Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 509/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 509/2009
Ședința publică de la 07 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 3: Monica
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale pronunțată la 2 2009 de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat inculpatul recurent în stare de arest din Penitenciarul Aiud asistat de avocat - apărător ales.
Se prezintă avocat, apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care avocata inculpatului depune la dosar motivele de recurs și arată că nu are alte cereri de formulat.
Avocata desemnată din oficiu solicită acordarea onorariului de avocat parțial pentru studiul dosarului.
Nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocata inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii din 2 2009 Tribunalului Sibiu prin care a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului și în principal a se constata în temeiul art. 140 alin. 1 Cod pr. penală încetată de drept această măsură față de împrejurarea că prezentul recurs nu s-a judecat până la data de 6 2009 când inculpatului îi expira măsura arestării preventive.
Dacă se va aprecia că măsura arestării preventive nu a încetat de drept, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate cu consecința punerii acestuia în libertate.
Susține că în cauză nu mai subzistă nici unul din temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri.
Solicită a se observa că parchetul prin reprezentantul său nu a susținut cu nici un argument menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, iar instanța de fond s-a limitat să-și bazeze soluția de menținere pe aceleași argumente din încheierea din 8 iulie 2009.
Solicită a se observa că între timp în cauză s-au administrat o serie de probe care sunt în măsură să răstoarne aceste susțineri.
Faptul că inculpatul a suferit condamnări anterioare nu justifică menținerea stării lui de arest în cauza de față.
Cu privire la pericolul social pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi lăsat în libertate, solicită a se avea în vedere că acesta se raportează la rezonanța socială a faptei, care de la producerea ei s-a estompat odată cu trecerea timpului.
Solicită a se avea în vedere că s-a făcut dovada că inculpatul nu are intenția de a se sustrage cercetării judecătorești, a fost în permanență reprezentat de avocat, că la momentul în care a aflat că este cercetat penal s-a întors în țară, că are posibilitatea de a-și asigura existența, beneficiind de suportul material și afectiv al familiei. Nu în ultimul rând, solicită a se avea în vedere că inculpatul are un copil minor.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală.
Cu privire la primul motiv că recursul împotriva încheierii prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive nu s-a judecat în termenul de 60 de zile, acel termen de 3zile, nu este un termen imperativ care să atragă încetarea de drept a stării de arest.
Cu privire la al 2-lea motiv, instanța de apel a menținut măsura arestării preventive a inculpatului în temeiul art. 148 lit. f Cod pr. penală, considerând întemeiată soluția de menținere față de poziția anterioară a acestuia și de faptul că o instanță competentă s-a pronunțat printr-o soluție de condamnare a lui.
Având ultimul cuvânt, inculpatul arată că nu i s-a dat nici o șansă să demonstreze că nu încearcă să se sustragă cercetării judecătorești, iar cu privire la soluția de condamnare, se consideră nevinovat, întrucât la data comiterii faptelor, nici nu se afla în țară.
Lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Constată că prin încheierea penală din 2 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr-, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului în baza art. 300/2 raportat la art. 160/b alin.3 Cod pr. penală.
În motivare, instanța a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată, în lipsă, prin rechizitoriul din 7.12.2004 dat în dosarul nr. 3360/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută și pedepsită de art.208 alin. 1, art. 209 alin.1 lit. a,e,g,i penal cu aplicarea art. 41 alin. 2.penal (5 acte materiale).
Prin încheierea Camerei de Consiliu din 11.02.2009, în dosarul nr-, instanța a constatat, potrivit dispozițiilor art. 300 ind. 1 alin. 1.pr.pen. legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, menținând starea de arest preventiv a acestuia, reținând în esență, că temeiurile prevăzute de art.148 lit.c și h - în prezent lit. a și f pr.pen. subzistă, respectiv inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată și acesta este trimis în judecată pentru o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin sentința penală nr. 263/18 mai 2009, Judecătoria Sibiu reținând vinovăția inculpatului la comiterea infracțiunilor de furt calificat, l-a condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea în noaptea de 13/14.10.2004 a infracțiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a,e,g și i penal (2 acte materiale), cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 42. penal și a menținut în baza art. 350.C.P.P. starea de arest preventiv.
Prin aceeași sentință menționată, în baza art.11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c C.P.P. l-a achitat pe același inculpat în privința săvârșirii la datele de 17/18.09.2004, 24/25.09.2004 și 2/3.10.2004 a infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin.1 lit. a,e,g,i penal (3 acte materiale) cu aplicarea art. 41 alin. 2.
Cod PenalAvând în vedere actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că până în prezent nu a intervenit nici o cauză de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului, temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat, mai mult între timp a intervenit și o soluție de condamnare, care, chiar dacă nu este definitivă, în lipsa unor probe care să contureze o stare de fapt diferită de cea reținută, evidențiază existența indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit fapte prevăzute de legea penală.
De asemenea, față de circumstanțele personale ale inculpatului care este o persoană care nu are o ocupație stabilă, a suferit condamnări anterioare pentru infracțiuni de aceeași natură cu cele pentru care este cercetat, faptul că s-a sustras timp de 4 ani executării mandatului emis pe numele său, totodată ținând cont și de modalitatea în care se presupune că au fost comise faptele, precum și impactul social pe care îl are săvârșirea unor fapte de natura celor cercetate, pentru o mai bună administrare a actului de justiție și pentru a nu se crea în societate o stare de nesiguranță și neliniște prin faptul că persoane cercetate pentru fapte grave sunt în libertate, existând pericolul ca acestea să se sustragă cercetărilor și să influențeze probele, Tribunalul va menține măsura arestării preventive, constatând legalitatea și temeinicia acesteia.
Considerăm că menținerea stării de arest preventiv a inculpatului este și în concordanță cu spiritul dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituția României, fiind necesară apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
De asemenea, față de perioada petrecută de inculpat în detenție preventivă, mandatul de arestare preventivă nr. 40/17.11.2004 emis pe numele acestuia fiind pus în executare la data de 03.02.2009, instanța, pe de o parte opinează că aceasta este înăuntrul termenului rezonabil, fiind respectate dispozițiile Convenției Europene în materie și pe de altă parte nu i se creează o poziție defavorabilă față de cea a inculpatului, care a fost cercetat în stare e arest preventiv din 10.11.2004 până în 06.07.2006.
Susținerile inculpatului referitoare la faptul că soția lui este angajată în Germania, aspecte confirmate cu documentele depuse la dosar, nu pot fi luate în considerare de Tribunal ca justificând revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive, atâta vreme cât acest aspect nu privește direct persoana inculpatului și nici condițiile prevăzute de lege pentru încetarea stării de arest preventiv.
Împotriva hotărârii a declarat recurs inculpatul solicitând a fi cercetat în stare de libertate.
Din punctul de vedere a legalității măsurii se invocă faptul că măsura arestării preventive a încetat de drept, întrucât recursul declarat împotriva încheierii din 2 2009 prin care a fost menținută arestarea preventivă, nu s-a judecat până la data de 6 2009. Prin judecarea recursului la data de 7 2009 nu au fost respectate dispozițiile deciziei 25/2.06.2008 și deciziei VII/20.02.2006 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Sub aspectul temeiniciei se susține că nu subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, inculpatul neprezentând pericol social, având în vedere data la care s-ar fi săvârșit faptele. Solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul nu are intenția de a se sustrage cercetării judecătorești, în momentul în care a aflat că este cercetat, s-a întors în țară și are posibilitatea de a-și asigura existența.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând, instanța va analiza susținerea inculpatului recurent prin apărător în conformitate cu care măsura arestării preventive ar fi încetat de drept în baza art. 140 alin.1 Cod pr. penală.
În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 140 alin.1 Cod pr. penală și nici decizia nr. 25/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ceea ce privește dispoziția art. 140 alin.1 lit.a Cod pr. penală în conformitate cu care măsurile preventive încetează de drept la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la expirarea termenului prevăzut în art. 160/b alin.1, dacă instanța nu a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive în acest termen, aceasta nu are aplicabilitate.
După cum rezultă din lucrările dosarului instanța de fond a menținut starea de arest prin încheierea din 8 iulie 2009, următoarea verificare fiind efectuată la data de 2 2009, deci cu respectarea termenului de 60 de zile, astfel că nu putem vorbi de o încetare de drept a măsurii arestării preventive.
Împrejurarea că recursul nu s- judecat în același termen de 60 de zile nu prezintă relevanță, neexistând o obligație legală în acest sens.
Dimpotrivă, din interpretarea dispozițiilor art. 160/b alin.4 Cod pr. penală, în conformitate cu care recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare, rezultă faptul că încheierea prin care instanța a menținut arestarea preventivă a inculpatului are caracter executoriu, din acest moment începând să curgă un nou termen de 60 de zile.
În ceea ce privește decizia nr. 25/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție aceasta nu este aplicabilă instituției verificării arestului în cursul judecății, ci numai recursului declarat împotriva încheierii de prelungire arestării preventive dispusă în cursul urmăririi penale, reglementată de art. 159 Cod pr. penală, cele două proceduri fiind total distincte.
Sub aspectul oportunității menținerii arestării preventive apreciem ca fiind temeinic fundamentată soluția instanței de apel, din considerente care privesc atât persoana inculpatului, fapta de care este acuzat și pentru care s-a pronunțat o hotărâre de condamnare nedefinitivă cât și faptul că s-a sustras timp de 4 ani punerii în executare mandatului emis pe numele său.
Chiar din perspectiva CEDO, existența unei hotărâri de condamnare nedefinitivă, în cazul de față, fiind vorba de o condamnare de 3 ani închisoare, legitimează detenția inculpatului recurent.
În consecință, în baza art. 385/15 pct.1 lit.b Cod pr. penală, instanța va respinge ca nefondat recursul inculpatului cu consecința obligării sale la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale pronunțate la data de 2.09.2009 de Tribunalul Sibiu - secția penală - în dosar nr-.
Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 25 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 07 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red.COM
Tehnored.LS/2ex/9.09.09
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Ștefan Făt, Monica
