Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 47/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIE Nr. 47

Ședința publică de la 30 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Scriminți

Judecător I - -

JUDECĂTOR 2: Iulia Elena Ciobanu

Grefier

Ministerul Public reprezentat prin

Procuror Moara

La ordine fiind soluționarea recursului formulat de inculpatul, deținut în prezent în Penitenciarul Iași, împotriva încheierii de ședință din 23 iulie 2008 Tribunalului Iași, prin care a fost constată legalitatea și temeinicia măsurii și dispusă menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul recurent în stare de arest și asistat de avocatul din oficiu, în baza delegației depuse la dosarul cauzei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care, nemaifiind cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Av. pentru inculpatul recurent, având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii de ședință din 26 iulie 2008 Tribunalului Iași și lăsarea inculpatului în stare de libertate, având în vedere că el a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care este cercetat respectiv cea de tâlhărie și cea de furt, este la primul contact cu legea penală și se angajează că nu va săvârși vreo faptă penală, că se va prezenta la fiecare chemare a organelor de urmărire penale și, ulterior, a instanței.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că, prin încheierea recurată, în conformitate cu disp. art. 160 ind.b alin.3 pr.pen. Tribunalul Iașia constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată de față inculpatul și, în consecință, a menținut-o raportat la faptele presupus a fi săvârșite de inculpat.

Din perspectiva considerentelor reținute de Tribunalul Iași în încheiere, apreciază că dispoziția instanței este legală și temeinică, recursul nefondat și pune concluzii de respingere.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită a fi avute în vedere cele solicitate de apărător.

Dezbaterile fiind declarate închise, cauza rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

Curtea de Apel:

Asupra recursului penal de față;

Prin încheierea de ședință din 23 iulie 2008 s-au dispus următoarele:

"În baza art. 160 ind. b alin. 3 Cod Proc Penală menține măsura arestării preventive față de inculpatul, fiul lui și, născut la data de -, în prezent aflat în Penitenciarul d e maximă siguranță I".

Tribunalul Iașia reținut:

"Verificând legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului in baza disp. art. 160 ind. b al. 1 cod procedură penală retine următoarele:

Potrivit disp. art. 160 ind. b al. 1 si 3 Cod procedură penală, instanța verifică periodic,dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestării preventive, si, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun in continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, menține prin încheiere arestarea preventivă.

Examinând aplicabilitatea acestor dispoziții la datele prezentei spețe, prin prisma materialului probator administrat parcursul urmăririi penale până in prezent, constată că temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat, subzistă și justifică în continuare menținerea acestei măsuri preventive. fiind relevate indicii temeinice care oferă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunilor de "furt calificat" si "tâlhărie" prev. de art. 208 al.1, art. 209 al. 1 lit. a, e, g, i Cod penal si respectiv art.211 al.1, al. 2 lit. c, al. 2 ind. 1 lit. a Cod penal, pericolul social pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar putea prezenta pentru ordinea publică fiind unul cert și actual conturat prin prisma gravității faptelor sub aspectul cărora inculpatul este cercetat, a modalității in care se bănuiește a fi fost comise aceste fapte, a urmărilor produse si importanței valorilor sociale pretins fi fost lezate prin activitatea infracțională întreprinsă de inculpat

acestei masuri rezultă dintr-o ordine publica realmente amenințata, pericolul concret pe care lăsarea in libertate a inculpatului l-ar prezenta pentru comunitate fiind conturat prin prisma naturii valorilor sociale pretins lezate, amploarea activității infracționale si contribuției inculpatului in desfășurarea acesteia.

Pentru aceste considerente, constatând ca respectate fiind atât dispozițiile interne in materie dar si cele ale art. 5 din Convenția europeana a drepturilor omului, instanța, in temeiul disp. art. 160 ind. b al. 1 si 3 Cod procedură penală urmează a dispune in sensul prelungirii măsurii arestării preventive a inculpatului ".

În termen legal inculpatul a recurat încheiere de ședință sus-menționată, solicitând a nu se mai menține măsura arestării preventive, invocând circumstanțe personale.

Examinând legalitate și temeinicia încheierii de ședință recurate prin prisma motivelor invocate, limitelor procesuale conferite de calea de atac a reclamantului formulat împotriva încheierii de ședință pronunțate în cursul judecății - dispozițiile art. 142 Cod procedură penală, raportat la dispozițiile art. 385 Cod procedură penală - instanța de control judiciar constată nefondat recurusl formulat.

Inculpatul se află în curs de judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. 1, 2 lit. c Cod penal, art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, i, g Cod penal.

Instanța de fond a examinat subzistența temeiurilor măsurii arestării preventive, raportat la momentul procesual al judecății și al probelor nemijlocit administrate.

Astfel, în mod legal și temeinic s-a reținut că temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat, subzistă și justifică în continuare menținerea acestei măsuri preventive. fiind relevate indicii temeinice care oferă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunilor de "furt calificat" si "tâlhărie" prev. de art.208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a, e, g, i Cod penal si respectiv art. 211 al. 1, al. 2 lit. c, al. 2 ind. 1 lit. a Cod penal, pericolul social pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar putea prezenta pentru ordinea publică fiind unul cert și actual conturat prin prisma gravității faptelor sub aspectul cărora inculpatul este cercetat, a modalității in care se bănuiește a fi fost comise aceste fapte, a urmărilor produse si a importanței valorilor sociale pretins fi fost lezate prin activitatea infracțională întreprinsă de inculpat.

Față de motivele invocate de recurent ce au fost just evaluate probator, instanța de recurs constată că nu s-au modificat temeiurile ce au impus luarea măsurii arestării față de inculpat astfel încât nu se justifică judecarea acestuia în stare de libertate.

În conformitate cu dispozițiile art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 23 iulie 2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

Obligă recurentul la plata sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei, către Baroul d e Avocați I, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu se avansează din fondurile statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30 iulie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

pt. judecător pt. JUDECĂTOR 3: Mihaela

aflat în C aflat în C

Red.

Tehnored.

02. ex.

05.08.2008

Tribunalul Iași

jud.

jud.

Președinte:Elena Scriminți
Judecători:Elena Scriminți, Iulia Elena Ciobanu, Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 47/2008. Curtea de Apel Iasi