Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 279/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 279/2008
Ședința publică de la 20 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tiberiu Peter
JUDECĂTOR 2: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 3: Stanca Ioana Marcu
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de inculpații și împotriva încheierii penale din 14 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns inculpații recurenți și personal în stare de arest ( Penitenciarul Aiud ) asistați de avocat - cu delegație din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul inculpaților solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în temeiul art. 160/b al.2 Cod pr.penală, revocarea măsurii arestării preventive luată față de cei doi inculpați, apreciind că nu se mai justifică ținerea lor în arest preventiv, câtă vreme cauza a fost restituită la procuror în vederea refacerii rechizitoriului.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursurilor formulate de inculpați ca nefondate și menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală, existând indicii care să justifice menținerea măsurii arestării preventive luată față de aceștia.
Având ultimul cuvânt, inculpatul solicită admiterea recursului și punerea în libertate.
Inculpatul regretă faptele comise și solicită a se dispune judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față:
Prin încheierea penală din 14 mai 2008 în baza art.300/2 Cod procedură penală rap. la art.160/b alin.3 Cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpații și .
Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut că inculpații au fost arestați preventiv prin încheierea penală nr.36/CP/20 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Sibiu întrucât au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată iar prin sentința penală nr.83/2008 Judecătoria Sibiu a restituit cauza parchetului în vederea refacerii rechizitoriului, menținând măsura arestării preventive.
În cursul soluționării recursului declarat de parchet Tribunalul a procedat înaintea primului termen de judecată la menținerea măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și .
Verificând recursurile declarate sub aspectul admisibilității acestora, Curtea reține următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt.
Prin sentința penală nr.83/2008 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr- în baza art.300 alin.2 Cod procedură penală cauza a fost restituită Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea refacerii rechizitoriului.
Prin aceeași sentință în baza art.332 alin.3 Cod procedură penală a fost menținută starea de arest preventiv a inculpaților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, instanța de recurs - Tribunalul Sibiu - menținând starea de arest preventiv luată față de inculpați conform art.300/2 Cod procedură penală raportat la art.160/ alin. 3 Cod procedură penală.
Potrivit prevederilor art.141 alin.1 teza II Cod procedură penală încheierea dată în primă instanță și în apel prin care se dispune menținerea arestării preventive poate fi atacată separat cu recurs. Prin urmare încheierea dată în recurs prin care se dispune menținerea arestării preventive nu poate fi atacată separat cu recurs.
Față de aceste considerente în baza art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală recursurile declarate de inculpați vor fi respinse ca inadmisibile.
În baza art.192 Cod procedură penală inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale din 14.05.2008 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare inculpat recurent să plătească statului suma de câte 90 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de câte 40 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20.05.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact. 2 ex/28.05.2008
Președinte:Tiberiu PeterJudecători:Tiberiu Peter, Oana Maria Călian, Stanca Ioana Marcu