Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 298/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr. 1304/2/2010
375/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 298
Ședința publică din data de 17 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Cîrstoiu
JUDECĂTOR 2: Risantea Găgescu
JUDECĂTOR 3: Liliana Bădescu
GREFIER: - -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de către recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 01.02.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția II-a penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat personal în stare de ars și asistat de apărător din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:
Apărătorul din oficiu pentru recurentul-inculpat solicită admiterea recursului împotriva Încheierii de ședință din data de 01.02.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția II-a penală în dosarul nr-, revocarea măsurii arestării preventive cu consecința judecării inculpatului în stare de libertate având în vedere că temeiurile care au stat la baza arestări preventive nu mai subzistă și nu au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală, este arestat de o perioadă de peste 1 an de zile, are patru copii minori în întreținere.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului și judecarea inculpatului în stare de libertate, iar în subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentanta Ministerului Public formulează concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, considerând că Tribunalul București în mod corecta apreciat că subzistă temeiurile care au stat la baza arestări preventive impunându-se în continuare menținerea stări de arest a inculpatului având în vedre natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite precum și circumstanțele personale ale inculpatului care este recidivist fiind condamnat anterior pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie. De asemenea apreciază că sunt îndeplinite și condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod de Procedură penală inculpatul pus în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește cererea de înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea reprezentanta parchetului solicită respingerea ca atare considerând că nu sunt îndeplinite condițiile prev de art. 139 Cod de Procedură penală.
Recurentul-inculpat având ultimul cuvânt solicită admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea având în vedere că a recunoscut fapta și are 4 copii în întreținere.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 01.02.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în temeiul art. 3002Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 3002Cod procedură penală rap. la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
A fost respinsă ca nefondată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că mijloacele de probă administrate justifică reținerea acelei presupuneri rezonabile, conform cu care inculpatul ar fi participat la săvârșirea faptelor pentru care este în prezent cercetat, alături de inculpata, pentru care sentința penală nr. 486/07.05.2009 a rămas definitivă.
De asemenea, s-a mai reținut că natura infracțiunilor care se presupune că au fost săvârșite de către inculpat, modul în care acesta a acționat (organizat împreună cu inculpata, având fiecare un rol prestabilit în ansamblul activității infracționale), consecințele acțiunilor sale (demonstrând un început de specializare a inculpatului în comiterea acestui gen de fapte) conturează un grad ridicat de pericol social generic al faptelor pentru care inculpatul este cercetat.
În consecință, instanța de fond a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului determină o stare pericol concret pentru ordinea publică, generând un sentiment de insecuritate și neîncredere în rândul societății, având în vedere că inculpatul a comis mai multe fapte de aceeași natură și folosind un mod de operare similar.
În ceea ce privește înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, instanța de fond a constatat că în raport de circumstanțele personale favorabile ale inculpatului, cum ar fi vârsta sa, faptul că are patru copii în întreținere, atitudinea avută față de fapta ce i se impută, nu justifică aplicarea art. 139 alin. 1 Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei mențineri a stării de arest, în condițiile în care nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii și nu au apărut temeiuri noi care să justifice aplicarea dispozițiilor art. 160 alin. 3 Cod procedură penală.
De asemenea, apărarea a solicitat instanței de recurs să constate că inculpatul a colaborat cu organele de cercetare penală, este arestat preventiv de peste 1 an de zile și are patru copii minori în întreținere, elemente ce fac posibilă înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, atâta timp cât nu vor fi aplicabile prevederile art. 160 alin. 3 Cod procedură penală, cum mai sus s-a arătat.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că instanța de fond a făcut o analiză judicioasă a dispozițiilor art. 3002Cod procedură penală rap. la art.160 alin. 3 Cod procedură penală avute în vedere la menținerea arestării preventive a inculpatului.
Împrejurarea că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. Cod penal și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 4 alin. 1 din legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și are patru copii minori în întreținere, nu sunt elemente care să conducă la concluzia că temeiul care a determinat arestarea preventivă - art. 148 lit. f Cod procedură penală - a încetat.
Pericolul concret pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică, rezultă cum în mod corect a reținut instanța de fond din natura faptelor pentru care este cercetat penal în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a Cod penal.
În ceea ce privește perioada de arest preventiv de aproximativ 1 an de zile, de asemenea nu se poate constata încălcarea a termenului rezonabil prev. de art. 5 alin. 3 din CEDO în condițiile în care se efectuează cercetarea judecătorească ce implică audieri de martori și administrarea celorlalte probatorii necesare soluționării cauzei.
Așa dar, Curtea constată în raport de existența indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a consumat și traficat droguri de mare risc și de pericolul concret pe care îl prezintă pentru ordinea publică prin săvârșirea unor asemenea fapte, că se mențin în continuare temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, nefiind incidente dispozițiile art. 160 alin. 2 Cod procedură penală, cum susține apărarea.
Și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, în mod corect a fost respinsă de instanța de fond, atâta timp cât apărarea nu a arătat care sunt acele temeiuri care impun o măsură restrictivă de drepturi, mai blândă și anume aceea impusă de art. 139 alin.1 Cod procedură penală rap. la art. 145 Cod procedură penală.
Așa fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge recursul declarat de inculpat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 01.02.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul - inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
Red.
Dact./29.03.2010
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Veronica CîrstoiuJudecători:Veronica Cîrstoiu, Risantea Găgescu, Liliana Bădescu
