Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 441/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - verificarea legalității arestării preventive -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 441
Ședința publică din 27 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Ghertner Ioan Artur
JUDECĂTOR 3: Andronic
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe Înalta Curte de Casația și Justiție - - Serviciul Teritorial Suceava
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de inculpații, - și -, în prezent toți deținuți în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii de ședință din data de 25 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal, se prezintă inculpatul, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales, inculpatul, în stare de arest preventiv, asistat de avocații aleși și, inculpatul -, în stare de arest preventiv, asistat de avocat și inculpatul -, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța aduce la cunoștința inculpaților recurenți faptul că în această fază procesuală au dreptul să dea noi declarații, iar în cazul în care vor consimți în acest sens, tot ce vor declara poate fi folosit atât în favoarea, cât și împotriva lor, dându-le posibilitatea să se consulte cu apărătorii săi în această privință.
Inculpații recurenți, având pe rând cuvântul, precizează că își mențin declarațiile date în prezenta cauză și că nu înțeleg să dea noi declarații în această fază procesuală.
Întrebați fiind, apărătorii părților arată că nu mai au alte chestiuni prealabile de solicitat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpații, și -, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și cercetarea acestora în stare de libertate. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puțin coercitivă, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara. Pentru ca instanța de fond să fi pronunțat încheierea de menținere în mod legal și temeinic, apreciază că aceasta trebuia să verifice dacă există temeiurile care au stat la baza luării și ulterior a prelungirii succesive a măsurii arestării preventive, respectiv atât condițiile de la art. 143, cât și cele de la art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Referitor la infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, învederează instanței că toate mijloacele de probă instrumentate în acest dosar sunt ulterioare constituirii acestui grup. Legiuitorul incriminează drept infracțiune nu grupul în sine, ci doar inițierea, sprijinirea, aderarea, constituirea sa. În situația în care este vorba despre o infracțiune de constituire de grup infracțional organizat, trebuie să dovedit că acesa s-a constituit la o anumită dată, și-a stabilit atribuțiile pe fiecare participant și au desfășurat mai multe acțiuni. Ori, organul de urmărire penală a făcut niște aprecieri doar la nivel formal în rezoluția de începere a urmăririi penale, în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și în rechizitoriu, fără a exista vreun mijloc de probă care să confirme aceste aspecte. Nici din declarația inculpatului G, așa zis colaborator, nu reiese un asemenea lucru și chiar dacă ar rezulta aceasta, este o singură declarație care nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă. În ceea ce privește infracțiunea amintită mai sus, în rechizitoriu s-a reținut că toți inculpații au săvârșit-o, în forma coautoratului, expunându-se ca motivație faptul că este vorba despre un grup infracțional organizat. Ori, o infracțiune se poate săvârși în forma coautoratului în momentul în care se realizează elementul material al laturii ei obiective. Fiind o infracțiune complexă, elementul material presupune două elemente, respectiv acțiunea de lovire - exercitarea de acte violente și cea de sustrage a bunurilor. Ori, în situația în care toate aceste elemente au fost săvârșite de către alți inculpați, nu se poate reține că este vorba despre couatorat. Instanța de fond a remarcat că aspectele cu privire la încadrarea juridică a faptei nu ar avea relevanță în acest moment procesual, întrucât chiar dacă ar fi o altă încadrare juridică atât cu privire la faptă cât și la forma de participație, tot ar fi îndeplinite condițiile cu privire la limita de pedeapsă.
Pe de altă parte se susține că din întreg materialul probator( probe directe și indirecte), reiese că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor.
În cursul urmăririi penale și ca motiv al propunerii de prelungire a arestării preventive, s-a susținut că se va administra proba cu ADN, organul de urmărire penală fiind obligat de a strânge probe atât pro cât și contra celui acuzat, însă după părerea sa ADN-ul nu a ieșit cum trebuia și din acest motiv nu există la dosar. La săvârșirea faptei nu au existat martori oculari. În acest context, nu se poate preciza care sunt celelalte mijloacele de probă din care rezultă acele probe indirecte sau directe că inculpații au participat la săvârșirea faptei reținută în sarcina lor. Mai mult decât atât, chiar partea vătămată, conform declarației asociatului și soției acestuia, susține că a fost lovită de două persoane. Martorii audiați în cursul urmăririi penale, cei cu identitatea reală, au spus că au văzut două persoane în preajmă, dar că nu le recunosc. Martorii cu identitate protejată au susținut că ar fi văzut pe anumiți inculpați în anumite zile prin zona incidentului, pe unii chiar în ziua respectivă, însă dorește să precizeze că în acel areal sunt un bar, un hotel, iar faptul că i-a văzut în zonă nu înseamnă că ar fi participat la săvârșirea acelei fapte. Acestor din urmă martori li se oferă niște poze din care să recunoască pe cine a văzut în trecere în una din zilele respective la aproximativ 2 luni de la săvârșirea faptei, dar această probă este obținută în mod neloial prin captații pentru că în momentul în care inculpații au fost reținuți li s-au făcut niște poze ce au fost date spre publicație în ziare locale.
În cazul inculpatului, martorii au declarat că nu l-au văzut pe jos, ci cu mașina, sens în care s-a făcut o planșă fotografică în care există un singur BMV negru și s-a indicat ca fiind acel vehicul. Se impunea a se face o planșă fotografică cu 6 mașini marca BMV negre, pentru ca martorii să precizeze care a fost mașina prezentă la fața locului, în condițiile în care sunt peste 20 de mașini marca BMV seria respectivă numai în orașul Pe de altă parte, se afirmă că această faptă ar rezulta și din niște convorbiri telefonice, dar în acele interceptări telefonice nu se vorbește despre aceasta, despre partea vătămată respectivă sau despre bani. Organul de urmărire penală depune la dosar tălmăcirea acelor interceptări telefonice, însă nu este niciun mijloc de probă care să arate că aceasta este situația reală. Pe de altă parte, în ultimul volum s-a arătat unde s-ar fi putut afla terminalele telefoanelor care se afirmă că ar fi aparținut inculpaților și se încearcă a se arăta că ei s-ar fi aflat la orele respective în zona săvârșirii faptei și zona unde s-au împărțit banii. Pe de altă parte se o chestiune și anume că în adresa de la se spune că acestea sunt predicții și că în funcție de condițiile meteorologice, de gradul de încărcare a rețelei pe respectivele zone un telefon mobil se poate conecta la un releu sau altul, deci nu există o certitudine asupra releului la care s-a conectat un anumit terminal. Un alt aspect este acela că organul de urmărire penală nu a făcut dovada cu privire la unii dintre acești inculpați că ar fi folosit un anumit număr de telefon și că într-adevăr în acea zi aveau asupra lor acel terminal. În încheierea recurată s-a mai reținut că aceste aspecte rezultă și din procesele verbale de investigație. În acest sens, precizează că în cauză nu există investigatori sub acoperire deoarece în acest mod s-ar intra sub incidența actelor premergătoare și legiuitorul spune că poate constitui probă în acest sens conform art. 241 alin. 3, 224/1 alin. 3 coroborat cu art. 244 alin. 3 Cod procedură penală. Pe de altă parte nu se subscriu acelor procese verbale încheiate de organul de urmărire penală (art. 90 - 91 Cod penal) ca să constituie mijloc de probă.
Precizează că pe banii găsiți la inculpați nu s-au găsit amprentele părții vătămate. Instanța nu poate reține ca mijloc de probă anumite părți din declarația coinculpatului G, atâta timp cât este dovedit faptul că anumite părți din ele sunt mincinoase. Sub acest aspect, afirmă că inculpații și ar fi mers împreună la casa de schimb valutar al părții vătămate și ar fi schimbat 7.000 EURO, sub pretextul să vadă dacă acesta are bani, cu toate că angajații au fost audiați și nu s-a confirmat susținerea. Pe de altă parte se afirmă că ar fi participat și, cu toate că există vreo 7 declarații de martori care confirmă că în data de 20 iulie 2009, de la orele 12.00 până la 20.00 - 21.00, inculpatul a fost la o petrecere în satul. În cauză nu există niciun mijloc de probă cert care să confirme că într-adevăr inculpații pe care îi asistă au fost în zonă și au participat în mod direct la comiterea faptei.
În ceea ce privește condițiile de la art. 148 lit. f Cod procedură penală, a învederat instanțelor că nu se poate face o asimilare între pericolul concret pentru ordinea publică și pericolul social al faptei. Deși pe de o parte în încheierea recurată instanța de judecată afirmă că aceste două noțiuni nu se asimilează, pe de altă parte le asimilează. Astfel, în loc de pericolul concret pentru ordinea publică instanța folosește termenul de pericol social pentru ordinea publică. Mai mult de atât, instanța în încheierea recurată a făcut referire la rezonanța deosebită în rândul opiniei publice, fără a indica mijloacele de probă din care rezultă acestea.
Sub al doilea aspect, învederează decizia CEDO, respectiv Rokhlina versus Federația, prin care Curtea Europeană a statuat o chestiune de principiu care este valabilă în orice sistem de drept și anume, că indiferent de gravitatea pedepsei care ar putea fi aplicată pentru o faptă, orice sistem care impune obligativitatea arestării unei persoane ținând cont de fapta de care este acuzată, este incompatibilă cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenție. Formal, legiuitorul nu impune o asemenea obligativitate, dar prin referirea repetativă doar la gravitatea faptei se ajunge la o aplicare judiciară a unei obligativități.
Pe de altă parte, instanța reține drept pericol concret pentru ordinea publică riscul ca alte persoane să comită fapte asemănătoare în cazul în care justiția nu acționează suficient de ferm. Dorește să învedereze instanței că această chestiune constituie un pericol abstract pentru ordinea publică, iar nu unul concret, tocmai pentru că are caracter de probabilitate și nu de certitudine. Sub acest aspect, în încheierea recurată instanța mai folosește o sintagmă, respectiv că lăsarea în libertate reprezintă un risc major pentru valorile sociale ocrotite de lege, cum ar fi viața, integritatea și bunurile persoanei. Într-adevăr aceste valori sociale ocrotite de lege se referă la pericolul social abstract al infracțiunii de tâlhărie, dar nu au legătură cu pericolul concret pentru ordinea publică deoarece în lit. faa rt. 148 Cod procedură penală legiuitorul spune că trebuie să există probe din care să rezulte un pericol concret pentru ordinea publică care să determine faptul că lăsarea în libertate a inculpatului determină acest lucru. În mod evident, aceste două noțiuni au fost asimilate.
Raportat la ultimul aspect amintit, dorește să mai învedereze instanței o altă decizie CEDO, care din punctul său de vedere este incidentă în prezenta cauză, respectiv Koreski versus Polonia, unde s-a statuat că "riscul de comitere a unei alte infracțiuni nu poate fi general fără să se facă referire la o faptă punctuală și să se aducă dovezi în sprijinul ei, cu toate că s-ar referi la inculpat sau la alte persoane care ar fi instigate să săvârșească o astfel de faptă", astfel încât apreciază că în mod vădit instanța operează cu prezumții. Faptele de care sunt acuzați inculpații nu pot sta singure la baza luării măsurii arestării preventive sau menținerii acesteia, ci trebuie coroborate cu alte probe care să conducă la presupunerea rezonabilă că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Deci legiuitorul folosește sintagma de "probe din care să rezulte pericolul concret pentru ordinea publică", iar instanța de judecată spune că din probe trebuie să rezulte o presupunere rezonabilă în acest sens.
Se impune ca pericolul concret pentru ordinea publică să fie cuantificat, adică să se constate că nu orice stare de pericol pentru ordinea publică justifică menținerea arestării preventive. În acest sens, învederează și dispozițiile art. 140 ind. 3 alin. 7 și art. 159 alin. 10 Cod procedură penală, potrivit cărora legiuitorul spune că atunci când apreciază că măsura preventivă este nelegală sau nu este justificată, instanța de recurs o revocă. Ca atare, acest pericol trebuie să fie într-o anumită stare de intensitate - foarte mare - încât să justifice în continuare privarea de libertate și nu o înlocuire justificată de schimbarea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Raportat la această chestiune dorește să învedereze două decizii CEDO, respectiv Dologva versus Federația, unde Curtea Europeană a statuat că "simplu fapt de a exista rațiuni de a crede că o persoană a comis o infracțiune gravă nu poate fi utilizat pe termen nedefinit pentru a justifica menținerea în stare de arest" și Jaworski versus Polonia, unde aceeași curte a statuat că "existența unor rațiuni solide de a crede că o persoană a comis o infracțiune gravă poate fi inițial suficientă pentru a justifica detenția acesteia, însă acest motiv devine inevitabil din ce în ce mai puțin pertinent odată cu trecerea timpului și că atunci când sunt chemate să statueze cu privire la necesitatea prelungirii detenției preventive a unei persoane, instanțele naționale au obligația să verifice dacă nu este posibil să recurgă la alte modalități prin care să asigure prezența inculpatului la proces", iar în lipsa unei argumentații cu privire la imposibilitatea recurgerii la alte măsuri preventive, precum eliberarea sub control judiciar sau pe cauțiunea, de la un moment în dat încolo detenția preventivă a unei persoane nu mai este justificată. Într-adevăr, într-un mod corect instanța de fond a motivat că nu s-ar impune înlocuirea măsurii arestării preventive întrucât inculpații au săvârșit fapta în municipiul S și că au domiciliu în același municipiu, ceea ce consideră că este exagerat, în cauză putându-se reține că nu se dispune înlocuirea întrucât nu s-au schimbat temeiurile, în niciun caz pe considerentul domiciliului inculpaților.
Totodată dorește să învedereze instanței decizia 1142/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care susține argumentele și punctele sale de vedere cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică. În această decizie se spune că "a raționa în sensul că punerea în primejdie a colectivității prin lăsarea în libertate a inculpatului sau rezonanța faptei în colectivitate pot fi deduse exclusiv din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia, și că pericolul social concret nu trebuie să rezulte neapărat din probe certe aflate la dosarul cauzei, ar însemna ca instanța să se pronunțe cu neobservarea condițiilor expres stabilite prin textul de lege menționat, ceea ce este inadmisibil față de libertatea persoanei prezumate nevinovată". Cu toate acestea, instanța apelează în mod vădit la prezumții. Chestiunea "să ne conducă la presupunerea rezonabilă că lăsarea în libertate" este clar că este o prezumție.
O ultimă chestiune pe care dorește să o învedereze instanței referitor la faptul că pericolul concret pentru ordinea publică este într-adevăr temeiul pentru care instanța a menținut această măsură, este decizia Letterier contra Franței, unde cu referire la pericolul concret pentru ordinea publică, Curtea este de acord că datorită gravității și reacției publicului la săvârșirea lor, unele infracțiuni pot da naștere la tulburări de natură socială care să justifice arestarea. Ori, în prezentul caz nu a văzut nicio tulburare de natură socială sub acest aspect. Pe de altă parte, Curtea precizează că totuși acest motiv poate fi privit ca fiind întemeiat și suficient doar dacă este întemeiat pe aspecte de fapt, deci pe probe și nu pe o stare de drept, cum sunt limitele de pedeapsă și gravitatea faptei, care duc la concluzia că punerea în libertate a acuzatului ar tulbura cu adevărat ordinea publică. Arestarea poate fi legitimă doar dacă ordinea publică este efectiv amenințată.
Raportat la toate chestiunile învederate, apreciază că în principal se impune admiterea recursurilor și revocarea măsurii arestării preventive. În subsidiar, în măsura în care se va reține că ne aflăm în prezența unui pericol concret pentru ordinea publică, se impune înlocuirea acestei măsuri cu o măsură mai puțin coercitivă, precum obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.
Avocat, pentru inculpatul, solicită admiterea recursului și, în principal, continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puțin coercitivă, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi țara/localitatea, măsură ce asigură scopul de prevenție necesar desfășurării în continuare a cercetării judecătorești.
Astfel, față de cerința esențială a art. 143 și de particularitatea temeiului prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, care prevede că se poate dispune arestarea preventivă a unei persoane în baza acestui temei dacă există indicii că cel în cauză ar fi săvârșit o infracțiune pentru care pedeapsa este mai mare de 4 ani, consideră că se impunea ca instanța de fond să desfășoare o analiză temeinică și graduală a probatoriului administrat până în această fază. În faza de cercetare judecătorească nu se mai poate vorbi de indicii pentru că art. 68/1 Cod procedură penală se referă în mod strict și direct la faza de cercetări prealabile și la faza de urmărire penală. În această fază trebuie să se vorbească de conținutul art. 143 și a primei teze a art. 148 lit. f Cod procedură penală prin raportare la probe. să se observe că probatoriul administrat până în această fază procesuală nu convinge în niciun fel că inculpatul ar fi fost implicat în traseul infracțional.
În legătură cu infracțiunea mijloc, aceea de constituire de grup infracțional organizat, DIICOT-ul nu înțelege că art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu incriminează simpla aparență a participării unei persoane la activitățile unui grup infracțional organizat. Nu este ca la asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, unde dacă o persoană face parte dintr-o anumită asociere care are drept scop săvârșirea unor fapte cu caracter antisocial este pasibilă de răspundere penală. Articolul menționat anterior incriminează strict un comportament prohibit, respectiv inițierea, constituirea, sprijinirea sau aderarea. Practic este incriminată o acțiune săvârșită cu intenție directă față de o anumită structură organizată infracțional. Prin conținutul articolului menționat anterior se sancționează un raport juridic pe care o persoană îl are cu un anumit grup presupus infracțional.
În debutul rechizitoriului este o discuție pur teoretică cu privire la activitatea unui grup infracțional organizat, însă nu se face referire la constituirea unui grup infracțional organizat și care ar fi din punct de vedere teoretic poziția inculpatului în raport cu acest comportament determinat incriminat. De asemenea, s-a reținut că îndeplinirea condițiilor limitativ și exhaustiv prevăzute de lege în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu trebuie să fie perfecte, grupul infracțional organizat constituindu-se aproape, ceea ce este greșit deoarece altfel s-ar putea interpreta respectiva presupusă structură organizată și ca o asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și ca o participație. Participația nu exclude comunicarea, premeditarea. Dacă anumite condiții ar fi interpretate în sensul existenței unui grup infracțional organizat dar această structură poate fi interpretată și ca asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și ca participație, în mod clar trebuie să se rețină participația deoarece se aplică principiul in dubio pro reo.
să se observe că nu sunt definite nici din punct de vedere teoretic condițiile necesare existenței acestei infracțiuni. Pentru motivele expuse anterior, cere să se înlăture această infracțiune ca motiv al arestării preventive și a menținerii stării de arest întrucât consideră că nu sunt date niciun fel de indicii și cu atât mai puțin probe.
Cu privire la infracțiunea scop, respectiv cea de tâlhărie, considerându-se că inculpatul a mai comis 4 acte materiale ce se circumscriu laturii obiective a tentativei la tâlhărie, s-au reținut disp.art.41 alin.2 Cod penal. Rezoluția infracțională nu este luată de către inculpat pentru a comite în mod repetat acte de tâlhărie asupra aceleiași persoane, ci pentru a comite o singură presupusă faptă cu caracter penal, iar faptul că inculpatul nu a pus în practică intenția este o chestiune care s-ar circumscrie instituției desistării. Inculpații nu au pus în practică violența, nu au încercat deposedarea victimelor și nu au fost opriți din aceasta. Apreciază că încadrarea juridică ce cuprinde art. 41 alin. 2 Cod penal este greșită.
Face aceste precizări pentru a se fixa cadru procesual și pentru ca instanța de control judiciar să poată în mod judicios să aprecieze proporționalitatea reacției în sensul măsurii preventive care se impune vizavi de încadrarea juridică a faptei și legalitatea incriminării. De asemenea, în sarcina inculpatului care nu a exercitat acte de violență nemijlocit asupra victimei se poate reține doar infracțiunea prev. de art. 211 alin. 2/1 lit. a și b Cod penal, respectiv mai multe persoane împreună și loc public. Nu se poate reține în sarcina unei persoane efectuarea unui act material care a avut un rezultat periculos, săvârșit cu praterintenție, deoarece el nu a săvârșit și exercitat acte de violență excesive și nemijlocite, el nu a participat la exercitarea violenței. Este foarte clar că nu se poate afla în culpă față de rezultatul mai periculos produs, respectiv moartea victimei. Ca atare, alin. 3 al articolului menționat anterior nu se justifică nici în ceea ce privește cuantumul sumei deposedate de la partea vătămată pentru că din probatoriul administrat, inclusiv declarația inculpatului, care menționează că au fost surprinși în momentul în care am deschis geanta și am văzut suma mare de bani care era acolo. Este clar că alineatul 3 este reținut în mod excesiv. Probatoriul administrat până în această fază este absolut circumstanțial și nerelevant asupra existenței infracțiunii reținute în sarcina inculpatului. Întreaga urmărire penală, arestarea preventivă și menținerea stării de arest în continuare, se bazează doar pe declarația coinculpatului, care spune că ar fi participat în mod activ la plănuirea și punerea în practică a rezoluției infracționale. Inculpatul este parte interesată în acest dosar. Inculpații și părțile vătămate, în baza principiului neautoincriminării care există în orice sistem de drept civilizat, pot da orice fel de declarații, deoarece sunt părți interesate. Pe cale de consecință, declarațiile lor sunt probe doar în cazul în care se coroborează cu alte mijloace de probă. Declarația inculpatul este contrazisă de declarația altui coinculpat, respectiv, care are aceeași valoare de recunoaștere. Acesta din urmă spune că inculpatul nu a participat în niciun mod la comiterea faptei. Sunt două elemente de probă care se contrazic și sunt elemente clare care ne arată nesinceritatea declarației lui. Acesta spune că traseul infracțional a debutat cu deplasarea inculpatului, însoțit de inculpatul, la casa de schimb valutar aparținând victimei unde au schimbat 7.000 EURO în scopul de a vedea unde pune victima banii. În primul rând acest aspect nu este confirmat nici de casieră, nici de asociatul. De asemenea, nu apare vreo înregistrare în contabilitatea firmei niciunul din cei doi inculpați ne- schimbând vreo sumă de bani la casa de schimb valutar. În situația în care ar fi schimbat la negru bani, cum casa de schimb valutar este supravegheată de camere de luat vederi, ar fi apărut pe înregistrările ambientale inculpatul, ceea ce conduce la ideea nesincerității declarației inculpatului.
O altă chestiune pe care parchetul își întemeiază cererea sunt declarațiile de martori cu identitate protejată, care spun că anterior momentului săvârșirii infracțiunii l-au recunoscut pe inculpatul într-un loc public în zona infracțiunii, însă nu se precizează că aceștia au dat declarații după o lună de la săvârșirea faptei.
În momentul în care se pune în mișcare acțiunea penală și sunt arestați, au apărut fotografii ale inculpaților în toate ziarele locale. Martorii cu identitate protejată sunt nesinceri, iar probele astfel obținute(prin inducție) sunt neloiale.
Referitor la convorbirile telefonice arată că, nu se discută în mod direct și nemijlocit decât cu o singură persoană, discuțiile având caracter particular, însă din conținutul lor organul de cercetare penală reține preocuparea inculpatului în pregătirea traseului infracțional. Or, aceasta este eronat, ținând seama că sunt elemente de probă care trebuie interpretate explicit și nu implicit. Raportului de analiză informativă făcută de către lucrători de poliție i se dă o interpretare și care nu se coroborează cu alte mijloace de probă. Se precizează că un terminal telefonic, respectiv nr. - s-ar fi aflat în proximitatea temporală și locală a zonei săvârșirii infracțiunii. Inculpatul a arătat că nu a avut niciodată în posesie respectivul terminal, și nu există nicio probă care să infirme aceste susțineri. Nu a fost găsit în posesia lui și nimeni nu a declarat că inculpatul era sunat pe respectivul terminal telefonic. Mai mult decât atât, a solicitat o expertiză vocală a convorbirilor efectuate de pe acest terminal, însă nu se răspunde în niciun fel la această cerere de probă. În schimb, procurorul de ședință precizează că nu se poate efectua expertiza convorbirilor telefonice pentru că particularitățile tehnice ale fluxului impun compactarea informațiilor, iar vocea nu mai poate fi recunoscută. În baza principiului in dubio pro reo și în lipsa altor probe, instanța trebuie să țină cont de susținerile inculpaților.
La pag. 62 vol. VIII dosar urmărire penală este o adresă de la serviciul de securitate în care se spune că vizând celulele care acoperă anumite zone este pur predictivă, arătând semnalul la nivelul solului. Dacă condițiile atmosferice sunt altele, iar semnalul este ecranat de o construcție, dacă fluxul de convorbiri telefonice încarcă o anumită celulă această convorbire va fi preluată de o altă celulă cu un semnal mult mai puternic. Practic nu este concludentă. Inculpatul se afla în comuna și cere să se observe că toate semnalele sunt preluate ca celulă principală de releul romtelecom care asigură semnalul în zona de interes, în zona comunei, dar și în zona comunei. Deci, inculpatul putea să vorbească din iar organul de urmărire penală să interpreteze că vorbea din.
În cauză au fost audiate 7 persoane din comuna care arată faptul că inculpatul la data și ora săvârșirii infracțiunii se afla în acea localitate la o petrecere de Sf. și toți acești martori acceptă testarea cu poligraful. De la declanșarea și luarea măsurii arestării până în prezent există o serie de probe circumstanțiale, directe, indirecte și nemijlocite vizând alibiul. Așadar, nu este dată în cauză cerința imperativă prevăzută de art. 143 Cod procedură penală.
Există și o declarație a unui martor, din județul B, care afirmă că sumele de bani de 3.040 lire sterline presupus găsite în posesia lui erau ale lui și proveneau din vânzarea unor autovehicule, sens în care a depus contractul de vânzare-cumpărare. Față de respectiva proveniență a banilor coroborată cu analiza criminalistică a sumelor de bani nu există niciun indiciu în sensul art. 68/1 Cod procedură penală, cu atât mai mult probe.
Referitor la art. 148 lit. f Cod proc. penală, precizează că ar fi fost de datoria instanței de fond să identifice în mod direct și nemijlocit un pericol concret pentru ordinea publică incident prin lăsarea în libertate a unei persoane, simpla determinare generică nefiind suficientă. Invocă deciziile Tase contra României, Pantea contra României și Tărău contra României, din 24.02.2009, care sancționează și converg în susținerea punctului său de vedere și anume că organele judiciare din România nu aplică legislația de ordin intern în sensul identificării în mod direct și nemijlocit al unui pericol concret pentru ordinea publică. La fel, nici rezonanța negativă a faptei nu poate acționa la nivel de prezumție relativă, ea trebuind probată. De asemenea, mai învederează decizia nr. 258/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căreia simpla referire cu privire la existența unor probe vizând un pericol concret pentru ordinea publică nu este suficientă fără a fi arătate și a fi discutat conținutul acestora.
Nu poate accepta motivarea instanței de fond vizând necesitatea reacției cu fermitate, aceeași decizie nr. 1142/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție definind termenul de fermitate, potrivit căreia el presupunând identificarea tuturor comportamentelor antisociale a participanților la traseul infracțional, deducerea faptelor judecății și respectarea întru totul a normelor procedurale.
Pentru motivele arătate anterior, solicită admiterea recursului.
De asemenea, nu poate să nu remarce ceea ce a analizat instanța de fond și anume confuzia gravă la care fac referire deciziile nr. 26/2000 și nr. 76/2005 ale plenului Curții Constituționale în care se reține că nu se confundă pericolul social al faptei, care este abstract cu pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar prezenta.
Pe cale de consecință, pentru a se asigura o judicioasă desfășurare a cercetării judecătorești, apreciază că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive întrucât din expunerea motivelor de recurs rezultă cu claritate că temeiurile s-au modificat fundamental prin administrarea probelor în faza de urmărire penală. Pentru a se asigura scopul de prevenție și pentru a se elimina orice fel de dubiu, apreciază că o măsură mai puțin coercitivă, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara este suficientă.
În concluzie, solicită admiterea recursului și, în principal, continuarea cu inculpatul în stare de libertate, iar în subsidiar, înlocuirea cu o măsură mai puțin coercitivă.
Avocat, pentru inculpatul -, solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Suceava și în rejudecare, admiterea cererii acestuia de continuare a cercetării judecătorești în stare de libertate. Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpați, Tribunalul Suceavaa considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 148 alin.1 Cod procedură penală, 143 Cod procedură penală și că există probe sau indicii temeinice așa cum sunt definite de art. 68 Cod procedură penal, că inculpatul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu și că în cauză sunt incidente prevederile art. 148 alin. 1 lit. a -f Cod procedură penală. Critică soluția pronunțată de instanța de fond, considerând că în cauză nu există probe directe sau indicii temeinice care să-l vizeze pe inculpatul pe care îl asistă în sensul dat de art. 68/1 Cod procedură penală, din care să rezulte presupunerea rezonabilă că acesta a fost implicat în săvârșirea faptei penale pentru care a fost trimis în judecată și pentru care s-a emis mandatul de arestare preventivă.
În cauză singura probă care îl vizează pe inculpatul este declarația inculpatului, care face referiri nu numai la fapta săvârșită la data de 20 iulie 2009 împotriva părții vătămate, dar și la o altă serie de acte materiale de tâlhărie săvârșite pe teritoriul județului S de care a avut cunoștință. Dacă aceasta ar fi considerată unica probă mai puțin directă care îl vizează pe, precum și faptul că inculpatul a fost dus la poligraf și că testul a dovedit că declarațiile date de acesta sunt sincere, ar trebui ca instanța - luând în considerare doar acele două probe - să-i condamne pe ceilalți inculpați în baza declarațiilor date de coinculpatul. Luând în considerare celelalte probe la care face referire instanța și care sunt cuprinse detaliat în rechizitoriu se poate observa că situația de fapt și de drept stă cu totul altfel. În ceea ce privește pe inculpatul pe care îl asistă se face vorbire că există procese-verbale de investigație, planșe fotografice, schița locului faptei, schița traseelor, declarațiile martorilor audiați în cauză și interceptările telefonice efectuate în cauză, declarație parte vătămată, fișe cazier, coroborate cu declarațiile inculpaților. Făcând trimitere la toate aceste probe administrate, precizează că la data săvârșirii faptei partea vătămată a fost atacată și deposedată de suma de bani pe care o avea asupra sa. La acea dată poliția s-a deplasat și a întocmit primul proces verbal de cercetare la fața locului ( 20.07.2009), în care se precizează că nu s-au găsit decât o serie de de sânge provenind de la partea vătămată (proces-verbal existent la fila 58 dosar cercetare penală). A doua zi, 21.07.2009, se reia cercetarea la locul faptei și nu se descoperă decât un muc de țigară marca și un rest de țigară marca, pe care nu au putut fi identificate ulterior urme provenind de la persoanele implicate în cauza de față. A treia cercetare se face abia pe 23.07.2009 și la locul faptei se găsesc, la o distanță de aproximativ 2,90 de colțul blocului, o așezată perpendicular pe sol, mascată vertical de frunze și o țeavă metalică. Aceste instrumente despre care se vorbește în rechizitoriu că au fost puse cu intenția de a fi folosite în agresiunea săvârșită de către inculpatul executant nu au fost găsite la cercetările anterioare. Mai mult, un martor asistent a spus că a pus mâna pe acea țeavă metalică pe care a văzut-o cu o zi înainte, dar nu a comunicat organelor de cercetare. Referitor la aceste obiecte contondente care se prezumă că au fost puse cu intenția de a fi folosite în agresiune există acte la dosarul de cercetare penală din care rezultă că nu s-au putut preleva niciun fel de urme provenind de la vreunul din inculpații arestați în prezenta cauză. Coroborând această situație de fapt reținută de organul de cercetare ca o intenție și o stabilire anterioară săvârșirii faptei a grupului infracțional organizat vine în contradicție cu declarația inculpatului care relatând alte infracțiuni face referire la un caz similar, respectiv cel de, când împreună cu inculpatul l-au agresat pe valutistul - și în care a precizat că amândoi și-au tras cagulele pe față, au sărit gardul în curtea locuinței. A precizat că el avea în mână o bucată de scândură luată din locul unde efectua pânda și că l-a lovit primul pe - iar cu această ocazie s-au rupt sacoșele, banii împrăștiindu-se pe jos. Abia în acel moment a intervenit inculpatul, împingându-l cu bucata de lemn pe care o avea în mână cu scopul de a-l îndepărta de lângă bani. a început să strângă banii de jos, moment în care - l-a prins în brațe și au început să se lupte, iar când a ajuns pe drumul principal - a reușit să-i smulgă cagula și hanoracul pe care îl purta. În acest dosar de cercetare penală se reține că acele obiecte au fost preluate de la, iar în rechizitoriu se face trimitere la ca și cum acestuia i-ar fi aparținut bunurile. Acestea au fost expertizate și s-a stabilit că nu aparțin inculpatului pe care îl asistă, dar în rechizitoriu se face trimitere la cagula care îl incriminează pe inculpatul ca executant în săvârșirea faptei penale reținută în actul de sesizare al instanței. Se întreabă dacă atunci a fost cel care a lovit de ce nu ar putea fi tot el cel care a lovit și la această faptă. Apreciază că această probă trebuie coroborată cu toate datele din dosarul de cercetare penală și la ora actuală aceste date sunt contradictorii și nu pot fi reținute ca prezumții sau indicii temeinice că inculpatul pe care îl asistă ar fi săvârșit fapta respectivă. Se referă la înregistrările și interceptările făcute de organele de cercetare penală din data de 10 până în data de 20 iulie, interceptări ce s-au făcut inițial cu autorizarea președintelui instanței, cercetarea fiind făcută de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava care ulterior și-a declinat competența în favoarea DIICOT-ului, considerând că este vorba de fapta prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, dar interceptările făcute pe telefoanele aparținând inculpaților arestați în prezenta cauză nu relevă niciun fel de legătură anterior datei săvârșirii infracțiunii între ceilalți inculpați și. Așa cum rezultă și din declarația inculpatului, singura persoană pe care numitul o cunoștea era el, cu care era în relații de prietenie din copilărie și ca atare gruparea infracțională organizată nu este dovedită de nicio interceptare telefonică făcută de DIICOT Inițial, s-a folosit pentru a-l inculpa pe numitul telefonul cu terminația 616 aparținând mătușii sale, care a și dat declarație la dosarul cauzei și a arătat că niciodată nu a dat mobilul ei altei persoane.
Față de cele arătate mai sus, cum împotriva inculpatului nu există probe de ADN și că la percheziție nu au fost găsite urme ale săvârșirii faptei și obiecte pe care să le fi folosit în acest sens sau sume de bani provenind din atacul asupra victimei, consideră că în cauză toate indiciile și probele directe pe care le reține instanța că ar determina presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi cel care a exercitat acte de violență nu există.
Față de cele arătate mai sus, solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și să se constate că inculpatul este reținut fără nicio probă împotriva sa, neexistând temeiuri care să ducă la presupunerea că acesta a participat la săvârșirea faptei. Declarația dată de coinculpatul nu poate constitui probă care să determine menținerea acestuia în arest.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, cere ca în decizia ce se va pronunța să se facă aplicarea art. 63 Cod procedură penală, conform căruia nicio probă nu are o valoare dinainte stabilită, acestea urmând a fi coroborate unele cu altele. Drept urmare, declarația inculpatului trebuie coroborată cu celelalte probe administrate în cauză, parte din ele fiind probe științifice, precum și cu declarațiile celorlalți martori.
Așa cum s-a reținut în rechizitoriu și în încheierea instanței de fond, apreciază că sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală, respectiv că există probe care să conducă la presupunerea rezonabilă că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților au fost săvârșite într-adevăr de către aceștia.
În ceea ce privește dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală consideră că analiza procesual penală a desfășurării evenimentelor, precum și analiza criminologică a inculpaților vor conduce la concluzia certă pe baza probelor administrate în dosar că faptele și persoanele acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În consecință, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală solicită respingerea recursurilor, ca nefondate.
Inculpatul, având cuvântul, arată că își însușește concluziile apărătorului său.
Inculpatul, având cuvântul, arată că își menține declarația și că achiesează la concluziile puse de către apărătorii săi.
Inculpatul, având cuvântul, arată că își menține declarația și că își însușește concluziile puse de către apărătorul său.
Inculpatul -, având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile puse de către apărătorul său.
Dezbaterile asupra cauzei au fost înregistrate în sistem audio, potrivit art. 304 Cod procedură penală.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 25.11.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr- s-au respins, ca nefondate, cererile formulate de inculpații, - și G, prin apărătorii săi, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea/țara.
S-a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul -, prin apărătorul său, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Prin aceeași încheiere, în temeiul art. 3001al. 1 Cod procedură penală, s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului, trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de:,tâlhărie", faptă prev. și ped de art. 211 alin.1, alin.2 lit.c, alin.2 ind.1 lit.a și alin.3 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din și "constituire a unui grup infracțional organizat" faptă prev. și ped. de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003 "; cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal, este legală și temeinică
În temeiul disp. art. 3001alin. 3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului .
În temeiul art. 3001al. 1 Cod procedură penală s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului, trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de:,tâlhărie", faptă prev. și ped de art. 211 alin.1, alin.2 lit.c, alin.2 ind.1 lit.a și alin.3 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din P; "constituire a unui grup infracțional organizat" faptă prev. și ped. de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003 " și "deținere fără drept de droguri de risc" faptă prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000; cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, legală și temeinică.
În temeiul disp. art. 3001alin. 3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului .
În temeiul art. 3001al. 1 Cod procedură penală s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului-, trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de:,tâlhărie", faptă prev. și ped de art. 211 alin.1, alin.2 lit.c, alin.2 ind.1 lit.a și alin.3 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din și "constituire a unui grup infracțional organizat", faptă prev. și ped. de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003"; cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal, este legală și temeinică.
În temeiul disp. art. 3001alin. 3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului -.
În temeiul art. 3001al. 1 Cod procedură penală s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatuluiG -, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de:,tâlhărie", faptă prev. și ped de art. 211 alin.1, alin.2 lit.c, alin.2 ind.1 lit.a și alin.3 Cod Penal,cu aplicarea art. 41 alin. 2 din; "constituire a unui grup infracțional organizat" faptă prev. și ped. de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003"; "nerespectarea regimului materiilor explozive" faptă prev. de art. 280 alin. 1 și 3 din și "contrabandă calificată" prev. de art. 271 din Legea 86/2006; cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, este legală și temeinică.
În temeiul disp. art. 3001alin. 3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului G.
În temeiul art. 3001al. 1 Cod procedură penală s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului-, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de:,tâlhărie", faptă prev. și ped de art. 211 alin.1, alin.2 lit.c, alin.2 ind.1 lit. a și alin.3 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b din și art. 41 alin. 2 din și "constituire a unui grup infracțional organizat" faptă prev. și ped. de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003", cu aplicarea art. 37 lit. b din,toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod Penal, este legală și temeinică.
În temeiul disp. art. 3001alin. 3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului -.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul MINISTERULUI PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava nr. 132 D/P/2009 din 23.11.2009, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații mai sus-menționați.
Din analiza probatoriilor și investigațiilor efectuate, a rezultat fără dubiu, că urmare a experienței infracționale acumulate în timp, pe linia comiterii de infracțiuni de tâlhărie și furturi, inculpații, - și A, - și G s-au regrupat și au constituit un grup infracțional organizat, începând cu prima decadă a lunii iulie 2009, grup ce întrunește toate exigențele prevăzute de legea penală, sub aspectul întinderii existenței sale în timp ( o perioada determinată 08 - 20 iulie 2009 ), a determinării cu precizie a rolurilor pe care trebuiau să le îndeplinească fiecare și a scopului final urmărit, respectiv săvârșirea unei infracțiuni grave.
Acționând în condiții de violență extremă, lipsiți de scrupule și sfidând orice regulă de comportament social, membrii grupului au săvârșit fapte în locuri și împrejurări de natură a determina o puternică stare de insecuritate socială, fapt ce relevă deosebitul pericol pentru ordinea publică pe care îl reprezintă aceștia.
Astfel, membrii grupării au fost implicați, în perioada 1997 - 2009, în mai multe activități infracționale fiind condamnații pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de "tâlhărie", iar în perioada 2008 - 2009 și-au intensificat prezența pe așa zisa "piață infracțională", cu același scop, însă de această folosind un "modus operandi" elaborat și vizând ținte cu potențial financiar ridicat.
Astfel, s-a reținut că mijloacele materiale de probă administrate în cauză au scos în evidență o foarte bună organizare a grupării infracționale pe paliere și modalități de ducere la îndeplinire a sarcinilor, modul în care au acționat în perioada premergătoare săvârșirii agresiunii precum și după, dovedind o unitate de grup, sens în care s-au exemplificat următoarele:
- inculpații - și și-au asumat ca principale sarcini identificarea victimei, supravegherea victimei, a domiciliului acesteia, și a punctului de lucru reprezentat de casa de schimb valutar situată pe-, pentru a reuși executarea acesteia. Aceste activități sunt de o importanță deosebită întrucât au fost cele în baza cărora s-a reușit o cunoaștere la perfecție a victimei și a programului acesteia în scopul finalizării activităților infracționale, acele de agresare și deposedare de sumele de bani a victimei.
Tot din materialul probator s-a mai stabilit faptul că tot cei doi, la diferite intervale de timp, i-au condus în arealul de domiciliu al victimei pe ceilalți membri ai grupării, G, și A, pentru a le indica toate elementele și datele obținute de ei anterior. Cei doi inculpați erau cei care în permanență îi mobilizau și controlau pe ceilalți membri ai grupării.
- inculpatul --, în cadrul grupări infracționale, și-a asumat la rândul său un rol la fel de important, acela de a supraveghea imobilul în care locuia victima, parcarea din spatele acestuia precum și cele două căi principale de acces spre imobilul 12B, pe care le-a accesat victima atunci când pleca sau venea la domiciliu. Importanța ducerii la îndeplinire a acestor sarcini de către inculpatul - este dată de faptul că acesta efectiv avea rolul de a primi de la inculpații - și semnalul plecării victimei, de a supraveghea parcarea și cele două căi de acces denumite de inculpați traseul nr. 1 și traseul nr.2 și de a transmite executanților - inculpații -- și G- toate datele și indiciile în vederea executării agresiunii.
- inculpații -- și G- și-au asumat, în cadrul grupării infracționale, rolul de executanți efectivi ai agresiuni asupra victimei și deposedarea de sumele de bani pe care le avea asupra sa, după ce anterior comiterii faptei însoțiți fiind de inculpații - și au plasat în zona în care s-a comis agresiunea două corpuri contondente (o tip basseball și o bară de fier), care au fost puse la dispoziția grupării de către inculpatul. Mai mult, urmare a coordonarii exercitate de -, și --, la data de 20 iulie 2009, prin folosirea unor acte de violență de către cei care și-au asumat rolul de executanți, gruparea infracțională a reușit deposedarea victimei de suma de 417.682,48 RON (sumă de bani în monedă națională și valută).
- inculpatul și-a asumat, în cadrul grupării, un rol la fel de important ca celelalte, respectiv acela de a evacua pe principalii executanți ai agresiunii din perimetrul comiterii faptei, aspect care s-a și petrecut, după deposedarea victimei de suma de bani pe care o avea asupra sa, inculpații - și G-, s-au deplasat pe - de unde au fost preluați de către acesta.
După executarea agresiunii asupra victimei și deposedarea acestuia de suma de 417.682,48 RON, toți inculpații s-au întâlnit pe un teren situat în extravilanul comunei, județul S unde au accesat trei locații diferite, în ultimele două dintre acestea, având loc împărțirea sumelor în lei și valută sustrase de la victimă.
Urmare a agresiunii suferite victima a decedat în ziua de 07 august 2009, la Secția de Terapie a Spitalului Județean "Sf. - cel "
Victima a fost internată la data de 20 iulie 2009 la orele 22:31, cu diagnosticul de traumatism craino-cerebral mediu 11, hematon extradural și plagă cranio-durală, fractură complexă parieto-frontală dreaptă iradiată în baza craniului, contuzie homoragică temporală dreapta, edem cerebral difuz, hemoragie subarahnoidială (agresiune), prezentând la internare traumatism cranio-cerebral cu sindrom confuzional și plagă epicraniană.
Conform raportului de necropsie numărul 400 din 17.09.2009 a Serviciului de Medicină Legală S, moartea victimei a fost violentă, leziunile cranio-cerebrale suferite la data de 20.07.2009 au fost sigur și direct mortale și au legătură directă de cauzalitate cu decesul. Ea este consecința unei fracturi cominutive și eschiloase decalotă craniană cu iradieri la baza craniului unei hemoragii subaranoidiene difuze și a unui hematon extradural operat. dintre leziunile epicrainene ale osului și hematomului extradural duc la concluzia unei lovituri active produse de către o altă persoană din partea dreaptă a victimei, lovitură aplicată cu o forță extremă cu un corp contondent fără muchie, victima fiind în poziție ortostatică. fasci-endotoracice stângi poate fi urmarea unei căderi pe o suprafață.
În cursul urmăririi penale, față de inculpați, s-au luat următoarele măsuri procesuale:
Prin încheierea nr. 52A din data de 31.07.2009, Tribunalul Suceavaa emis mandatul de arestare preventivă nr. 52A prin care a dispus arestarea inculpatului - pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 31.07.2009, până la data de 28.08.2009 inclusiv. Prin încheierea numărul 104 / din data de 04.08.2009, Curtea de APEL SUCEAVAa respins recursul declarat de către inculpatul -, împotrivă încheierii numărul 52 /A emisă de Tribunalul Suceava la data de 31.07.2009.
Prin încheierea nr.164 /PA din 26 august 2009 Tribunalul Suceavaa dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului - pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 29.08.2009, până la data de 27.09.2009 inclusiv. Prin încheierea numărul 135 / din data de 27.08.2009, Curtea de APEL SUCEAVA respinge recursul declarat de către inculpatul -, împotrivă încheierii numărul 164 /A emisă de Tribunalul Suceava la data de 26.08.2009.
Prin încheierea nr.198 /PA din 22 septembrie 2009 Tribunalul Suceavaa dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului - pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 28.09.2009, până la data de 27.10.2009 inclusiv. Prin încheierea numărul 170/R din data de 24.09.2009, Curtea de APEL SUCEAVAa respins recursul declarat de către inculpatul -, împotrivă încheierii numărul 198/PA emisă de Tribunalul Suceava la data de 22.09.2009.
Prin încheierea numărul 235 /PA din data de 22.10.2009, Tribunalul Suceavaa dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 28.10.2009 până la data de 26.11.2009 inclusiv. Prin încheierea nr. 197/R din 27.10.2009 Curtea de APEL SUCEAVAa respins recursul declarat de către inculpatul -, împotrivă încheierii numărul 235/PA emisă de Tribunalul Suceava la data de 22.10.2009.
Prin încheierea nr. 50A din data de 31.07.2009, Tribunalul Suceavaa emis mandatul de arestare preventivă nr. 50A prin care a dispus arestarea inculpatului pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 31.07.2009, până la data de 28.08.2009 inclusiv. Prin încheierea numărul 102 / din data de 04.08.2009, Curtea de APEL SUCEAVAa respins recursul declarat de către inculpatul, împotrivă încheierii numărul 50 /A emisă de Tribunalul Suceava la data de 31.07.2009.
Prin încheierea nr.165 /PA din 26 august 2009 Tribunalul Suceavaa dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 29.08.2009, până la data de 27.09.2009 inclusiv. Prin încheierea numărul 134 / din data de 27.08.2009, Curtea de APEL SUCEAVAa respins recursul declarat de către inculpatul, împotrivă încheierii numărul 165 /A emisă de Tribunalul Suceava la data de 26.08.2009.
Prin încheierea nr.199 /PA din 22 septembrie 2009 Tribunalul Suceavaa dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 28.09.2009, până la data de 27.10.2009 inclusiv. Prin încheierea numărul 169 / din data de 24.09.2009, Curtea de APEL SUCEAVAa respins recursul declarat de către inculpatul, împotrivă încheierii numărul 199 /A emisă de Tribunalul Suceava la data de 22.09.2009.
Prin încheierea numărul 238 / PA din data de 23.10.2009, Tribunalul Suceavaa dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 28.10.2009 până la data de 26.11.2009 inclusiv. Prin încheierea nr. 199 /R din 27.10.2009 Curtea de APEL SUCEAVAa respins recursul declarat de către inculpatul, împotrivă încheierii numărul 238 /A emisă de Tribunalul Suceava la data de 23.10.2009.
Prin încheierea nr. 51 din data de 31.07.2009, Tribunalul Suceavaa emis mandatul de arestare preventivă nr. 51A prin care a dispus arestarea inculpatului - pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 31.07.2009, până la data de 28.08.2009 inclusiv. Prin încheierea numărul 103 / din data de 04.08.2009, Curtea de APEL SUCEAVAa respings recursul declarat de către inculpatul -, împotrivă încheierii numărul 51 /A emisă de Tribunalul Suceava la data de 31.07.2009.
Prin încheierea nr.162 /PA din 26 august 2009 Tribunalul Suceavaa dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului - pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 29.08.2009, până la data de 27.09.2009 inclusiv. Prin încheierea numărul 133 / din data de 27.08.2009, Curtea de APEL SUCEAVAa respins recursul declarat de către inculpatul -, împotrivă încheierii numărul 162 /A emisă de Tribunalul Suceava la data de 26.08.2009.
Prin încheierea nr.197 /PA din 22 septembrie 2009 Tribunalul Suceavaa dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului - pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 28.09.2009, până la data de 27.10.2009 inclusiv. Prin încheierea numărul 167/R din data de 24.09.2009, Curtea de APEL SUCEAVAa luat act de retragerea recursului declarat de către inculpatul - împotrivă încheierii numărul 197/PA emisă de Tribunalul Suceava la data de 22.09.2009.
Prin încheierea numărul 237 / PA din data de 23.10.2009, Tribunalul Suceavaa dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului - pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 28.10.2009 până la data de 26.11.2009 inclusiv. Prin încheierea nr. 198 /R din 27.10.2009 Curtea de APEL SUCEAVAa respins recursul declarat de către inculpatul -, împotrivă încheierii numărul 237 /A emisă de Tribunalul Suceava la data de 23.10.2009.
Prin încheierea nr. 53A din data de 31.07.2009, Tribunalul Suceavaa emis mandatul de arestare preventivă nr. 53A prin care a dispus arestarea inculpatului G - pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 31.07.2009, până la data de 28.08.2009 inclusiv. Prin încheierea numărul 105 / din data de 04.08.2009, Curtea de APEL SUCEAVAa respins recursul declarat de către inculpatul G -, împotrivă încheierii numărul 53 /A emisă de Tribunalul Suceava la data de 31.07.2009.
Prin încheierea nr.163/PA din 26 august 2009 Tribunalul Suceavaa dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului G - pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 29.08.2009, până la data de 27.09.2009 inclusiv, încheiere ce a rămas definitivă prin nerecurare.
Prin încheierea nr.208/PA din 22 septembrie 2009 Tribunalul Suceavaa dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului G - pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 28.09.2009, până la data de 27.10.2009 inclusiv, încheiere ce a rămas definitivă prin nerecurare.
Prin încheierea numărul 239 /PA din data de 23.10.2009, Tribunalul Suceavaa dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului G -, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 28.10.2009 până la data de 26.11.2009 inclusiv, încheiere ce a rămas definitivă prin nerecurare.
Prin încheierea nr. 54 din data de 31.07.2009, Tribunalul Suceavaa emis mandatul de arestare preventivă nr. 54A prin care a dispus arestarea inculpatului - pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 31.07.2009, până la data de 28.08.2009 inclusiv. Prin încheierea numărul 106/R din data de 04.08.2009, Curtea de APEL SUCEAVAa respins recursul declarat de către inculpatul -, împotrivă încheierii numărul 54/A emisă de Tribunalul Suceava la data de 31.07.2009.
Prin încheierea nr.161 /PA din 26 august 2009 Tribunalul Suceavaa dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului - pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 29.08.2009, până la data de 27.09.2009 inclusiv. Prin încheierea numărul 136/R din data de 27.08.2009, Curtea de APEL SUCEAVAa respins recursul declarat de către inculpatul -, împotrivă încheierii numărul 161/PA emisă de Tribunalul Suceava la data de 26.08.2009.
Prin încheierea nr.200 /PA din 22 septembrie 2009 Tribunalul Suceavaa dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului - pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 28.09.2009, până la data de 27.10.2009 inclusiv. Prin încheierea numărul 168/R din data de 24.09.2009, Curtea de APEL SUCEAVAa luat act de retragerea recursului declarat de către inculpatul - împotrivă încheierii numărul 200/PA emisă de Tribunalul Suceava la data de 22.09.2009.
Prin încheierea numărul 236 /PA din data de 22.10.2009, Tribunalul Suceavaa dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului - pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 28.10.2009 până la data de 26.11.2009 inclusiv. Prin încheierea nr. 196/R din 27.10.2009 Curtea de APEL SUCEAVAa respins recursul declarat de către inculpatul -, împotrivă încheierii numărul 236/PA emisă de Tribunalul Suceava la data de 22.10.2009.
Prin încheierea nr. 57A din data de 12.08.2009, Tribunalul Suceavaa emis mandatul de arestare preventivă nr. 57A prin care a dispus arestarea inculpatului - pe o perioadă de 30 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, încheiere ce a rămas definitivă prin nerecurare.
Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive luată față de inculpați, potrivit art. 3001Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că aceasta este legală și temeinică.
În cauză, s-a constatat că sunt îndeplinite atât condițiile prev. de art.143, întrucât din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, dar și cazul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv că pentru faptele comise legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 143. Cod procedură penală, Tribunalul reține că în cauză există probe (directe) și indicii temeinice (probe indirecte), în sensul art. 681Cod procedură penală din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și față de care s-au emis mandatele de arestare preventivă, relevante în acest sens fiind: procesele verbale de investigații, planșele fotografice, schița locului faptei, schița traseelor, declarațiile martorilor audiați în cauză, interceptările telefonice efectuate în cauză, raportul de constatare medico-legală, declarație parte vătămată, fișe cazier, coroborate cu declarațiile inculpaților.
În ceea ce privește limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, acestea sunt mai mari de 4 ani, astfel că este îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 148 al.1 lit. f) teza a I-a Cod procedură penală.
Totodată, instanța de fond a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, condiție prev. de art. 148 alin. 1 lit. f teza a II a Cod de procedură penală.
Trebuie făcută distincția clară dintre noțiunea de pericol social generic propriu fiecărei infracțiuni și cea de pericol social, deoarece o confuzie a noțiunilor ar duce la arestarea tuturor inculpaților acuzați de săvârșirea infracțiunilor mai mari de 4 ani, dar pentru a înțelege noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică trebuie analizată noțiunea de periculozitate, care este sinonimă cu cea de gravitate și înseamnă însușirea de a fi periculos, primejdios, dăunător, grav sau contraindicat. Însă, s-a decis totodată că existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți acuzații, de reacția publică la comiterea unei astfel de fapte, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. Ori faptele de care sunt acuzați inculpații sunt de o periculozitate sporită, periculozitate determinată de violența excesivă cu care au fost săvârșite, care a dus chiar la decesul uneia dintre victime, de modul organizat premeditat de săvârșire a faptelor, în sensul că victimele erau urmărite pe traseul parcurs, era urmărit dacă acestea au asupra lor sume importante de bani, erau alese ca victime de regulă "valutiști" despre care se știa că dețin asupra lor importante sume de bani și se acționa în general organizat, aspecte care reies din probele administrate în cauză.
În condițiile în care indiciile temeinice sunt în sensul că inculpații, în mod coordonat, au urmărit și au deposedat victimele de o sumă foarte mare de bani, una din victime decedând ulterior datorită loviturilor primite, coroborate cu intervalul de timp rezonabil ce a trecut de momentul luării măsurii arestării preventive, este imposibil de susținut că toate aceste activități nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, arestarea inculpaților a fost modalitatea prin care s-a pus punct activității infracționale. Lăsarea în libertate a inculpaților, în condițiile în care faptele săvârșite de ei au produs o rezonanță socială extrem de negativă, creând temerea în rândul comunității în general și a persoanelor care au anumite sume de bani asupra lor, în special, că ar putea fi victime ale unor asemenea fapte, ar fi de natură să sporească un sentimentul de insecuritate al cetățenilor.
Având în vedere consecințele produse (moartea unei persoane și însușirea fără drept a unei sume foarte mari de bani), a modului extrem de organizat de operare și a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, activitatea infracțională a inculpaților prezintă un pericol concret deosebit de ridicat la adresa ordinii publice.
În consecință, Tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților este legală și temeinică, iar temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă și în prezent, motiv pentru care a procedat în consecință.
Privitor la cererea inculpaților, - și G, prin apărătorii lor, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara și a inculpatului -, prin apărătorul său, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, a apreciat prima instanță că aplicarea unor măsuri mai puțin restrictive nu poate fi eficientă și nu este în măsură de a înlătura pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, întrucât presupusa lor activitatea infracțională s-a desfășurat pe raza mun. S, localitate de domiciliu a unora dintre ei, loc unde s-au produs consecințele sociale ale infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații, ceea ce înseamnă nu doar că inculpații ar putea fi tentați să săvârșească alte infracțiuni, ci și faptul că lăsarea lor în libertate ar avea o rezonanță socială negativă chiar la locul săvârșirii infracțiunilor.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, - și -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținerile acestora fiind consemnate pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856al. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3001al. 1 Cod procedură penală după înregistrarea dosarului la instanță în cazurile în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că, atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea sa de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheierea motivată, arestarea preventivă.
Din analiza actelor și lucrările dosarului de urmărire penală, curtea constată că în cauză există atât probe cât și indicii temeinice, astfel cum sunt acestea definite de disp.art.68/1 cod procedură penală și jurisprudența CEDO în materie, că inculpații au comis faptele pentru care au fost cercetați și ulterior trimiși în judecată (și cu privire la a căror încadrare nu se pot face aprecieri în prezentul cadru procesual), îndeplinite fiind cerințele prev. de art. 143 Cod procedură penală.
Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a acestora îl reprezintă, el este relevat atât de natura faptelor, modalitatea de comitere a acestora, respectiv prin exercitarea unor acte de violență asupra victimei, precum și de rezultatul produs, respectiv suprimarea vieții unui seamăn, cu atât mai mult cu cât prin activitatea infracțională desfășurată au urmărit obținerea unui folos material.
Faptele de care recurenții sunt acuzați au presupus o organizare prealabilă a lor cu scopul obținerii unor beneficii substanțiale pe căi nelegale, creând o puternică tulburare și un pregnant sentiment de insecuritate în rândul comunității din care ei fac parte.
Perioada scurtă de timp scursă de la data luării acestei măsuri nu a fost suficientă pentru a diminua până la stingere tulburarea cauzată în rândul societății civile, prin faptele lor culpabile, subzistând astfel pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea lor în libertate (chiar și în condițiile interzicerii dreptului de a părăsi țara/localitatea, astfel cum aceștia au solicitat) l-ar prezenta.
Prin urmare, există o necesitate reală și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală și justifică o detenție provizorie a inculpaților, fiind dat astfel în cauză temeiul prevăzut de art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală.
Și sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele reținute în sarcina inculpaților, dispozițiile textului de lege anterior menționat sunt îndeplinite în cauză.
Subzistând astfel cumulativ cerințele prev. de art. 143, 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în mod corect prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpaților, - și -.
Pentru considerentele arătate, curtea, constatând că încheierea primei instanțe este legală și temeinică, în conformitate cu disp. art. 38515pct. 1 lit. b rap. la art. 3001și 160 alin. 2 Cod procedură penală, va respinge recursurile declarate de inculpați, ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de inculpații, fost, zis, fiul lui și, născut la 24 august 1977 în municipiul S, județul S, domiciliat în comuna, sat, nr. 882, județul S, fără forme legale în mun. S,-,.21,.D,.10 jud. S, CNP -, posesor al seria - nr. -, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, cu antecedente penale, fiul lui - și, născut la 24 aprilie 1980 în municipiul S, județul S, domiciliat în municipiul S,-,.10, scA,.65, județul S, CNP -, posesor al seria - nr. -, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, antecedente penale conform fișei, -, zis, ", fiul lui G și, născut la 17 august 1983 în municipiul S, județul S, domiciliat în comuna, sat, nr. 239, CNP -,posesor al, seria -, nr. -, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, antecedente penale conform fișei și -, zis, ", fiul lui și, născut la 17.06.1982, în municipiul S, județul S, cu același domiciliu,-,. 16,. A,. 2, jud. S, fără forme legale în comuna, sat F, jud. S, CNP -, posesor al seria - nr. -, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, antecedente penale conform fișei, în prezent toți deținuți în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii de ședință din data de 25.11.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-, ca nefondate.
Obligă inculpații să plătească statului câte 150 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.BN
2ex/27.11.2009
Jud.fond C Gh.
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Ghertner Ioan Artur, Andronic
