Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 482/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori.
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 482/R/.2009
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 3.11.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 3: Rus Claudia
GREFIER: - -
Ședința de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio conform prevederilor art. 304 alin. 1 cod procedură penală.
S-au luat în examinare recursurile penale formulate de inculpații recurenți, născut la data de 16.09.1969, fiul lui și, și, născut la data de 20.02.1976, fiul lui și, ambii deținuți în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, conform prevederilor art.160/b Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpații recurenți și în stare de arest, asistați de apărătorul ales al acestora - avocat G în baza împuternicirii avocațiale de substituire depusă la dosar.
Ministerul Public este reprezentat de domnul procuror din cadrul Direcției de Investigare a infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bihor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Se constată că la dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise de către inculpații recurenți.
Procurorul, avocatul inculpaților recurenți, inculpații recurenți, nu mai au alte probe de solicitat în cauză.
Nemaifiind excepții sau alte cereri de formulat instanța, consideră cauza lămurită, iar în baza art. 385 ind. 13 cod procedură penală acordă părților cuvântul asupra recursului.
Avocatul inculpaților recurenți solicită admiterea recursului în sensul art. 160 indice b al. 4 rap. la art. 160 ind. b al. 2 Cod procedură penală, casarea încheierii recurate, punerea în libertate a inculpaților recurenți. În subsidiar în baza art. 139 alin. 3 indice 5 rap la art. 139 alin. 1.C.P.P. solicită înlocuirea măsurii privative de libertate cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea cerere ce a mai fost formulată și a fost respinsă solicitarea de revocare a măsurii preventive privative de libertate, dispunându-se menținerea măsurii și invocându-se pericolul social ce subzistă și în prezent, de asemenea caracterul necesar al privării de libertate pentru buna desfășurare a procesului penal și împiedicarea săvârșirii de noi infracțiuni. Consideră că, încheierea suferă de un viciu grav, respectiv faptul că reținerile instanței nu sunt acoperite de probe. Potrivit art. 137 al. 2 trebuie C.P.P. indicate temeiurile concrete, trecând și la o pătrundere în practica CEDO, măsurile luate nu justifică soluția. Face referire la practica CEDO în cauza Ivanov c/a Bulgariei acestea nu sunt suficiente pentru a justifica continua continuarea stării preventive, trebuie să existe un ansamblu de elemente. Se consideră că ar exista pericolul sustragerii de la cercetarea judecătorească în situația punerii în libertate. Teama de recidivă nu este suficientă pentru refuzul punerii în libertate. Prin această motivare, instanța a încălcat de asemenea și prezumția ne nevinovăție. Se consideră totodată că, neluarea măsurii preventive ar putea aduce în fața opiniei publice la o stare de teamă, dar aceasta se referă la o situație ipotetică. de tulburare al ordinii publice nu trebuie privit în mod abstract.
Pentru a reține încălcarea art. 6 din Convenție este suficient ca decizia să conțină o motivare ce lasă să se înțeleagă că cel trimis în judecată este vinovat. În concluzie consideră că se impune admiterea recursului.
Procurorul solicită respingerea recursului, nu apreciază că încheierea ar conține un viciu grav, nici că pericolul recidivei ar putea fi luat în calcul de d-nii judecători care au menținut măsura arestării preventive. Solicită menținerea stării de arest întrucât faptele reținute respectiv traficul de persoane și exploatarea acestora sunt deosebit de grave, fiind fapte ce prezintă pericol social.
Instanța în baza art. 385 ind. 13 al. 3 cod procedură penală acordă ultimul cuvânt inculpaților recurenți care solicită:
, a se lua în considerare că faptele sunt false, el nu a făcut nimic, face pușcărie pe nedrept nefiind vinovat, că, concubina sa este însărcinată. Consideră că toate declarațiile sunt mincinoase, el nu a săvârșit fapta, dar poliția a avut dușmănie pe el.
Inculpatul solicită revocarea mandatului de arestare preventivă.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față pe baza actelor de la dosar instanța constată că:
Prin încheierea penală din data de 20.10.2009 Tribunalul Bihor examinând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv față de inculpați, a constatat următoarele:
Prin Rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Oradea, înregistrat la aceasta instanță la data de 29 ianuarie 2009, au fost trimiși in judecata inculpații, și, in stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunilor de inițiere a unui grup infracțional organizat in vederea comiterii de infracțiuni prev. de art. 7 al.1 din Lg. 39/2003 și trafic de persoane prev. de art. 12 al.1, al.2 lit.a din Lg. 678/2001, constând in aceea că în perioada octombrie - noiembrie 2008, inculpații s-au organizat într-un grup infracțional organizat și au răpit-o pe partea vătămată, pe care au și exploatat-o sexual.
Prin încheierea nr. 42/2009 Tribunalul Bihora dispus arestarea preventivă a inculpaților.
Instanța, verificând din oficiu în ședința publică legalitatea și temeinicia arestării preventive, cu privire la temeiurile arestării, a apreciat următoarele:
Cu privire la temeiul prev. de art. 148 lit. f apreciem că acesta subzistă întrucât există indicii legitime și rezonabile în sensul art. 5 din CEDO că inculpații ar săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, iar privarea acestora de libertate este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, cât și pentru împiedicarea săvârșirii unor alte infracțiuni.
Inculpații sunt judecați pentru fapte penale pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, constând în aceea că, fiind vorba de comiterea infracțiunilor de inițiere a unui grup infracțional organizat in vederea comiterii de infracțiuni de trafic de persoane - neluarea măsurii preventive ar putea da naștere temerii comunității că organele judiciare nu dau dovadă de o reacție promptă, ceea ce ar putea conduce la o senzație de insecuritate socială.
Pericolul concret al infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților rezultă din modul în care aceștia au conceput activitatea infracțională, dar și din impactul unor asemenea fapte asupra comunității.
Instanța va reține că temeiul avut în vedere la luarea măsurii preventive în cauză nu s-a schimbat, există în continuare și impune privarea de libertate a inculpaților.
Prin urmare, neexistând nici o modificare a temeiului luării măsurii arestării preventive și nici nu se poate discuta despre dispariția acestuia, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru revocarea sau înlocuirea măsurii preventive cu o alta.
Instanța, văzând dispozițiile art. 5 din CEDO, a reținut că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpaților nu s-au modificat, subzistând pericolul concret pentru ordinea publică în cazul lăsării lor în libertate, pericol dedus din gravitatea extrem de ridicată a faptelor, din sentimentul acut de insecuritate socială ce a marcat în mod firesc comunitatea din care provin inculpații, motiv pentru care a dispus după cum urmează:
În baza art. 300/2 și art. 160/ Cod procedură penală, a menținut măsura arestului preventiv a inculpaților, și, aflați în Penitenciarul Oradea, măsură dispusă prin încheierea penală nr. 42/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza căreia s-au emis mandatule de arestare preventivă 55/2009, 56/2009 și 57/2009.
A respins cererile privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de nu părăsi țara.
Împotriva acestei încheieri în termen legal au declarat recurs inculpații, și, solicitând prin intermediul apărătorului lor admiterea recursului în sensul art. 160 indice b al. 4 rap. la art. 160 ind. b al. 2 Cod procedură penală, casarea încheierii recurate, punerea în libertate a inculpaților recurenți. Iar în subsidiar înlocuirea măsurii privative de libertate cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Verificând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art.385/6 alin.2 Cod procedură penală și art.385/14 Cod procedură penală cu referire la art.160/b alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul formulat de către inculpat este neîntemeiat și, în consecință, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală cu referire la art.141 Cod procedură penală și art.160/b alin.3 Cod procedură penală va fi respins.
Prin încheierea recurată, în conformitate cu prevederile art.160/b Cod procedură penală, Tribunalul Bihora menținut măsura arestării preventive a inculpaților, motivându-se această hotărâre cu aceea că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a acestora nu s-au modificat, subzistând pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpaților.
Criticile formulate de către inculpați sunt nefondate.
Potrivit dispozițiilor art.148 lit. f Cod procedură penală, măsura arestării preventive poate fi luată și menținută dacă sunt întrunite condițiile cerute de art.143 Cod procedură penală și inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață și pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura preventivă dispusă și menținută de către instanța de fond respectă și exigențele prevederilor art.5 paragraf I lit. c din Convenția d l Strasbourg, în cauză dedusă judecății, existând motive verosimile de a bănui că inculpații au comis infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată.
Potrivit dispozițiilor art.148 lit. f combinat cu art.160/b alin.3 din Codul d e procedură penală, în cursul judecății, măsura arestări preventive poate fi menținută dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau dacă există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În cauză, condițiile prevăzute de art.148 lit. Cod procedură penală sunt îndeplinite cumulativ întrucât, pe de o parte, inculpații sunt acuzați de săvârșirea unor infracțiuni grave, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar, pe de altă parte, există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Cât privește cea de-a doua condiție, instanța apreciază că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie interpretat în contextul actualelor reglementări juridice.
Instanța de control judiciar consideră că nu se poate acredita ideea că atunci când asupra unei persoane planează acuzații grave, în cazul lăsării în libertate a unei astfel de persoane, nu ar fi afectat încrederea opiniei publice în lege și slujitorii acesteia. Această afectare produce, după caz, la nivelul societății civile sentimente de insecuritate față de incapacitatea legii de a fi eficientă și de a garanta protecția socială față de fapte grave.
Cât privește cerința textului legal, de a exista dovezi că inculpații au săvârșit infracțiuni grave, este de reliefat că probațiunea administrată până în acest moment nu este de natură a înlătura constatarea că există date certe, respectiv motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis infracțiunile de care este acuzat.
Din jurisprudența CEDO, rezultă că analiza unei privări de libertate se analizează in concreto, în funcție de particularitățile fiecărei cauze. În temeiul art. 5 din Convenție, trebuie să existe anumite motive plauzibile pentru a justifica menținerea în stare de arest a unei persoane (Hotărârea din 30 august 1990 în cauza Fox, si Hartley contra Marii Britanii), iar autoritățile care dispun luarea sau menținerea măsurii preventive, trebuie să ofere un minim de date si informații care să convingă un observator obiectiv de existenta motivelor plauzibile (Hotărârea din 10 octombrie 2002 în cauza Gundogan contra Turcia).
Instanța europeană a enunțat în mod permanent necesitatea respectării existenței unor bănuieli legitime, plauzibile, verosimile, care să justifice arestarea sau menținerea arestării unei persoane. bănuielilor pe care trebuie să se întemeieze o arestare este elementul esențial al protecției împotriva unei privări arbitrare de libertate.
În speță, plauzibilitatea bănuielilor (noțiune ce aparține Curții Europene, al cărei corespondent în legea română îl reprezintă existența indiciilor temeinice de săvârșire a unei infracțiuni) rezultă din mijloacele de probă administrate.
Modul de săvârșire a faptelor impune o reacție ferma a autorităților, climatul social firesc fiind profund afectat de astfel de fapte.
Prin urmare, în mod corect, instanța de fond, constatând că temeiul care a determinat arestarea preventivă a inculpaților impune în continuare privarea de libertate a acestora, a menținut starea de arest preventiv față de aceștia. Măsura preventivă fiind legală și temeinică, nu există motive, la acest moment, pentru revocarea acesteia.
Astfel fiind, în baza prevederilor art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpații, și menținându-se ca temeinică și legală încheierea recurată.
În temeiul dispozițiilor art.192 alin.2 și art.189 Cod procedură penală, inculpații recurenți vor fi obligați să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de câte 100 lei, onorariu pentru apărătorul din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. "b" cod procedură penală,
Respinge ca nefondate recursurile penale declarate inculpații, ambii din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurenți să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare în recurs,
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 03.11.2009
.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A în concediu de
odihnă, semnează președintele
instanței HG
Red.dec. pen. jud.
18.11.2009
Tehnored. Gref.
18.11.2009/ 2 ex.
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Condrovici Adela, Rus Claudia
