Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 498/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.498/R/2009
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Popovici Corina Rodica judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela
- - JUDECĂTOR 3: Pușcaș
- grefier
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui și al lui, născut la 14.09.1974, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 3 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, potrivit dispozițiilor art.300/2 raportat la art.160/b din Codul d e procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest din Penitenciarul Oradea, asistat de apărător desemnat din oficiu avocat ( ), în baza delegației nr.5318/2009 emisă din oficiu de Baroul Bihor și interpretul de limba.
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de procuror din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
La întrebarea instanței inculpatul arată că nu înțelege limba română.
Prin intermediul interpretului inculpatul solicită instanței acordarea unui termen pentru pregătirea apărării.
Instanța, pune în discuție împrejurarea că, ulterior declarării recursului împotriva încheierii din 3.11.2009, cauza s-a judecat în fond la Tribunalul Bihor, sens în care întreabă inculpatul dacă înțelege să-și mențină recursul.
Inculpatul, prin intermediul interpretului, învederează instanței că declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, motiv pentru care înțelege să-și mențină recursul declarat împotriva încheierii din 3.11.2009 și solicită amânarea cauzei pentru pregătirea apărării.
Instanța, respinge cererea formulată de inculpat și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului avocat susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate, cu consecința punerii în stare de libertate a inculpatului. Apreciază că inculpatul poate fi judecat și în stare de libertate față de fapta săvârșită și împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea încheierii atacate ca legală și temeinică. Consideră că se impune menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat, având în vedere faptul că hotărârea nu este definitivă iar fapta comisă de inculpat prezintă un grad sporit de pericol social.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, prin intermediul interpretului solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheiere penală din 3 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, în baza art.300/2 raportat la art.160/b din Codul d e procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul, fiul lui și, născut la 14.09.1974, aflat în Penitenciarul Oradea, măsură dispusă prin încheierea penală nr.180/2009 pronunțată de Tribunalul Harghita, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.12/21.06.2009.
Au fost respinse cererile privind revocarea, respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul verificând din oficiu în ședința publică, legalitatea și temeinicia arestării preventive, cu privire la temeiurile arestării, apreciază că în cauză subzistă în continuare temeiul prev. de art.148 alin.1 lit.a și f Cod procedură penală, în sensul că inculpatul este cetățean și există posibilitatea reală ca odată lăsat în libertate să părăsească țara, iar apoi există probe certe din care rezultă fără echivoc pericolul pentru ordinea publică ce s-ar putea genera prin lăsarea inculpatului în stare de libertate, pericol dedus din gravitatea faptelor pentru care a fost trimis în judecată cât și din reacția colectivității produsă în situația în care inculpatul ar fi cercetat în stare de libertate, reacție posibil a produce perturbări în disciplina publică și respectiv față de lege. În concret se reține că, faptele imputate inculpatului urmare drogului ce se reține a fi comercializat și modului de comitere - transnațional în sine, au o gravitate ridicată ceea ce conduce la concluzia unui impact social al acestora sporit.
Se mai menționează că argumentele apărării legate de depășirea termenului rezonabil al duratei arestării preventive sunt în opinia instanței netemeinice, simpla scurgere a unei anumite perioade de timp neavând o astfel de semnificație. Se apreciază că, această durată are un caracter rezonabil sau nerezonabil în funcție și de procedurile derulate înăuntrul său. Până în prezent pe tot parcursul deținerii s-au efectuat acte procesule neexistând tergiversări în soluționarea cauzei sau derularea procedurilor. În plus, așa cum s-a arătat mai sus faptele imputate inculpatului urmare drogului ce se reține a fi comercializat și modului de comitere - transnațional, în sine, au o gravitate ridicată și un impact social sporit ceea ce conduce la concluzia unui atenuări a rezonanței lor sociale într-un timp mai îndelungat.
Față de cele arătate instanța a reținut că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive în cauză nu au încetat și nu s-au schimbat, respectiv există în continuare și impun menținerea privării de libertate a inculpatului.
Față de cele arătate instanța a menținut măsura arestului preventiv a inculpatului și a respins cererile privind revocarea, respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Împotriva încheierii instanței de fond, în termen legal, a declarat recurs inculpatul solicitând, prin intermediul apărătorului său, casarea și modificarea încheierii recurate, cu consecința punerii în stare de libertate a inculpatului. Consideră că inculpatul poate fi judecat și în stare de libertate față de fapta săvârșită și împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, Curtea apreciază că aceasta este legală și temeinică, urmând a fi menținută în totalitate.
În mod corect instanța de fond a apreciat că subzistă și în prezent temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, condițiile prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală fiind întrunite cumulativ.
Inculpatul este judecat pentru săvârșirea unor infracțiuni deosebit de grave, respectiv prev. și ped. de art.2 alin.2 și art.3 alin.2 din Legea 143/2000, fiind evident că sub aspectul pericolului pentru ordinea publică nu există nici un dubiu de subzistență și în prezent.
Față de cele ce preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul, fiul lui și al lui, născut la 14.09.1974, din Penitenciarul Oradea împotriva încheierii penale din 3.11.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu ( ), va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
decizie - jud.-
În concept - 23.11.2009
Judecător fond -
-
3 ex./23.11.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
din 22 noiembrie 2009
Către,
CURTEA DE APEL ORADEA
Serviciul Economico-Financiar
Vă facem cunoscut că, în dosarul penal cu nr. de mai sus, privind pe inculpatul, domnul interpret HG ( telefon nr.0727/- ) - traducător autorizat de limba ă, a prestat serviciul de interpret în dezbateri la termenul din 17 noiembrie 2009, pe durata unei ore.
În consecință, vă solicităm să procedați la achitarea contravalorii serviciului prestat, potrivit legislației în vigoare.
Președinte, Grefier,
- -
Președinte:Popovici Corina RodicaJudecători:Popovici Corina Rodica, Condrovici Adela, Pușcaș