Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 354/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 354

Ședința publică de la 20 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Dumitrescu

JUDECĂTOR 2: Iulia Elena Ciobanu I - -

JUDECĂTOR 3: Elena

GREFIER -

Ministerul Public reprezentat prin procuror -

S-a luat spre examinare recursurile formulate de inculpații A și împotriva încheierii de ședință din data de 18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpații, A, în stare de arest preventiv, asistat de av., apărător desemnat din oficiu, în stare de arest preventiv, asistat de av., apărător desemnat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Inculpatul, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, depune la dosar un memoriu. Arată că nu mai are de formulat alte cereri.

Inculpatul A arată că nu mai are de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor de față.

Av. pentru inculpatul recurent solicită admiterea recursului formulat, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Vaslui și revocarea măsurii de arest preventiv luată față de inculpatul, întrucât una din părțile vătămate și-a schimbat declarația. Mai arată că dacă inculpatul va fi lăsat în libertate va avea posibilitatea de a-și proba nevinovăția.

Av. pentru inculpatul recurent n As olicită admiterea recursului declarat de inculpat și judecarea acestuia în stare de libertate. Inculpatul Aaa rătat că drogurile găsite asupra sa erau pentru consumul propriu și nu pentru trafic.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul formulează concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. Instanța de fond a analizat întreg materialul probator atunci când a dispus asupra măsurii de arest preventiv.

Inculpatul A, având cuvântul achiesează la concluziile apărătorului său.

Inculpatul, având cuvântul achiesează la concluziile apărătorului său.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului penal de față.

Prin încheierea de ședință din 18.06.2008 a Tribunalului Vasluis -a dispus:

"În temeiul dispozițiilor. art. 300 ind. 2 Cod procedură penală raportat la art. 160 ind. b alin.3 Cod procedură penală, menține starea de arest a inculpaților, fiul lui G și -, născut la data de 12.10.1985, în municipiul B, CNP - și, fiul lui G și -, născut la data de 12.10.1985, în municipiul B, județul B, CNP - dispusă prin Încheierea Nr. 5 din 27.02.2008 a Tribunalului Vaslui, mandate de arestare nr. 5 /U și 6/U din 27.02.2008,trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri prev. de art. 2 al.1 și art.3 alin1 din Legea 143/2000, modificată prin Legea nr.522/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, măsura urmând a fi verificată în termenul prevăzut de art. 160 ind. b Cod procedură penală.

Se va face adresă și se va comunica măsura dispusă administrației locului de detenție, Penitenciarul cu regim închis V".

Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut următoarele:

"Având în vedere că în cauză subzistă și în prezent în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit."f " Cod procedură penală, întrucât există probe și indicii temeinice că inculpații au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, iar pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, și raportat la impactul social deosebit pe care îl au asemenea infracțiuni în rândul populației cu luarea în considerare a valorii sociale ocrotite prin textul incriminator, se reține că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică fiind de natură să creeze o stare de insecuritate și neîncredere a colectivității față de aptitudinea organelor judiciare de a acționa cu fermitate față de cei învinuiți de infracțiuni grave și față de faza în care se află cercetarea judecătorească, se impune menținerea măsurii arestării preventive pe o perioadă prevăzută de disp. art.160 ind. b Cod. procedură penală".

În termen legal inculpații A și au recurat încheierea de ședință sus menționată solicitând judecarea în stare de libertate invocând aspecte de interpretare probatorie - respectiv declarațiile părții vătămate, faptul că nu sunt vinovați, întrucât drogurile găsite asupra lor erau pentru consum propriu și nu pentru trafic.

Examinând legalitatea și temeinicia încheierii de ședință recurate prin prisma motivelor invocate de fiecare recurent în parte, al limitelor procesuale conferite de calea de atac împotriva încheierilor măsurii preventive dispuse în cursul judecății, instanța de control judiciar constată nefondate recursurile formulate pentru următoarele considerente:

Inculpații se află în curs de judecată pentru infracțiunile de trafic de droguri prev. de art. 2 al. 1 și art. 3 al. 1 Legea 143/2000 modificată cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal - fiind arestați preventiv la data de 27.02.2008.

La termenul de judecată din 18 iunie 2008 instanța de fond a menținut măsura arestării preventive a inculpaților A și în baza disp. art. 300 ind.2 Cod procedură penală raportat la art. 160 ind. b al. 3 Cod procedură penală.

La evaluarea subzistenței temeiurilor menținerii măsurii arestării preventive a inculpaților au fost avute în vedere probele administrate până la acest moment, limitele de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați, aspecte rezultate din probele administrate - impactul social al infracțiunii pentru care sunt judecați, valoarea socială lezată - acestea concretizând tocmai pericolul social al lăsării în libertate a inculpaților.

Motivele invocate de recurenți au fost raportate la natura infracțiunii pentru care sunt judecați și la probele admi8nistrate până la acest moment procesual, constatându-se că nu a fost diminuat pericolul social concret al lăsării în libertate a acestora, respectiv raportat și la probele ce urmează a mai fi administrate - audierea martorilor din lucrări, cât și evaluarea celorlalte declarații ale martorilor care se invocă a fi contradictorii.

Motivele de recurs invocate vizând nevinovăția vor fi apreciate față de întreg contextul probator, la finalizarea acestuia însă temeiurile menținerii măsurii arestării preventive a inculpaților la acest moment procesual au fost just evaluate de instanța de fond, neexistând vicii pentru casarea încheierii recurate.

Față de aceste considerente, în conformitate cu disp. art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală constatând nefondate recursurile inculpaților -acestea vor fi respinse.

În baza disp. art. 192 al. 2 Cod procedură penală vor fi obligați inculpații -recurenți la plata cheltuielilor judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile formulate de A și împotriva încheierii de ședință din 18.06. 2008 pronunțată de pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-, încheiere pe care o menține.

Obligă recurenții să plătească statului suma de câte 80 lei cheltuieli judiciare, din care câte 40 lei onorariu apărător din oficiu va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 iunie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Cu opinie separată

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

01.07.2008

Tribunalul Vaslui:

-

Motivarea opiniei separate a

judecătorului -

Spre deosebire de ceilalți membri ai completului, apreciez, cu atât mai mult la acest moment procesual, că recursurile formulate de inculpații A și sunt întemeiate și trebuiau admise ca atare,iar pe fondul cauzei trebuia sa se constate că nu se mai impune arestarea preventivă a inculpaților.

,cu atât mai mult-având în vedere și perioada de arest preventiv executată de către inculpați-, subliniez faptul că instanța investită cu soluționarea unei propuneri privind arestarea preventivă sau cu verificarea temeiniciei menținerii unei astfel de măsuri, face verificări asupra legalității și temeiniciei acestei măsuri, ceea ce implică,cu precădere și cu prisosință, o examinare a cauzei, sub toate împrejurările de fapt și de drept, atât sub aspectul condițiilor sale de formă cât și a necesității luării/menținerii unei astfel de măsuri - deci sub aspectul condițiilor de fond -, care se circumscrie (examinarea ) scopului înscris în art. 136 Cod procedură penală, acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal.

Deosebit de verificarea existenței condițiilorsine quo nonpentru luarea unei măsuri restrictive de libertate, respectiv indicii că în cauză persoanele cercetate au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, instanța este datoare să verifice și în ce măsură circumstanțele particulare ale fiecărui caz nu poate justifica și impune luarea unei măsuri preventive.

Mai exact, instanța trebuia să verifice și celelalte condiții necesare pentru justificarea restrângerii libertății persoanei, respectiv pericolul pentru ordinea publică și pentru ordinea de drept.

Or, în cauză, dosarul de anchetă și actele efectuate până în acest moment de instanță nu oferă probe, nici măcar indicii care să ateste împrejurarea că cercetarea inculpaților în stare de libertate prezintă pericol pentru ordinea publică sau ar împiedica buna desfășurare a procesului penal.

Câtă vreme condițiile prevăzute la art. 148 lit. "f" Cod procedură penală sunt imuabile apare absolut necesar verificarea celorlalte aspecte menționate.

Instanța este datoare să argumenteze pe bază de date certe că, în cauză, constatând existența condițiilor prevăzute de art. 148 lit. "f" Cod procedură penală și a pericolului pentru ordinea publică și odinea de drept pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpaților, se impune luarea măsurii arestării preventive.

Cum instanța fondului a făcut un examen superficial al condițiilor necesare pentru menținerea măsurii preventive, apreciem că motivele expuse nu conving și nu sunt în măsură să justifice restrângerea libertății inculpaților-recurenți, în cauză nefiind temeiuri care să justifice cercetarea inculpaților recurenți în stare de arest preventiv.

Judecător -

Red.

Tehn.

01.07.2008

Președinte:Daniela Dumitrescu
Judecători:Daniela Dumitrescu, Iulia Elena Ciobanu, Elena

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 354/2008. Curtea de Apel Iasi