Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 45/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - menținere măsură arestare

preventivă-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA Nr. 45

Ședința publică din 30 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Motan Traian

JUDECĂTOR 2: Ghetner Artur

JUDECĂTOR 3: Maierean Ana

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 2 mai 1986, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii nr. 7 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani.

La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursul în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.

Avocat pentru inculpatul recurent a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond înlocuirea măsurii arestării cu obligarea de nu părăsi țara. În susținerea recursului a solicitat a se avea în vedere situația de fapt, contribuția avută de inculpat în săvârșirea faptei, faptul că în prezent acesta nu mai prezintă pericol social pentru ordinea publică, că ceilalți doi inculpați se află în libertate și persoana inculpatului.

Astfel, având în vedere că din probele administrate în cauză s-a probat doar infracțiunile prev. de art. 2 și 4 din Legea nr. 143/2000, aceste fapte raportându-se doar la cantitatea de 7 gr. canabis care reprezintă droguri de risc și nu de mare risc, că instanța de fond a reținut metaforic faptul că inculpatul este "figura centrală", fără a argumenta concret pericol social pe care îl reprezintă și că ceilalți doi inculpați se află în libertate, se impune admiterea recursului, apreciind că în cauză dispozițiile art. 148 lit. Cod pr.penală nu mai subzistă, iar potrivit art. 5 paragraf 1 din CEDO, inculpatul nu mai poate fi privat de libertate.

Reprezentantul Parchetului a pus concluzii de respingere recursului, ca nefondat, menținerea încheierii ca legală și temeinică, apreciind că în mod corect reținut instanța de fond că din probele administrate rezultă că inculpatul a fost dealerul principal de droguri, că față de acesta nu poate fi aplicat principiul egalității de tratament, având în vedere contribuția sa în comiterea faptelor. A mai învederat că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii, respectiv disp. art. 148 lit. f Cod pr.penală, pericolul social concret derivând din persoana inculpatului, care nu a recunoscut faptele, că acesta a procurat sume de bani urmare activității infracționale, împrejurările concrete de comitere faptelor și urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce. Totodată a arătat că în urma acțiunii flagrante a rezultat cantitatea de 7 gr. canabis, dar a cerut a se avea în vedere că la domiciliul inculpatului, cu ocazia percheziției imobiliare au fost găsite bunuri care probează, de asemenea, activitatea infracțională.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, a arătat că recunoaște și regretă faptele comise, solicitând admiterea recursului.

Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio,

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată

Prin rechizitoriul din 22 ianuarie 2009, fost trimis în judecată în stare de arest, prin disjungerea cauzei dintr- altă cauză implicând alți doi inculpați, inculpatul, reținându-se în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunilor de procurare și comercializare de droguri de risc, prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 Cod penal, procurare și comercializare de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin.2 din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

Dosarul de bază din care s- disjuns actuala cauză formează obiectul dosarului nr- a Tribunalului Botoșani, cu termen de judecată la 5.02.2009, rezultând din analiza acestui dosar că la verificarea legalității arestării preventive a celorlalți doi inculpați, acestora li s- înlocuit arestarea preventivă cu obligația de nu părăsi țara, cauza judecându-se cu inculpații în stare de libertate.

În actuala cauză ca și în cea de bază se constată că prin încheierea nr. 78 din 10.12.2008, emisă în dosarul nr-, Tribunalul Botoșania admis propunerea formulată de Biroul Teritorial Botoșani din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și a dispus arestarea preventivă a inculpaților, și pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 11 decembrie 2008 și până la 08 ianuarie 2009, inclusiv.

Arestarea preventivă a fost prelungită până în prezent prin încheierea nr. 2 din 8 ianuarie 2009 a Tribunalului Botoșani, urmând să expire la 7.02.2009 inclusiv, iar la origini, arestarea preventivă a inculpaților s-a dispus in temeiul art.148 lit. f Cod procedură penală.

S-a reținut că la data de 12 martie 2008, Biroul Teritorial Botoșani din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a fost sesizat de către de Combatere a Organizate S - Serviciul Județean de Combatere a Organizate B cu privire la faptul că există indicii temeinice privind comiterea infracțiunilor de deținere și comercializare de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, și deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000, de către numitul și alții, constând în aceea că, de la începutul anului 2008 susnumitul se ocupă cu procurarea de la diverse persoane a unor cantități de droguri de risc (canabis și rezină de canabis) pe care, fie le deține pentru consum propriu, fără drept, fie le comercializează, fără drept, sub formă de țigarete sau vrac la diverse persoane din anturajul său.

În vederea strângerii de date și informații privind existența infracțiunilor, identificarea tuturor persoanelor participante la săvârșirea acestora, precum și pentru procurarea unor cantități de droguri de risc ori de mare risc (canabis, rezină de canabis, comprimate de ecstasy și alte asemenea droguri) de la persoanele implicate în activitatea infracțională de trafic și consum de droguri, la solicitarea de Combatere a S - Serviciul Județean de Combatere a Organizate B, prin Ordonanțele Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Botoșani nr.10A/12.03.2008, nr.14A/08.04.2008, nr.21A/11.06.2008 (prelungită prin ordonanțele nr.25A/11.07.2008, 26A/31.07.2008, nr.29A/08.09.2008, 32A/2.10.2008, nr.34A/7.11.2008 și 36A/05.12.2008) și respectiv 30A/08.09.2008 s-a autorizat folosirea în cauză a investigatorului acoperit, nume de cod "" și a colaboratorilor acestuia, nume de cod "" și, nume de cod "".

Prin încheierile nr.36 din 20 martie 2008, nr.38 din 26 martie 2008, nr.95 din 11 iunie 2008, nr.115 din 21 august 2008, nr.137 din 28 noiembrie 2008 și nr.141 din 08 decembrie 2008, căror valabilitate a fost prelungită pe diverse perioade de timp în condițiile prevăzute de lege, Tribunalul Botoșania autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de sus-numiți de la terminalele cu numerele 0754--, 0742-- (utilizate de inculpatul ), 0742-- utilizat de învinuitul, 0740-- utilizat de inculpata, 0756-- utilizat de inculpatul, 0747-- utilizat de învinuitul -, 0770-- și 0749-- utilizat de învinuitul.

În urma punerii în aplicare a încheierilor emise de Tribunalul Botoșani și a ordonanțelor emise de Biroul Teritorial Botoșania rezultat că inculpații procură, fără drept, droguri de risc ori de mare risc pe care, fie le dețin pentru consum propriu, fie le comercializează către diverși consumatori contra unor sume de bani.

În urma activităților desfășurate de investigatorul sub acoperire și de colaboratorii acestuia, a rezultat că inculpații și procură, în principal, de la inculpatul, dar și de la alte persoane, printre acestea aflându-se și învinuitul, diverse cantități de droguri de risc și de mare risc (hașiș, skunk, canabis și comprimate de ecstasy) pe care le comercializează unor persoane, contra unor sume de bani individualizate funcție de tipul și cantitatea drogurilor.

În perioada de monitorizare au fost obținute de către investigatorul sub acoperire și de colaboratorii acestuia diverse cantități de droguri de risc și de mare risc, comercializate unor persoane de inculpații și, după cum urmează:

La data de 12 martie 2008, inculpatul a oferit unei persoane o țigaretă conținând hașiș (rezină de canabis), existând indicii că a procurat-o de la învinuitul.

La data de 21 martie 2008, inculpatul a procurat de la învinuitul o cantitate de hașiș (rezină de canabis), din care, în aceeași zi, a comercializat unei persoane contra sumei de 100 lei cantitatea de 0,8 grame.

La data de 09 aprilie 2008, inculpatul a comercializat unei persoane cantitatea de 2,6 grame hașiș (rezină de canabis), precum și două comprimate de ecstasy (), pentru suma de 500 lei, droguri pe care inculpatul le-a procurat de la inculpata, fiindu-i puse acesteia la dispoziție pentru comercializare de inculpatul.

La data de 02.07.2008, inculpata i-a trimis inculpatului, prin intermediul șoferului unui autocar ce efectuează curse regulate B - I, cantitatea de 0,5 grame skunk (canabis) ce a fost comercializată de acesta unei persoane contra sumei de 140 lei.

La data de 14 august 2007, inculpata a comercializat unei persoane contra sumei de 250 lei cantitatea de 1,8 grame skunk (canabis), droguri pe care le-a procurat de la inculpatul.

La data de 8 septembrie 2008, inculpatul a comercializat învinuitului, contra sumei de 90 lei, o cantitate de canabis, acesta din urmă cumpărând drogurile pentru a le consuma cu prietenii din anturajul său.

Aceste aspecte sunt puse în evidență și de procesele verbale de supraveghere operativă, precum și de înregistrările de imagini și de comunicări efectuate în baza autorizațiilor emise de Tribunalul Botoșani.

Activitatea infracțională a celor trei inculpați este dovedită și de convorbirile telefonice purtate de aceștia, atât între ei, cât și cu alte persoane, relevante fiind în acest sens convorbirile telefonice purtate de inculpatul (volumul II filele 30-32, 46-47), de inculpata ( volumul II filele 83-85, 86-87, 90-92, 103-106, 109-112, 115-117, 118-119, 123-124, 131-133, 134-135, 140-142, 152-162, 173-174, 185-188, 204-205, 212-217, 220-222, 223-224, 233-234, 235-238, 248-250, 261-268), precum și de inculpatul (volumul II filele 313-324).

În urma cercetărilor efectuate în cauză au fost identificate o parte din persoanele cărora cei trei inculpați le-au comercializat în mod repetat droguri, la dosarul cauzei existând indicii temeinice privind existența și altor persoane cărora aceștia le-au comercializat droguri și care urmează a fi identificați și audiați în cauză. Astfel, inculpatul a comercializat droguri de risc, în mod repetat, unui grup de tineri de pe raza municipiului B, fiind identificat în acest sens învinuitul -. Printre persoanele cărora inculpata le-a comercializat ori oferit droguri de risc, au fost identificați învinuiții, -, precum și martorul. În urma audierii învinuitului a rezultat că mare parte din drogurile consumate ori comercializate de acesta au fost achiziționate, contra unor sume de bani, de la inculpatul.

În cursul zilei de 09 decembrie 2008, inculpații și au fost surprinși în flagrant, după finalizarea unei tranzacții cu droguri, asupra inculpatei fiind găsită cantitatea de 7,1 grame de skunk (canabis), iar asupra inculpatului, suma de 1.000 lei compusă din 10 bancnote în cupiuri de 100 lei ce-i fusese predată inculpatei de către investigatorul acoperit, nume de cod "" în vederea procurării unei probe de drog, seriile bancnotelor fiind evidențiate în procesul verbal de consemnare/predare bani întocmit anterior.

În urma percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului au fost identificate următoarele bunuri care probează, de asemenea, activitatea infracțională a acestuia, respectiv: o țiplă de plastic transparent în care se afla cantitatea de 0,1 grame canabis conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.- din 09.12.2008, mai multe pungi de plastic tip plic de diferite mărimi, transparente, un cântar electronic de dimensiuni mici, de culoare neagră și o rolă marca Premium ce poate fi folosită la confecționarea artizanală a țigaretelor cu droguri (joint);

În motivarea luării măsurii arestării preventive față de inculpați, s-a reținut că in materialul probator aflat la dosar, respectiv proces verbal de sesizare din oficiu; procese verbale de efectuare de investigații; procese verbale de verificare; procese verbale de supravegheri operative; procese verbale de transcriere a convorbirilor telefonice; rapoartele investigatorului acoperit; rapoarte de constatare tehnico-științifică; procese verbale de predare-primire droguri; procese verbale de efectuare a perchezițiilor; declarațiile inculpaților; declarațiile învinuiților; declarațiile martorilor, rezultă cu certitudine activitatea acestora și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, reieșind din acestea că există indicii temeinice, în accepțiunea art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, cu privire la săvârșirea de către inculpați a faptelor pentru care sunt cercetați.

Forța probantă a acestor indicii a creat instanței presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, aspect ce este în concordanță atât cu prevederile art. 681Cod procedură penală, cât și cu jurisprudența CEDO în materie.

Prin urmare, reținând existența indiciilor temeinice de vinovăție a inculpaților în comiterea faptelor pentru care sunt cercetați, în sensul că inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și că există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică dovedit atât de gravitatea deosebită a faptelor comise de aceștia, de împrejurările și modul concret de săvârșire a infracțiunilor, de îndrăzneala manifestată de aceștia și disprețul de față de prevederile legale, precum și de impactul săvârșirii acestor infracțiuni de deținere și comercializare de droguri de risc și de mare risc asupra opiniei publice, s-a apreciat că sunt îndeplinite în cauză dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală.

La primirea dosarului tribunalul s- investit la termenul din 28 ianuarie 2009, cu sesizarea din oficiu pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive așa cum a fost ea prelungită până în prezent în aplicarea art. 148 lit. Cod proc. penală, privind pericolul social concret al infracțiunilor săvârșite, în sensul, dacă această măsură trebuie să fie menținută și în continuare sau revocată cu judecarea inculpatului în stare de libertate.

Prin încheierea nr. 7 din 28 ianuarie 2009 Tribunalul Botoșani - secția penală a admis sesizarea din oficiu privind legalitatea și temeinicia măsurii arestării a inculpatului și a respins ca fiind neîntemeiată cererea formulată de inculpat pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara.

În temeiul art. 160 rap. la art. 3001Cod proc. Penală menținut ca fiind legală și temeinică arestarea preventivă a inculpatului, fiul lui G și, născut la data de 02.05.1986 în mun. I, jud. I, domiciliat în mun. I,-, - 12,etaj 3,.11, jud. I, CNP - -, arestat preventiv în Arestul IPJ B, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de procurare și comercializare de droguri de risc, prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 Cod penal, procurare și comercializare de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin.2 din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

În temeiul art. 99 alin. 8 rap. la art. 99 pct. 4 din Hotărârea Consiliul Superior al Magistraturii nr. 387 din 22 septembrie 2005 modificată și completată, privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cât și rap. la art. 32-34 Cod proc. penală, a preschimbat termenul de judecată fixat în cauză în mod aleatoriu la data de 19.02.2009, și a fixeat termen de judecată la data de 5.02.2009, în vederea conexării cu dosarul nr- al Tribunalului Botoșani, termen pentru care s- dispuns citarea părților și martorilor din lucrările dosarului.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, solicitând înlocuirea măsurii arestării cu obligarea de a nu părăsi țara.

Recursul este nefondat.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de procurare și comercializare de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 41 alin.2 și 42 Cod penal, procurarea și comercializarea de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 și deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, așa după cum se arată pe larg în rechizitoriu, fapte pentru care a fost arestat, arestare prelungită până la 7.02.2008.

S-a reținut că sunt indicii temeinice că inculpatul a comis fapta pentru care este trimis în judecată, că pedepsele prevăzute de lege pentru acestea sunt mai mari de 4 ani și că s-a probat că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Potrivit prevederilor legale și practicii judiciare, instanța revocă măsura preventivă potrivit art. 139 alin. 2 teza II Cod proc. penală, raportat în cauză la art. 3001Cod proc. penală, atunci când nu mai există vreun temei care să justifice luarea măsurii, dreptul european arătând faptul că restrângerea libertăților persoanelor trebuie să fie măsură necesară într- societate democratică, să fie menită protejării securității, siguranței și ordinii publice, prevenirii faptelor penale, protecției sănătății sau moralei, ori protejarea libertății altora.

În cauză, așa cum rezultă din cele două rechizitorii depuse la dosar, dintre care unul incident dosarului de bază, rezultă că inculpatul este figura centrală întregii cauze, existând indicii temeinice în sensul art. 681Cod proc. penală, că de la el izvorât întreaga activitate infracțională care i- implicat și pe ceilalți doi inculpați, aflați în prezent în stare de libertate, conform încheierii din 8 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în celălalt dosar, anexată în prezenta cauză.

Mai rezultă fără putință de tăgadă că există în prezent un pericol social concret ce izvorăște din activitatea inculpatului, care s- sustras inițial de la cercetări, motive pentru care cauza s- disjuns, din încheierea de mai sus rezultând că înlocuirea arestării preventive celorlalți doi inculpați a avut în principal în vedere conduita procesuală celor doi inculpați până în prezent; colaborarea lor cu organele de urmărire penală și faptul că starea lor de arest sau nu, nu mai poate influența cauza, inculpații fiind infractori primari, care nu mai prezintă pericol social.

Rezultă comparativ cu acești doi inculpați că actualul inculpat nu se află în aceeași situație, întrucât el nu recunoscut decât parțial săvârșirea infracțiunilor, atunci când a fost prins în flagrant, mai mult, a avut conduită care contravine scopului procesului penal, încercând să deturneze organele de urmărire penală de la aflarea adevărului.

Așa fiind, în mod just tribunalul a apreciat că și în prezent subzistă temeiurile care au stat inițial la baza arestării preventive inculpatului și la prelungirea acesteia și prin încheierea atacată, în temeiul art. 160 rap. la art. 3001Cod pr.penală a menținut ca legală și temeinică arestarea preventivă a inculpatului, respingând cererea de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

În consecință, nefiind date motive de casare din oficiu, în temeiul art. 38515alin. 1 lit. Cod pr.penală, recursul de față se va respinge, ca nefondat.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod pr.penală,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii nr. 7 din 28 ianuarie 2009 a Tribunalului Botoșani.

Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 30 ianuarie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Dact.

2ex./2.02.2009

Președinte:Motan Traian
Judecători:Motan Traian, Ghetner Artur, Maierean Ana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 45/2009. Curtea de Apel Suceava