Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 5/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 5/2009
Ședința nepublică de la 29 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 3: Marius Aurel
Grefier Creța
Direcția de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba - reprezentat de - Procuror
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii penale pronunțată în 26.01.2009 de Tribunalul Alba - Secția penală în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
- recurent inculpat - personal, în stare de arest în Penitenciarul Aiud, asistat de av..
- recurent inculpat - personal în stare de arest la IPJ asistat de av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care
Instanța din oficiu pune în discuția părților publicitatea ședinței de judecată, raportat la infracțiunea pentru care inculpații sunt trimiși în judecată și la calitatea victimelor minore.
Reprezentanta parchetului solicită a se declara ședința nepublică.
Apărătoarea inculpaților de asemenea apreciază că se impune ca ședința să se desfășoare nepublic.
Deliberând, instanța în baza disp. art. 24 din Legea 678/2001 declară ședința nepublică, raportat la infracțiunea pentru care inculpații sunt trimiși în judecată și la calitatea victimelor minore și dispune îndepărtarea din sala de judecată a persoanelor care nu au legătură cu prezenta cauză.
Inculpații nu doresc să dea o declarație în fața instanței de recurs.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta inculpaților solicită pentru început să se constate că apărătorii desemnați din oficiu au fost prezenți.
Cu privire la recursul inculpaților solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și respingerea propunerii de menținere a arestării preventive.
Pentru inculpatul, arată că motivele pe care le-a susținut Parchetul vizau faptul că nu au apărut elemente noi și se mențin motivele care au dus la luarea măsurii. Dar, consideră că se încalcă prevederile art. 1603.C.P.P. încheierea nefiind temeinic motivată, aceasta reproducând doar textul de lege, și în același timp există și o încălcare a prevederilor Convenției în condițiile în care nu se oferă motive legale, suficiente pentru menținerea măsurii. Se pleacă de la o premisă insuficientă, aceea a art. 139.C.P.P. și anume că nu au apărut elemente noi.
Consideră că în cauză ar prima art. 2 paragraful 3 și 4 din Convenție conform căruia ar fi suficient să se analizeze cu această ocazie dacă, prin prisma motivelor care au dus la luarea măsurii, se mai menține pericolul pentru ordinea publică.
Solicită să se aibă în vedere faptul că inculpatul este o persoană bolnavă și conform raportului de expertiză medico legală are nevoie de îngrijiri speciale.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului și revocarea măsurii.
Pentru inculpata arată că nu s-au efectuat verificări și cei 90.000 lei provin din activități din 2003 în condițiile în care activitatea infracțională s-a desfășurat în anul 2006. Motivarea încheierii atacate este sumară făcându-se trimitere la încheierile anterioare. Nu există nici o probă că ar exista un pericol social concret. Inculpata este o persoană cu responsabilități familiale, nu are antecedente penale, este la prima confruntare cu legea, nu a avut nici măcar abateri contravenționale și acestea reprezintă suficiente motive pentru înlocuirea măsurii în această fază. De asemenea arată că nu există indicii că ar influența ancheta sau că s-ar sustrage.
Solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea deși nu este din localitate.
Arată că recursul împotriva încheierii din 24 septembrie 2008 s-a soluționat în 29 septembrie 2008 în condițiile în care măsura expira în data de 27 septembrie 2008. În aceste condiții s-au încălcat prevederile art. 140 al. 1.C.P.P. care prevăd încetare de drept la expirarea termenului prevăzut de instanța de judecată.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursurilor ca nefondate. Pentru inculpatul instanța a menținut măsura arestării în temeiul art. 3002și 160 din constatând C.P.P. că temeiurile care au dus la arestarea inculpatului nu s-au schimbat. Până la acest moment s-au adus probe în acuzare și mai sunt martori de ascultat și alte probe de administrat. Referitor la starea de sănătate, instanța a dispus investigarea stării de sănătate și există posibilitatea aplicării art. 1391.C.P.P. dacă este cazul.
Pentru inculpata nu s-au modificat temeiurile care au dus la luarea măsurii și cercetarea judecătorească este încă în desfășurare.
Referitor la faptul că recursul împotriva menținerii măsurii s-ar fi judecat după expirarea termenului arată că recursul nu este suspensiv de executare și nu există nici o nelegalitate în acest caz care ar atrage aplicarea dispozițiilor art. 140.C.P.P. așa cum s-a cerut.
Inculpata având ultimul cuvânt arată că dosarul este plin de interpretări, este vorba de o răzbunare personală, nu este vinovată și nu vede ce pericol ar reprezenta prin faptul că se întoarce la familia sa.
Inculpatul arată că el a fost un simplu angajat, este bolnav, are un copil student și dorește să fie judecat în stare de libertate.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Constată că prin Încheierea penală din 26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Penală s-a dispus în baza art. 300/2 Cod pr.p. rap. la art. 160/b al. 3 și art. 148 lit. f Cod pr.p., menținerea arestului preventiv a inculpaților și; prin aceeași încheiere s-a dispus respingerea cererii de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpatul precum și respingerea cererilor de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, formulate de inculpații și.
În motivarea acestei încheieri Tribunalul a reținut, printre altele, următoarele:
S-a mai reținut că prin rechizitoriul nr.18D/P/2008 înregistrat la instanță la data de 23.09.2008, inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 al.1,2 lit a,cu aplicarea art.41,42 Cod penal și art.13 al. 1, 3 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 Cod penal și art.33 lit. a și 34 Cod penal, respectiv trafic de persoane și trafic de minori, precum și inculpații și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.26 rap. la art. 12 al.1,2 lit. a,cu aplicarea art.41,42 Cod penal și art.26 rap. la art. 13 al. 1,3 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 Cod penal și art.33 lit. a și 34 Cod penal, respectiv complicitate la trafic de persoane și trafic de minori, constând în aceea că pe parcursul anilor 2007-2008 inculpații au desfășurat activități de recrutare, transport, cazare și exploatare prin muncă a două părți vătămate minore și respectiv trei părți vătămate majore în scopul obținerii pentru sine a unor avantaje materiale, fiind obținută din trafic suma de aproximativ 90.000 lei, părțile declarând că în această perioadă familia a obținut venituri substanțiale, achiziționând autoturisme și un imobil.
Inculpații și au fost arestați preventiv prin încheierea nr.7/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, pe o durată de 29 zile, măsură prelungită și menținută ulterior în condițiile legii.
Cu privire la inculpații arestați în cauză și tribunalul apreciază că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă și impun în continuare privarea lor de libertate, neexistând date din care să rezulte că aceste temeiuri s-au schimbat.
Motivele de natură familială invocate de inculpați, precum și cele vizând starea sănătății invocate de inculpatul nu sunt de natură să conducă la lăsarea acestora în libertate câtă vreme arestarea preventivă a fost luată în considerarea tuturor elementelor prev. de art.136 Cod penal și câtă vreme, potrivit art.139 Cpp, tratamentul medical poate fi efectuat în regim de detenție sub pază specială.
Până la acest moment procesual nu au intervenit elemente noi de natură să conducă la schimbarea temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a fiecăruia din cei doi inculpați, iar poziția acestora de nerecunoaștere a faptei nu este de natură să înlăture celelalte probe aflate la dosar și care evidențiază presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați.
În raport de complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și al inculpaților, Tribunalul apreciază că nu a fost depășit termenul rezonabil al arestării preventive definit în practica CEDO.
Față de cele arătate anterior, s-a reținut că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate pentru asigurarea desfășurării normale a procesului și evitarea influențării martorilor ori a victimelor ce urmează a fi audiate, urmând ca cererile de revocare și înlocuire să fie respinse conform art. 139 Cod procedură penală.
Referitor la susținerile inculpaților că aceștia au ieșit de sub puterea mandatelor de arestare preventivă întrucât recursul declarat împotriva încheierii din 24 septembrie 2008 Tribunalului Alba prin care s-a menținut arestarea preventivă a acestora a fost judecat la data de 29.09.2008, respectiv după expirarea prelungirii anterioare dispuse, Tribunalul a reținut că acestea nu sunt întemeiate, întrucât pe de o parte, deciziile în interesul legii invocate nu au aplicabilitate în prezenta cauză, iar pe de altă parte, încheierea penală pronunțată la data de 24.09.2008 este intrată în puterea lucrului judecat.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs în termen, nemotivat în scris prin cererea de declarare a recursului, inculpații arestați și.
În susținerea orală a motivelor de recurs inculpații personal și apărătorul ales au solicitat, în principal, admiterea recursurilor, casarea încheierii penale atacate și respingerea menținerii măsurii arestării preventive, iar, în subsidiar, admiterea recursurilor și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În motivarea recursurilor se arată în ce-l privește pe inculpatul că încheierea atacată nu este motivată, aceasta reproducând doar textul de lege, și în același timp există și o încălcare a prevederilor Convenției europene a drepturilor omului în condițiile în care nu se oferă motive legale, suficiente pentru menținerea măsurii, că în cauză nu se mai poate invoca drept temei al menținerii măsurii preventive pericolul pentru ordinea publică în lipsa unor probe concrete în acest sens, că nu se poate face abstracție de faptul că inculpatul este o persoană bolnavă și conform raportului de expertiză medico legală are nevoie de îngrijiri speciale.
În ce o privește pe inculpata se arată motivarea încheierii atacate este sumară, făcându-se trimitere la încheierile anterioare, că nu există nici o probă că ar exista un pericol social concret pentru ordinea publică - inculpata este o persoană cu responsabilități familiale, nu are antecedente penale, este la prima confruntare cu legea, nu a avut nici măcar abateri contravenționale și că nu există indicii că ar influența ancheta sau că s-ar sustrage judecății.
În fine, se mai susține că recursul împotriva încheierii din 24 septembrie 2008 s-a soluționat în 29 septembrie 2008 în condițiile în care măsura expira în data de 27 septembrie 2008, context în care s-au încălcat prevederile art. 140 al. 1 Cod pr.p. care prevăd încetarea de drept a măsurii la expirarea termenului prevăzut de lege.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, atât prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, prin prisma dispozițiilor art. 136 alin. 1, 143 alin. 3, 148 lit. f) Cod procedură penală și la dispozițiile art. 139 din Codul d e procedură penală, Curtea de Apel apreciază că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, din următoarele considerente:
Prin rechizitoriul nr.18D/P/2008 înregistrat la data de 23.09.2008 la ribunalul Alba, ca instanță de fond, inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 al.1,2 lit. a),cu aplicarea art.41,42 Cod penal și art.13 al. 1),3) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 Cod penal și art.33 lit. a) și 34 Cod penal, respectiv, trafic de persoane și trafic de minori, precum și inculpații și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.26 rap. la art. 12 al.1,2 lit. a),cu aplicarea art.41,42 Cod penal și art.26 rap. la art. 13 al. 1,3 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 Cod penal și art.33 lit. a) și 34 Cod penal, respectiv complicitate la trafic de persoane și trafic de minori.
S-a reținut, în esență, în actul de inculpare că pe parcursul anilor 2007-2008 inculpații au desfășurat activități de recrutare, transport, cazare și exploatare prin muncă a două părți vătămate minore și respectiv trei părți vătămate majore în scopul obținerii pentru sine a unor avantaje materiale, fiind obținută din trafic suma de aproximativ 90.000 lei, părțile declarând că în această perioadă familia a obținut venituri substanțiale, achiziționând autoturisme și un imobil.
Inculpații și au fost arestați preventiv în cursul urmăririi penale în baza Încheierii penale nr.7/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, rămasă definitivă, apreciindu-se că sunt întrunite cerințele art. 143 și 148 lit. f) Cod proc. penală, fapta fiind sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Ulterior, măsura arestării preventive a inculpaților a fost prelungită de instanța de judecată în baza dispozițiilor art. 155 și urm. Cod procedură penală și, respectiv, dispozițiile art. 300/1 și 300/2 rap. la art. 160/b Cod procedură penală.
La termenul de judecată din 26.01.2009 instanța de fond a procedat, în temeiul art. 300/2 din Codul d e procedură penală la verificarea, din oficiu a legalității și temeiniciei arestării preventive inculpaților și, dispunând, în baza acestui text de lege, precum și în baza disp. art. 160/b Cod procedură penală menținerea detenției provizorie a celor doi inculpați. Această încheiere penală este supusă actualului control de legalitate urmare a declarării recursului de către inculpații și.
1.O primă critică invocată de inculpați se referă la faptul că arestarea preventivă a inculpaților este nelegală întrucât recursul formulat împotriva încheierii din 24 septembrie 2008 Tribunalului Alba prin care s-a menținut măsura arestării preventive a acestora a fost soluționat de către Curtea de apel după expirarea prelungirii arestării dispuse anterior în cauză, fiind încălcate dispozițiile Deciziilor nr. VII din 20.02.2006 și nr. XXV din 2 iunie 2008 ÎCCJ, decizii date în interesul legii.
Curtea de apel are a remarca dintr-un început că, în adevăr, potrivit art. 160/b alin. 2 Cod procedură penală, combinat cu art. 300/2 din același cod de procedură, instanța de judecată are obligația de a verifica legalitatea și temeinicia arestării preventive, dar cu consecințe numai pentru viitor și fără posibilitatea de a se constata că măsura a fost nelegal sau netemeinic luată încă de la început ori a fost nelegal ori netemeinic prelungită în cursul urmării penale ori a judecății.
Curtea precizează în sprijinul acestei opinii că legalitatea și temeinicia luării/prelungirii măsurii arestării preventive a fost verificată, eventual, de instanța de recurs, la momentul inițial și că legalitatea și temeinicia s-a constatat cu autoritate de lucru judecat prin încheierile pronunțate ulterior, așa cum este cazul în speță.
Mai mult decât atât, așa cum corect a reținut și instanța de fond, Decizia nr. VII din 20.02.2006 a ÎCCJ, precum și Decizia nr. XXV din 2.06.2008 a ÎCCJ nu au aplicabilitate în speță, prima decizie referindu-se la obligația instanței de fond de a verifica măsurile preventive în termenele prevăzute de lege și consecințele nerespectării acestei obligații, iar a doua decizie, se referă la dispozițiile art. 159 alin. 8 din Codul d e procedură penală privind procedura prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale.
În concret, prin Decizia nr. VII din 20 februarie 2006 ÎCCJ s-a statuat că " În aplicarea dispozițiilor art. 140 alin. 1 lit. a din Codul d e procedură penală, neverificarea de către instanță, în cursul judecății, a legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului major înainte de împlinirea duratei de 60 de zile, la care se referă art. 160/b alin. 1 din Codul d e procedură penală, a inculpatului minor între 14 și 16 ani înainte de expirarea duratei de 30 de zile prevăzută în art. 160 lit. h alin. 2 din Codul d e procedură penală, iar a inculpatului minor mai mare de 16 ani înainte de expirarea duratei de 40 de zile prevăzute în art. 160b alin. 3 din Codul d e procedură penală, atrage încetarea de drept a măsurii arestării preventive luată față de inculpați și punerea lor de îndată în libertate."
Prin decizia nr. 25, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că "Dispozițiile art. 159 alin. 8 fraza a II-a din Codul d e procedură penală se interpretează în sensul că:
1. Sintagma folosită de legiuitor "înainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior încheierii atacate" are caracter imperativ și nu de recomandare.
2. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive va fi soluționat întotdeauna înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate."
2. Susținerile recurenților inculpați referitoare la nemotivarea hotărârii atacate, Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate, instanța de fond a motivat hotărârea judecătorească prezentând argumente suficiente pentru a permite instanței de control verificarea lor.
3. Un alt motiv de casare invocat de către inculpații recurenți se referă la împrejurarea că sunt întrunite în cauză exigențele dispozițiilor art. 160/b din Codul d e procedură penală, respectiv, arestarea este nelegală întrucât au dispărut temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive, neexistând probe certe de vinovăție și probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Curtea de apel apreciază că soluția dispusă de tribunal prin încheierea de ședință din 26 ianuarie 2009 este justă.
Măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt întrunite nu doar condițiile prevăzute de art. 143 din Codul d e procedură penală, dar și dacă există vreuna dintre cauzele expres și limitativ expuse de legiuitorul român în dispozițiile art. 148 alin. 1 din Codul d e procedură penală.
În cursul soluționării unei cauze de natură penală în care inculpatul sau inculpații se află în stare de arestare preventivă, instanța are obligația de a verifica periodic, prin prisma dispozițiilor art. 160/b din Codul d e procedură penală, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive dispuse în cauză respectivă față de unul sau mai mulți inculpați.
Inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea, în diferite forme de participație, a infracțiunilor de trafic de persoane și minori prev. de art. 12 al. 1, 2 lit. a cu aplic. art. 41, 42 Cp. și art. 13 al. 1, 3 din Legea 678/2001.
În sarcina inculpaților s-a reținut, în esență, că pe parcursul anilor 2007-2008 ar fi desfășurat activități de recrutare, transport, cazare și exploatare prin muncă a două părți vătămate minore și, respectiv, a trei părți vătămate majore, în scopul obținerii pentru sine a unor avantaje materiale. În urma traficării persoanelor vătămate inculpații ar fi obținut suma de aproximativ 90.000 lei.
Curtea remarcă dintr-un început că ultima verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților recurenți a avut loc la data de 8 decembrie 2008, dată la care prin încheierea penală pronunțată în ds. nr-, Tribunalul Alba în baza dispozițiilor art. 300/2 și art. 160/b) Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive a inculpaților și.
De la această dată în cauză nu au intervenit elemente noi care să atragă incidența vreunui caz dintre cele prevăzute de art. 160/b alin. 2 din Codul d e procedură penală care să atragă revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpaților - articolul 160/b alin. 2 prevede că " Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului."
Curtea remarcă sub acest aspect că judecătorul de fond a continuat cercetarea judecătorească cu audierea părții civile și a martorilor, atât partea civilă, cât și martorii declarând că își mențin în totalitate declarațiile date în cursul anchetei penale.
Împrejurare că martora a declarat că nu își menține declarațiile date în cursul urmării penale nu poate fi apreciată ca fiind de natură a conduce la concluzia că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat.
Schimbarea depoziției acestei martore în fața instanței de judecată ridică tocmai suspiciuni cu privire la buna desfășurare a procesului penal.
Și susținerile recurenților inculpați referitoare la încălcarea dispozițiilor Convenției europene a drepturilor omului nu sunt întemeiate.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Convenția (europeană) a drepturilor omului (denumită în continuare CEDO) și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Aspectele reținute de către instanța de fond în încheierea de ședință pronunțată, cum că în actualul stadiu procesual inculpații și prezintă pericol pentru ordinea publică și că subzistă în continuare temeiurile care au determinat arestarea inițială și care impun în continuare privarea de libertate, sunt însușite de către Curtea de apel, deoarece ele au fundamentare faptică în probatoriul cauzei și corespund dispozițiilor legale în materia menținerii stării de arest preventiv a inculpatului.
Curtea de apel reține că infracțiunile pentru care recurenții inculpați au fost trimis în judecată prezintă o gravitate deosebită de mare, faptele de care sunt acuzați având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate.
Curtea are a aminti că în actualul stadiu procesual judecătorul este chemat doar să stabilească dacă există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penal, dacă este incident vreunul dintre cazurile de arestare (art. 148 Cod proc. penală ) și dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive ( art. 300/2, 160/b Cod procedură penală ).
Așa fiind, în raport de obiectul cauzei - verificarea, din oficiu, a legalității și temeiniciei arestării preventive, judecătorul nu are competența de a stabilii dacă inculpatul este sau nu vinovat de faptele pentru care a fost inculpat, care este atributul exclusiv al judecătorului de fond după epuizarea cercetării judecătorești, astfel că criticile invocate de recurenții inculpați sub acest aspect nu pot fi însușite de instanța de recurs.
Nici susținerile că lăsarea inculpaților recurenți în libertate nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică nu pot fi primite, cazul prev. de art.148 lit. f) Cod procedură penală continuă să subziste.
Pericolul concret pentru ordinea publică poate fi dedus în lipsa unor criterii legale exprese, fie dintr-un pericol social concret deosebit de ridicat al faptei, fie din circumstanțele personale ale inculpatului.
Astfel, raportat la natura infracțiunii imputate inculpaților, respectiv trafic de persoane și trafic de minori, fapte care prezintă un gard ridicat de pericol social reliefat de modul în care se prezumă că inculpații recurenți ar fi săvârșit faptele - prin amenințări și control asupra părților vătămate și prin inducerea stării de temere acestora, duc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Este adevărat, că într-o practică constantă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu se justifică privarea de libertate a unei persoane doar pe baza prezumției dată de gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul și pe baza unui pericol ipotetic de a se sustrage urmăririi penale sau de a săvârși o altă infracțiune. Însă, tot la fel de adevărat este că aceeași curte a decis în mod constant că dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor, în pofida prezumției de nevinovăție, față de regula respectării libertății individuale fixată de Convenție, menținerea în detenție a unui acuzat este legitimă (, 26 ianuarie 1993, c/, 13 iulie 1996, der Tang c/, 6 noiembrie 2003, Pantano c/ Italie), așa cum este cazul în speță.
Analizând măsura arestării preventive a inculpaților și din perspectiva dispozițiilor art. 5 paragraf 1 lit. c) din Convenție, Curtea de Apel constată că sunt îndeplinite exigențele acestui text de lege, arestarea inculpaților și până la acest moment procesual fiind legitimă.
În ce privește circumstanțele personale invocate de fiecare inculpat recurent, acestea nu au influență asupra stării de arest preventiv, putând avea relevanță numai în eventualitatea în care s-ar stabili vinovăția lor, la individualizarea sancțiunilor penale.
În ce privește motivele de sănătate invocate de inculpatul conform art. 1391.C.P.P. acesta poate fi tratat și în rețeaua medicală a ANP și nu sunt motive care să necesite revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în libertate.
Față de cele arătate, și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală va respinge recursurile inculpaților și, ca nefondate.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală inculpații recurenți vor fi obligați la plata sumei de câte de câte 105 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în sumă câte 25 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și HG împotriva încheierii penale pronunțată în 26.01.2009 de Tribunalul Alba - Secția penală în dosar nr-.
Obligă pe numiții recurenți la plata sumei de câte 105 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în sumă câte 25 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29.01.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
Creța
Red.
Tehnored. /2ex./3.02.2009
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
MINUTA DECIZIEI PENALĂ Nr. 5/2009
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și HG împotriva încheierii penale pronunțată în 26.01.2009 de Tribunalul Alba - Secția penală în dosar nr-.
Obligă pe numiții recurenți la plata sumei de câte 105 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în sumă câte 25 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29.01.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
SS - - SS - SS -
Pentru conformitate,
Președinte:Sanda TrifJudecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica, Marius Aurel
