Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 285/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 285/

Ședința publică de la 25 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 3: Maria Uzună

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin Procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - domiciliat în în C,-, împotriva încheierii de ședință din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect cerere de modificare a controlului judiciar, întemeiată pe disp. art. 1603cod pr. penală.

În conformitate cu disp. art. 297 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul inculpat, personal și asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Constanța.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea disp. art. 176-181 cod pr. penală.

Traducerea susținerilor inculpatului a fost asigurată de domnul, traducător autorizat de limbă chineză de către

În conformitate cu disp. art. 301 cod pr. penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit disp. art. 302 cod pr. penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511cod pr. penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prev. de art. 38513cod pr. penală.

Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Constanța și încuviințarea cererii formulate de inculpat de a se deplasa pe teritoriul țării. Prin decizia penală nr. 724 din 22.08.2007 a Tribunalului Constanța, s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar și s-a instituit în sarcina inculpatului, obligația de a nu părăsi localitatea C fără încuviințarea instanței. Solicită modificarea controlului judiciar cu posibilitatea deplasării inculpatului pe teritoriul țării, modificându-se această condiție. El a depus la dosar, mai multe înscrisuri privind activitatea comercială pe care o desfășoară. Este adevărat că soția lui are calitatea de administrator însă acest lucru este pur formal, aceasta neavând nici o legătură cu activitatea comercială. Această obligație instituită datează de 1 an și 9 luni, iar inculpatul a respectat- Consideră că după această perioadă îndelungată, scopul măsurii preventive a fost atins, iar desfășurarea procesului penal nu ar fi periclitată în nici un fel, inculpatul din 2007, s-a prezentat în permanență la proces.

Procurorul având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea dispozițiilor încheierii instanței de fond, care este temeinică și legală, întrucât nu se impune a fi înlocuită măsura.

Recurentul inculpat în ultimul cuvânt, prin traducător arată că, solicită a se aproba cererea numai in interes de serviciu, întrucât soția cu se poate ocupa de aceste lucruri. Are un copil de crescut și o familie d e întreținut. El la rândul lui a crescut într-un oraș M și civilizat. Solicită a se lua act că nu solicită traducerea soluției de astăzi.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin încheierea de ședință din 18 mai 2009, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanța, a respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul, întemeiată pe dispozițiile art. 1603Cod proc.pen. privind modificarea controlului judiciar.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:

La termenul din 18 mai 2009, inculpatul a formulat în temeiul art. 160/3 Cod proc.pen. o cerere de modificare a controlului judiciar dispus prin decizia penală 724/22.08.2007 a Tribunalului Constanța pronunțată în dosar penal -.

Prin această decizie invocată s-a admis recursul declarat de inculpat împotriva încheierii 1299/P/20.08.2007 pronunțată de Judecătoria Medgidia, s-a casat încheierea și în rejudecare s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar, impunându-se inculpatului obligațiile prevăzute de art. 160/8a alin.3 Cod proc.pen. raportat la art. 1602alin.3 și 31Cod proc.pen.

În susținerea cererii inculpatul a depus la dosar copii ale unor acte având ca obiect corespondență comercială cu parteneri de afaceri ( SC PLAST SRL RÂMNICU V, SC - GRUP SRL, SC WASTE SRL S M, SC SRL DR.TR. S) ai firmei al cărui asociat este ( SC SRL ), contractul încheiat de SC SRL cu firma Vnă SC SRL precum și contractul încheiat cu firma SC SRL.

Din aceste acte rezultă necesitatea prezenței inculpatului la sediile firmelor partenere pentru respectarea clauzelor contractuale referitoare la prezențareprezentantuluila încărcarea fiecărui container pentru verificarea cantității mărfii și a calității acesteia.

Instanța constată că la filele 63-67 dosar nr- ( primă instanță ) se află actele de constituire a SC SRL potrivit cărora au calitatea de asociați atât inculpatul cât și soția acestuia.

Potrivit art. 9 din actul constitutiv,administrarea societății se face de asociați, împreună sau separat, care vor asigura atât conducerea societății, cât și reprezentarea ei în relațiile cu terții.

Rezultă așadar că activitatea de administrare poate fi exercitată și de soția inculpatului, care se poate deplasa la sediile firmelor contractante, în calitate de administrator, pentru a fi prezentă la încărcarea containerelor cu marfă și efectuarea verificărilor, conform obligațiilor asumate.

Instanța de apel a apreciat că în această situație, măsura dispusă față de inculpat nu este de natură a aduce atingere activității comerciale pe care acesta o desfășoară și nu se justifică modificarea controlului judiciar impus acestuia.

În termen legal, s-a declarat recurs de către inculpat, prin care critică încheierea de ședință sub aspectul netemeiniciei și pe fond, solicită modificarea controlului judiciar al obligației de a nu părăsi localitatea C, cu posibilitatea deplasării pe teritoriul țării.

Examinând legalitatea si temeinicia încheierii recurate, în raport de critica formulată, curtea constată următoarele;

Recurentul inculpat a fost condamnat de Judecătoria Medgidia prin sentința penală nr. 1874/P din 28.10.2008 la pedeapsa finală de 3 ani închisoare, iar in prezent cauza este înregistrată în calea de atac a apelului la Tribunalul Constanța.

Din actele de la dosar, rezultă că inculpatul și soția sa, au calitatea de asociați la SC SRL.

În aceste condiții, susținerile din cererea de înlocuire, potrivit cărora este necesară prezența inculpatului la încheierea tuturor contractelor în afara limitelor teritoriale ale municipiului C, nu se justifică.

Mai mult, măsura dispusă nu poate aduce atingere activității comerciale pe care o desfășoară și nu se justifică modificarea controlului impus întrucât temeiurile care au fost avute în vedere până în prezent subzistă și nu au apărut modificări substanțiale.

Pe cale de consecință, în baza art.38515pct.1 lit."b" cod procedură penală, urmează a se respinge recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

De asemenea, în baza art. 189 cod pr. penală, urmează a se deconta onorariul pentru traducător autorizat de limbă chineză, domnul, în sumă de 559 lei, din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.1 lit."b" cod procedură penală,

Respinge recursul declarat de inculpatul - domiciliat în C,-, împotriva încheierii de ședință din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondat.

Conform art.192 alin.2 cod procedură penală, obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul în sumă de 559 lei pentru traducător se va plăti, potrivit art.189 cod procedură penală, din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art.309 alin.ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.05.09.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Jud. apel: /

Red.. Jud. -

Tehnodact. Gref. -

3 ex./27.05.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

Dosar penal nr-

_____ mai 2009

CĂTRE,

DEPARTAMENTUL ECONOMICO - FINANCIAR

Vă facem cunoscut că, pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA, se află înregistrat dosarul nr-, privind recursul declarat de inculpatul - domiciliat în C,-, împotriva încheierii de ședință din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.

In conformitate cu dispozițiile legale s-a procedat la traducerea susținerilor inculpatului din limba română in limba chineză și invers.

Această traducere, a fost efectuată în cauză de către dnul, persoană autorizată ca traducător de limba chineză, conform Legii nr. 178/1997, de către Ministerul Justiției;

Alăturat, vă înaintăm:

- decizia penală nr. 285/P din 25 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul penal nr- prin care s-a dispus avansarea din fondurile MJ a sumei de 559 lei onorariu traducător.

. traducător, poate fi contactat la numărul de telefon 0788.555.688.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

Președinte:Zoița Frangu
Judecători:Zoița Frangu, Adriana Ispas, Maria Uzună

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 285/2009. Curtea de Apel Constanta