Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 480/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 480/2009

Ședința publică de la 13 August 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 2: Monica Farcaș

JUDECĂTOR 3: Marius Aurel

Grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iuliaa fost reprezentat de

Procuror -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Alba - Secția penală la data de 10.08.2009 în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul recurent aflat în stare de arest și asistat de avocat cu delegație din oficiu.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocatul inculpatului solicită ca în temeiul art. 300/2 raportat la art. 160/b pr.penală admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând a se revoca măsura arestării preventive deoarece din probele administrate până în prezent nu rezultă că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, faptele în pare parte au fost recunoscute și mai solicită a se lua în considerare starea de provocare.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii penale atacate precizând că hotărârea atacată este legală și temeinică.

Inculpatul având ultimul cuvânt arată că are 6 copii minori, a recunoscut fapta, partea vătămată l- amenințat cu cuțitul și astfel a fost în legitimă apărare fiind al el în casă. Solicită a fi judecat în stare de libertate.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea penală pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- la 10 august 2009 s-a dispus, în baza art. 300/2 Cod pr. pen. raportat la art. 160/b Cod pr. pen. menținerea arestării preventive a inculpatului.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului, existând presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, evidențiat prin crearea unui sentiment de neliniște și insecuritate în rândul societății civile.

Pericolul concret pentru ordinea publică este reliefat de săvârșirea faptei cu violență, prin aplicarea unor lovituri cu cuțitul în zona toracelui, a abdomenului, a feței și a umărului stâng, precum și împrejurarea că victima era rudă apropiată a inculpatului.

Împotriva încheierii prin care s-a dispus menținerea arestării preventive a declarat recurs inculpatul

Recursul a fost declarat în termen.

În motivarea recursului inculpatul a criticat încheierea atacată susținând că nu sunt probe certe ca lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, susținând că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de care este acuzat, fiind în legitimă apărare, iar prin lăsarea lui în libertate nu s-ar zădărnici aflarea adevărului.

Deoarece prezentul recurs nu este limitat la motivele de casare prev. de art. 385/9 alin. 1 Cod pr. pen. instanța va examina în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurent, întreaga cauză sub toate aspectele, potrivit art. 385/6 alin. 3 Cod pr. pen.

Din această perspectivă, verificând temeinicia criticilor formulate, pe baza lucrărilor și materialului probator din dosar, instanța va reține că recursul este nefondat, din următoarele considerente:

Potrivit art. 300/2 Cod pr. pen. raportat la art. 160/b alin. 1 și 3 Cod pr. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive și când constată că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere menținerea arestării preventive.

În speță din actele dosarului rezultă că se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv fapta pentru care au fost trimis inculpatul în judecată fiind o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, evidențiat de presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit infracțiunea de tentativă la omor calificat.

În cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cazul prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f pr.penală, pericolul concret pentru ordinea publică fiind reliefat de săvârșirea faptei cu violență, prin aplicarea unor lovituri cu cuțitul în zona toracelui, a abdomenului, a feței și a umărului stâng, precum și împrejurarea că victima era rudă apropiată a inculpatului.

Durata arestării preventive este rezonabilă, inculpatul fiind arestat la 30 aprilie 2009.

Întrucât se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, legal și temeinic Tribunalul Alba menținut arestarea preventivă dând eficiență dispozițiilor art. 136 alin. 1 Cod pr. pen. urmărindu-se a se asigura o bună desfășurare a procesului penal.

Susținerea inculpatului privind vinovăția acestuia, urmează a fi valorificată cu ocazia analizei întregului probatoriu administrat în cauză.

Având în vedere că din examinarea cauzei nu rezultă nici existența unui motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr. pen., instanța va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Conform art. 192 alin. 2 Cod pr. pen. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Alba - Secția penală la data de 10.08.2009 în dosarul nr-.

Obligă inculpatul să plătească suma de 180 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în recurs, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se înaintează din fondurile în contul Baroului de Avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 13 august 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - CO

Semnează președintele de complet

- -

Grefier,

Președinte:Leontin Coraș
Judecători:Leontin Coraș, Monica Farcaș, Marius Aurel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 480/2009. Curtea de Apel Alba Iulia