Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 506/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 506/2009
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă
JUDECĂTOR 3: Maria Covaciu
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de și împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Alba la data de 31 august 2009 în dosarul nr-
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpații recurenți aflați n stare de arest și asistați de avocat cu delegație din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocata inculpaților a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând a se dispune judecarea inculpaților în stare de libertate având în vedere că temeiurile care au stat la baza măsurii arestării preventive nu mai subzistă, nu există indicii că inculpații fiind în libertate s-ar sustrage cercetării judecătorești sau ar influența audierea martorilor.
Reprezentanta parchetului a solicitat respingerea recursurilor ca fiind nefondate și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii penale atacate precizând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar administrarea probelor nu le-a modificat.
Inculpatul având ultimul cuvânt a solicitat judecarea lui în stare de libertate.
Inculpatul având ultimul cuvânt a solicitat judecarea în stare de libertate deoarece nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
În deliberare, constată că prin încheierea penală din 31 august 2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Penală în dosarul nr-, în baza art. 300/2 raportat la art. 160/b alin.3 pr.penală a fost menținută starea de arest a inculpaților și, actualmente deținuți în Penitenciarul Aiud.
În considerentele încheierii, Tribunalul Albaa reținut în esență că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpați subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestora.
Astfel, pentru infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică în general și pentru comunitate.
Acest pericol se concretizează prin inducerea unui sentiment de neliniște și insecuritate în rândul societății civile, datorită împrejurării că o persoană asupra căreia planează acuzația săvârșirii unei infracțiuni de o gravitate deosebită este cercetată în stare de libertate.
Deosebit de relevant este și faptul că inculpatul nu este la prima confruntare cu legea penală fiind condamnat în minoritate pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, tâlhărie și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
Conform prevederilor art. 139.pr.pen. măsura preventivă luată inițial se revocă când s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă. în acest context, Tribunalul a apreciat că temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și subzistă condițiile cerute de art. 148 lit.f pr.pen. tentativa la omor calificat este pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani și există indicii că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericolul concret pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii penale sus arătate au declarat recurs în termenul legal impus de art. 141.pr.penală inculpații și fără a expune critici apte de a fi considerate motive de casare în sensul art. 385/9 pr.penală.
Prin apărătorul desemnat din oficiu, cât și cu ocazia acordării ultimului cuvânt, inculpații arată că privarea de libertate nu mai este justificată în această fază a procedurilor întrucât nu există riscul sustragerii de la judecată și a influențării martorilor.
Inculpatul a arătat ca motiv suplimentar, faptul că lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele impuse de art. 385/6 alin.3 pr.penală Curtea constată că recursurile nu sunt fondate.
1. Instanța fondului a dispus menținerea măsurii arestării preventive în considerarea dispozițiilor art. 160/b alin.3 pr.penală apreciind în mod corect, raportat la actele și lucrările dosarului că temeiurile care au justificat luarea acesteia subzistă în continuare.
2. Curtea relevă faptul că persistența unor suspiciuni rezonabile cu privire la săvârșirea de către inculpați a unor infracțiuni grave, de un pericol social extrem, reprezintă rațiuni plauzibile ce legitimează continuarea detenției.
3. Curtea apreciază că în cauză nu există motive pertinente suficiente pentru a dispune lăsarea în libertate a celor 2 inculpați, iar apărările acestora nu pot fi primite prin prisma prezumțiilor puternice vizând conduita lor socială anterioară.
4. Curtea consideră că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta, contrar susținerilor acestora, un pericol concret pentru ordinea publică, în accepția textului prev. de art. 148 lit.f pr.penală întrucât, prin gravitatea lor particulară și reacția publicului la săvârșirea lor, infracțiunile care se constituie în acuzațiile de față pot să provoace o tulburare socială, menită a justifica o detenție provizorie.
Curtea apreciază, raportat la stadiul actual al procedurilor și la natura acuzațiilor aduse, că ordinea publică continuă să fie efectiv amenințată, astfel, încât, necesitatea ocrotirii unui interes de ordine publică primează protejării celui privat al inculpaților.
5. Curtea, subliniind că, luarea unor măsuri preventive mai puțin drastice au fost analizate și considerate insuficiente pentru ocrotirea interesului public ce impune detenția, apreciind că în cauză nu pot fi realizate garanții minime cu privire la evitarea tulburării ordinii publice de către inculpați în condițiile lăsării în libertate (LetteliervsFranța), conform art. 385/15 pct. 1 lit.b pr.penală va respinge ca nefundat recursurile inculpaților cu consecința obligării lor la cheltuieli judiciare către stat conform art. 192 alin.2 pr.penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale nr. 31 august 2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.
În baza art. 192 alin.2 pr.penală obligă pe inculpați să plătească statului câte 150 lei cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored. VV 2 ex/04.09.2009
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș, Alina Lodoabă, Maria Covaciu