Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 442/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 442/R/2009
Ședința publică din 19 octombrie 2009
INSTANȚA
Este compusă din:
PREȘEDINTE: Pătrăuș Mihaela Elvira JUDECĂTOR 2: Rus Claudia
- - -JUDECĂTOR 3: Condrovici
- -judecător
-grefier
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
Ministerul Public este reprezentat prin - procuror din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Oradea.
S- luat în examinare recursul penal declarat de inculpații fiul lui și, născut la 01.04.1965, fiul lui și, născut la 8.11.1977, fiul lui și, născut la 26.08.1971, fiul lui și, născut la 25.07.1070 și fiul lui și, născut la 25.09.1976, cu toții deținuți în Arestul IPJ SMî mpotriva încheierii penale nr.42 din 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpații recurenți și Halas, ambii în stare de arest din Arestul IPJ S M, asistați de av. potrivit delegației de la dosar și în substituirea av., potrivit delegației de substituire depusă la dosar, inculpații recurenți și ambii în stare de arest din Arestul IPJ S M, asistați de av. potrivit delegației de la dosar, inculpatul recurent în stare de arest din Arestul IPJ S M, asistat de av. potrivit delegației de la dosar.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Av. pentru inculpații recurenți și Halas nu are alte cereri.
Av. pentru inculpații recurenți și nu are alte cereri.
Av. pentru inculpatul recurent nu are alte cereri.
Reprezentantul D NA- Serviciul Teritorial Oradea nu are alte cereri.
Nefiind excepții sau alte cereri de formulat, curtea consideră cauza lămurită iar în baza art.385 ind.13 Cod procedură penală acordă cuvântul asupra recursului declarat în cauză de inculpați.
Av. pentru inculpații recurenți și Halas a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în principal, constatând că măsura arestării preventive a inculpaților a încetat de drept, a dispune punerea acestora în libertate. A arătat faptul că, prin încheierea atacată s-a judecat doar aspectul legat de menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților fără ca instanța de fond să se preocupe de judecarea cauzei sub aspectul verificării sesizării instanței, astfel, deși a invocat excepția de nelegală sesizare a Tribunalului Satu Mare de un organ necompetent, instanța de fond a menționat că excepția este prematur formulată la acest moment procesual, ori, în această situație, susține că instanța de fond a încălcat o dispoziție imperativă. În ceea ce privesc dispozițiile prev.art.300/1 pr.Cod Penal a arătat că acestea sunt o desprindere ale art.300 al.3 pr.Cod Penal abrogat însă prin 281/2003, iar acel alin.3 a fost extins, făcându-se trimitere și la dispozițiile art.159 și urm. Cod pr.penală. Apreciază că instanța de fond a analizat măsura arestării preventive fără să constate și să verifice regularitatea actului de sesizare ca urmare, neluarea în discuție a acestui aspect, a adus o încălcare esențială în aplicarea legii.
Cu privire la al doilea motiv de casare, susține că verificarea legalității măsurii arestării a avut loc în ședință publică și nu în cameră de consiliu, aspect ce atrage casarea încheierii pronunțate în cauză.
Pe de altă parte, solicită a se observa că prin încheierea nr.36/15 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mares -a dispus prelungirea măsurii arestării de la 18 septembrie 2009 la 17 octombrie 2009. În cauză, în termen legal s-a declarat recurs ce trebuia să fie soluționat înainte de expirarea duratei arestării preventive, fapt ce nu s-a realizat deși acest aspect s-a statuat și prin Decizia nr.125/2008 a secțiilor unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a precizat sintagma folosită de legiuitor și că aceasta are caracter imperativ și obligatoriu. Față de cele susținute, cere a se constata că măsura arestării preventive a expirat la 17 octombrie 2009.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive, arătând că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii acesteia. Prin încheierea nr.36/2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mares -a avut în vedere propunerea DNA prin care s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive, astfel urmărirea penală a fost finalizată, transcrierea interceptărilor avut loc, a fost sesizată instanța cu rechizitoriu. Solicită a se aprecia că potrivit jurisprudenței CEDO termenul rezonabil se apreciază raportat la caracteristicile fiecărei cauze și nu se poate dispune menținerea arestării sine die raportat la infracțiunile comise. Pe cale de consecință, cere a se reține că inculpații au conștientizat consecințele faptelor comise și drept urmare perioada de arest până în prezent este suficientă.
Întrucât în opinia sa nu există vreo temere că inculpații se vor sustrage de la judecată și că vor impieta desfășurarea cercetării judecătorești, solicităînlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură, respectiv cu măsura interdicției de a părăsi localitatea sau țara.
Av. pentru inculpații șiîn principala solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și văzând prevederile art.300/1 al.2 Cod pr.penală, a dispune punerea în libertate a inculpaților.
În subsidiar, a solicitat aplicarea art.139 pr.Cod Penal și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În motivarea cererilor sale, consideră că în prezent temeiurile arestării nu subzistă și nici nu sunt temeiuri noi ce să justifice privarea de libertate a inculpaților, pe de altă parte, actul de sesizare a relevat atitudinea de regret a inculpaților față de faptele comise, aceștia contribuind la conturarea stării de fapt și la stabilirea adevărului.
Av. pentru inculpatul recurent achiesează la concluziile puse azi. Insistă pe motivele de casare arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive și nu sunt temeiuri noi ce să justifice această măsură. Prin atitudinea lor, inculpatul manifestat o dorință de a colabora, iar pe de altă parte, în cauză s-a întocmit rechizitoriul și prin lăsarea în libertate consideră că nu există pericolul îngreunării efectuării cercetării judecătorești, ascunderii adevărului și influențării martorilor. Mai mult, pericolul este diluat astfel că se impune cercetarea inculpatului în stare de libertate. Raportat la jurisprudența CEDO arată că măsura arestării este o măsură de excepție, ori faza de urmărire penală s-a încheiat prin emiterea rechizitoriului, inculpatul a recunoscut fapta, a cooperat cu organele de anchetă și își manifestă disponibilitatea de a contribui la aflarea adevărului și la stabilirea stării de fapt.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Reprezentantul DNA - Serviciul Teritorial Oradeaa solicitat respingerea recursului ca nefondat și a menține ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond apreciind că în mod corect, procedural și legal instanța de fond a procedat la verificarea legalității măsurii arestării și în procedura de verificare a constatat că temeiurile se mențin și impun în continuare cercetarea în stare privativă de libertate a inculpaților. Consideră că temeinic instanța de fond a constatat acest lucru pentru că nu au fost evidențiate nici elemente de natură probatorie sau de alți factori ce să ducă la concluzia că au apărut date și temeiuri noi care să justifice punerea în libertate și să conducă prin dispariția temeiurilor, la înlocuirea măsurii arestării sau revocarea acesteia.
Cât privesc problemele invocate de apărare, apreciază că legal, procedural, instanța de fond a apreciat că procedura instituită în art.300/1 Cod pr.penală este o procedură specială care se intercalează între două momente, cel al finalizării urmăririi penale și cel al fixării primului termen de judecată, termen la care să se procedeze în conformitate, vis a vis de regularitatea actului de sesizare. A arătat că prevederile art.300 și 300/1 Cod pr.penală sunt texte legale distincte cu o aplicabilitate temporală distinctă în raport de momentul procesului. Referitor la incidența deciziei ICCJ la care s-a făcut trimitere și cu privire la procedura prelungirii arestării preventive și a celei instituite în art.300/1 Cod pr.penală ce vizează o verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, a apreciat că sinonimia este exclusă și este neavenită discutarea în acest caz a prevederilor art.159 al.8 Cod pr.penală În ceea ce privește argumentul invocat de apărare în sensul că judecata a avut loc în ședință publică și nu cameră de consiliu, a arătat că în cauză nu se poate vorbi de o nulitate absolută ca sancțiune, date fiind prevederile art.197 al.2 Cod pr.penală ce utilizează termenul de publicitate a ședinței de judecată și nu termenul de nepublicitate, ca urmare, dacă se pune problema unei sancțiuni atunci aceasta ar fi o sancțiunea nulității relative, dar și pentru aceasta ar trebui să existe o vătămare.
Pentru considerentele arătate, a solicitat respingerea recursurilor declarate în cauză.
În baza art.385 ind.13 al.3 Cod procedură penală i s-a acordat ultimul cuvânt inculpatului recurent, acesta lasă la aprecierea curții soluția ce se va pronunța în cauză.
În baza art.385 ind.13 al.3 Cod procedură penală i s-a acordat ultimul cuvânt inculpatului recurent Halas, acesta lasă la aprecierea curții soluția ce se va pronunța în cauză.
În baza art.385 ind.13 al.3 Cod procedură penală i s-a acordat ultimul cuvânt inculpatului recurent, acesta lasă la aprecierea curții soluția ce se va pronunța în cauză.
În baza art.385 ind.13 al.3 Cod procedură penală i s-a acordat ultimul cuvânt inculpatului recurent, acesta lasă la aprecierea curții soluția ce se va pronunța în cauză.
În baza art.385 ind.13 al.3 Cod procedură penală i s-a acordat ultimul cuvânt inculpatului recurent, acesta lasă la aprecierea curții soluția ce se va pronunța în cauză.
CURTEA DE APEL deliberând,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr.42 din 14 octombrie 2009 Tribunalul Satu Mare n baza art. 300 ind. 1 alin. 1 și 3 Cod pr.pen. raportat la art. 160 Cod pr.pen. a constatat temeinicia și legalitatea arestării preventive și în consecință, a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpații - -, fiul lui și, născut la 01.04.1965 în loc., jud. M, domiciliat în loc. S M,-, jud. M, în prezent deținut în Arestul IPJ S M, - -, fiul lui și, născut la 08.11.1977 în loc S M, jud. M, domiciliat în sat, comuna, nr. 140, jud. M, în prezent deținut în Arestul IPJ S M, - -, fiul lui și, născut la 26.08.1971 în S M, domiciliat în mun. S M,- C,.9, jud. S M, în prezent deținut în Arestul IPJ S M, - -, fiul lui și, născut la 25.07.1970 în S M, domiciliat în mun. S M, P-ta Rodului, - II/2. 4,. 19, jud. S M, în prezent deținut în Arestul IPJ S M, fiul lui și, născut la 25.09.1976, în S M, domiciliat în mun. S M, - - 7-8, scara B,.37, jud. S M, în prezent deținut în Arestul IPJ S M, arestați prin Încheierea nr. 29 din 21 august 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, prev. și ped. de art. 255 Cod penal, cu aplicarea art. 6 și 7 din Legea 78/2000, constituirea respectiv aderarea la un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7 din Legea 39/2003, contrabandă calificată, prev. și ped. de art. 270 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod pen. săvârșite în condițiile art. 33 lit.a pen.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 13 octombrie 2009, prin Rechizitoriu Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea, Biroul SMî ntocmit la data de 9 octombrie 2009, Tribunalul Satu Marea fost sesizat cu dosarul privind pe inculpații nominalizați în bnpartea introductiva a prezentei încheieri, cauza primind termen de judecata la data de 9 noiembrie 2009. Cum inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, la primirea dosarului instanța avea obligația ca în cel mai scurt termen să procedeze la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive dispuse față de aceștia, potrivit prevederilor art. 300 ind.1 pr.pen.
Procedând la verificarea motivelor care au stat la baza luării măsurii preventive a arestării față de acești inculpați, și analizând probele care se află la dosarul de urmărire penala, tribunalul a reținut exceptând doar unul din cele patru motive avute în vedere, respectiv acela al pericolului de a ascunde urmele unor infracțiuni ce nu au fost depistate până în prezent, că restul motivelor subzistă în continuare.
Este oarecum prematur a afirma că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, atâta vreme cât de la data ultimei prelungiri a acesteia, menținută și de instanța de control judiciar și până în prezent, exceptând prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului nu au intervenit alte împrejurări care să determine susținerea că nu mai subzistă aspectele avute inițial în vedere vis a vis la această măsură.
Cercetarea judecătorească nu a demarat încă, primul termen de judecata este cel indicat mai sus, iar în raport de faptele ce li se rețin inculpaților în sarcina acestora, s-a apreciat ca oportună menținerea stării lor de arest preventiv, prin aceasta fiind întru totul respectate exigențele art. 5 paragraful 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal au declarat recurs inculpații, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii recurate și în principal, constatând că măsura arestării preventive a inculpaților a încetat de drept, a dispune punerea acestora în libertate.În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive, arătând că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii acesteia sauînlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură, respectiv cu măsura interdicției de a părăsi localitatea sau țaraîntrucât nu există vreo temere că inculpații se vor sustrage de la judecată și că vor impieta desfășurarea cercetării judecătorești.
Verificând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate și a celor care, potrivit legii se verifică din oficiu, instanța constată că sunt nefondate, urmând a le respinge în consecință.
În ceea ce privește prima critică adusă încheierii recurate, constând în faptul că instanța de fond a analizat măsura arestării preventive fără să constate și să verifice regularitatea actului de sesizare, aceasta este nefondată. Verificarea legalității actului de sesizare este o chestiune care ține de fondul cauzei, neavând legătură cu procedura reglementată de art.300/1 referitoare C.P.P. la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților, procedură care are loc imediat după înregistrarea dosarului, în camera de consiliu, fiind distinctă deci de judecarea cauzei pe fond, în ședință publică.
În al doilea rând, se susține că verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive s-a judecat în ședință publică, iar nu în cameră de consiliu, așa cum prevede legea, critică ce nu poate fi, de asemenea, acceptată atâta vreme cât, în încheierea recurată s-a consemnat că această procedură s-a desfășurat în camera de consiliu, mențiune care face dovada până la înscrierea în fals. De altfel, judecarea unei cauze în ședință publică, iar nu în cameră de consiliu, așa cum o cere textul de lege în speță atrage sancțiunea nulității relative, iar nu a unei nulități absolute, care să nu poată fi acoperită.
În ceea ce privește faptul că recursul trebuia să fie soluționat înainte de expirarea duratei arestării preventive, astfel cum s-a exprimat și Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, nici această critică nu poate fi acceptată, întrucât această dispoziție se referă strict la procedura prelungirii măsurii arestării preventive în faza urmăririi penale, iar nu procedura din prezenta cauză privind verificarea de către instanță a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive la primirea dosarului.
Față de aceste aspecte, instanța de recurs apreciază că nu se impune revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au încetat și nici nu au fost modificate.
De asemenea, față de obiectul și complexitatea cauzei, față de durata de timp care a trecut de la luarea măsurii arestării preventive, instanța apreciază că nu s-a depășit termenul rezonabil reglementat expres de art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Văzând această stare de fapt, în drept, dispozițiile art.385/15 pct.1 lit. Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpații, deținuți în Arestul IPJ S împotriva încheierii penale nr.42 din 14.10.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o va menține în întregime.
Va obliga pe recurenți să plătească statului suma de câte 100 RON fiecare cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit. Cod procedură penală,
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpații, deținuți în Arestul IPJ S împotriva încheierii penale nr.42 din 14.10.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurenți să plătească statului suma de câte 100 RON fiecare cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 19 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.dec.judecător -
Jud.fond
7 ex. din 23.10.2009
Președinte:Pătrăuș Mihaela ElviraJudecători:Pătrăuș Mihaela Elvira, Rus Claudia, Condrovici
