Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 447/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMANIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.447/2008

Ședința publică din 16 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Stanca Ioana Marcu JUDECĂTOR 2: Monica Farcaș

- - -JUDECĂTOR 3: Oana Maria Călian

- - - - judecător

- - -grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:

-procuror

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent G, în stare de arest, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Inculpatul, în motivarea orală a recursului învederează că este nevinovat și solicită cercetarea sa în stare de libertate.

Apărătorul inculpatului recurent și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent G solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând a se dispune cercetarea acestuia în stare de libertate, întrucât este nevinovat.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică încheierea penală atacată întrucât subzistă și în prezent temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Inculpatul, având ultimul cuvânt învederează că este nevinovat și solicită cercetarea sa în stare de libertate pentru a-și putea formula apărarea.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față:

În deliberare, constată:

Prin încheierea din 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția penală în dosar nr-, în temeiul art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 3.C.P.P. s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive privind pe inculpatul G, născut în 16.09.1986, în Râmnicu V, arestat preventiv în Penitenciarul Aiud.

În fapt, se reține că în seara de 1.04.2008, inculpatul împreună cu alți 2 inculpați, au lovit în mod repetat cu toporul, furca și sapa pe victima, cauzându-i leziuni corporale grave, în urma cărora victima a decedat în suferințe chinuitoare.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. 1, 176 alin. 1 lit. a Cod Penal, prin rechizitoriul din 17.06.2008 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 228/P/2008.

Inculpatul a fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale, prin încheierea nr. 27 din 26.04.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-, măsura fiind întemeiată pe dispozițiile art. 148 lit. f și C.P.P. a fost prelungită succesiv.

Împotriva încheierii instanței de fond învestită cu soluționarea cauzei, prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive, inculpatul Gad eclarat recurs, solicitând revocarea măsurii arestării preventive și punerea lui în libertate, întrucât nu este vinovat.

Examinând dosarul cauzei prin prisma motivului de recurs invocat, cât și din oficiu, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză subzistă temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive. Astfel, există probe și indicii temeinice care atestă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.

Astfel sunt relevante: procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice, rapoartele de expertiză medico legală și psihiatrică, rapoartele de expertiză medico - legală întocmit cu ocazia autopsierii victimei, declarațiile martorilor audiați în cauză.

Ținând seama de împrejurările comiterii faptei, de modalitatea se săvârșire (prin agresiune fizică repetată, urmată de abandonarea victimei), de urmările produse (cauzarea decesului victimei), Curtea apreciază că lăsarea în libertate inculpatului G ar genera o stare de insecuritate în rândul societății, prezentând pericol concret pentru ordinea publică.

Și teza primară a art. 148 lit. f subzistă C.P.P. întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă judecății este mai mare de 4 ani.

Curtea apreciază că în cauză, de la data arestării și până în prezent, nu este depășit termenul rezonabil al detenției preventive, cu referire la dispozițiile art. 5 par. 3 din O, ținând seama de persistența motivelor de a-l suspecta pe inculpat că a săvârșit fapta, de necesitatea de a preveni repetarea infracțiunii și necesitatea de a contracara riscul sustragerii inculpatului de la judecată, precum și de necesitatea administrării unei probațiuni complete, având în vedere complexitatea cauzei.

Față de aceste considerente, se apreciază că în mod legal și temeinic a dispus instanța de fond menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului G.

În temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b și art. 141.C.P.P., recursul inculpatului G va fi respins ca nefondat.

Ca o consecință, în temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. inculpatul recurent G va fi obligat să plătească statului suma de 90 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G împotriva încheierii penale din 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

Obligă inculpatul recurent la plata sumei de 90 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei onorariu apărător din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16.09.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Dact. /2 ex./17.09.2008.

Președinte:Stanca Ioana Marcu
Judecători:Stanca Ioana Marcu, Monica Farcaș, Oana Maria Călian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 447/2008. Curtea de Apel Alba Iulia