Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 364/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr.1616/2/2010
455/2010
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.364/
Ședința publică din data de 26 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Carmen Craiu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat - împotriva Încheierii de ședință din data de 17 februarie 2010 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales -, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.83.501/26.II.2010, aflată la fila 6.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat critică Încheierea de ședință din data de 17.II.2010 pentru nelegalitate, arătând că, prin Încheierea de ședință din data de 26.2010, instanța de apel, compusă din președinte - - și judecător, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, hotărâre ce a fost casată de instanța de control judiciar și trimisă spre rejudecare, astfel că, pe data de 17.II.2010, instanța de apel a pus din nou în discuție starea de arest preventiv a inculpatului, din completul de judecată de la acest termen făcând parte, ca președinte, judecătorul, care, potrivit dispozițiilor art.48 Cod procedură penală, era incompatibil să se pronunțe pe măsura arestării preventive câtă vreme încheierea precedentă fusese casată, iar textul legal evocat nu prevede cazul de incompatibilitate numai în situația antamări fondului.
Pe fondul recursului, arată că instanța de apel, menținând măsura arestării preventive a inculpatului, cu respingerea cererii de revocare sau înlocuire a măsurii de prevenție, a considerat că se mențin temeiurile inițiale, însă, în realitate, acestea sau schimbat ori chiar nu mai subzistă, având în vedere declarația dată de partea vătămată în faza cercetării judecătorești, când a relatat faptul că inculpatul - nu a participat efectiv la comiterea infracțiunii de tâlhărie și a stat la distanță de 5 metri de victimă, coinculpatul fiind cel care a săvârșit fapta penală, așa încât, chiar și în situația existenței unei hotărâri de condamnare, inculpatul beneficiază, în continuare, în tot cursul judecării cauzei, de prezumția de nevinovăție, motive pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, având în vedere faptul că unul dintre judecătorii de la termenul din data de 17.II.2010, era incompatibil și, mai mult decât atât, acea încheiere de ședință este semnată numai de președintele completului și nu și de judecătorul aflat pe locul II, iar, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu o altă măsură de prevenție mai puțin restrictivă.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că situația de incompatibilitate la care apărarea a făcut trimitere este incidentă numai pentru judecătorul care a emis mandatul de arestare preventivă sau a dispus, în cursul urmăririi penale, prelungirea duratei acestei măsuri, ceea ce nu este cazul în speță, învederând și faptul că temeiurile ce au terminat arestarea inițială a inculpatului nu s-au schimbat și nu au apărut elemente noi, în favoarea sa, întrucât inculpatul, în mod constant, a afirmat că nu a participat la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, poziția sa procesuală fiind cunoscută chiar de la luarea măsurii arestării preventive.
Recurentul-inculpat, personal, solicită să fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA
Prin încheierea de ședință din data de 12.02.2010 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală, a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului și în temeiul disp. art. 3002rap. la art.160 alin. 3 Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive a aceluiași inculpat, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 138 din 07.10.2009 emis de Judecătoria Sectorului 6
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut în fapt, în esență, că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive respectiv art. 148 lit. f) Cod procedură penală potrivit cărora inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (art. 211 alin. 1, 2 lit. c și alin. 21lit. a Cod penal) existând date în sensul art. 143 Cod procedură penală din care rezultă că inculpatul, în ziua de 25.07.2009 în jurul orelor 0700, împreună cu coinculpatul, l-au deposedat prin violență pe partea vătămată de un rucsac și un telefon mobil Nokia 1208, actul de identitate, cheile de la locuință și suma de 120 lei, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică și nu s-au constatat împrejurări noi care să nu mai justifice menținerea stării de arest preventiv.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în susținerile orale că la judecata cauzei a existat cazul de incompatibilitate prev. de art. 48 Cod procedură penală întrucât judecătorul care s-a pronunțat pe menținerea măsurii preventive a inculpatului, prin încheiere, a luat parte la rejudecarea cauzei după casarea cu trimitere,menținand,din nou,starea de arest a inculpatului prin încheierea de ședință din 17.02.2010 iar încheierea de ședință atacată este semnată doar de un judecător, motiv de nulitate a încheierii recurate.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că temeiurile care au stat la baza măsurii arestării preventive a inculpatului nu mai subzistă întrucât partea vătămată, audiată în instanță, a declarat că, inculpatul recurent nu a participat la comiterea faptei, s-a solicitat luarea unei măsuri alternative, respectiv înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii de ședință atacată prin prisma criticilor invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp. art. 3856teza finală Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge în condițiile art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală în considerarea următoarelor argumente:
Asupra cazului de incompatibilitate invocat privind participarea judecătorului care a pronunțat încheierea de ședință din 26.01.2009 la rejudecarea acestuia după casarea cu trimitere în recurs, Curtea constată că este nefondat întrucât cazul vizat privește o pronunțare în fond asupra cauzei, respectiv asupra infracțiunii și a vinovăției inculpatului și nu verificările făcute asupra legalității și temeiniciei măsurilor preventive, iar cazurile de incompatibilitatea sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse la alte situații decat cele prevăzute legal.Cazul prev. de art.48 lit.a p Cod Penal are în vedere situația judecătorului care,în cursul urmăririi penale a soluționat propunerea de arestare ori prelungire a arestării preventive a inculpatului,situație care nu este aplicabilă în speță nefiind posibilă o interpretare prin analogie.În acest sens,s-a și statuat în interesul legii că în aplicarea disp. art.48 alin.1 lit.a proc.penală,judecătorul care a soluționat în cursul urmăririi penale propunerea de arestare preventivă nu devine incompatibil, să soluționeze,ulterior,în aceeași cauză cereri care au ca obiect prelungirea arestării preventive( decizia nr.22 din 10 mai 2008).
Totodată, împrejurarea că încheierea de ședință recurată a fost semnată doar de președintele completului de judecată este conformă dispozițiilor legale enunțate în art. 305 alin. 2 Cod procedură penală potrivit cărora încheierea se semnează de președintele completului de judecată și grefier astfel că susținerile vizând nulitatea încheierii recurate nu pot fi primite.
Pe fondul recursului de față, Curtea constată că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravantă, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c și alin. 21lit. a Cod penal din care s-a dedus perioada arestării preventive de la 06.10.2009 la zi (sentința penală nr. 855 din 22.12.2009 a Judecătoriei Sectorului 6 B).
Hotărârea judecătorească de condamnare stabilește existența vinovăției inculpatului cu privire la infracțiunea de tâlhărie constând în aceea că, la 25.07.2009, în jurul orei 700, împreună cu alt coinculpat în cauză a deposedat - prin întrebuințare de violențe - o persoană, de mai multe bunuri.
O hotărâre de condamnare pronunțată în primă instanță împotriva căreia s-a făcut apel, justifică deținerea celui condamnat. Instanța europeană a decis că persoana condamnată în primă instanță, indiferent de împrejurarea dacă a fost sau nu deținută până în acel moment se găsește în ipoteza prev. de art. 5 paragraful 1 lit. a) care autoriză privarea de libertate "pe baza condamnării" pronunțate împotriva ei.
Pe de altă parte, în conformitate cu disp. art. 3002Cod procedură penală rap. la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului nu s-au modificat și justifică în continuare privarea de libertate, cum corect a reținut instanța de fond.
Inculpatul a fost găsit vinovat pentru o infracțiune cu un ridicat grad de pericol social concret rezultat din folosirea violenței în scopul însușirii pe nedrept de bunuri, ziua, în public, probele administrate în cursul cercetării judecătorești susținând acuzația adusă. Totodată,persoana inculpatului care, în antecedența penală a mai suferit o condamnare definitivă pentru o infracțiune de violență (art. 180 alin. 2 Cod penal - decizia penală nr.303 din 17.06.2005) și multiple sancțiuni administrative pentru infracțiuni contra patrimoniului precum și pentru consum de droguri (în cursul anilor 2006, 2007) astfel cum rezultă din fișa de cazier și anexa tip CF 10, evidență operativă - fila 99, justifică aprecierea că prezintă pericol social pentru ordinea publică.
Efectuând propria analiză, în contextul cauzei, asupra măsurii arestării preventive apelantului inculpat și prin prisma criteriilor stabilite de jurisprudența instanței de contencios european referitoare la termenul rezonabil prevăzut în art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale constată că acesta nu a fost încălcat și din această perspectivă nu se poate susține că a intervenit vreo schimbare a temeiului prev. de art. 148 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală, a condiției privind pericolul pentru odinea publică.
Așa cum s-a arătat, că în raport cu infracțiunea dedusă judecății care, potrivit probelor administrate se circumstanțiază cerinței prev. de art. 143 Cod procedură penală și persoana inculpatului, instanța de fond a făcut o corectă analiză sub aspectul examenului de legalitate și temeinicie asupra măsurii arestării preventive a apelantului inculpat, iar constatarea că privarea de libertate a inculpatului este în continuare justificată corespunde unei corecte aplicări a dispozițiilor art. 3002rap. la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală.
Drept pentru care, Curtea n temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul inculpat împotriva încheierii din 17.02.2010 din ședința Camerei de Consiliu pronunțată de Tribunalul București - Secția II penală în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul inculpat împotriva încheierii din 17.02.2010 din ședința Camerei de Consiliu pronunțată de Tribunalul București - Secția II penală în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. -/ 08.03.2010
Dact./ 05.03.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Cristina Carmen CraiuJudecători:Cristina Carmen Craiu, Magdalena Iordache, Ioana
