Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 272/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr.1174/2/2010
342/2010
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.272/
Ședința publică din data de 12 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 2: Cristina Carmen Craiu
JUDECĂTOR 3: Daniela
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 22 ianuarie 2010 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.005.374/2010, în prezența traducătorului de limbă chineză, cu autorizația nr.1256/5.1999, eliberată de Ministerul Justiției - Direcția pentru Publicitate, Notari Publici, Executori Judecătorești și Consilieri Juridici.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat critică încheierea de ședință pentru greșita menținere a arestării preventive a inculpatului, arătând că din rapoartele de expertiză medico-legală și probele ridicate de la locul faptei reiese faptul că inculpatul nu a fost prezent la momentul și locul săvârșirii infracțiunii, mai mult decât atât, din alte înscrisuri, rezultă că nu se afla în țară în anul 1995, probe ce relevă nevinovăția sa, așa încât solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, cu punerea sa în libertate, urmând să se prezinte, la fiecare termen, în fața organelor judiciare.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, arătând că subzistă cerințele art.143 Cod procedură penală, respectiv există probe care justifică presupunerea rezonabilă că a săvârșit infracțiunea pentru care este învinuit, în acest sens fiind procesul-verbal de constatare și predare a lui -, rapoartele de autopsiere a celor două victime, rapoartele de expertiză criminalistică serologică, raportul de expertiză criminalistică fizico-chimică, procesele-verbale de recunoaștere de pe planșe foto, declarația martorului -, care a fost condamnat definitiv, declarațiile martorilor și declarațiile coinculpatului și, în egală măsură, sunt incidente temeiurile prevăzute de art.148 alin.1 lit.a și f Cod procedură penală, având în vedere limitele de pedeapsă stabilite de lege, faptul că, după comiterea faptei penale, inculpatul a fugit în scopul sustragerii de la urmărire penală și existența datelor referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică.
Recurentul-inculpat, prin traducător, arată că învinuirile ce îi sunt aduse nu au o bază temeinică, cu atât mai mult cu cât -, în ultima sa declarație, a relatat faptul că în autoturism se afla o altă persoană, de asemenea, nu este adevărat că mucurile de țigară găsite în mașină ar fi ale sale, deși se afirmă că a fost găsită amprenta sa digitală pe rola de scotch, această urmă papilară nu se găsește pe de scotch cu care a fost legată victima, motive pentru care solicită admiterea recursului și casarea încheierii de ședință.
CURTEA
Asupra recursului penal de față a reținut următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 22.01.2010 pronunțată în dosarul - Tribunalul București - Secția a II-a Penală a dispus, în baza art. 3002- rap. la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 474/UP din 19.12.2005 emis de Tribunalul București - Secția I Penală.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut, în esență, că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului nu au încetat și ele subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
S-a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru odinea publică, pericol ce rezultă din gravitatea infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, modalitatea concretă de comitere a faptei, dar și din circumstanțele personale ale inculpatului, acesta fiind cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat Republica Cehia pentru infracțiuni violente, respectiv luare de ostateci și lipsire de libertate.
În raport cu disp. art. 136 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că există motive temeinice de a se crede în necesitatea menținerii arestării preventive față de inculpat pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, în scopul administrării tuturor probelor, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea aflării adevărului, spre justa ei soluționare.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul menținerii detenției preventive arătând că nu a participat la comiterea faptei, iar din probatoriul administrat nu rezultă că a fost la fața locului, solicitând revocarea măsurii arestării preventive.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii de ședință recurată prin prisma criticilor invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp. art.3856teza finală Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge, în condițiile art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, în considerarea următoarelor argumente:
Prin încheierea de ședință din data de 19.12.2005 a Tribunalului București - Secția I Penală s-a dispus arestarea preventivă,în lipsă,a inculpatului pentru comiterea infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav și tâlhărie, prev. și ped. de art. 174 Cod penal raportat la art. 175 lit. a Cod penal și art. 176 lit. b) și d) Cod penal și art.211 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 20 rap. la art. 211 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal, reținându-se ca temeiuri ale arestării disp. art. 148 lit. c) și h) pr.penală în vechea reglementare, anterior modificării Codului procedură penală prin art. I pct.75 din Legea nr.356/2006.
În sarcina inculpatului s-a reținut că la data de 16.06.2005 împreună cu alte două persoane, a atras victimele Xu și Cong Bo, în apartamentul nr. 10 din-.. 18 sector 4 sub falsul pretext al purtării unor tratative comerciale, cu scopul de a le ucide și deposeda de sumele de bani deținute de acesta. După uciderea victimelor, a secționat cele două cadavre în fragmente pe care apoi le-a fiert și le-a aruncat în canalul colector al imobilului, însușindu-și suma de 17 milioane lei aflată asupra celor două victime.
Mandatul de arestare emis împotriva inculpatului a fost pus în executare la datade 27.08.2007când inculpatul a fost extrădat din Republica Cehia.
Prin rechizitoriul nr. 512 bis /P/1997 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, inculpatul a fost trimis în judecată sub acuzația de comitere a infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav și tâlhărie, prev. și ped. de art. 174 Cod penal raportat la art. 175 lit. a Cod penal și art. 176 lit. b) și d) Cod penal și art.211 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal.
Prin prisma disp. art. 3002Cod procedură penală, Curtea are a analiza în cauza de față dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului impun sau nu, în continuare privarea de libertate a acestuia.
În cadrul propriului său examen, Curtea constată că probațiunea administrată în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea cauzei pune în evidență existența unor motive verosimile de a se bănui că inculpatul, la data de 16.06.1995, împreună cu inculpații și -, acționând cu premeditare și cu scopul de a le deposeda prin violență pe victimele Xu și Cong Bo de sumele deținute, le-a atras pe acestea într-o locuință, unde le-a ucis (prin strangulare - sugrumare și lovituri cu corpuri tăietoare), după care a depesat cele două cadavre în bucăți de mici dimensiuni pe care le-a fiert și apoi le-a aruncat în vasul toaletei din B locuinței.
În susținerea datelor din care rezultă presupunerea comiterii faptei au fost administrate procese - verbale de cercetare la fața locului, proces verbal de constatare și predare a numitului -, rapoartele de necropsie a victimelor, rapoartele de expertiză criminalistică dactiloscopică, serologică și fizico-chimică, declarațiile martorului - (acuzat, condamnat definitiv) procese verbale de recunoaștere după fotografii.
Curtea constată astfel persistența suspiciunilor rezonabile că inculpatul în cauză a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată ceea ce constituie o condițiesine qua nonpentru legalitatea luării și menținerii arestării preventive.
În jurisprudența sa, Curtea a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că a comis o infracțiune - pericolul ca acuzatul să fugă ( împotriva Austriei, Hotărârea din 10.11.1969); riscul ca acuzatul odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției ( împotriva Germeniei, Hotărârea din 27 iunie 1968); să comită noi infracțiuni ( împotriva Austriei, Hotărârea din 10.11.1969); sau să ordinea publică ( împotriva Franței, Hotărârea din 26 iunie 1991 și împotriva Olandei, Hotărârea nr. 43701/04 din 05.07.2007).
În cazul vs. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat, că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția pentru un anumit timp.
În speță, gravitatea acuzației și mai ales ferocitatea și atrocitatea care transpare dinmodus operandi, împrejurarea că fapta comisă a lezat, în mod dublu, valoarea vitală care este viața omului ca și cupiditatea motivației comiterii unei asemenea fapte de extremă gravitate precum și circumstanțele personale ale inculpatului care are în antecedente, acuzații cu privire la alte fapte comise prin violență, justifică aprecierea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, impunând o reacție fermă împotriva unor astfel de conduite deviante.
În acest context, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes care se referă la buna administrare a justiției și protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Totodată, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit, așa cum s-a arătat motive întemeiate de a se refuza eliberarea unei persoane ce se impune a fi arestată preventiv, apreciate ca atare de Cutea Europeană în interpretarea art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauzele Neumeixter contra Austriei din 27 iunie 1968, cauza Dumant - Maliverg contra Franței, hotărârea din 31 mai 2005).
În cazul în speță, menținerea detenției provizorii a inculpatului se raportează și la pericolul de a se sustrage procedurilor.
Pericolul de a se sustrage procedurilor este întemeiat în cazul inculpatului care s-a sustras o perioadă foarte mare de timp de la urmărirea penală (mandatul de arestare fiind emis în lipsă și pe temeiul prevăzut de litera a) al alin. 1 al art. 148 Cod procedură penală), constatându-se astfel că există temeiuri suficiente și relevante pentru a se considera în continuare că există acest risc.
Astfel, menținerea arestării preventive a inculpatului este în continuare justificată de existența și persistența unor indicii grave de vinovăție ceea ce constituie în jurisprudența CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, iar măsura arestării preventive a inculpatului se impune în continuare pentru a fi conformă scopului instituit prin art. 5 al Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în raport de probele aflate la dosar existând suspiciunea rezonabilă" că s-a comis o infracțiune de extremă gravitate.
Contrar celor susținute de recurentul inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 143, 148 lit. a) și f) Cod procedură penală, art. 136 Cod procedură penală, Tribunalul apreciind în mod corect asupra necesității menținerii în detenție a acestuia în aplicarea justă a disp. art. 3002rap. art. 160 alin. 3 Cod procedură penală întrucât temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la arestarea inițială nu s-au modificat și impun în continuare privarea de libertate.
Drept pentru care, Curtea în temeiul disp. art.38515pct.1 lit. b). Cod procedură penală va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 22.01.2010 pronunțată de Tribunalului București Secția a Il-a Penală în dosarul nr-.
În temeiul disp. 192 alin.2 Cod procedură penală va obliga pe recurentul inculpat la cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul disp. art.38515pct.1 lit b). Cod procedură penală respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 22.01.2010 pronunțată de Tribunalului București Secția a Il-a Penală în dosarul nr-.
În temeiul disp. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în cuantum de 100 lei precum și onorariul cuvenit interpretului de limbă chineză, în echivalentul a cinci ore, în regim de urgență, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - /19.02.2010
Dact./ 26.02.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Magdalena IordacheJudecători:Magdalena Iordache, Cristina Carmen Craiu, Daniela
