Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 409/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 409/
Ședința publică de la 07 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Avram
JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă
JUDECĂTOR 3: Mița Mârza
Grefier- - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - - Procuror -Secție Judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații și G împotriva încheierii de ședință din 26.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta inculpată, în stare de arest, asistată de apărătorul ales, avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 5 dosar și recurentul inculpat G, asistat de apărătorul ales, avocat.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, arătându-se că acesta este primul termen de judecată stabilit în prezenta cauză.
Întrebați fiind, recurenții inculpați precizează că își mențin recursurile promovate.
procesuali arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Avocat, apărătorul ales al recurentei inculpate, precizează că a invocat anumite aspecte în fața completului de judecată ce a dispus menținerea măsurii arestării preventive în sensul că există 8 volume de interceptări telefonice, pe care le apreciază ilegale. A solicitat a se comunica autorizațiile prin care s-a dispus efectuarea acestor interceptări dar i s-a comunicat inițial că acestea sunt secrete.
În vol.I, la fila 334, există încheierea prin care s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice. Dispozițiile art.911alin.1 Cod procedură penală prevăd că interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice alt mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege.Consideră că dacă actul e secret și rezultatul e secret, ori în cauză rezultatul se află la dosar. Precizează că s-a solicitat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați înregistrarea convorbirilor telefonice pentru alte persoane decât cele față de care s-a dispus începerea urmăririi penale fără a exista autorizații.
Raportat la dispozițiile art.911alin.2 Cod procedură penală care prevăd că interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice alt mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul infracțiunilor contra siguranței naționale prevăzute de Codul penal și de alte legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, în cazul unor alte infracțiuni grave ori al infracțiunilor care se săvârșesc prin mijloace de comunicare electronică, și văzând faptele din prezenta cauză, respectiv tentativă la infracțiunea de înșelăciune în formă simplă, fals și uz de fals, consideră că acestea nu intră în categoria altor infracțiuni grave despre care se menționează în textul de lege mai sus indicat.
Solicită a se avea în vedere împrejurarea că nu s-a solicitat interceptarea convorbirilor telefonice față de și -, aceștia fiind autorii faptelor.
De altfel în textul art. 64 alin.2 Cod procedură penală se precizează că "mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal";astfel cele 8 volume de interceptări telefonice reprezintă "maculatură " iar celelalte trei volume conțin declarații ale reprezentanților părților vătămate ce arată că au vorbit la telefon cu și cu o doamnă, fără aov edea
Urmărirea penală a fost începută in personal din octombrie 2006, când s-a dispus declinarea cauzei la DIICOT în mai 2007 și în septembrie 2007, inculpații sunt arestați.
La momentul arestării inculpaților reprezentanții părților vătămate au fost audiați iar DIICOT a preluat dosarul complet.
Precizează că 17 dintre martorii audiați în faza urmăririi penale sunt reprezentanți ai părților vătămate și toți aceștia arată că nu cunosc nimic despre.
Deasemeni solicită instanței a avea în vedere împrejurarea că deși toată acțiunea a fost monitorizată de poliție este inexplicabil cum a dispărut marfa din depozitul ce se afla sub filaj.
Solicită, pentru considerentele expuse, punerea în libertate inculpatei.
Avocat, apărătorul ales al recurentului inculpat G, arată că se pretinde, conform rechizitoriului că cei doi inculpați sunt cei ce au fondat un grup infracțional organizat și au acționat ca autori la înșelarea mai multor părți vătămate cauzând un prejudiciu de 7 miliarde lei. Urmărirea penală a fost începută pentru cel care a semnat, a negociat, a beneficiat de marfă pe când G nu a intrat în contact cu părțile vătămate, ci a avut într-adevăr a avut mai multe relații comerciale, printre altele și cu SC SRL.
S-a apreciat că și -, ce au fost audiați inițial în calitate de învinuiți,pot fi lăsați liberi deși aceștia au beneficiat direct de marfă.
Solicită a se crea față de inculpatul G o situație similară cu cea a lui și -, având în vedere că este arestat din septembrie 2007.
Apreciază că se poate dispune înlocuirea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatul G, ce nu are antecedente penale, nu a încercat să tergiverseze cercetările, nu a influențat martorii, este bolnav, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază recursurile promovate de inculpați nefondate, încheierea de ședință din 26 iunie 2008 Tribunalului Galați fiind legală și temeinică; în mod corect a constatat instanța de fond că sunt suficiente indicii în sensul dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală și just a apreciat că subzistă temeiurile prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, s-a avut în vedere natura și gravitatea faptelor comise, modalitatea concretă de comitere a faptelor, valoarea deosebită a prejudiciului precum și momentul procesual în care se află dosarul, respectiv la începutul cercetării judecătorești.
Solicită, pentru considerentele expuse, respingerea recursurilor promovate de inculpații și G și obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Recurentul-inculpat G, având cuvântul arată că administratorii societăților eu emis file cec și, deși ei sunt infractorii din această cauză, se află în stare de libertate; interceptările telefonice sunt ilegale. Consideră o nedreptate faptul că autorii faptelor sunt liberi și au plecat cu cele 7 miliarde lei iar el, nevinovat, este încarcerat și încadrat la o pedeapsă cuprinsă între 10 și 20 ani.
Recurenta inculpată, având cuvântul, arată că este arestată de 10 luni și din tot probatoriul aflat la dosar nu rezultă o probă legală.
În faza de urmărire penală i s-au respins toate probele formulate în apărare și a făcut plângeri pentru abuz dar fără a i se comunica vreun rezultat; este arestată pe baza declarațiilor autorilor faptei care au împărțit cele 7 miliarde lei cu Serviciul poliției Economice.
Chiar dacă interceptările telefonice ar fi ilegale consideră că nu poate exista infracțiunea de înșelăciune prin convorbire telefonică, ci aceasta se săvârșește prin emiterea de cecuri, bilete la ordin.
Arată că i s-a încălcat dreptul la apărare și i s-a nesocotit prezumția de nevinovăție. I s-a cerut să formuleze denunțuri și pentru că a refuzat se află în stare de arest și la acest moment. Este adevărat că e recidivistă dar dacă acest complet de judecată ar fi imparțial ar dispune judecarea lui G în stare de libertate care este bolnav, are diabet tip II, și nu este din
Arată că nu există interceptări telefonice între ea și vreo parte vătămată iar arestarea preventivă nu reprezintă decât începutul pedepsei ce i se va aplica.Solicită a se lua măsuri față de procurorii DIICOT.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului,constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 26.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Galația dispus, în temeiul art.3002, în referire la art.160balin.1 și 3 din Codul d e procedură penală, menținerea aretării preventive a inculpaților ,G și B.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată în mod legal și că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri se mențin și impun în continuare privarea de libertate.
Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs inculpații și G.
În dezvoltarea motivelor de recurs apărătorii aleși ai inculpaților au susținut că probele administrate în cauză nu fac dovada vinovăției lor și că înregistrările convorbirilor telefonice au fost efectuate fără exista o autorizație emisă în condiții legale, astfel că ele nu pot fi folosite ca mijloace de probă.
De asemenea, au susținut că adevărații autori ai infracțiunilor sunt și -, care au fost lăsați în libertate astfel că nu se impune nici în cazul lor menținerea măsurii arestării preventive,
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Inculpații și G au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul cu nr. 11/D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-T, Biroul Teritorial Galați, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.7 din Legea nr. 39/2003 și de art. 215 alin.1,2,3,4 și 5 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal precum și a dispozițiilor art.37 lit.a Cod penal în cazul inculpatei.
În fapt, în sarcina inculpaților s-a reținut că, în perioada noiembrie 2006 - ianuarie 2007, împreună cu învinuitul, au constituit un grup infracțional organizat, grup la care au aderat și alte persoane și, cu ocazia încheierii și derulării unor contracte comerciale de achiziționare de mărfuri, prin folosire de nume și calități mincinoase și folosire de file CEC fără acoperire, au indus în eroare pe reprezentanții legali ai unui număr de 13 societăți comerciale, cauzându-le un prejudiciu 693.112,90 lei.
Împotriva inculpaților s-a luat în cursul măririi penale măsura arestării preventive în temeiul art. 143 și 148 lit. f Cod proc. Penală, reținându-se că din probele administrate în cauză, rezultă indicii temeinice că aceștia au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, că pentru ambele infracțiuni pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani și că, datorită modului și împrejurărilor concrete în care inculpații au săvârșit faptele, a numărului mare de acte materiale, a valorii mari a prejudiciului cauzat dar și a sentimentului de neîncredere pe care astfel de fapte îl creează asupra persoanelor care desfășoară activități comerciale, lăsarea inculpaților în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând cauza, Curtea constată că nu au dispărut indiciile temeinice care confirmă presupunerea că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată,aceste indicii rezultând nu numai din interceptarea convorbirilor telefonice -așa cum se susține în motivele de recurs -ci și din alte probe administrate până în acest moment, respectiv: declarațiile date de reprezentanții legali ai societăților comerciale prejudiciate, copiile facturilor emise de aceste societăți,copiile filelor CEC emise de SC SRL și declarațiile martorilor audiați în cauză.
Cât privește apărarea inculpaților, în sensul că interceptarea convorbirilor telefonice a fost efectuată fără a exista o autorizație emisă în condiții legale, aceasta este o chestiune care nu poate fi examinată în prezentul recurs- ci numai cu prilejul soluționării fondului cauzei, de către instanța competentă.
Nici apărarea inculpaților în sensul că organele de urmărire nu au luat măsuri pentru identificarea și sechestrarea mărfurilor cumpărate nu poate fi luată în considerare, atâta timp cât inculpații au refuzat în mod constant să indice societățile comerciale către care aceste produse au fost vândute.
Nu se poate reține că numiții și - sunt principalii autori ai infracțiunilor și principalii beneficiari ai sumelor de bani obținute din vânzarea mărfurilor, atâta timp cât din probele administrate în cauză, rezultă că aceștia au acționat ca angajați ai SC SRL G, sub conducerea și coordonarea inculpaților și G. De asemenea nu se poate reține că organele de urmărire penală nu au luat nici o măsură față de numiții și -, atâta timp prin rechizitoriu față de aceștia cauza a fost disjunsă, în vederea continuării cercetărilor.
Întrucât măsura arestării preventive a inculpaților a fost luată cu deplina respectare a dispozițiilor legale, iar temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu au dispărut și impun în continuarea privarea de libertate, în mod corect prima instanță, având în vedere dispozițiile art.3002în referire la art.160 alin.1 și 3 Cod procedură penală a menținut arestarea preventivă.
Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art.38515pct. 1 lit. Cod procedură penală, urmează a fi respinse ca nefondate recursurile inculpaților.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații (fiica lui și,născută la data de 20.03.1961 în comuna M,județ V,CNP -, în prezent deținută în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) și G (fiul lui și, născut la data de 15.06.1973 în P, județ P, CNP -,în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) împotriva încheierii de ședință din 26.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați.
Obligă pe inculpații recurenți la plata sumelor de câte 30 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7.07.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.-
Tehnored./2 ex/11.07.2008
Jud.fond-
Președinte:Ion AvramJudecători:Ion Avram, Constantin Cârcotă, Mița Mârza