Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 423/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.423/R/2009
Ședința publică din 8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Popovici Corina Rodica JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 3: Munteanu
Judecător: -
Grefier:
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui și, născut la 02.10.1989, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, potrivit prevederilor art.160/b din Codul d e procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest din Penitenciarul Oradea, asistat de apărător ales avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului cu care a fost legal investită.
Apărătorul inculpatului recurent avocat susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate, în sensul de a se dispune, în principal, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, cu consecința punerii de îndată în libertate a acestuia, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Consideră că, față de durata executată în arest preventiv, respectiv 1 an și 5 luni, raportat la faptele reținute în sarcina inculpatului, se impune judecarea acestuia în stare de libertate. Mai arată că pericolul pentru ordinea publică nu există, sau se diminuează succesiv cu trecerea timpului, iar argumentele instanței de fond în sensul că există o hotărâre de condamnare în primă instanță, că inculpatul este cu antecedente penale și că pericolul pentru ordinea publică subzistă, apreciază că sunt susțineri nefondate și nesusținute. Astfel, solicită a se avea în vedere că faptele pentru care este cercetat sunt concurente, instanța urmând a avea în vedere această împrejurare la contopirea pedepselor.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Consideră că, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, în cauză nu a fost depășit termenul rezonabil al duratei arestării preventive, iar liberarea condiționată nu conduce la revocarea măsurii arestării preventive.
Cât privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive o apreciază ca inadmisibilă, deoarece aceasta nu a fost solicitată în fața instanței de fond.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate până la soluționarea definitivă a cauzei și învederează instanței că dorește să se întoarcă la școală.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, în baza art.300/2 Cod procedură penală raportat la art.160/b Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la 02.10.1989 în O, județul B, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, măsură dispusă prin încheierea de arestare preventivă nr.19/M/2008 a Judecătoriei Oradea în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.15/M/17.04.2008.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul, verificând măsura arestării preventive, constatat că inculpatul a fost arestat preventiv prin Încheierea nr.19/M/2008 a Judecătoriei Oradea, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.15/M/17.04.2008.
Prin rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe prev. de art.180 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.99 alin.3 Cod penal, vătămare corporală gravă prev. de art.182 Cod penal, furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.e, g și i Cod penal și furt calificat prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.g și i Cod penal.
Prin sentința penală nr.839/2009 a Judecătoriei Oradea inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani 6 luni închisoare cu aplicarea art.71, 64 lit. teza a II-a și b Cod penal, cu menținerea în baza art.350 alin.1 Cod procedură penală a stării de arest preventiv a inculpatului.
Temeiurile prev. de art. 148 lit.d, din Codul d e procedură penală, avut în vedere la data luării măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, fiind îndeplinite în mod cumulativ ambele condiții, prev. de art.148 Cod procedură penală lit.f Cod procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce reiese din circumstanțele reale ale comiterii eventualelor fapte, pe timp de noapte, din loc public sau locuință, prin efracție, cu violență, existența unui eventual concurs de infracțiuni, urmarea produsă, atitudinea inculpatului față de faptele sociale de care este acuzat, precum și persoana inculpatului care ar fi dat dovadă de perseverență în comiterea aceluiași gen de infracțiuni. De asemenea, subzistă și temeiul prev. de art.148 lit.d Cod procedură penală, reținându-se că după începerea procesului penal pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.1 Cod penal, respectiv după începerea urmăririi penale pentru această faptă la 9.12.2007, inculpatul este acuzat că ar fi săvârșit mai multe fapte prevăzute de legea penală, respectiv două furturi calificate, în noaptea de 01/02.04.2008, iar apoi în noaptea de 6/7.04.2008 și ar fi cauzat un prejudiciu total de 14.300 lei.
Potrivit fișei de cazier judiciar, prin sentința penală nr.2389/2006 a Judecătoriei Oradea definitivă prin decizia penală nr.405/R/13.07.2007 a Curții de APEL ORADEA, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, cu aplicarea art.110/1 Cod penal pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni.
Este de observat așadar că faptele reținute în cauză au fost comise conform celor menționate în rechizitoriu la scurt timp după condamnarea la care s-a făcut referire mai sus, respectiv în termenul de încercare, ceea ce denotă pericolul social pe care îl reprezintă inculpatul și crează temerea că acesta ar comite noi infracțiuni de același gen.
Totodată, măsura preventivă luată și menținută până în prezent corespunde exigențelor art.5 paragraf I, lit. c din CEDO ratificată de România prin Legea nr.30/1994, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și chiar dacă din momentul luării măsurii arestării și până în prezent a trecut o perioadă mai mare de un an, instanța a apreciat că, nu s-a împlinit termenul rezonabil prevăzut de CEDO, iar faptele, gravitatea și împrejurările săvârșirii acestora, astfel cum se reține în actul de sesizare și în hotărârea instanței de fond, raportat la probatoriul administrat în faza cercetării judecătorești, lasă să persiste un grad de pericol social concret suficient pentru a impune menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, în caz contrar creându-se o insecuritate pentru valorile sociale ocrotite de legea penală.
Față de cele de mai sus, instanța a reținut că temeiurile subzistă, nefiind modificări sub acest aspect, astfel că, în baza art.300/2 Cod procedură penală raportat la art.160/b Cod procedură penală, s-a dispus menținerea arestării preventive luată față de inculpat.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate, în sensul de a se dispune, în principal, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, cu consecința punerii de îndată în libertate a acestuia, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Consideră că, față de durata executată în arest preventiv, respectiv 1 an și 5 luni, raportat la faptele reținute în sarcina inculpatului, se impune judecarea acestuia în stare de libertate. Mai arată că pericolul pentru ordinea publică nu există, sau se diminuează succesiv cu trecerea timpului, iar argumentele instanței de fond în sensul că există o hotărâre de condamnare în primă instanță, că inculpatul este cu antecedente penale și că pericolul pentru ordinea publică subzistă, apreciază că sunt susțineri nefondate și nesusținute. Astfel, solicită a se avea în vedere că faptele pentru care este cercetat sunt concurente, instanța urmând a avea în vedere această împrejurare la contopirea pedepselor.
Examinând încheierea recurată prin prisma recursului declarat cât și din oficiu, conform art. 385/6 alin. 2 și art. 385/14 din Codul d e procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art.385/9 din același cod, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul declarat apare ca nefondat și va fi respins ca atare, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Astfel, în mod corect prima instanță a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece temeiul care a stat la baza arestării preventive subzistă - art.148 lit.f Cod procedură penală.
Conform art.148 lit.f Cod procedură penală, orice inculpat poate fi arestat preventiv când a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În speță, cele 2 condiții sunt întrunite în mod cumulativ, deoarece inculpatul este învinuit de săvârșirea unor infracțiuni grave, respectiv vătămare corporală prev. și ped. de art.181 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.99 alin.3 Cod penal, lovire prev. și ped. de art.180 alin.1 cu aplicarea art.99 alin.3 Cod penal, vătămare corporală gravă prev. și ped. de art.182 Cod penal și două infracțiuni de furt calificat prev. și ped. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.e, g și i Cod penal, respectiv 208 alin.1 - 209 alin.1 lit. și i Cod penal.
Pe de altă parte, măsura dispusă de instanța de apel corespunde exigențelor art.5 par.1 lit.c din CEDO ratificată de România prin 30/1994, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
În speță, au fost respectate și prevederile art.5 paragraf 3 și 4 din CEDO. Atâta timp cât nu s-a stabilit că deținerea inculpatului este nelegală, nu sunt motive pentru a nu mai menține starea de arest a inculpatului.
De menționat că, inculpatul a și fost condamnat în primă instanță pentru comiterea infracțiunilor mai sus arătate la o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare cu privare de libertate, hotărâre care într-adevăr nu este definitivă.
În ceea ce privește susținerile inculpatului referitor la termenul rezonabil al duratei arestului preventiv, apreciem că acesta nu a fost încălcat avându-se în vedere obiectul cauzei care se referă la infracțiuni de natură diferită, numărul infracțiunilor de care inculpatul este acuzat, faptul că din fișa de cazier judiciar rezultă că acesta are antecedente penale din perioada minoratului.
Pentru considerentele arătate, curtea nu poate accepta teza susținută de inculpatul, că se justifică eventual înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate, respectiv cea a obligării de nu părăsi localitatea sau țara.
Astfel fiind, în baza prevederilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, menținându-se ca temeinică și legală încheierea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 2 octombrie 1989 împotriva încheierii penale din 30 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - -
Red.dec./jud.- -
În concept - 16.10.2009
Judecători apel/;
-
2 ex./16.10.2009
Președinte:Popovici Corina RodicaJudecători:Popovici Corina Rodica, Condrovici Adela, Munteanu
