Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 44/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- menținere măsura arestare preventivă
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 44
Ședința publică din 29 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Ghertner Ioan Artur
JUDECĂTOR 3: Nechifor
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 07 februarie 1956, în prezent aflat în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns inculpatul - recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care întrebat fiind, inculpatul recurent arată că nu dorește să dea declarație în această fază procesuală.
Apărătorul inculpatului recurent arată că nu are alte chestiuni prealabile de solicitat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul - recurent, apreciază că instanța de fond a motivat menținerea arestării preventive întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii inițiale au rămas neschimbate, iar perioada de detenție nu a depășit limita rezonabilă la care face referire practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Critica principală pe care o aduce încheierii instanței de fond pornește de la prevederile legale aplicabile în materie, respectiv condițiile cadru în care poate fi dispusă această măsură a arestării preventive ca măsură procesuală luată în timpul desfășurării procesului penal. Art. 148 Cod procedură penală face trimitere la art. 143 Cod procedură penală, care vorbește despre date și indicii temeinice care să certifice comiterea infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv cea de tentativă la infracțiunea de omor calificat. Potrivit art. 20 din codul penal, tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost întreruptă sau nu și-a produs efectul.
Din motivarea propunerii de arestare preventivă nu există niciun indiciu din care să rezulte preocuparea organelor de urmărire penală în stabilirea acelei rezoluții infracționale care să-l fi determinat pe inculpat să acționeze în direcția faptelor reținute în sarcina sa.
Propunerea de arestare preventivă a fost motivată în principal pe aspecte legate de locul săvârșirii faptei, încercându-se a se circumscrie acesteia spațiu public, pentru a da faptei caracter calificat. Ori, din toate probele existente la dosar și din declarația martorului audiat la data de 28 ianuarie 2010 nu rezultă certitudinea faptului că respectivul incident s-ar fi comis în loc public.
Faptul că există la dosarul cauzei un proces-verbal de constatare la fața locului ( 14 dosar p) în care se precizează că nu au fost identificate urme de sânge în curtea inculpatului nu poate duce la concluzia că fapta a fost săvârșită în loc public, reținându-se că la dosar există fotografia de la fila 74 (fotografia nr. 11) care identifică trei picături de sânge.
La luarea măsurii de menținere a arestării preventive s-a mai susținut că inculpatul prezintă pericol social concret, sens în care există probe la dosar, însă din analiza actelor nu a identificat nicio probă care să ateste acest lucru. Faptul că se face vorbire de o condamnare a inculpatului pentru infracțiuni de ultraj nu este confirmată de cazierul judiciar existent în dosarul de urmărire penală, inculpatul neavând nicio condamnare pentru vreuna dintre faptele pentru care ar putea să atragă asupra sa presupunerea de pericol concret pentru ordinea publică. Faptul că în declarația părții vătămate apare în permanență terminologia de "hoț" a fost infirmată de martorii din lucrări, care au susținut că inculpatul nu este cunoscut în comunitatea în care locuiește ca o persoană care se ocupă cu astfel de practici. Mai mult decât atât, dacă ar fi hoț ar exista o plângere penală, ceea ce nu s-a confirmat. Ori, pericolul social concret la care face trimitere art. 148 lit. f Cod procedură penală trebuie să rezulte din date certe existente în cauză, care să planeze asupra persoanei respective un grad de pericol social care să asigure protecția societății de acest individ periculos. Mai arată că a depus la dosarul cauzei înscrisuri care certifică faptul că inculpatul este o persoană integrată în societate, are teren, animale și se ocupă cu activități strict casnice.
Din punctul său de vedere motivele existente la data luării arestării preventive nu mai subzistă în momentul de față nici sub aspectul elementelor care să certifice comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul. Nici un element nu poate duce la concluzia că inculpatul a avut vreun moment intenția de a ucide.
A formulat obiective pentru raportul de expertiză care urmează a se efectua în cauză, ca urmare a actelor medicale emise de către Spitalul B unde se constată că la internare partea vătămată a prezentat fracturi costale. Ori, în momentul în care s-a produs încăierarea și a fost lovită partea vătămată inculpatul culegea și avea în mână foarfecul de curățat. Consideră că prin lovirea părții vătămate cu un foarfece în zona tâmplei nu putea să se produc inevitabil decât moartea victimei.
Inculpatul a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului, nu a negat faptul că ar fi produs mai multe înțepături, dar acestea nu au fost produse cu intenția de a ucide. Apreciază că incidentul nu s-a produs în spațiu public. Inculpatul nu a negat faptul că partea vătămată a suferit de pe urma acelei altercații, a regretat săvârșirea faptei, dar nu înțelege în ce măsură judecarea sa în stare de libertate ar constitui un impediment în rezolvarea corectă a cauzei, cu atât mai mult cu cât orice măsură preventivă privativă de libertate nu trebuie să înlocuiască pedeapsa pe care instanța o va aplica în momentul în care se va stabili că există vinovăția inculpatului.
Inculpatul trebuie să se bucure de prezumția de nevinovăție. Dincolo de suferința părții vătămate consideră că lăsarea în stare de libertate a inculpatului nu ar avea niciun impact negativ asupra continuării procesului penal în deplină concordanță cu dispozițiile legii, astfel încât scopul acestor măsuri așa cum este consacrat în art. 136 Cod procedură penală ar putea fi atins și prin aplicarea unei alte măsuri neprivative de libertate, în măsura în care o asemenea măsură s-ar impune în cauza de față.
Față de motivele invocate anterior, dat fiind impactul social al faptei așa cum a fost ea descrisă inițial s-a impus luarea măsurii arestării preventive, însă în momentul de față această măsură nu mai este temeinică, cu atât mai mult cu cât datele și indiciile avute în vedere în primul moment au primit o interpretare excesivă, inclusiv acolo unde principiul care face ca îndoiala să profite inculpatului a fost încălcat.
Nu există elemente certe care să ateste intenția criminală, cu atât mai mult cu cât martorul audiat în ședință publică a afirmat faptul că partea vătămată alerga strigând că hoții au înțepat-o și nicidecum că a omorât-
Prin prisma săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat și prin prisma săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală care poate pune în primejdie viața persoanei, așa cum urmează a se stabili în cauză, gradul de pericol social concret nu poate fi reținut în așa măsură încât să impună luarea față de inculpat a măsurii arestării preventive sau a menținerii acesteia în continuare.
În concluzie, solicită admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive nemaiexistând elemente care să susțină menținerea acesteia. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi țara.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că subzistă în continuare temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive. Soluția instanței de fond este în concordanță cu probatoriul administrat în cauză.
Susținerile inculpatului, prin apărător, referitoare la încadrarea juridică a faptei constituie elemente care se dezbat cu ocazia judecării cauzei și nu cu ocazia măsurii arestării preventive. Pe de altă parte susținerea inculpatului că nu a dorit și nu a urmărit să suprime viața părții vătămate nu exclud săvârșirea faptei de tentativă de omor cu intenție indirectă. În mod corect Tribunalul Botoșania apreciat că subzistă aceste temeiuri de arestare preventivă a inculpatului, iar dacă instanța se raportează la cele cinci criterii date de către fosta instanță supremă prin care se concluzionează dacă există sau nu intenția de a ucide, art. 174 Cod penal presupune atât intenție directă, cât și intenție indirectă, se va observa că în cauză există intenția indirectă când inculpatul acceptă posibilitatea producerii rezultatului letal.
În cauza de față se poate face aplicarea principiului potrivit căreia intenția nedeterminată se determină prin rezultat, care se aplică ori de câte ori nu rezultă în mod direct ceea ce a fost în mintea inculpatului, principiu care s-a aplicat de foarte mult timp. Apreciază că instanța de fond în mod corect a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Inculpatul - recurent, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate, însușindu-și concluziile apărătorului său ales. Precizează că are multe animale, iar soția sa nu se descurcă de una singură.
Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio,
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 26 ianuarie 2010 Tribunalului Botoșani, în baza art.160 rap. la art.3002Cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.20 rap. la art.174, 175 lit. i Cod penal și s-a respins, ca nefondată, cererea de înlocuirea a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cauză există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, situația de fapt reținută în sarcina acestuia rezultând implicit din declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, concluziile raportului de expertiză, coroborate și cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului. Forța probantă a acestor indicii a creat instanței presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care este trimis în judecată, aspect ce este în concordanță atât cu prevederile art. 681Cod procedură penală, cât și cu jurisprudența CEDO în materie.
Cât privește starea de provocare sub imperiul căreia susține inculpatul că a comis fapta, existența ei va fi analizată ulterior de către instanță, după administrarea unui probatoriu complet.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând judecarea sa în stare de libertate, arătând că nu a avut intenția de a ucide victima, astfel că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Motivele de recurs au fost detaliate în practicaua hotărârii.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Examinând recursul se constată că este nefondat.
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 20.11.2009 (ds. 1402/P/2009) al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art.20 rap. la art. 174, 175 alin.1 lit. Cod penal, constând în aceea că la data de 04.10.2009, în jurul orelor 18,00, cu ajutorul unui foarfece de tăiat, a înjunghiat-o de mai multe ori pe partea vătămată, aceasta suferind un traumatism facial și toraco-abdominal, cu plăgi înțepat-tăiate, secțiunea arterei mamare interne dreapta, hemotorax, plagă transfixiantă de diafragm, plagă hepatică, hemiperitoneu, fractură parcelară de stern și coasta 6 - ce necesită pentru vindecare 28-30 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.
Față de inculpat măsura arestării preventive a fost luată prin încheierea nr. 65 din 07.10.2009 a Tribunalului Botoșani pentru o perioadă de 29 zile, măsură ulterior prelungită, reținându-se că sunt îndeplinite cerințele art. 143, 148 lit. f Cod procedură penală.
Potrivit art. 3002și 160 Cod procedură penală în cauzele cu arestați instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia măsurii arestării, dar nu mai târziu de 60 zile și când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menținerea măsurii.
Din probele administrate până în prezent în cauză, Curtea constată că există indicii temeinice, astfel cum sunt acestea definite de disp.art.68/1 cod procedură penală, că inculpatul a comis fapta pentru care a fost cercetat și ulterior trimis în judecată, îndeplinite fiind cerințele prev. de art. 143 Cod procedură penală și art.5 paragraf 1 lit.c din CEDO.
Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl reprezintă, acesta este relevat atât de natura faptei, modalitatea de comitere a acesteia, respectiv prin exercitarea unor acte de violentă asupra victimei, precum și rezultatul produs, respectiv cauzarea de leziuni corporale grave care au necesitat intervenția urgentă a personalului de specialitate în vederea salvării vieții.
S-a creat astfel în rândul membrilor colectivității din care inculpatul recurent face parte, un sentiment de insecuritate, de tulburare și indignare, care se menține și în prezent.
Există o necesitate reală și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală și justifică o detenție provizorie a inculpatului, cel puțin o perioadă de timp, fiind dat astfel în cauză temeiul prevăzut de art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, cum just a reținut și instanța de fond.
Și sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta reținută în sarcina inculpatului, dispozițiile textului de lege anterior menționat sunt îndeplinite în cauză, infracțiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată fiind pedepsită de lege cu închisoare mai mare de 4 ani.
În ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, instanța de recurs constată că față de subzistența pericolului concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpatul, așa cum s-a arătat mai sus, solicitarea acestuia este neîntemeiată.
Așa fiind, în baza art. 385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 07 februarie 1956, în prezent aflat în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii de ședință din data de 26 ianuarie 2010 Tribunalului Botoșani pronunțată în dosar nr-.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare din recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
3 ex./29.01.2010
Jud. -
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Ghertner Ioan Artur, Nechifor
