Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 540/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 540
Ședința publică de la 11 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Dumitrescu
JUDECĂTOR 2: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 3: Gabriela Scripcariu
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 07 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de av., apărător ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Av. pentru inculpatul recurent, arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului de față.
Av. pentru inculpatul recurent solicită judecarea inculpatului în stare de libertate întrucât inculpatul nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. Solicită ca instanța să acorde o atenție deosebită declarației dată de martorul, care declară că nu a observat nimic între tatăl său și sora sa.
Minora a fost certată de tată pentru acel incident cu cei patru tineri, și aceasta din urmă împreună cu bunica sa s-au prezentat la poliție și au formulat plângere împotriva tatălui pentru infracțiunea de viol.
Consideră că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu a fost probată în nici un fel, inculpatul este nevinovat iar acest dosar este "o făcătură".
Inculpatul a crescut singur copii după decesul soției sale și apreciază că este imposibil ca minora, în tot acest timp ( cât susține că a fost violată de tatăl său), să nu fi povestit unui profesor sau unui coleg. De asemenea nu se poate preciza că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului și a respectat condițiile impuse de organele de urmărire penală.
Solicită, în concluzie, admiterea recursului, judecarea inculpatului în stare de libertate, întrucât apreciază că familia inculpatului are de suferit dacă acesta va fi judecat în stare de arest.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul formulează concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.
Inculpatul având cuvântul solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 07 2009, Tribunalul Iași, în baza art. 3002Cod procedură penală rap. la art. 160 Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și în baza dispozițiilor art. 160 alin. 3 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului, fiul lui și, născut la 14.08.1974 în comuna, județul I, în prezent deținut în Penitenciarul Iași în baza mandatului de arestare nr. 79/U/22.06.2009.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
De la data luării măsurii arestării preventive față de inculpatul nu a intervenit nici un element de noutate, din perspectivă probatorie și nici în plan procesual care să permită concluzia că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri ar fi dispărut ori s-ar fi schimbat de o asemenea manieră încât să impună revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive.
Instanța a apreciat că, raportat la datele speței, durata privării de libertate este rezonabilă. S-a avut în vedere criteriul de proporționalitate în raport de cuantumul ridicat al pedepsei prevăzută de legiuitor precum și pericolul actual, cert și crescut pe care l-ar reprezenta lăsarea inculpatului în libertate pentru ordinea publică.
În raport de datele speței, respectiv gravitatea faptei comise, gravitate determinată de natura și împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, precum și de urmările acesteia, instanța a constatat și că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică - pericol pregnant ilustrat de întreg materialul probator administrat până în prezent.
Totodată, instanța a constatat că în cauză au fost respectate toate normele legale imperative ce vizează arestarea preventivă a inculpatului, respectiv cele privind luarea, prelungirea și menținerea acestei măsuri în cursul derulării procesului penal.
Încheierea a fost recurată de inculpatul și criticată ca nelegală și netemeinică.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat cercetarea în stare de libertate, susținând pe de o parte că în cauză nu există probe de vinovăție raportat la faptele ce i se impută și pe de altă parte, că nu sunt întrunite cerințele pericolului concret pentru ordinea publică prev. de art. 148 lit. "f" Cod procedură penală ce trebuie apreciat nu numai prin prisma pericolului social al faptei, dar și în raport de persoana sa, de atitudinea de colaborare cu organele judiciare adoptată, elemente ce justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai puțin restrictivă, ce a obligării de a nu părăsi localitatea.
Curtea, verificând încheierea recurată și actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, conform art. 3856alin. ultim Cod procedură penală constată următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași la data de 13 iulie 2009 sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și incest prev. de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 203 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. "a" Cod penal, reținându-se, în fapt, că în perioada 2006 - aprilie 2009, în repetate rânduri, a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa -, minoră în vârstă de 14 ani, prin amenințare profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra.
Fiind investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Iașia procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului și a constatat în mod corect că aceasta este legală și temeinică.
Măsura procesuală a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv a dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală, art. 148 lit. "f" Cod procedură penală și art. 136 Cod procedură penală.
În cadrul verificărilor impuse de dispozițiile art. 3002Cod procedură penală instanța investită nu analizează vinovăția celui arestat, ci doar existența unor probe sau indicii temeinice în sensul că din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana cercetată ar fi comis fapta prevăzută de legea penală ce face obiectul cercetării coroborat cu întrunirea unuia dintre cazurile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală.
Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă de Tribunalul Iași prin încheierea de ședință nr. 96 din 22 iunie 2009, reținându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală și art. 148 lit. "f" Cod procedură penală.
În luarea măsurii arestării preventive a inculpatului s-au avut în vedere plângerea și declarația părții vătămate - și ale martorelor audiate în cauză, raportul de primă expertiză medico-legală și declarațiile date de inculpat, ce conduc la aprecierea îndeplinirii și la acest moment a condițiilor impuse de art. 143 Cod procedură penală.
Cu prilejul analizei menținerii stării de arest preventiv, instanța nu poate proceda la o argumentație în concret a temeiniciei și legalității fiecăreia dintre probele administrate în această cauză, însă, probatoriul administrat până la acest moment - cercetarea judecătorească nu s-a finalizat - oferă indicii temeinice în sensul prevederilor art. 143 Cod procedură penală.
În același timp, în cauză se menține cazul de arestare preventivă a inculpatului prev. de art. 148 lit. "f" Cod procedură penală, fiind întrunite cumulativ cele două cerințe prevăzute de text.
Astfel, pedeapsa pentru infracțiunile care este cercetat inculpatul este mai mare de 4 ani închisoare, iar, pericolul pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului continuă să-l prezinte rezultă din analiza datelor oferite de probele administrate în cauză - natura și importanța valorilor lezate, urmările produse, precum și tulburarea socială cauzată prin săvârșirea faptelor pentru care este cercetat inculpatul, fiind necesară apărarea ordinii publice.
Față de cele expuse anterior, Curtea constată că temeiurile inițiale de arestare preventivă nu s-au modificat și nu au dispărut, sunt actuale și continuă să justifice privarea de libertate a inculpatului, ca o măsură de apărare a ordinii publice și de aducere a acuzaților în fața instanței pentru buna desfășurare a procesului penal.
Menținerea arestării preventive nu este de natură să înfrângă prezumția de nevinovăție sau să transforme arestarea preventivă într-o pedeapsă anticipată aplicată inculpatului, ci este justificată atât de faptul că temeiurile arestării preventive sunt fundamentate și actuale, cât și de necesitatea asigurării unei bune administrări în continuare a probelor în cauză.
Pentru considerentele expuse anterior, legalitatea și temeinicia încheierii recurate fiind verificate și neexistând vreun motiv de casare, în baza art. 38515pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 07 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, ce va fi menținută.
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare suportate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 07 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr-, încheiere pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
15.09.2009
2 ex.
Președinte:Daniela DumitrescuJudecători:Daniela Dumitrescu, Aurel Dublea, Gabriela Scripcariu