Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 34/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 34/R/MF
Ședința publică din 14 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantin Duțescu dr.- -, judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu dr. - -
JUDECĂTOR 3: Elena Minodora
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, reprezentat prin:
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 06 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a încuviințat apărătorului recurentului inculpat să ia legătura cu acesta.
Avocat și reprezentantul parchetului având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri prealabile.
Nemaifiind alte cereri prealabile, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat pentru recurentul inculpat având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 06 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- ca fiind nelegală și netemeinică, pe fond punerea în libertate a inculpatului și continuarea judecării cauzei cu inculpatul în stare de libertate, sau înlocuirea măsurii cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Solicită ca instanța să țină cont că inculpatul nu are antecedente penale, are 4 copii minori în întreținere, precizează că au trecut 11 luni de când inculpatul a fost arestat preventiv, iar probele nu au fost administrate nu din cauza inculpatului
Curtea din oficiu pune în discuție recursul declarat împotriva încheierii prin care s- respins cererea de înlocuire sau de revocare a măsurii arestării preventive.
Avocat cu privire la acest recurs arată că este inadmisibil, de aceea nu a pus nici concluzii, concluziile sale sunt numai pe recursul declarat împotriva menținerii stării de arest.
Reprezentantul parchetului având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii de ședință din data de 06 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, ca fiind legală și temeinică, este temeinic motivată.
De asemenea precizează că termenul rezonabil nu a fost depășit prin trecerea unui interval de aproape zece luni de la momentul arestării, ținând cont că în acest interval s- făcut și urmărirea penală, au fost audiate majoritatea părților vătămate, mai sunt de audiat martori și în raport de complexitatea cauzei apreciază că acest termen nu a fost depășit.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/13 alin. ultim Cod procedură penală solicită admiterea recursului, punerea în libertate, precizând că are 4 copii, nu are antecedente penale, nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, totul a fost o înscenare din partea soției sale.
CURTEA
Asupra recursurilor penale, deliberând constată următoarele:
Prin încheierea din 06 ianuarie 2009, Tribunalul Argeșa respins cererea de revocare și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Totodată, a menținut starea de arest a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 25.12.1981, -, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că inculpatul a racolat prin răpire și lipsire de libertate, în baza unei rezoluții infracționale unice, pe părțile vătămate minore, și, în scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea cerșetoriei și a prostituției. De asemenea, s-a mai reținut că același inculpat le-a determinat în baza unei rezoluții infracționale unice pe părțile vătămate (minora) și să se prostitueze în scopul obținerii de foloase materiale în suma de 120.000 euro și 80.000 RON. Totodată, inculpatul a recrutat împreuna cu părinții și frații săi pe C - persoana cu handicap fizic și l-a răpit în seara de 12.03.2008 în scopul exploatării lui ca cerșetor și s-a asociat împreună cu părinții, frații și lui, asociere in cadrul căreia au săvârșit infracțiuni de trafic de persoane.
Prin încheierea nr.19/CC/14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioada de 29 de zile, începând cu data de 14.03.2008 și până la data de 11.04.2008.
Ca situație de fapt se reține că inculpatul a racolat prin răpire și lipsire de libertate, în baza unei rezoluții infracționale unice, pe părțile vătămate minore, și, în scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea cerșetoriei și a prostituției. De asemenea, s-a mai reținut că același inculpat le-a determinat în baza unei rezoluții infracționale unice pe părțile vătămate (minora) și să se prostitueze în scopul obținerii de foloase materiale în suma de 120.000 euro și 80.000 RON.
Totodată, inculpatul a recrutat împreună cu părinții și frații săi pe C - persoana cu handicap fizic și l-a răpit în seara de 12.03.2008 în scopul exploatării lui ca cerșetor și s-a asociat împreună cu părinții, frații și lui, asociere în cadrul căreia au săvârșit infracțiuni de trafic de persoane.
Tribunalul, a constatat că se mențin în continuare disp. art. 148 lit. f Cod de proc. pen întrucât există indicii că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura faptelor săvârșite și din modalitatea săvârșirii acestora.
Tribunalul, a apreciat, în temeiul disp. art. 300/2 C.P.P. că măsura arestării preventive a fost luată față de inculpatul cu respectarea dispozițiilor legale în materie și că se mențin temeiurile legale avute în vedere la luarea acesteia.
Astfel, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din natura infracțiunilor deduse judecății și posibila reacție a inculpatului împotriva părților vătămate, în cazul lăsării în libertate. Tribunalul a avut în vedere de asemenea, impactul unor astfel de infracțiuni asupra comunității și sentimentul de insecuritate socială pe care l-ar crea lăsarea în libertate a inculpatului.
S-a notat, pe de altă parte, că, deși este o chestiune ce privește fondul cauzei, traficul de minori prev. de art. 13 din Legea 678/2001 este incriminat ca infracțiune chiar dacă acțiunile de transportare, recrutare, transferare, găzduire sau primire a unui minor în scopul exploatării acestuia, nu se realizează prin mijloace de constrângere. Se prezumă de către legiuitor că în aceste situații victima traficului fiind minoră nu are capacitate de a exprima un consimțământ valabil. victimei se datorează în primul rând vârstei, lipsei experienței de viață, posibilităților reduse de a se apăra și educației incomplete, împrejurări ce o plasează într-o situație de inferioritate.
, s-a reținut că în cauză, victimele traficului de persoane fiind, în parte, minore rezultă o dată în plus pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului.
Împotriva încheierii a formulat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestului preventiv cu motivarea că nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive și, pe cale de consecință, a cerut punerea sa în libertate nefiind probe că se va sustrage de la judecată, încercând să îngreuneze aflarea adevărului.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.
Examinând încheierea supusă recursului din punct de vedere al motivelor invocate, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.385/6 Cod procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat.
Sub aspectul situației de fapt, curtea reține că inculpatul a fost trimis în judecată, întrucât există presupunerea rezonabilă că, pe o perioadă determinată, a racolat prin răpire și lipsire de libertate în baza unei rezoluții infracționale unice pe părțile vătămate minore, și, în scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea cerșetoriei și a prostituției. De asemenea, s-a mai reținut că același inculpat le-a determinat în baza unei rezoluții infracționale unice, pe părțile vătămate ( minoră) și să se prostitueze în scopul obținerii de foloase materiale în sumă de 120.000 euro și 80.000 RON.
Totodată, inculpatul recrutat împreună cu părinții și frații săi pe C - persoană cu handicap fizic și l-a răpit în seara de 12.03.2008 în scopul exploatării lui ca cerșetor și s-a asociat împreună cu părinții, frații și lui, asociere în cadrul căreia au săvârșit infracțiuni de trafic de persoane.
În ce privește menținerea în continuare a stării de arest a inculpatului, prima instanță a identificat corect incidența și în momentul de față a temeiurilor care impun în continuare această măsură preventivă.
Gravitatea infracțiunilor de care este acuzat inculpatul impune menținerea arestării inculpatului, pentru a împiedica săvârșirea de noi infracțiuni existând în continuare riscul de a profita de vulnerabilitatea victimelor, care erau alese cu grijă din rândul minorelor cu posibilități reduse de a se apăra și cu o educație precară.
Motivul privind posibilitatea comiterii unor noi infracțiuni și cel referitor la exercitarea de presiuni asupra victimelor sunt indisolubil legate și curtea trebuie să se aplece cu o deosebită atenție asupra riscurilor la care pot fi supuse victimele minore prin lăsarea în libertate a inculpatului.
Nu se pune în acest context nici problema unei alternative la măsura detenției preventive la care este supus inculpatul pentru aceleași argumente ce impun pe viitor arestarea sa.
Sub aspectul recursului declarat împotriva soluției de respingere a cererilor de revocare sau înlocuire a măsurii arestului preventiv, curtea constată că acesta este inadmisibil.
Conform art.141 Cod procedură penală, încheierea dată în primă instanță și apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau inculpat.
Textul de lege prevede doar posibilitatea atacării cu recurs separat a încheierii prin care s- dispus revocarea măsurii preventive nu și în situația când o astfel de cerere a fost respinsă.
Pentru aceste motive, curtea apreciază ca nefondat recursul inculpatului vizând menținerea stării de arest preventiv și conform art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, urmează să-l respingă și, în temeiul art.38515pct.1 lit. constată inadmisibil recursul cu privire la soluția privind cererile de revocare și înlocuire a măsurii arestului preventiv, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 25.12.1981, -, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 6 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-, privind menținerea stării de arest și ca inadmisibil cu referire la cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Obligă pe inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 ianuarie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
C-tin.
Grefier,
Red.:
Tehn.
3 ex.
Jud.fond:.
22.01.2009.
Președinte:Constantin DuțescuJudecători:Constantin Duțescu, Dumitru Diaconu, Elena Minodora