Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 532/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 532

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 28 august2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Vorniceasa Ioana președinte secție

- - - judecător

- - - judecător

-A - - grefier

Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU

reprezentat prin procuror -

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii din data de 24.08. 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul - inculpat G, în stare de arest, asistat din oficiu de avocat.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:

Recurentul-inculapat G, întrebat fiind, declară că își menține recursul declarat împotriva încheierii din 24 august 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău.

Avocat, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.

Reprezentantul Parchetului, nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile formulate în cauză, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate, revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acestei măsuri cu obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea, având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale și nu prezintă pericol public.

Pentru asistența juridică din oficiu, solicită plata onorariului din fondurile speciale ale Ministerului Justiției și Libertăților.

Reprezentantul Parchetului, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, menținerea încheierii pronunțate de Tribunalul Bacău, ca fiind temeinică și legală, temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat, subzistă în continuare raportat și la gradul de pericol social, împrejurările comiterii faptei constând în aceea că inculpatul a aplicat minorei -, în vârstă de 2 ani și 7 luni, două lovituri cu piciorul în zona abdominală, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 35- 40 zile de îngrijiri medicale și care au fost de natură să-i pună în primejdie viața. Această violența extremă, impune în continuarea privarea de libertate a inculpatului.

Recurentul-inculpat G, solicită judecarea sa în stare de libertate.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Prin încheierea de ședință din data de 24.08.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacău, s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului G, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 Cod penal, raportat la art. 174-175, lit. i Cod penal, constând în aceea că la data de 11.06.2009, i-a aplicat minorei -, în vârstă de 2 ani și 7 luni, două lovituri cu piciorul în zona abdominală, provocându-i leziuni ce au necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale și care au fost de natură să-i pună în primejdie viața.

Împotriva încheierii menționate, în termen legal a declarat recurs inculpatul, la pronunțarea acesteia, în condițiile art. 385/4, alin.1, raportat la art.366, alin.4 Cod procedură penală, fără a-l motiva în scris.

Instanța de control judiciar, examinând încheierea atacată în baza art. 385/14 Cod procedură penală, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, în raport e motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 385/6, alin.3 Cod procedură penală, constată că aceasta este legală și temeinică.

Astfel, instanța apreciază că temeiul avut în vedere la arestarea preventivă a inculpatului subzistă și impune în continuare privarea de libertate a acestuia.

Infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar modalitatea de săvârșire a acesteia, prin lovirea cu intensitate a victimei aflată la o vârstă fragedă, după care

lăsat-o în stare de inconștiență, denotă o periculozitate deosebită pentru ordinea publică, temeiul arestării păstrându-și valabilitatea de la ultima prelungire, din 24.07.2009, până la această dată.

Prin urmare, având în vedere și că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă probe și indicii temeinice în sensul dispozițiilor art. 143 și 68/1 Cod procedură penală, în baza art. 385/15, pct. 1, lit. b Cod procedură penală, va respinge recursul formulat de recurentul-inculpat G, ca nefundat.

În baza art. 189 Cod procedură penală, va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu,.

În baza art. 192, al.2 Cod procedură penală, va obliga recurentul la plata a 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 38515, pct. 1, lit. b Cod procedură penală, respinge recursul formulat de recurentul-inculpat, împotriva încheierii din 24.08.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacău, ca nefondat.

În baza art.189 Cod procedură penală, dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu,.

În baza art. 192, alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul la plata a 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.08.2009, în prezența inculpatului în stare de arest.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Vorniceasa Ioana, Crîșmaru Gabriel, Anti Silviu

GREFIER,

a

Red.înch. -

Red.dec. -

Tehnored. - 2 ex.

28.08.2009

Președinte:Vorniceasa Ioana
Judecători:Vorniceasa Ioana, Crîșmaru Gabriel, Anti Silviu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 532/2009. Curtea de Apel Bacau