Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 466/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 466 /

Ședința publică din 24 aprilie 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 2: Anca Nacu

JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol este judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 15.04.2008 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr-

La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de apărător din oficiu, avocat, din cadrul Baroului T

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpat.

Procurorul pune concluzii de menținere a încheierii recurate ca fiind legală și temeinică, respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, întrucât până în prezent nu s-au modificat temeiurile avute în vedere cu ocazia luării măsurii arestării preventive față de inculpat.

Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate, întrucât nu are antecedente penale iar martorii propuși în cauză au fost audiați.

R A

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 aprilie 2008, dată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a menținut starea de arest a inculpaților și G până la 13 iunie 2008.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Arad văzând motivele care au stat la baza emiterii mandatelor de arestare preventivă împotriva inculpaților și G, faptele pentru care sunt trimiși în judecată (inc. pentru art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003 mod. și rep. art. 194 alin.1 Cp, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cp, art. 211 alin.1, alin.2 lit. b și alin.21lit. a,b,c Cp, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cp, cu aplicarea art. 33 Cp; inc. pentru art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003 mod. și rep. Cu aplicarea art. 37 alin.1 lit. b Cp, art. 194 alin.1 Cp, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cp și art. 37.1 lit. b Cp, art. 211 alin.1, alin.2 lit. b și alin.21lit. a,b,c Cp cu aplicarea art. 41 alin.2 Cp și art. 37 alin.1 lit. b Cp, cu aplicarea art. 33 lit. a Cp), limitele de pedeapsă prevăzute pentru aceste fapte, și apreciind că pentru inculpatul sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit.f C.P.P. iar pentru inculpatul G cele prevăzute de art. 148 lit. a și f C.P.P. avute în vedere la luarea la luarea măsurii arestării preventive, că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a acestora a menținut starea de arest a inculpaților până la data de 13 iunie 2008.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul pentru motivele arătate oral în fața Curții de Apel, motive consemnate în practicaua acestei decizii.

Examinând recursul astfel declarat prin prisma motivelor invocate de inculpat, precum și potrivit prevederilor art. 3856.C.P.P. Curtea de Apel constată că recursul este nefondat.

Astfel, inculpatul este trimis în judecată, sub arest preventiv, împotriva sa existând indicii temeinice și probe că alături de alți făptuitori ar fi participat la săvârșirea unor fapte penale de gravitate ridicată, și anume de constituire a unui grup infracțional organizat (art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003) în vederea săvârșirii infracțiunilor de șantaj (art. 194 alin.1 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin.2.Cod Penal) și de tâlhărie în formă agravată [(prev. de art. 211 alin.1 și alin.2 lit. b) alin.2/1 lit. a,b,c Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod Penal)].

Până în prezent probele administrate în faza urmăririi penale nu au fost înlăturate sau invalidate de prima instanță, iar aceste probe constituie în continuare temeiuri ale detenției preventive a inculpatului.

Prin consecință, revocarea, respectiv nemenținerea măsurii arestării preventive nu poate fi dispusă, deoarece potrivit art. 139 alin.2 Cod procedură penală, asemenea dispoziții pot fi luate în mod temeinic și legal numai când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau numai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive.

Astfel fiind, în temeiul art. 38515, pct. 1, lit.b Cod procedură penală, se va respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 15.04.2008 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 40 lei către Baroul Timiș, onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 38515, pct. 1, lit.b Cod procedură penală, respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 15.04.2008 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 40 lei către Baroul Timiș, onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 24.04.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Dr.- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. MB/ 14.05.2008

Tehnored. AA

Ex. 2/ 15.05.2008

Prima instanță:

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 466/

În temeiul art. 38515, pct. 1, lit.b Cod procedură penală, respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 15.04.2008 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 40 lei către Baroul Timiș, onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 24.04.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Dr.- - - - - -

Președinte:Marian Bratiș
Judecători:Marian Bratiș, Anca Nacu, Laura Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 466/2008. Curtea de Apel Timisoara