Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 400/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.400/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA -IE 2008
PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă
JUDECĂTOR 2: Ion Avram
JUDECĂTOR 3: Mița Mârza
GREFIER-- -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - - Procuror -Secție Judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind soluționarea recursului penal promovat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 20 iunie 2008 Tribunalului Galați pronunțată în dosar nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat în stare de arest, asistat de apărătorul ales, avocat, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că acesta este primul termen de judecată stabilit în această cauză.
Întrebat fiind, recurentul-inculpat precizează că își însușește recursul promovat de avocat în numele său.
procesuali arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat arată că la momentul arestării inculpatului,într-un dosar identic instrumentat de DIICOT, acesta și-a declinat competența apreciindu-se că nu este incidentă infracțiunea prev. de art.7 din Legea nr. 39/2003 deși în acea cauză era vorba de 5 inculpați.
În această cauză cei trei inculpați sunt și la acest moment în stare de arest pentru simplul fapt că dosarul de urmărire penală a fost instrumentat de DIICOT. Solicită a se avea în vedere de altfel, în ceea ce privește infracțiunea prev. de art.7 din Legea nr. 39/21003 că deși au fost soluționate o sumedenie de dosare, nu s-au dat soluții de condamnare.
Inculpatul are antecedente penale pentru o faptă comisă în minorat, de tâlhărie, dar la acest moment nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică întrucât cercetarea judecătorească a fost finalizată iar martorii audiați au arătat că nu știu nimic.Probatoriul este bazat pe declarațiile inculpaților, inculpatul nu a făcut decât să scoată la imprimantă acele bancnote fără a avea intenția de a le pune în circulație.
La acest moment buna desfășurare a procesului penal este frânată de DIICOT întrucât nu prezintă instanței martorul sub acoperire în vederea audierii.
Nu s-a arătat referitor la infracțiunea prev. de art.7 din Legea nr. 39/2003 cine avea atribuții de conducere în grupul organizat,ce atribuții revenea fiecăruia dintre cei care făceau parte din acest grup, ce structură avea grupul respectiv.
La acest moment pericolul social concret lipsește cu desăvârșire, se crea într-adevăr un pericol dacă bancnotele ar fi fost puse în circulație.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază recursul promovat de inculpatul nefondat, încheierea Tribunalului Galați din data de 20.06.2008, fiind legală și temeinică.Instanța de fond a procedat la verificarea măsurii arestării preventive și constatat că aceasta este legală și că temeiurile avute în vedere subzistă. A arătat că sunt indicii temeinice în sensul celor prevăzute de dispozițiile art.143 Cod procedură penală ce rezultă din declarațiile martorilor date în faza de urmărire penală și în parte din declarațiile date în faza cercetării judecătorești, din procesele verbale de percheziție domiciliară, procesul-verbal de consemnare a declarației orale a martorului din care rezultă că inculpații au falsificat bancnote în cupiura de 5 euro;deasemeni în lumina dispozițiilor art.148 lit.f Cod procedură penală e justă aprecierea instanței că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, raportat și la natura și gravitatea deosebită a faptei, caracterul organizat al infracțiunii, perioada de timp pe care s-a desfășurat aceasta.
Apreciind astfel încheierea de ședință din 20 iunie 2008 legală și temeinică, solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Recurentul-inculpat, având cuvântul, arată că a participat la o singură infracțiune de falsificare și solicită a se avea în vedere că a desistat infracțiunea.
CURTEA
Asupra recursului penal de față
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 20.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- s-au respins ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații, și, menținându-se starea de arest a inculpaților.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a apreciat că se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților, că infracțiunile reținute în sarcina acestora, prezintă un pericol social ridicat, sancționate de lege cu pedepse în cuantum mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol social prin posibilitatea ca aceștia să se sustragă judecății sau să comită noi fapte penale.
Inculpații și sunt cunoscuți cu antecedente penale fiind condamnați pentru comiterea de furturi și tâlhărie, ceea ce denotă o perseverență infracțională deosebită a acestora.
Pe de altă parte în sarcina inculpatului se reține și infracțiunea de trafic de substanțe toxice, respectiv mercur, prev. de art.312 Cod penal, faptă deosebit de gravă și pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani.
S-a mai reținut că cererea de înlocuire a stării de arest formulată de inculpați nu poate fi primită deoarece în cauză nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza arestării preventive astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.139 Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie, invocând motivele arătate detaliat în practicaua prezentei decizii.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate, doar în ceea ce privește dispozițiile referitoare la măsura preventivă cu consecința cercetării inculpatului în stare de libertate.
Analizând încheierea atacată în conformitate cu disp.art.3856Cod procedură penală raportat la art.141 Cod procedură penală Curtea va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Faptele presupus a fi săvârșite de inculpat constituie infracțiunile prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 și de art.282 alin.1 și 2 cp raportat la art. 284 cp, cu aplicarea art.41 alin.2 cp, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Existența indiciilor clare de vinovăție a fost analizată în concret la luarea efectivă a măsurii preventive împotriva fiecăruia dintre cei 3 inculpați, temeiurile avute in vedere subzistând și în prezent, neimpunându-se deci revocarea ori înlocuirea acestei măsuri pe considerentul că durata arestării ar depăși durata rezonabilă, astfel cum a fost definitivă prin jurisprudența O, ori că, raportat la probatoriile administrate nemijlocit până la acest moment în fața instanței de fond, s-ar impune aplicarea dispozițiilor art.139 Cod procedură penală.
În acest context nu are vreo relevanță faptul că urmărirea penală s-a efectuat de DIICOT,atât timp cât infracțiunile presupus comise au atras competența acestei instituții, și nici împrejurarea că bancnotele falsificate nu au fost puse în circulație, probatoriul administrat conturând bănuiala plauzibilă că inculpații au constituit un grup infracțional organizat în scopul falsificării de bancnote euro și că, în perioada noiembrie 2007-ianuarie 2008, acționând în mod repetat, au falsificat și deținut bancnote în cupiura de 5 euro, cu scopul de a le pune în circulație.
Analizând măsura preventivă din perspectiva art.5 din Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea de la Strasbourg a apreciat că,proclamând dreptul la libertate, scopul articolului este de a se asigura că nicio persoană nu trebuie să fie deposedată de libertatea sa în mod arbitrar(cauza Amuur împotriva Franței), dar, protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile instanțelor în administrarea probelor și desfășurarea în bune condiții a procesului (Cauza Tomasi versus Franța).
Se constată așadar că pentru buna desfășurare a procesului penal, în mod corect prima instanță a menținut starea de arest a fiecărui inculpat conform dispozițiilor art.3002Cod procedură penală raportat la art.160 Cod procedură penală, cercetarea judecătorească nefiind finalizată, instanța raportându-se atât la datele care circumstanțiază infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, cât și la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a celor 3 inculpați, pericol care se regăsește în însăși natura și gravitatea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată.
Pentru toate aceste considerente recursul de față va fi respins ca nefondat conform dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, raportat la art.141 Cod procedură penală.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (fiul și, născut la data de 22.11.1988 în G, domiciliat în G,-, -.2,. 23, posesor CI seria - nr.-,CNP -,în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) împotriva încheierii de ședință din data de 20.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosar nr-.
Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.06.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
Tehnored. / 2 ex/09.07.2008
Jud.fond-Al.
Președinte:Constantin CârcotăJudecători:Constantin Cârcotă, Ion Avram, Mița Mârza