Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 48/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 48
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Anton
JUDECĂTOR 2: Ciubotariu
JUDECĂTOR 3: Tatiana Juverdeanu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea cauzei penale, avand ca obiect "inlocuirea masurii preventive (art.139 Cod procedura penala)", declarate deinculpatii:, fiul lui si, nascut la 28.04.1958 și, fiul lui si, nascut la 23.11.1967 - aflati in Penitenciarul Iași, impotriva incheierii de sedinta din 08.01.2010 pronuntata de Tribunalul Vaslui, in dosarul nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpatul recurent asistat de avocat oficiu din Baroul Iași și inculpatul recurent asistat de avocat oficiu din Baroul Iași.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Dupa ce au luat legatura cu inculpatii, avocat precizează că, inculpații isi mentin recursul declarat și nu mai au cereri de formulat.
Instanta pune in discutie exceptia inadmisibilitatii prezentului recurs si acorda cuvantul partilor pe exceptia invocată.
Avocat avand cuvantul pentru inculpatul, solicita a se aprecia asupra recursului formulat de inculpat.
Avocat avand cuvantul pentru inculpatul recurent, lasa la aprecierea instanței asupra recursului declarat de inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, solicita respingerea recursurilor ca fiind inadmisibile, incheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, inlocuire sau incetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
Avand ultimul cuvant inculpatul recurent sustine că, au formulat acest recurs, deoarece au considerat că era in interesul lor.
Avand ultimul cuvant inculpatul recurent sustine că, a inteles despre ce este vorba, dar a formulat recurs pentru că era in interesul său.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față;
Prin încheierea de ședință din 08 ianuarie 2010 Tribunalului Vaslui, au fost respinse ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 31 din 14 august 2008 Tribunalului Vaslui, mandate de arestare preventivă nr. 39/U, 40/U, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara prev. de art. 145 ind. 1 Cod procedură penală formulate de inculpații și, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracționale organizat, înșelăciune, spălare de bani prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. 1,2,3,4,5 Cod penal, art. 23 alin. 1 lit. c din Legea nr. 656/2002, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 33 lit. a și art. 37 lit. b Cod penal pentru ambii inculpați.
Pentru a pronunța încheierea, tribunalul a reținut:
Prin cererile formulate în scris la data de 5 ianuarie 2010 în dosarul penal nr-, inculpații și au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive, dispusă prin Încheierea nr. 31 din 14.08.2008 a Tribunalului Vaslui, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara prev. de art. 145 ind. 1 Cod procedură penală.
În motivarea scrisă a cererilor, dar și oral, în fața instanței, inculpații au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive și judecarea lor în stare de libertate pentru următoarele motive:
Inculpatul a susținut că nu prezintă un pericol pentru societate și a solicitat a se avea în vedere situația dificilă a familiei sale, el având doi copii minori de care nu mai știe nimic în prezent. De asemenea, a mai susținut inculpatul, în esență, că prin judecarea sa în stare de arest preventiv el este lipsit de apărare, întrucât nu poate aduce probe prin care să-și dovedească nevinovăția.
Inculpatul, a susținut că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă întrucât din probatoriul administrat în cauză la urmărirea penală, dar și în faza de cercetare judecătorească, rezultă indicii care conduc spre nevinovăția sa. De asemenea, nu există probe și indicii din care să rezulte că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică iar măsura arestări preventive a depășit un termen rezonabil. Susține inculpatul că dacă ar fi judecat în libertate nu ar putea zădărnici aflarea adevărului, nu ar influența martorii și nici adminstrarea probelor în vreun fel în prezenta cauză. De asemenea, și acest inculpat a invocat imposibilitatea de a se apăra în stare de arest preventiv.
Analizînd cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prev. de art. 145 ind.1 Cod procedură penală, formulate de inculpații, G, și -, instanța reține următoarele:
Dispozițiile art. 139 alin. 1 și 2 Cod procedură penală prevăd că măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii iar când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere.
Prin urmare, schimbarea ori dispariția temeiurilor arestării preventive, în sensul dispozițiilor legale susmenționate înseamnă modificarea considerentelor de drept și de fapt care au determinat - justificat - luarea măsurii arestării preventive, respectiv motivele prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, cât și alte circumstanțe privitoare la comportamentul inculpatului.
Examinând actele și lucrările dosarului cauzei, tribunalul constată că subzistă în continuare temeiurile ce au fost avute în vedere la arestarea inculpaților și, respectiv există probe și indicii temeinice că inculpații au comis faptele prevăzute de legea penală pentru care au fost trimiși în judecată și există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la inculpatul, tribunalul reține că este incident, în continuare, cazul prevăzut de lit. "d" a art. 148 Cod procedură penală având în vedere că, din fișa de cazier judiciar aflată la fila 113 din vol. IV al dosarului de instanță, rezultă că acesta este cercetat într-un alt dosar pentru comiterea unor fapte similare celor din cauza de față.
Cu privire la incidența disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală, se constată că legea prevede pentru infracțiunile reținute în sarcina celor cinci inculpați pedepse cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar acest pericol derivă din natura infracțiunilor cercetate, din multitudinea de acte materiale, din numărul mare de părți vătămate și cuantumul prejudiciului, din tactica minuțioasă in care a fost închegat grupul infracțional. Mai mult decât atât, în aprecierea pericolului pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a acestor inculpați instanța nu are în vedere atât încadrarea juridică a faptei de înșelăciune, respectiv art. 215 alin. 1-5 Cod penal - a cărei gravitate rezultă, într-adevăr, din limitele de pedeapsă stabilite prin textul incriminator - ci acest pericol social se apreciază în speță în raport de natura faptelor presupus a fi săvârșite de către acești inculpați, caracterul continuat al faptelor, perioada mare de timp în care cei cinci inculpați și-au desfășurat activitatea infracțională, reacția opiniei publice, rezonanța faptelor comise.
Cu privire la apărările inculpaților în sensul că prin judecarea lor în stare de arest preventiv nu au posibilitatea de a se apăra sau de a-și propune probe, Tribunalul reține că măsura arestării preventive este o restrângere a libertății persoanei recunoscută de în scopul bunei desfășurări a procesului penal, subsumată însă respectării riguroase a garanțiilor procesuale recunoscute persoanei acuzate. Luarea unei astfel de măsuri față de o persoană nu este echivalentă cu încălcarea prezumției de nevinovăție, persoana arestată având aceleași drepturi procesuale ca și o persoană cercetată în stare de libertate, nefiindu-i încălcat în nici un fel dreptul la apărare, având posibilitatea de a-și administra probe în dovedirea nevinovăției chiar dacă se află în stare de arest preventiv. În jurisprudența Curții (, 28 octombrie 1994,Murray c-), se apreciază că faptele ce au dat naștere la bănuielile în legătură cu săvârșirea unei fapte incriminate de normele interne nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru justificarea unei condamnări sau chiar pentru a fundamenta o anumită acuzație. De altfel, inculpații au invocat permanent imposibilitatea lor de a se apăra în stare de arest preventiv însă, pentru motivele mai sus arătate, instanța constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate. Durata arestării preventive a inculpatului nu este un temei al revocării măsurii arestării preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art. 140 Cod procedură penală, referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpaților urmează a se face, desigur, numai în urma efectuării cercetării judecătorești, însă probațiunea administrată în faza urmăririi penale, dar și în faza cercetării judecătorești (audierea unor martori din lucrări) pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în sensul art. 143 Cod procedură penală care justifică privarea de libertate inculpaților și .
De asemenea, instanța reține că nu este întemeiată nici critica inculpaților și în sensul că arestarea preventivă a depășit termenul rezonabil, întrucât analiza tuturor circumstanțelor concrete ale cauzei conduce la concluzia conformității lor cu criteriile stabilite de în justificarea menținerii măsurii de arest preventiv a inculpatului. Astfel, în condițiile în care cauza are un ridicat grad de complexitate - în raport de natura faptelor presupus a fi comise de acest inculpat, numărul inculpaților și al părților civile, de necesitatea de a fi lămurite toate aspectele de fapt (inclusiv cele referitoare la modalitatea de săvârșire a faptelor de către fiecare inculpat și la persoanele vătămate prin comiterea infracțiunilor) și de a furniza atât apărării cât și acuzării ocazia de a prezenta mijloacele de probă pe care le consideră necesare - nu se poate reține depășirea termenului rezonabil al duratei arestării preventive și nici că impactul faptelor s-ar fi atenuat.
De asemenea, nici motivele de ordin familial invocate de inculpatul în apărare nu pot conduce la ideea schimbării temeiurilor care au determinat arestarea lui preventivă, având în vedere dispozițiile art. 139 alin. 1 și 2 Cod procedură penală potrivit cărora măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Pentru aceste argumente, constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților și, nu s-au schimbat cu nimic, subzistă în continuare și impun privarea de libertate a celor cinci inculpați, tribunalul reține că nu poate fi înlocuită măsura arestării preventive dispusă față de inculpați cu măsura obligării de a nu părăsi țara, deoarece scopul măsurilor preventive prevăzute de art. 136 alin. 1 lit. Cod procedură penală poate fi satisfăcut cel mai bine, în această etapă procesuală, de măsura dispusă de Tribunalul Vaslui prin Încheierea nr. 31/14.08.2008.
Împotriva încheierii, inculpații și au declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea lor în libertate o poate prezenta nu este individualizat și dovedit în cauză, că pe parcursul procesului inculpatul are dreptul să fie eliberat în schimbul unei garanții constând în aplicarea art. 136 alin. 1 lit. b și c Cod procedură penală, că pentru ceilalți inculpați trimiși în judecată în același dosar s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive și trebuie să beneficieze, în consecință, de egalitate de tratament.
Recursurile sunt inadmisibile.
Conform art. 141 teza a 2-a Cod procedură penală, încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
Prin încheierea atacată, Tribunalul Vaslui investit ca primă instanță a respins cererile de înlocuire formulate de inculpați privind măsura arestării preventive cu o altă măsură preventivă moderată.
Conform legii încheierea pronunțată este definitivă, întrucât nu se prevede nicio cale de atac la îndemâna inculpatului. Când legea nu prevede nicio cale de atac, recursul declarat de inculpați este inadmisibil.
Așa fiind, conform art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. a Cod procedură penală va respinge ca inadmisibile recursurile formulate de inculpații și împotriva încheierii de ședință atacate.
Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca inadmisibile recursurile formulate de inculpații: și, împotriva încheierii de ședință din 08.01.2010, a Tribunalului Vaslui.
In baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă recurenții să plătească statului suma de câte 200 lei, cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu de avocat oficiu, care va fi avansat din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
01.02.2010
2 ex.
Președinte:Dan AntonJudecători:Dan Anton, Ciubotariu, Tatiana Juverdeanu
