Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 336/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - menținere măsură arestare preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 336
Ședința publică din 28 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Ghertner Ioan Artur
JUDECĂTOR 3: Androhovici
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii din 15 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul, în stare de deținere, asistat de avocat din oficiu.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța aduce la cunoștința inculpatului intimat faptul că în această fază procesuală are dreptul să dea o nouă declarație, iar în cazul în care va consimți în acest sens tot ce va declara poate fi folosit atât în favoarea, cât și împotriva sa, dându-i posibilitatea acestuia să se consulte cu apărătorul său în această privință.
Inculpatul recurent precizează că își menține declarațiile date până în prezent în cauză și că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs.
Apărătorul inculpatului recurent arată că nu mai are alte probe de solicitat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat din oficiu, pentru inculpatul recurent, solicită admiterea recursului și pe fond, respingerea propunerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani și cercetarea inculpatului în stare de libertate. Precizează că inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică iar lăsarea sa în libertate nu ar împiedica buna desfășurare a procesului penal, temeiurile pentru care s-a solicitat arestarea preventivă nu se circumscriu situației de fapt. De asemenea, arată că a fost un conflict spontan, fără premeditare iar de la data săvârșirii faptei, inculpatul nu a mai comis nicio activitate din care să rezulte un pericol concret pentru ordinea publică, a recunoscut și regretat fapta și nu împietat în niciun fel desfășurarea urmăririi penale.
Reprezentantul Ministerului Public arată că încheierea Tribunalului Botoșani, prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului, cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la omor calificat în condițiile reținerii stării de recidivă postexecutorie, este legală și temeinică. Instanța de fond în mod corect a reținut că în cauză sunt aplicabile disp. art. 148 lit. d și f Cod procedură penală, în condițiile în care inculpatul, anterior săvârșirii infracțiunii dedusă judecății a suferit un număr de 9 condamnări pentru infracțiuni de furt, ceea ce pune în evidență faptul că acesta reprezintă un real pericol pentru ordinea publică. De asemenea, trebuie avută în vedere și agresivitatea de care a dat dovadă inculpatul în momentul săvârșirii infracțiunii reținută în sarcina sa constând în aceea că a aplicat mai multe lovituri de topor în zona capului părții vătămate, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie. Toate aceste elemente sunt de natură să ducă la concluzia că măsura privativă de libertate a fost menținută în mod corect. Pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio, conform disp. art. 304 Cod procedură penală, instanța a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 15.09.2009 dată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- s-a amânat cauza privind pe inculpatul pentru 13.10.2009 în vederea administrării de probe și în baza art. 3002și 160 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a acestuia, reținând că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând prin intermediul apărătorului judecarea în stare de libertate, susținând că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică iar lăsarea sa în libertate nu ar împiedica buna desfășurare a procesului penal, că fapta a fost comisă fără premeditare și că a recunoscut comiterea ei.
Examinând recursul se constată că este nefondat.
Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, constând în aceea că în seara de 07.02.2009 i-a aplicat părții vătămate, trei lovituri cu toporul peste cap și încă 2-3 lovituri peste corp, cauzându-i leziuni vindecabile în 75 - 80 zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.
Măsura arestării preventive a fost luată prin încheierea nr. 21 din 26.03.2009 a Tribunalului Botoșani, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile art. 143, 148 lit. d și f Cod procedură penală, starea de arest fiind menținută ulterior de către aceeași instanță.
Potrivit art. 3002și 160 Cod procedură penală în cauzele cu arestați instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia măsurii arestării, dar nu mai târziu de 60 zile și când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispun prin încheiere menținerea măsurii.
În cauză, așa cum a reținut și tribunalul, există indicii temeinice - în sensul art. 681Cod procedură penală - că inculpatul a comis fapta dedusă judecății (declarații de martori, înscrisuri, acte medicale, declarația sa de recunoaștere) pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezidă din modul și mijloacele de comitere a faptei, de urmarea cauzată - lezarea gravă a sănătății victimei, rezonanța negativă cauzată la nivelul colectivității de o astfel de faptă.
Apoi, în cauză, față de inculpatul, care a mai fost condamnat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, există indicii că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune, așa cum cer prevederile art. 148 lit. d Cod procedură penală.
Cum celelalte aspecte invocate de recurent țin de judecata în fond, de individualizarea pedepsei, și cum temeiurile ce au stat la baza luării măsurii preventive nu s-au schimbat, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins recursul ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 22.12.1976 în mun. B, domiciliat în sat, com., jud. B, CNP - -, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii din 15 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-.
Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezentând onorariul pentru avocatul din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 septembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
Ex. 2/28.09.2009
Jud. fond -
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Ghertner Ioan Artur, Androhovici