Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 519/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 519
Ședința publică de la 08 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Dumitrescu
JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 3: Ciubotariu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
Pe rol judecarea recursului penal, avand ca obiect "mentinere masura de arestare preventiva", formulat deinculpatul, fiul lui si, nascut la 26.01.1988 - detinut in Penitenciarul Vaslui, impotriva incheierii penale din data de 03.10.2008 pronuntata de Tribunalul Vaslui, in dosarul nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpatul recurent asistat de av., aparator desemnat din oficiu de catre Baroul d e Avocati I, cu delegatie la dosar.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Dupa ce a luat legatura cu inculpatul recurent, av. sustine ca inculpatul isi mentine recursul promovat si nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in sustinerea recursului.
Av. avand cuvantul pentru inculpatul recurent, solicita admiterea recursului declarat de inculpat impotriva incheierii prin care s-a mentinut masura arestarii preventive. de atitudinea lui de recunoastere in organelor de urmarire penala dar si la instanță, crede ca se poate dispune judecarea lui in stare de libertate. Intr-adevar el a mai suferit o condamnare, dar la acest moment apreciaza ca poate fi judecat in stare de libertate intrucat nu prezinta un pericol stringent pentru ordinea sociala.
Reprezentanta Ministerului Public avand cuvantul, considera ca este legala si temeinica incheierea instantei de fond prin care, potrivit art.300 ind.1 alin.1 si 3 Cod procedura penala, s-a constatat legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive si prin urmare a fost mentinuta. De altfel, de la momentul la care instanta a dispus luarea acestei masuri si pana la sesizarea instantei de judecata, probatoriul administrat, așa cum rezulta si din incheierea de sedinta, a confirmat temeiurile initiale care au justificat luarea masurii.
Apreciaza incheierea ca fiind legala, recursul nefondat, solicita respingerea.
Avand ultimul cuvant inculpatul recurent sustine ca este de acord cu cele spuse de aparatorul sau. Solicita a fi judecat in stare de libertate deoarece doreste sa-si ajute mama, care este bolnava, nu are tată, nu are cine sa o ajute.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 03 octombrie 2008, Tribunalul Vaslui, în baza art. 3001alin. 1 Cod procedură penală, a constatat că măsura arestării preventive luată împotriva inculpatului, fiul lui și, născut la 26.01.1988 în Bârlad, județul V, domiciliat în sat -, comuna, județul V, -, cu antecedente penale, aflat în Arestul Poliției V, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. "i" Cod penal, este legală și temeinică.
În baza art. 3001alin. 3 Cod procedură penală a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului dispusă prin încheierea nr. 32 din 10.09.2008 a Tribunalului Vaslui, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 47/U din 10.09.2008, măsura urmând a fi verificată în termenul prevăzut de dispozițiile art. 160 Cod procedură penală.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin adresa nr. 494/P/2008 din 10.09.2008 înregistrată la această instanță sub numărul - din 10.09.2008 Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a solicitat prin referatul cu același număr arestarea preventivă a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. "i" Cod penal, constând în aceea că în seara zilei de 23.10.2007, în loc public, i-a aplicat părții vătămate G lovituri repetate cu un corp contondent, cauzându-i astfel leziuni traumatice severe la nivelul capului care au necesitat 24-25 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața vătămatului și o fractură de humerus stâng, operată cu osteosinteză, care a necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale.
Prin Încheierea nr. 32 din 10.09.2008 Tribunalul Vasluia dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, reținându-se că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 143 și 148 lit. d și f Cod procedură penală.
La data de 02.10.2008 Parchetul de pe lângă Tribunalul Vasluia dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. "i" Cod penal.
Verificând din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului, instanța constată că din probele administrate în cauză, până la acest moment, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor -, certificatul medico-legal nr. 315 din 12.08.2008, raportul de expertiză medico-legală nr. 233/E din 14 noiembrie 2007, declarația părții vătămate G, coroborate cu declarația de recunoaștere a inculpatului rezultă că există indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpat a infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată.
În declarațiile date în cursul urmăririi penale, dar și în fața instanței la momentul discutării propunerii de arestare preventivă, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.
Față de acestea, instanța de fond a constatat că subzistă temeiurile avute în vedere la arestare -cele prevăzute de art. 143 și 148 lit. d și Cod procedură penală - respectiv există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, condiții în care se impune menținerea stării de arest preventiv.
Pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului rezultă din probatoriul administrat în cauză pentru probarea infracțiunilor, urmările produse, din gravitatea faptei și impactul social al acesteia, dar și din starea de neîncredere ce s-ar crea în comunitatea din care inculpatul face parte față de aptitudinea organelor judiciare de a acționa cu fermitate împotriva unei persoane asupra căreia planează bănuiala săvârșirii unei infracțiuni comisă cu violență.
Aspectele care privesc fondul cauzei, precum situația personală și familială a inculpatului, vor fi analizate de instanță la soluționarea pe fond cauzei, în discutarea prezentei sesizări tribunalul fiind obligat să verifice doar dacă subzistă temeiuri care au determinat arestarea preventivă a inculpatului.
Încheierea a fost recurată de inculpatul ce a solicitat în raport de atitudinea sinceră adoptată și de situația sa familială - starea de sănătate precară a mamei, lipsa posibilităților materiale - judecarea sa în stare de libertate.
Curtea, verificând încheierea recurată și actele și lucrările dosarului prin prisma criticii formulate și a prevederilor legale în materie constată următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit la data de 02 octombrie 2008 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 Cod penal, raportat la art. 174-175 lit. "i" Cod penal, reținându-se, în fapt, că în seara zilei de 23.10.2007, în drumul public din satul -, inculpatul i-a aplicat părții vătămate G lovituri repetate cu o, cauzându-i astfel leziuni traumatice severe la nivelul capului care au necesitat 24-25 zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața părții vătămate, ca și o fractură de humerus stâng care a necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale.Fiind investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Vasluia procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului și a constatat în mod corect că aceasta este legală și temeinică.
Măsura procesuală a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv a dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală, art. 148 lit. "d" și "f" Cod procedură penală și art. 136 Cod procedură penală.
În cadrul verificărilor impuse de dispozițiile art. 3001Cod procedură penală instanța investită nu analizează vinovăția celui arestat ci doar existența unor probe sau indicii temeinice în sensul că din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana cercetată ar fi comis apta prevăzută de legea penală ce face obiectul cercetării coroborat cu întrunirea unuia dintre cazurile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală.
Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă de Tribunalul Vaslui prin încheierea de ședință nr. 32 din 10 septembrie 2008, reținându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală și art. 148 lit. "d" și "f" Cod procedură penală.
În luarea măsurii arestării preventive a inculpatului s-au avut în vedere procesul-verbal de consemnare a plângerii, procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice, certificatul medico-legal întocmit de Cabinetul medico-legal Bârlad, județul V, raportul de expertiză medico-legală, fișa de spitalizare și declarațiile părții vătămate G, declarațiile martorilor -, și G, probe ce conduc la aprecierea îndeplinirii și la acest moment a condițiilor impuse de art. 143 Cod procedură penală.
Cu prilejul analizei menținerii stării de arest preventiv, instanța nu poate proceda la o argumentație în concret a temeiniciei și legalității fiecăreia dintre probele administrate în această cauză, însă, probatoriul administrat până la acest moment - cercetarea judecătorească este în fază incipientă - oferă indicii temeinice în sensul prevederilor art. 143 Cod procedură penală.
În același timp, în cauză se mențin cazurile de arestare preventivă prevăzute de art. 148 lit. "d" și "f" Cod procedură penală, fiind întrunite condițiile pe care aceste dispoziții legale le impun.
Astfel, pedeapsa pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat pentru care inculpatul este cercetat este mai mare de 4 ani închisoare, iar pericolul pentru ordinea publică se apreciază în raport cu comportamentul inculpatului, reacția opiniei publice și rezonanța faptei, elemente în raport de care, în speță, prima instanță a apreciat în mod just că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
De asemenea, având în vedere perseverența infracțională deosebită a inculpatului ce a fost condamnat la 06.10.2007 pentru săvârșirea de infracțiuni cu violență și la un interval scurt de timp - 23.10.2007 - se reține că ar fi comis infracțiunea de tentativă de omor calificat pentru care este cercetat în prezenta cauză, după care la data de 24.10.2007 a fost din nou condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, fiind cercetat în prezent și pentru alte infracțiuni de violență - toate aceste date rezultând din fișa de cazier judiciar și procesul-verbal încheiat de procuror și depus la dosarul de urmărire penală - prima instanță în mod temeinic a reținut subzistența cazului de arestare preventivă prevăzută de art. 148 lit. "d" Cod procedură penală.
Față de cele expuse anterior, Curtea constată că temeiurile inițiale de arestare preventivă nu s-au modificat și nu au dispărut, sunt actuale și continuă să justifice privarea de libertate a inculpatului, măsura arestării preventive fiind o restrângere a libertății persoanei permisă de Constituție și recunoscută de, o măsură de apărare a ordinii publice și de aducere a acuzațiilor în fața instanței pentru buna desfășurare a procesului penal.
Menținerea arestării preventive nu este de natură să înfrângă prezumția de nevinovăție sau să transforme arestarea preventivă într-o pedeapsă anticipată aplicată inculpatului, ci este justificată atât de faptul că temeiurile arestării preventive sunt fundamentate și actuale, cât și de necesitatea asigurării unei bune administrări în continuare a probelor în cauză.
Împrejurările legate de situația familială a inculpatului nu sunt nici ele de natură a înlătura temeiurile arestării preventive.
Raportat acestor considerente, soluția pronunțată de prima instanță fiind legală și temeinică, în baza art. 38515pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 03 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, ce va fi menținută.
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în care a fost inclus onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu ce va fi suportat din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul aflat in Arestul IPJ V - Penitenciarul Vaslui, împotriva încheierii de ședință din 03 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-, încheiere pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08 octombrie 2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
-
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui: -
20.10.2008
2 ex.-
Președinte:Daniela DumitrescuJudecători:Daniela Dumitrescu, Anca Ghideanu, Ciubotariu