Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 317/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE Nr. 317
Ședința publică de la 18 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky G -
JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
JUDECĂTOR. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva încheierii penale din 14.03.2008 a Tribunalului Arad pronunțată în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul - intimat în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Arad în data de 14.03.2008 și rejudecând, să se dispună menținerea măsurii arestării preventive față de inculpatul. În motivare a arătat că argumentele instanței de fond în susținerea opiniei că s-au schimbat temeiurile arestării preventive nu pot fi luate în considerare, având în vedere că inculpatul este trimis în judecată pentru infracțiuni deosebit de grave, s-a sustras cercetărilor penale, a manifestat nesinceritate și este recidivist. Apreciază că și în prezent subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, iar invocarea de către Tribunalul Arada practicii O s-a făcut la modul generic și nu poate duce la schimbarea temeiurilor concrete pentru care s- luat măsura preventivă.
Apărătorul inculpatului - intimat, avocat a solicitat respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și menținerea încheierii din 14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad ca fiind temeinică și legală. În motive învederat următoarele aspecte:motivația de recurs procurorului nu privește acest stadiu procesual; inculpatul nu a cunoscut de existența procesului penal, în cursul urmăririi penale existând un singur proces verbal din care rezultă că anterior emiterii mandatului de arestare preventivă inculpatul nu a fost găsit la adresa înscrisă în actul de identitate și ulterior, la finalizarea cercetărilor, nu s-a făcut dovada căutării inculpatul pentru prezentarea materialului de urmărire penală; anterior începerii urmăririi penale și emiterii mandatului de arestare preventivă, inculpatul a fost plecat în Italia unde a fost încadrat la o societate comercială, de unde era dispus să se întoarcă pentru a lămuri problemele. Pe de altă parte, sustragerea inculpatului de la cercetările penale nu a fost dovedită de către procuror așa cum bine reține prima instanță. Despre persoana inculpatului a arătat că acesta a fost încărcător- descărcător la societatea comercială creată de alte persoane și nu avea cunoștințe de utilizare a calculatorului și nici de emiterea facturilor. Mai mult, inculpatul este singurul arestat în cauză, coinculpații care de altfel au constituit grupul sunt judecați în stare de libertate. Inculpatul a fost sincer, nu a negat că a făcut parte din societate timp de două săptămâni, urmează să se prezinte la fiecare termen de judecată și nu va încerca să influențeze martorii, care de altfel sunt reprezentanții societăților comerciale cu care s-a intrat în contact cu ocazia derulării contractelor.
Inculpatul - intimat, având ultimul cuvânt, a lăsat la aprecierea instanței soluția ce urmează a fi pronunțată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 14.03.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, au fost respinse excepțiile invocate de reprezentanții apărării.
S-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi țara, în condițiile prevăzute de art. 1451
C.P.P.S-a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub efectul mandatului de arestare preventivă nr. 15/27.06.2007 emis de J și pus în executare de Tribunalul Arad prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 19.02.2008 în dosar nr-, dacă nu este arestat în altă cauză, de la data rămânerii definitive a încheierii.
S-a dispus ca în cazul rămânerii definitive a încheierii, măsura obligării de a nu părăsi țara va fi comunicată J C, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Instituției Prefectului - Serviciul Public Comunitar de Evidență și Eliberare Pașapoarte C, în vederea suspendării dreptului de folosire a pașaportului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la excepțiile invocate de apărătorii inculpaților, privind nulitatea actelor de urmărire penală și nulitatea rechizitoriului, cu consecința restituirii cauzei la procuror, prima instanță a apreciată că nu sunt fondate.
În ce privește excepțiile invocate de inculpatul, derivate din încălcarea dreptului la apărare, argumentate prin aceea că i-a fost respinsă o cerere de probațiune, că nu i-a fost adusă la cunoștință învinuirea privind săvârșirea infracțiunii prev.de art. 84 alin.1 pct.2 din Legea nr. 59/1934, iar rechizitoriul nu cuprinde descrierea faptelor reținute în sarcina sa, prima instanță a considerat că acestea, în condițiile în care inculpatul a beneficiat de asistență judiciară încă de la începutul cercetărilor, fiindu-i adus la cunoștință în prezența apărătorului ales conținutul materialului de urmărire penală, nu constituie o încălcare a dreptului la apărare cu consecința nulității prevăzute de art. 197 alin.2 p Cod Penal, putând fi încadrate cel mult în cazul prevăzut de art. 197 alin.4 p Cod Penal, vătămarea care i-a fost adusă putând fi înlăturată prin administrarea de probe în faza cercetării judecătorești.
În ce privește excepțiile ridicate de inculpații și, privind nulitatea urmăririi penale prin neprezentarea materialului de urmărire penală ( în ce îl privește doar pe inculpatul ), în condiții de aplicare nelegală a dispozițiilor art. 254.p Cod Penal prin nerespectarea de către procuror a dispozițiilor legale privind citarea, respectiv prin efectuarea unor acte de urmărire penală de către polițiști în lipsa unei delegări din partea procurorului T care, în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 39/2003 are competența exclusivă în efectuarea actelor de urmărire penală, instanța de fond a apreciat:
Inculpatul a fost citat de procuror cu mandat de aducere de la domiciliul cunoscut, pentru toate fazele parcurse de la începerea urmăririi penale, până la prezentarea materialului de urmărire penală, astfel că au fost respectate dispozițiile art. 177.p Cod Penal, fiind evident că inculpatul avea la momentul finalizării urmăririi penale o situație ce poate fi asimilată în sensul legii cu cea a unui inculpat dispărut, recunoscut ca un caz de finalizare prin neprezentarea materialului de urmărire penală. Această împrejurare a fost confirmată și de către inculpat în declarația sa, arătând că după ce a plecat din A în luna decembrie 2006 locuit la concubina sa în B până în aprilie 2007, iar apoi a plecat în Italia revenind în țară în luna februarie 2008.
În ce privește actele de urmărire penală efectuate de polițiști fără delegare din partea procurorului O, prima instanță a constatat că în cauză au fost emise ordonanțe de declinare a competenței, dispunându-se totodată conexarea dosarelor, însă după ce s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiuni la Legea nr. 39/2003, procurorul a fost cel care a efectuat urmărirea penală, și anume, ascultarea învinuiților / inculpaților, confruntarea acestora, audierea martorilor care cunosc împrejurări legate de constituirea grupului infracțional organizat.
În ce privește măsura arestării preventive a inculpatului, având în vedere că măsura a fost luată în baza art. 148 alin.1 lit.a și f p Cod Penal s-a apreciat că inculpatul n u s-a sustras urmăririi penale, deoarece a părăsit legal România, fără să cunoască împrejurarea că față de el a fost începută vreo procedură judiciară, faptul că el nu a locuit la domiciliul evidențiat în baza de date de serviciului de evidență a populației neputând fi asimilat cu sustragerea de la urmărirea penală.
S-a apreciat de către prima instanță a judecarea inculpatului în stare de libertate nu pune în pericol ordinea publică, neexistând riscul ca acesta să se sustragă de la judecată, să influențeze nefavorabil cursul procesului penal sau să săvârșească alte infracțiuni.
Totodată, Tribunalul Arada considerat că împiedicarea sustragerii inculpatului de la executarea unei eventuale pedepse ce i-ar putea fi aplicată poate fi realizată prin instituirea obligației de a nu părăsi țara, măsura fiind în concordanță atât cu jurisprudența O consacrată în cazurile de interpretare a dispozițiilor art. 5 prg. 3, cât și cu nr. R (80) pct.3 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind ordonarea detenției provizorii doar în cazurile excepționale.
Aplicând măsura interdicției de a părăsi țara, prima instanță a condiționat punerea în libertate a inculpatului de necesitatea prezentării sale la judecată, iar împiedicarea acestuia de la o eventuală sustragere de la executarea pedepsei se va efectua prin interzicerea ieșirii din România, prin instituirea consemnului nominal la frontieră și suspendarea dreptului de folosire a pașaportului.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, solicitând casarea încheierii atacate și menținerea arestului preventiv față de inculpatul, arătând că după trecerea unui interval de timp de trei săptămâni, după ce Tribunalul Arad și Curtea de APEL TIMIȘOARA au verificat legalitatea luării măsurii arestării preventive, Tribunalul Arad, fără să arate în ce constă schimbarea temeiurilor inițiale de arestare preventivă a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului. S-a mai arătat că în această perioadă nu s-a procedat decât la audierea inculpaților, audiere care nu este de natură să aducă modificări în ceea ce privește măsura arestării preventive luată față de inculpatul, dimpotrivă, pune în evidență o atitudine procesuală nesinceră, preocupată în a induce în eroare organele judiciare.
În motivare s-a mai menționat că acest inculpat nu s-a prezentat de bună voie în fața organelor judiciare, fiind adus la judecarea cauzei ca urmare a executării mandatului de arestare, că are tendința de a induce în eroare prin declarații necorespunzătoare adevărului, se află în stare de recidivă, subliniindu-se și faptul că a avut o contribuție și un rol important în cadrul grupului organizat, astfel că lăsarea lui în libertate constituie un pericol pentru ordinea publică, existând posibilitatea sustragerii de la judecarea cauzei, respectiv executarea pedepsei.
S-a invocat faptul că argumentele aduse de instanță în susținerea opiniei că s-au schimbat temeiurile arestării preventive nu pot fi luate în considerare, deoarece o raportare generală și teoretică la practica O neindicată, precum și la recomandarea Comitetului de M iniștri al siliului Europei nu pot duce la schimbarea temeiurilor concrete pentru care s-a luat măsura preventivă, de altfel aceste texte și jurisprudența O sunt anterioare luării măsurii arestării preventive.
Examinând încheierea penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 3856alin.3 p Cod Penal, instanța constată că recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad este fondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul a fost trimis în judecată,prin rechizitoriul emis în dosar nr. 12/D/P/2007 al T - Biroul Teritorial Arad, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin.1,2,3,4,5 p, reținându-se starea de recidivă postcondamnatorie a acestuia, potrivit dispozițiilor art. 37 lit.a p, starea de fapt fiind aceea că, împreună cu mai mulți inculpați a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat, în vederea comiterii infracțiunii de înșelăciune și de a obține beneficii financiare, fiind descris în actul de sesizare al instanței, pe larg, activitatea infracțională de care este acuzat inculpatul.
Împotriva inculpatului s-a luat măsura arestării preventive, în lipsă, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 15/27.06.2007 a Tribunalului Arad, reținându-se că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 148 lit.a și f p Cod Penal, întrucât inculpatul a fugit și s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală și a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Ulterior, inculpatul a fost depistat și la data de 19.02.2008 a fost adus în fața instanței de fond- Tribunalul Arad unde a fost audiat și prin încheiere s-a dispus executarea mandatului de arestare preventivă arătată mai sus, pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data încarcerării, respectiv 18.02.2008.
Împotriva măsurii arestării preventive inculpatul a declarat recurs care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 196/R/22.02.2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA, constatându-se că nu există nici un motiv de casare a încheierii recurate.
Potrivit dispozițiilor art. 3002raportat la art. 160bp Cod Penal, instanța în cursul judecății este obligată ca în termenul legal să verifice legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive. Acest lucru l-a făcut și Tribunalul Arad,iar aceasta a apreciat că s-au schimbat temeiurile măsurii arestării preventive, invocând și jurisprudența O, dispunând înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Instanța de recurs apreciază că această măsură luată de către instanța de fond este neîntemeiată, deoarece din elementele dosarului rezultă că se mențin în continuare temeiurile care au stat la baza măsurii arestării preventive, respectiv condițiile impuse de art. 143.p Cod Penal,raportat la art. 148 lit. f p Cod Penal, respectiv există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă penală pedepsită de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani, existând probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, văzând gravitatea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, modalitatea de săvârșire a acestora, rolul avut și contribuția sa în activitatea infracțională a grupului organizat așa cum a fost reținut de către organul de urmărire penală. Chiar dacă acceptăm ideea că nu ar mai subzista incidența dispozițiilor art. 148 lit.a p Cod Penal, în sensul că acesta nu s-ar fi sustras urmăririi penale, neavând cunoștință de existența procesului penal, fiind plecat din țară, nu există temei pentru punerea în libertate a acestuia în condițiile în care sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit.f p Cod Penal, în modalitatea arătată mai sus.
Între recursul formulat de către inculpat împotriva măsurii arestării preventive și pronunțarea deciziei penale nr. 196/R/22.02.2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA, când s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și prezentul recurs a trecut o perioadă relativ scurtă, timp în care au fost audiați o parte dintre inculpați, printre care și, acesta din urmă adoptând o poziție nesinceră susținând nevinovăția sa, încercând să inducă în eroare organele judiciare. Aceste audieri nu au adus însă nici un element esențial în ceea ce privește măsura arestării preventive a inculpatului, în condițiile în care acesta a negat săvârșirea faptelor de care este acuzat, astfel că nu se poate vorbi de o adevărată schimbare a temeiurilor care au condus la luarea măsurii arestării preventive a acestuia, măsura înlocuirii arestării preventive nefiind justificată nici din acest punct de vedere.
De asemenea, instanța de recurs apreciază că se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, pentru buna desfășurare a procesului penal, impunându-se menținerea în continuare a măsurii arestării preventive față de acesta.
Invocarea textului și a jurisprudenței O la modul general nu poate constitui un temei pentru înlocuirea măsurii arestării preventive așa cum s-a dispus în prezenta cauză, deoarece aceste elemente au existat și înainte de luarea măsurii arestării preventive.
Văzând că recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad este fondat pentru considerentele arătate mai sus, aceasta urmează a fi admisă, urmând a fi casată încheierea penală din 14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- și în rejudecare, în baza dispozițiilor art. 3002p Cod Penal raportat la art. 160bp Cod Penal va menține starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificată în termenul legal de 60 de zile.
Văzând și prevederile art. 192 alin.3
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385 ind. 15 pct.2 lit.d p Cod Penal admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva încheierii penale din 14.03.2008 a Tribunalului Arad pronunțată în dosar nr-.
Casează încheierea penală recurată și rejudecând:
În baza art. 3002p Cod Penal raportat la art. 160bp Cod Penal menține starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificată în termenul legal de 60 de zile.
În baza art. 192 alin.3 p Cod Penal cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 Martie 2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
G
Grefier
Red.Gh.B/tehnored AJ
2 ex/18.03.2008
Prima instanță: Trib.A-
18 Martie 2008
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu, Laura Bogdan
