Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 470/2009. Curtea de Apel Bacau

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.470

Ședința publică din 13 iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ecaterina Ene

JUDECĂTORI: Ecaterina Ene, Dumitru Pocovnicu Silviu Anti

- -

GREFIER: - -

*******

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău

- reprezentat legal prin procuror -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii din 09.07.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică s- prezentat recurentul inculpat - în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Avocat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, revocarea stării de arest și punere în libertate a acestuia, întrucât în cauză nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsuri preventive.

Totodată, consideră că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este întemeiată, inculpatul obligându-se să îndeplinească condițiile prevăzute de aceasta.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea stării de arest a inculpatului, încheierea pronunțată de Tribunalul Bacău este legală și temeinică, iar temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu au dispărut.

De asemenea, solicită obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Recurentul-inculpat, având cuvântul, solicită judecarea în stare de libertate, întrucât are un copil în întreținere în vârstă de 4 ani, soția este plecată în străinătate, iar cel vinovat de comiterea faptei este.

CURTEA

- deliberând-

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea din 09.07.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în temeiul art.160/2 Cod pr.penală s-a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul.

În baza art.300/2 coroborat cu art.160/b Cod pr.penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul fost arestat preventiv la data de 7 august 2007 pentru comiterea în stare de recidivă a infracțiunilor prev. de art. 288 alin. 1 cod penal, art. 291 cod penal, art. 293 alin. 1 cod penal, art. 215 alin. 2,3 cod penal, cu aplicarea art. art. 41 alin. 2 cod penal, art. 25 raportat la art. 292 cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 cod penal, constând în aceea că ar fi avut o contribuție esențială la vânzarea frauduloasă a trei apartamente pe baza de acte false, trei femei, și plecate la muncă în străinătate au rămas fără adăpost întrucât în lipsă apartamentele lor au fost vândute pe baza unor acte false (procuri notariale).

Prin sentința penală 2564/22 de. 2008 Judecătoriei Bacău pronunțată în ds-, inc. a fost condamnat la 7 (șapte) ani închisoare, pedeapsă rezultantă.

Apelul inculpatului formulat împotriva hotărârii de condamnare a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău la data de 22 ianuarie 2009, arestarea preventivă a inc. a fost menținută în temeiul art. 300/2 cod pr. penală.

Prin cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată, inculpatul a arătat că dacă va fi lăsat în libertate va uza de toate mijloacele pentru ca adevărul să iasă la lumină, astfel încât să fie pedepsit pentru vina sa reală, dar în același timp să suporte rigorile legii și numitul, care nu a fost arestat.

A precizat că își angajamentul că se va prezenta la toate termenele de judecată care vor urma și că nu va tergiversa soluționarea cauzei.

Având în vedere că pentru nici una din infracțiunile reținute în sarcina sa, pedeapsa prevăzută de lege nu depășește 18 ani închisoare, cererea este admisibilă, în principiu.

Pe fondul cererii tribunalul a apreciat că apelantul nu are dreptul la liberare provizorie, deoarece o astfel de cerere nu poate fi admisă când inculpatul nu oferă suficiente garanții pentru buna desfășurare a procesului penal.

S-a reținut din actele dosarului că, inculpatul a avut o comportare oscilantă pe parcursul procesului penal, declarațiile sale fiind contradictorii urmărind devierea acestuia, pentru o corectă soluționare a cauzei.

Sub aspectul legalității, analizând dosarul cauzei, instanța a constatat că luarea măsurii preventive față de inculpat cât și menținerea acesteia prin hotărârea apelată a avut loc cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare, atât sub aspectul condițiilor de fond cât și sub aspectul condițiilor de procedură și întinderii în timp a măsurii.

Pentru luarea și menținerea măsurii arestării preventive a arestării este necesar să subziste cumulativ probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, așa cum prevăd dispozițiile art. 143.C.P.P. și, de asemenea să existe probe din care să rezulte una din condițiile prevăzute de art. 148.

C.P.P.

Cu privire la prima condiție, tribunalul a reținut că probatoriul administrat până la această dată, demonstrează că există " indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală" (art. 143 alin. 1.C.P.P.), care să nască presupunerea rezonabilă că acești inculpați ar fi comis fapte de natură penală.

De asemenea, potrivit art. 136 alin. 8.C.P.P. la "alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedente și alte situații privind persoana față de care se ia măsura ".

Conform dispozițiilor articolului 5 paragraful 1 litera c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr. 30/1994 si prin prisma prevederilor articolului 20 raportat la articolul 11 din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiunefără a aduce atingere prin aceasta prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la soluționarea definitiva a cauzei.

Față de probatoriul administrat în cauză până la acest moment procesual, instanța a apreciat că temeiurile de care s-a ținut seama la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, subzistând un pericol concret pentru ordinea publica prin punerea în libertate a inculpatului, față de natura și gravitatea faptelor de care este acuzat acesta, rezonanța socială deosebită a acestora persistând în contextul în care părțile vătămate sunt în continuare lipsite de dreptul lor de proprietate, prejudiciul cauzat părților vătămate, prin mijloace frauduloase, fiind însemnat și cu repercursiuni nu doar materiale dar și morale.

Totodată, conduita oscilantă a inculpatului pe parcursul judecării cauzei, confirmă pericolul concret al acestuia și generează temerea rezonabilă, ca, aflat în stare de libertate, ar putea împiedica buna desfășurare a cercetării judecătorești.

In ceea ce privește durata stării de arest preventiv a inculpatului, instanța a apreciat că aceasta nu depășește limitele unui termen rezonabil în sensul dispozițiilor art.5,alin.3 din CEDO astfel încât să legitimeze înlocuirea măsurii arestării preventive. Așa cum a statuat Curtea Europeana a Drepturilor Omului, celeritatea particulară la care un acuzat are drept în examinarea cauzei sale nu trebuie să dăuneze eforturilor magistraților pentru a îndeplini sarcinile lor cu grija dorită ( a se vedea, mai ales mutatis mutandis, hotărârea Toth Austriei din 12 decembrie 1991).

Ori complexitatea cauzei determinata de numărul inculpaților, natura si numărul faptelor care fac obiectul cauzei, împrejurarea ca trei dintre inculpați nu au putut fi audiați, existând indicii ca se afla in afara tarii, necesitatea întocmirii si trimiterii de cereri de asistenta judiciara internațională, numărul martorilor audiați in cauza, conduce la concluzia ca durata arestării preventive a inculpatului nu a depășit exigentele unui termen rezonabil.

Faptele pentru care este cercetat inculpatul și pentru care beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție, până la exercitarea tuturor căilor de atac, au fost comise în timpul punerii sale în libertate condiționată dintr-o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată de Judecătoria Moinești, ( 2277/2004), rămasă definitivă prin decizia penală 787/2005 la Curtea de Apel Bacău, neținând seama de consecințele săvârșirii de noi infracțiuni în interiorul termenului, până la executarea în totalitate a pedepsei, ceea ce denotă o perseverență infracțională deosebită din partea acestuia.

Pentru toate considerentele expuse mai sus, s-a reținut ca în baza art. 300/2 C.P.P. raportat la art. 160/b să C.P.P. se mențină starea de arest a inculpatului.

Împotriva încheierii a declarat recurs la pronunțare inculpatul.

Oral, prin apărător, dar și personal în ultimul cuvânt, a solicitat punerea în libertate provizorie sub control judiciar, deoarece are o situație familială grea, are 1 copil în vârstă de 4 ani, iar soția este plecată în străinătate.

Recursul nu este fondat din considerentele ce se vor expune.

Așa cum rezultă din examinarea încheierii recurate, pe de o parte prima instanță a soluționat cererea de liberare provizorie sub control judiciar, iar pe de altă parte, din oficiu a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.

După cum este cunoscut arestarea preventivă și liberarea provizorie au natură juridică diferită, prima fiind măsura preventivă, iar a doua măsură procesuală.

Potrivit art.136 al.1 Cod procedură penală în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua una din următoarele măsuri preventive:

a) reținerea,

b) obligarea de a nu părăsi localitatea;

c) obligarea de a nu părăsi țara;

d) arestarea preventivă;

Dispozițiile alineatului doi prevăd că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Din examinarea acestor prevederi rezultă că liberarea provizorie nu este o măsură preventivă, deși conținutul acestei măsuri procesuale constând în obligațiile ce se impun sau se pot impune inculpatului este identic cu cel al măsurilor preventive neprivative de libertate. În cazul acestora din urmă, legiuitorul a prevăzut, însă în mod expres că pot înlocui măsura arestării preventive atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat arestarea preventivă - art.139 alin.1 Cod procedură penală.

În cazul liberării provizorii sub control judiciar sunt prevăzute doar situațiile în care cererea va fi respinsă și anume: când există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte ( art.160⁸al.2 Cod procedură penală).

Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că în celelalte situații este atributul instanței de a aprecia dacă prin liberarea provizorie se poate atinge sau nu scopul măsurilor preventive. În cauză, s-a pronunțat în primă instanță o hotărâre de condamnare la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și chiar dacă această hotărâre nu este definitivă, însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că într-o astfel de situație, legalitatea detenției se examinează din perspectiva art.5 paragraful 1 lit.a din Convenție, Curtea refuzând să admită cereri provenite de la persoane recunoscute ca vinovate de săvârșirea de infracțiuni și care folosesc ca argument faptul că instanțele de apel au constatat că verdictul de vinovăție sau pedeapsa, a avut la bază erori de fapt sau de drept ( împotriva Regatului Unit).

Față de datele ce caracterizează profilul personal al inculpatului, rezultând din situația antecedentelor penale, dar și din probele ce îl indică drept presupus autor al unor infracțiuni de generează oprobiu public și insecuritate în rândul societății, în mod corect prima instanță a apreciază că scopul la care fac referire dispozițiile art.136 al.1 Cod procedură penală poate fi atins prin menținerea stării de arest, hotărârea fiind temeinică și legală.

În consecință, în baza art.385/15 pct.1lit.b Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din 09.07.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.

Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 100 lei reprezentând onorar pentru avocat, desemnat din oficiu.

În baza art.192 al.2 Cod pr.penală obligă inculpatul să plătească statului 200 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 13.07.2009, în prezența inculpatului arestat.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ecaterina Ene, Dumitru Pocovnicu Silviu Anti

- - - -

- -

GREFIER,

-

red. M/ Gh.

red.

tehnored. - ex.2

13.07.2009

Președinte:Ecaterina Ene
Judecători:Ecaterina Ene, Dumitru Pocovnicu Silviu Anti

Vezi şi alte speţe de drept penal: