Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 419/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 419
Ședința publică de la 06 august 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Juverdeanu Tatiana
JUDECĂTOR 2: Ciobanu Iulia Elena I -
JUDECĂTOR 3: Cenușă
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
La ordine fiind judecarea recursului penal formulat de inculpatul deținut în Arestul IPJ I, împotriva încheierii de ședință nr. 69 din 01.08.2008 a Tribunalului Iași, prin care s-a dispus menținerea măsurii de arest preventiv luată față de acesta.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv asistat de av., care depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Interpelat fiind, inculpatul precizează că își menține recursul formulat și nu are de formulat alte cereri prealabile.
Nemaifiind de formulat alte cereri, curtea acordă cuvântul în recurs.
Av. pentru inculpatul recurent, având cuvântul, arată că acesta a formulat recurs împotriva încheierii Tribunalului Iași din data de 01.08.2008 prin care a fost verificată legalitatea și temeinicia măsurii de arest preventiv și a menținut această măsură, încheiere pe care o consideră netemeinică și nelegală.
Referitor la legalitatea încheierii de ședință pronunțată de instanța de fond, arată că în cuprinsul acesteia nu se regăsesc concluziile sale referitoare la sesizarea instanței. În cuprinsul acestor concluzii a făcut referire la termenul de 5 zile ce trebuie avut în vedere atunci când prin rechizitoriu procurorul sesizează instanța de judecată, și a arătat că au fost încălcate disp. art. 160 al. 1 raportat la art. 186 al. 2 coroborat cu art. 197 al. 2 Cod procedură penală, ceea ce înseamnă că este vorba despre o nulitate absolută, și nu relativă. Acest termen de 5 zile, chiar dacă ar fi calculat de la data care apare trecută în rechizitoriu ca fiind data întocmirii, respectiv cea de 31.07.2008, până luni, 04.08.2008, când dosarul a fost primit și înregistrat la instanța de fond, nu poate fi calculat conform prevederilor art. 186 al. 2 Cod procedură penală, decât pe zile libere, excluzând ziua de la care începe și ziua la care se împlinește. În mod clar se vede că este vorba de 2 zile libere și nu 5, ori, acest termen nu poate fi văzut ca un termen de recomandare. Prin urmare, consideră că potrivit disp. art. 197 al. 2, art. 160 al. 1 și art. 186 al. 2 Cod procedură penală, sesizarea instanței este lovită de nulitate.
Curtea pune în vedere apărătorului ales al inculpatului recurent să precizeze la ce nulitate se referă.
Av. pentru inculpatul recurent, având cuvântul, arată că rechizitoriul este datat 31.07.2008, și a fost înregistrat la instanța de fond la data de 01.08.2008. Chiar dacă ar fi ca termenul de 5 zile prevăzut de lege să se calculeze de la data de 31.07.2008, tot nu este împlinit.
Mai arată că a atacat încheierea instanței de fond și sub aspectul temeiniciei. Pe scurt, în cuprinsul acestei încheieri se prezintă o definiție a pericolului social doar raportat la fapta imputată inculpatului, respectiv cea de omor. La Tribunalul Iași există mai multe cereri formulate în numele și pentru inculpatul, prin care solicită schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 181 Cod penal. În momentul în care, pe 31.07.2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iașia primit concluziile de la IML I(care se regăsesc la dosarul cauzei), concluzii în care se arată că partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare sunt necesare între 25 și 28 zile îngrijiri medicale, și că, sub nicio formă nu i s-a pus viața în pericol. A raportat acest aspect și sub aspectul lipsei totale a intenției inculpatului de a prevedea rezultatul nefast al acțiunii sale, al lipsei premeditării; nu s-a bazat strict pe concluziile IML. De altfel, lipsa intenției și a premeditării este invocată și reținută și în rechizitoriu; inculpatul s-a aflat între 20 de persoane care se băteau între ele și a folosit un cuțit cu lama de 3,5 cm, cuțit ce se află la dosar. El a încercat să se apere și a recunoscut încă de la prima declarație că a folosit cuțitul, însă, din cauza sprayului lacrimogen nu a văzut pe cine a lovit cu cuțitul, astfel încât, sub acest aspect el nici nu avea cum să aibă intenția de a suprima viața.
Prelungirea măsurii de arest preventiv a inculpatului s-a făcut în ideea de a fi înaintate concluziile IML, întrucât exista cel puțin un semn de întrebare. La acel moment, când nu erau toate probele, declarațiile martorilor oculari, ale părții vătămate au fost suficiente pentru prelungirea măsurii de arest preventiv vis-a-vis de acest dubiu și această măsură s-a dispus pentru că lipseau concluziile IML. Astfel, în cuprinsul raportului de expertiză medico - legală se arată că partea vătămată a fost internată pe 7 și externată pe data de 10, că a stat 52 de ore, perioadă de timp în care nu se vorbește despre un tratament diferit, variat, de o gravitate deosebită, și că a fost tamponat de două ori cu iod.
Inițial, se vorbește de un pneumotorax, iar apoi, așa cum rezultă din concluziile de la pct. 7 din raportul de expertiză, se vorbește despre 2 plăgi nepenetrante, nesângerânde, și o plagă la 2 cm de plămân. Mai mult, se spune clar că nu s-a pus în pericol viața părții vătămate.
Cât timp lipsește intenția, faptul că inculpatul ar fi putut să prevadă consecințele acțiunii sale nu poate fi reținut, astfel încât consideră defectuoasă încadrarea juridică, însă aspecte în acest sens vor fi invocate și discutate în fața instanței investită cu soluționarea în fond a cauzei.
Urmărirea penală a fost finalizată, inculpatul a dat declarații olografe, a recunoscut evenimentele așa cum s-au petrecut, nu și-a mai propus alte probe și nici Parchetul nu mai are de administrat alte probe, deși nu s-a respectat principiul potrivit căruia într-o cauză trebuie administrate probe și în apărare și în acuzare. Ca atare, nu înțelege prin ce manieră ar putea influența inculpatul bunul curs al judecății, astfel încât să nu fie posibilă judecarea lui în stare de libertate.
Au fost audiați martori oculari, raportul de expertiză medico - legală a fost întocmit și se află la dosarul cauzei. S-a mai motivat că urmează să se prezinte inculpatului materialul de urmărire penală și să se întocmească actul de sesizare a instanței, ori, sub acest aspect, inculpatul a înțeles să nu tergiverseze cercetările și s-a prezentat de fiecare dată, însoțit de apărător, și a fost de față la toate elementele de natură a stabili adevărul.
Se întreabă "prin ce prismă se poate vedea că acest pericol social, detaliat în 3 fraze în cuprinsul încheierii recurate". Infracțiunea standard de omor, așa cum apare descrisă în legislație și cum este tratată în jurisprudență, constă și în aceea că inculpatul a putut sau ar fi putut să prevadă că poate crea leziuni grave unei persoane, de natură a-i pune acesteia viața în pericol.
Inculpatul a fost provocat de către, care l-a lovit cu pumnul în gură și i-a scos 4 dinți - la dosar existând certificat medico - legal în acest sens - astfel încât el a fost nevoit să se apere. În acest sens există la dosar imaginile video care au fost înregistrate și se poate constata că inculpatul a fost atacat de un grup de 6-7 persoane, că nu se poate înțelege cine vroia să îi despartă. Este clar că este vorba despre un grup de 6-7 persoane și inculpatul, singur, și nu știe cine ar fi reacționat în altă manieră, în condițiile în care ar fi fost lovit cu pumnul, atacat de mai multe persoane. Dacă nu s-ar fi apărat, poate că azi nu s-ar mai fi aflat în fața instanței de judecată, ci "ar fi fost la 2 metri sub pământ".
Din declarațiile martorilor și ale cunoscuților acestor persoane rezultă clar că frații sunt campioni la lupte și judo, sunt cunoscuți cu antecedente penale, au mai fost condamnați pentru infracțiuni de violență. Acest lucru s-a întâmplat și atunci când l-au lovit pe inculpat, care nu a făcut altceva decât să se apere.
În plus, inculpatul este la primul conflict cu legea penală, conflict ce se datorează unui simplu accident în care a fost implicat, pentru că în acel scandal, în care el a fost cel agresat, în cele din urmă a ajuns inculpat.
La dosar există planșa foto în care este redată imaginea presupusei părți vătămate. Dacă această imagine ar fi pusă lângă cea a inculpatului s-ar putea vedea discrepanța uriașă care există între cei doi, partea vătămată având 90- 100 kg, fiind sportiv de performanță, iar inculpatul nu are aceeași forță.
Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii de ședință din 01.08.2008. -a-vis de legalitate, pune concluzii de trimitere spre rejudecare la Tribunalul Iași, iar dacă această cerere se va respinge, în rejudecarea situației, solicită a nu se mai dispune menținerea măsurii de arest preventiv a inculpatului pe parcursul cercetării judecătorești, această măsură nefiind înțeleasă în alt mod decât ca echivalând cu o eventuală pedeapsă ce va fi aplicată inculpatului dacă va fi găsit vinovat, și nu ca o măsură de excepție, pentru că toate probele au fost administrate, inculpatul a detaliat evenimentele, astfel încât nu vede cum ar putea influența negativ cursul judecății sau cum s-ar putea sustrage de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că prin încheierea de ședință din 01.08.2008 Tribunalul Iașia verificat, în baza art. 300 ind. 1 alin. 1 Cod procedură penală, legalitatea măsurii de arest preventiv luată față de inculpatul, iar în baza art. 300 alin. 3 Cod procedură penală a menținut arestarea preventivă. Din această perspectivă, susținerile inculpatului ce vizează ca prim motiv nelegalitatea încheierii instanței de fond nu poate fi examinată de către instanța de recurs, întrucât vizează regularitatea actului de sesizare a instanței, ori, obiectul cauzei de față este recursul împotriva încheierii privind verificarea și menținerea măsurii de arest preventiv. Regularitatea actului de sesizare a instanței se face în alt cadru procesual, conform altor dispoziții legale, art. 300 Cod procedură penală, iar încheierea poate fi atacată doar odată cu fondul cauzei. Din această perspectivă, la momentul de față un recurs formulat împotriva încheierii prin care s-a constatat regularitatea actului de sesizare a instanței nici nu ar fi admisibil la acest moment.
C de al doilea motiv de recurs invocat se referă la soluționarea pe fond a cauzei, se raportează la o eventuală greșită încadrare juridică a faptei ce se impută inculpatului și la lipsa intenției acestuia de a săvârși infracțiunea de tentativă la omor, la reținerea provocării, care nu se regăsește în rechizitoriu. Toate aceste aspecte exced obiectului cauzei. Instanța de fond a avut obligația, la momentul verificării legalității și temeiniciei măsurii de arest preventiv, să verifice doar dacă din actele și lucrările dosarului rezultă că există date suficiente că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat. La momentul pronunțării instanței de fond, 01.08.2008, la dosar existau chiar probe în acest sens, pentru că ulterior arestării preventive, în cursul urmăririi penale s-au administrat noi probe care au confirmat temeiurile inițiale. Fără a mai relua toate aspectele susținute de apărare, atât în fața instanței de recurs cât și a instanței de fond, consideră că în mod corect s-a reținut încadrarea juridică a faptei imputată inculpatului ca fiind cea de tentativă la omor, în condițiile în care practica instanțelor este constantă în această privință. Inculpatului nu i s-a cerut să facă previziuni că dacă ar fi avut asupra sa un cuțit ar fi putut pune în pericol viața unei persoane, ci, dacă l-ar fi folosit ar fi putut pune în pericol viața unei persoane. Raportat la obiectul vulnerant folosit, la zona vitală lezată, apreciază că susținerile inculpatului nu sunt întemeiate, că în mod corect instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 136, 148 lit. f Cod procedură penală, și a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. Față de toate acestea, solicită respingerea recursului declarat de acesta.
Apărătorul inculpatului recurent, solicitând cuvântul în replică, arată că susținerile sale referitoare la sesizarea instanței nu au cum să exceadă cadrului procesual, conform art. 385 ind. 9 alin. 2 Cod procedură penală; instanța nu a fost legal sesizată.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și punerea lui în stare de libertate.
Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior deliberării,
Curtea,
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință nr. 69 din 1 august 2008 a Tribunalului Iașia fost respinsă cererea privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau țara.
În baza art. 300 ind. 1 alin. 1 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive dispusă față de inculpatul în baza mandatului de arestare preventivă nr. 23/U din 7 iunie 2008 emis de Tribunalul Iași.
În baza art. 300 ind. 1 alin. 3 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Pentru a pronunța încheierea, instanța de fond a reținut următoarele:
Deliberând asupra legalității si temeiniciei măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 3001al. 1 și 3 Cod procedură penală, după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei acesteia și, când constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Examinând aplicabilitatea acestor dispoziții la datele prezentei spețe, prin prisma materialului probator administrat pe tot parcursul urmăririi penale, constată că temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat, subzistă și justifică în continuare menținerea acestei măsuri preventive, fiind relevate indicii temeinice care oferă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunilor de "tentativă de omor", prevăzută de art. 20 Cod penal, raportat la art. 174, 175 lit. i Cod penal și a trei infracțiuni de "lovire" prevăzută de art.180 al. 2 Cod penal.
Pericolul social pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar putea prezenta pentru ordinea publică este unul cert și actual, conturat prin prisma gravității faptelor sub aspectul cărora acesta a fost trimis in judecată, importanței valorilor sociale pretins fi fost lezate prin activitatea infracțională întreprinsă de inculpat dar și urmărilor grave ale acestor fapte.
acestei masuri rezultă dintr-o ordine publică realmente amenințată, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar prezenta pentru comunitate fiind conturat prin prisma modalității în care se presupune a fi fost săvârșite aceste fapte și producerii unei grave tulburări sociale.
Lipsa antecedentelor penale ale inculpatului și incidenta circumstanței atenuante a provocării sunt aspecte care nu sunt de natură a înlătura ori modifica acest pericol social, ele fiind împrejurări care urmează a fi reținute cu prilejul individualizării unor eventuale pedepse penale.
Pentru aceste considerente, constatând că temeiurile care au stat la baza acestei măsuri preventive nu s-au schimbat, respectate fiind atât dispozițiile interne în materie, dar și cele ale art. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, instanța a respins, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, iar în temeiul dispozițiilor art. 300 ind. 1 al. 1 și 3 Cod procedură penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul și a dispus în sensul menținerii acesteia.
Împotriva a încheierii a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Inculpatul susține că rechizitoriul, actul de sesizare al instanței, este lovit de nulitate prevăzută de art. 197 alin. 2 Cod procedură penală prin coroborare cu dispozițiile art. 160 alin. 1, raportat la art. 186 alin. 2 Cod procedură penală, întrucât nu a fost înaintat instanței în termenul de 5 zile, termen care nu este de recomandare.
Pe fond s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor, în infracțiunea prevăzută de art. 181 Cod penal, întrucât partea vătămată a suferit leziuni care, conform actului medico-legal nu i-au pus în primejdie viața, necesitând pentru vindecare 25, 28 zile îngrijiri medicale.
Prin concluziile raportului medico-legal se stabilește clar că nu a fost pusă în pericol viața părții vătămate.
Au fost administrate toate probele, inculpatul nu și-a mai propus alte probe și nici parchetul nu are de administrat alte probe, așa încât inculpatul nu ar mai putea influența bunul curs al judecății.
Inculpatul a fost provocat de, care l-a lovit cu pumnul în gură și i-a scos 4 dinți, astfel încât a fost nevoit să se apere. Inculpatul a fost atacat de un grup de 6 - 7 persoane.
Solicită judecarea sa în stare de libertate.
Recursul este nefondat.
Prin încheierea atacată, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului la primirea dosarului, în cadrul procesual prevăzut de art. 300 ind. 1 Cod procedură penală, respectiv după înregistrarea dosarului la instanță, în camera de consiliu, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Instanța de fond nu era investită la acest termen să verifice regularitatea actului de sesizare, această verificare urmând a fi făcută la prima înfățișare, conform dispozițiilor art. 300 Cod procedură penală, respectiv la termenul de judecată stabilit aleatoriu la 21 august 2008.
Prin urmare, critica privind legalitatea actului de sesizare nu poate fi primită și analizată în acest cadru procesual, înainte ca instanța de fond să fi examinat actul de sesizarea al instanței, act procesual ce nu s-a derulat încă, urmând să se producă.
Cauza se află în faza de început a cercetării judecătorești. Nu s-au administrat probe, nu a fost audiat inculpatul, verificarea arestării făcându-se la primirea dosarului după înregistrare în camera de consiliu.
În cauză inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 Cod penal, raportat la art. 174, 175 lit. i Cod penal și a trei infracțiuni de lovire prevăzute de art. 180 alin. 2 Cod penal împotriva părții vătămate Gh., și.
Infracțiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. i Cod penal este săvârșită împotriva părții vătămate, conform actului de sesizare al instanței.
Inculpatul a fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale, la data de 7 iunie 2008, prin mandatul de arestare nr. 23/V în temeiul art. 149, 143, 148 lit. f și art. 151 Cod procedură penală, arestarea preventivă fiind prelungită ulterior prin încheierea din 2 iulie 2008.
Verificarea legalității arestării s-a făcut prin prisma dispozițiilor art. 300 alin. 2 și 3 Cod procedură penală.
Temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate întrucât pericolul social pentru ordinea publică continuând să existe, pericol dedus din gravitatea faptei presupus a fi comise, împrejurări de comitere, rezultatul produs prin agresiune, importanța valorilor pretins a fi fost lezate prin activitatea infracțională a inculpatului și protejate prin încriminare, fapte pentru care există indicii temeinice de săvârșire și care sunt pedepsite de lege cu pedeapsa mai mare de 4 ani, încadrate juridic a infracțiunea de omor calificat.
Critica privind încadrarea juridică a faptei este prematur formulată și nu este de competența instanței de recurs asupra arestării preventive de stabilire a acesteia.
Încadrarea juridică, vinovăția, eventuala condamnare sunt aspecte principale care se constituie în obiect al judecății și cercetării judecătorești de competența instanței de fond în cadrul jurisdicției penale în primă instanță, jurisdicție care urmează să se declanșeze pe fond de la primul termen de judecată fixat aleatoriu în ședință publică.
Cum temeiurile de arestare justifică continuarea privării de libertate iar criticile formulate în recurs, parte sunt nefondate, parte prematur formulate, parte excedând competența instanței de recurs, conform art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge, ca nefondat, recursul de față și va menține încheierea penală atacată, ca fiind legală și temeinică, raportat la acuzațiile formulate împotriva inculpatului pentru care există indicii de posibilă săvârșire de către inculpat.
Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință nr. 69 din 1.08.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, încheiere pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 40 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 august 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
14.08.2008
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Juverdeanu TatianaJudecători:Juverdeanu Tatiana, Ciobanu Iulia Elena, Cenușă
