensiuni transfrontaliere, la mijloacele și metodele specializate utilizate și urmările produse nu este nerezonabilă la acest moment procesual.
Curtea reține că în cazul în speță, menținerea detenției inculpatului este justificată, existând indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (hotărârea vs. Elveția din 26.01.1993).
Totodată nu se poate invoca lipsa de diligență în conducerea procedurilor la momentul procesual analizat astfel că, în ce privește caracterul rezonabil al măsurii arestării preventive a inculpatului se reține că nu a fost încălcat art. 5 din Convenție durata arestării preventive a inculpatului fiind justificată din perspectiva acestor exigențe.
Constatând că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a disp. art. 3002rap la art. 1602alin. 3 Cod procedură penală întrucât temeiurile de fapt și de drept care au impus privarea de libertate a inculpatului nu s-au modificat, arestarea preventivă a inculpatului fiind în continuare justificată, în vederea protejării ordinii publice, iar durata arestării preventive nu a depășit termenul rezonabil prevăzut de art. 5 paragraful 3 din Convenție.
Curtea în temeiul disp. art.38515pct.1 lit. b) Cod procedură penală va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 27.01.2010 pronunțată de Tribunalului București Secția a I-a Penală în dosarul nr-.
În temeiul disp. 192 alin.2 Cod procedură penală va obliga pe recurentul inculpat la cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul disp. art.38515pct.1 lit. b) Cod procedură penală respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 27.01.2010 pronunțată de Tribunalului București Secția a I-a Penală în dosarul nr-.
În temeiul disp. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - / 19.02.2010
Dact./ 26.02.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția I Penală
Președinte:Cristina Carmen CraiuJudecători:Cristina Carmen Craiu, Daniela Panioglu, Ioana
