Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 508/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 508/2009

Ședința publică de la 07 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ștefan Făt

JUDECĂTOR 2: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 3: Monica Farcaș

Grefier - -

-Serviciul Teritorial Alba Iulia reprezentat prin

- procuror

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale pronunțată de Tribunalul Hunedoara -secția penală în dosarul nr-, la data de 2 2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat inculpatul recurent (fost ) în stare de arest din Penitenciarul Aiud, asistat de avocat - apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se constată că la dosar a fost înregistrată o cerere de către apărătorul ales al inculpatului, avocat prin care solicită soluționarea recursului cu apărător desemnat din oficiu, neputându-se prezenta.

Întrebat fiind inculpatul arată că a formulat recurs pentru a se dispune punerea sa în libertate pentru a-și putea pregăti apărarea fiind nemulțumit de faptul că de peste un an este arestat.

Nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocata inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând, a se dispune punerea lui în libertate, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.

În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea sau țara.

Solicită a se avea în vedere că lăsarea inculpatului în libertate nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică și faptul că acesta nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului.

Reprezentanta solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală

În mod corect Tribunalul Hunedoaraa constatat că subzistă în continuare temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului și că nu au intervenit modificări care să justifice punerea lui în libertate.

Faptul că cercetarea judecătorească se desfășoară anevoios se datorează numărului mare de părți, acest motiv nefiind de natură să justifice punerea în libertate a inculpatului.

Având ultimul cuvânt, inculpatul arată că nu a încercat să tergiverseze soluționarea cauzei și faptul că nu există motive din care să rezulte că s-ar sustrage judecății.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea pronunțată la 2 2009, în dosar nr-, de către Tribunalul Hunedoaras -a dispus în baza art. 160 și art. 3002Cod procedură penală, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului (fost ), fiul al, născut la data de 06.11.1972 în Orăștie, județul H, cu domiciliul în Orăștie, str. -,. 26,. 10, județul H, -, în prezent deținut în Penitenciarul Aiud.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri se mențin, fără să fi survenit modificări care să impună punerea în libertate a inculpatului.

Cu privire la durata arestării preventive, s-a constatat că aceasta este rezonabilă, în accepțiunea art. 5 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului, raportat la complexitatea cauzei și gravitatea faptei, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză până la acest moment procesual.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs inculpatul.

În motivarea recursului acesta a arătat că dorește să fie judecat în stare de libertate pentru a-și putea realiza o apărare eficientă. Apărătorul inculpatului recurent a susținut că se impune judecarea acestuia în stare de libertate deoarece nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri și nu există nici noi temeiuri care să o justifice, de asemenea s-a arătat că în cauză au fost efectuate acte de urmărire penală fiind audiate părțile vătămate astfel că nu există riscul zădărnicirii aflării adevărului.

Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate și în limitele prevăzute de art. 385 indice 9 alin 3 din codul d e procedură penală Curtea reține că acesta este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse:

În mod corect instanța a reținut că în speță subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive.

Astfel în cauză sunt indicii și au fost administrate probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată. De asemenea fapta pentru care este trimis acesta în judecată este sancționată de legea penală cu o pedeapsă mai mare de 4 ani.

Gravitatea faptelor pentru care este judecat inculpatul, modalitatea concretă în care se susține că au fost săvârșite infracțiunile sunt elemente care justifică convingerea instanței că judecarea în stare de libertate a inculpatului ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică.

De asemenea susținerea inculpatului în sensul că cercetarea este finalizată astfel că nu o mai poate influența nu este întemeiată - în cauză urmează să mai fie audiați la următorul termen de judecată 5 martori, care au fost încuviințați de tribunal.

Inculpatul nu a relevat în ce fel judecarea sa în stare de arest preventiv îl împiedecă să își formuleze apărarea. Starea de arest nu impietează asupra dreptului inculpatului de a solicita administrarea de probatorii, de altfel martorii care urmează a fi audiați au fost propuși de către inculpat.

Raportat la complexitatea cauzei, în mod corect instanța a reținut că nu a fost depășită durata rezonabilă a măsurii preventive privative de libertate.

Față de cele ce preced în temeiul art.385 indice 15 alin. 1pct.1 litera b din codul d e procedură penală Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul (fost ) împotriva încheierii penale pronunțată la data de 2 2009 de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin 2 din codul d e procedură penală va obliga pe recurent la plata sumei de 125 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul (fost ) împotriva încheierii penale pronunțată la data de 2 2009 de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosar nr-.

Obligă inculpatul să plătească statului suma de 125 lei, cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 7 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Grefier

- -

Red.

Tehnored.LS/2ex/08.09.2009

Jud.fond:

Președinte:Ștefan Făt
Judecători:Ștefan Făt, Leontin Coraș, Monica Farcaș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 508/2009. Curtea de Apel Alba Iulia