Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 498/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 498/
Ședința publică din data de 20 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petruș Dumitru judecător
JUDECĂTOR 2: Ion Avram
JUDECĂTOR 3: Maria Tacea
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță F, împotriva încheierii de ședință din data de 13 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de av., apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 3333/17.07.2009 emisă de Baroul Galați.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul recurentului inculpat, după ce a luat legătura cu acesta, precizează că nu are cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentului inculpat solicită admiterea recursului și, în consecință, să se dispună judecarea acestuia în stare de libertate.
Consideră că se impune această soluție întrucât inculpatul trebuie să beneficieze de prezumția de nevinovăție, iar momentul procesual la care se află cauza, după părerea sa, nu impune în continuare judecarea inculpatului în stare de arest.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere faptul că inculpatul are în întreținere doi copii minori, aceștia aflându-se unul la o instituție a statului, celălalt aflându-se în întreținerea concubinei sale.
Aceste aspecte pot fi avute în vedere de instanță la momentul la care se va analiza recursul, urmând să se aprecieze în raport de aceste argumente. Cu plata onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu din fondurile Ministerului Justiției.
Reprezentantul Ministerului Public susține că infracțiunea ce i se impută inculpatului constă în aceea că în perioada 4.02.2006-12.10.2008, prin efracție și escaladare, a pătruns în curțile și locuințele unui număr de 7 părți vătămate, de unde a sustras bunuri în valoare de 7.900 lei.
De asemenea, solicită să se constate că inculpatul nu este la primul impact cu legea penală, este recidivist, infracțiunile din prezenta cauză fiind săvârșite în stare de recidivă postexecutorie, situație în care apreciază că lăsarea inculpatului în stare de libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, atât din perspectiva gravității faptelor comise, cât și perspectiva datelor legate de persoana inculpatului.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate pentru a-și putea ajuta copii.
De asemenea, dorește să fie judecat în stare de libertate pentru a putea dovedi ce s- întâmplat în realitate cu acel de Ť.
Nu este adevărat ce se reține în rechizitoriu în legătură cu o mătușă a sa. Arată că mama sa a plecat în Italia, că i-a lăsat pământul să-l muncească și că atunci când s-a întors de la VDa găsit pământul însămânțat de sa. Susține că situația conflictuală dintre el și lui a intervenit încă din 2000 și că nici mama lui nu vorbește cu această mătușă.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din 13 iulie 2009, Tribunalul Vrancea, constatând că nu s-au schimbat temeiurile arestării preventive, a menținut această măsură pentru inculpatul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, care apreciază hotărârea instanței de apel ca fiind nelegală și netemeinică deoarece:
- prin menținerea stării de arest se încalcă prezumția de nevinovăție;
- având în vedere situația sa familială, având doi copii minori în întreținere, lăsarea sa în libertate nu ar constitui în concret un pericol pentru ordinea publică.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 873/2009, Judecătoria Focșania dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 3 luni închisoare, menținând starea de arest a inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul, cauza fiind în curs de soluționare.
În sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea, în perioada 04.02.2006-12.10.2008, a șapte infracțiuni de furt calificat, constând în pătrunderea prin efracție și escaladare în curțile și locuințele unui număr de 7 părți vătămate, de unde a sustras bunuri în valoare totală de 7900 lei.
Instanța de apel în mod judicios a menținut starea de arest a inculpatului, constatând că temeiurile care au determinat arestarea sa inițială nu s-au schimbat, menținându-se și la acest moment.
Chiar dacă inculpatul este judecat în stare de arest preventiv, acest lucru nu înseamnă că nu beneficiază de prezumția de nevinovăție, instanțele urmând a statua prin hotărâre asupra vinovăției sau nevinovăției acestuia.
Deci, menținerea unei stări de arest provizorii nu are nicio legătură cu prezumția de nevinovăție, aceasta fiind o problemă care vizează fondul cauzei și excede, deci, cadrului procesual al arestării preventive.
Inculpatului i s-a menținut starea de arest preventiv deoarece temeiurile care au determinat arestarea sa inițială, în speță art. 148 lit. f Cod procedură penală, nu s-au schimbat.
Pericolul social pentru ordinea publică prin lăsarea inculpatului în libertate rezultă nu atât din valoarea prejudiciului cauza prin faptele sale, ci din numărul mare de furturi săvârșite într-o perioadă scurtă de timp, în rândul unei comunități restrânse.
Lăsarea inculpatului în libertate ar crea în rândul acestei comunități o stare de insecuritate, în condițiile în care inculpatul este cunoscut pe raza localității ca o persoană cu viciul alcoolului, violentă, care amenință persoanele care depun mărturie împotriva lui și are antecedente penale tot pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt.
Față de aceste considerente, se constată că în mod judicios instanța de apel a menținut starea de arest a inculpatului și, pe cale de consecință, se va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (fiul lui G și, născut la data de 06.06.1968 în comuna Suraia, județul V, CNP -, domiciliat în comuna Suraia, județul V, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță F) împotriva încheierii de ședință din data de 13.07.2009 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Galați.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 20 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red. -/22.07.2009
Tehnored. /2 ex./27.07.2009
Apel: Em.,
Președinte:Petruș DumitruJudecători:Petruș Dumitru, Ion Avram, Maria Tacea