Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 543/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 543/R/2009
Ședința publică din 09 septembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Valentin Chitidean JUDECĂTOR 2: Delia Purice
JUDECĂTORI: Valentin Chitidean, Delia Purice, Ioana Cristina președinte secție penală
: - -
GREFIER: -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 01 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev.de art.20 pen. rap.la art.174, 175 lit.i pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind, inculpatul arată că-și menține recursul declarat în cauză și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată, în libertate a inculpatului, cu motivarea că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu mai subzistă, raportat la probele administrate la ultimele două termene de judecată, la instanța de fond. Astfel, s-a depus la dosar o completare la raportul de expertiză medico-legală, care este favorabil inculpatului și în care se arată că între decesul victimei și agresiunea inculpatului nu există legătură de cauzalitate. Totodată, la data de 1 septembrie 2009 fost audiat martorul, care a susținut versiunea inculpatului. Singura probă care-l incriminează pe inculpat este declarația martorului, care, însă nu se coroborează cu celelalte probe de la dosar. Solicită a se avea în vedere împrejurarea că starea de sănătate a inculpatului este deosebit de precară, având nevoie de tratament medical în afara regimului de penitenciar. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Cu onorar avocațial din.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. În mod corect, prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, având în vedere că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu s-au schimbat, ci subzistă în continuare. Cu privire la actele medicale depuse la instanță sunt favorabile inculpatului, dar acestea nu se coroborează cu celelalte acte medico-legale existente la dosar, aceasta fiind o problemă pe care instanța de fond o va lămuri cu ocazia cercetării judecătorești. Prin urmare, solicită respingerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și cercetarea sa în stare de libertate, cu motivarea că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii care i se reține în sarcină.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Maramureș prin încheierea penală fără număr din 1 septembrie 2009, în baza art. 3002raportat la art. 160 Cod procedură penală a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive inculpatului (zis "", CNP -, fiul lui și, născut la 29.06.1951 în județul M, domiciliat în nr. 249, arestat preventiv în Penitenciarul Gherla ) și în consecință, a menținut arestarea preventivă a acestuia pentru următoarele 60 de zile.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin încheierea penală nr. 350 din 16.06.2008 Tribunalul Maramureșa dispus arestarea preventivă a inculpatului pe 29 de zile, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.9/U/16.06.2008. S-au reținut ca temeiuri ale arestării dispozițiile art.148 lit. și pr. penală.
Ulterior, prin încheierea penală 407 din 10.07.2008 a aceleiași instanțe, a fost prelungită măsura arestării preventive pentru 30 zile, de la 15.07.2008 la 13.08.2008 inclusiv.
Măsura preventivă privativă de libertate a fost verificată din punct de vedere al legalității și temeiniciei acesteia la termenul din 28 iulie 2008 și menținută, în temeiul art. 300 ind. 2 rap. la art.160 ind. b pr. penală, pentru 60 de zile.
Legalitatea și temeinicia măsurii a fost pusă din nou în discuție la termenele din 23 septembrie 2008, 18 noiembrie 2008, 16 decembrie 2008, 20 ianuarie 2009, 17 martie 2009, 12 mai 2009 și 25 iunie 2009, instanța pronunțându-se în sensul menținerii acesteia date fiind următoarele considerente:
Potrivit art.160bpr. pen. instanța este datoare să verifice periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării și, în cazul în care se constată că arestarea este nelegală, că temeiurile au încetat sau că nu există temeiuri noi ce să justifice o asemenea măsură, să procedeze la revocarea ei cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului (alin. 2 al acestui articol).În caz contrar, al situației în care motivele subzistă în continuare, instanța va da curs disp. art. 160 ind. b alin. 3. pr. pen. În această din urmă situație se află instanța în cauza ce face obiectul prezentei întrucât probațiunea administrată nu este de natură să permită o eventuală schimbare sau încetare a temeiurilor arestării prevăzute de art.148 lit. și pr. penală. Pericolul social concret al faptei sub aspectul căreia este cercetat inculpatul există și în prezent, în raport de consecințele acesteia. În plus, o eventuală depășire a termenului rezonabil nu există în cauză, întrucât acesta trebuie analizat din perspectiva mai multor cerințe, printre care atitudinea instituțiilor statului implicate în soluționarea justă a cauzei și complexitatea acesteia. Intervenind decesul lui, s-au schimbat circumstanțele ce trebuie avute în vedere de instanță în ansamblul lor iar demersurile făcute de tribunal în vederea obținerii unor acte medico-legale ce să stabilească existența sau nu a vreunei legături de cauzalitate între faptă și deces sunt necesare la soluționarea justă a dosarului. Menținerea măsurii este necesară pentru a se asigura o bună desfășurare în continuare a procesului penal,
Față de cele de mai sus, instanța va menține măsura arestării inculpatului pentru următoarele 60 de zile, conform dispozitivului prezentei.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a acestuia, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea de libertate a inculpatului.
Apărătorul inculpatului a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea vizată de art.145 proc.pen.
Apărătorul inculpatului a invocat depășirea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei în prezenta speță.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Prin încheierea penală nr.350 din 16 iunie 2008 a Tribunalului Maramureș, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev.de art.20 rap.la art.174 și 175 lit.i pen. cu aplicarea art.37 lit.a pen. constând în aceea că în noaptea de iunie 2008 în loc public, a aplicat cu o țeavă metalică multiple lovituri de mare intensitate asupra capului și antebrațului părții vătămate cauzându-i leziuni traumatice vindecabile în 50 de zile de îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus în primejdie viața părții vătămate.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș din 21.07.2008 inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru această infracțiune, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Maramureș la 24 iulie 2008, sub nr- iar la primul termen de judecată din 28 iulie 2008, în camera de consiliu, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001proc.pen.
Cu această ocazie, s-a constatat de către Tribunalul Maramureș că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 proc.pen.și că în privința recurentului este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit.d și f proc.pen.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis fapta, probele și indiciile temeinice rezultă din declarațiile părții vătămate coroborate cu declarațiile martorilor, G, -, G, coroborate cu raportul de expertiză psihiatrică a inculpatului și cu cel de expertiză medico-legală a părții vătămate.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.(cazul, și Hartley vs UK).
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune" măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.
Potrivit disp.art.3001alin.3 proc.pen. când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs.
Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunea comisă de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului d e procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Nu poate fi ignorată împrejurarea că recurentul are statutul de recidivist, fiind condamnat anterior la o pedeapsă de 4 ani închisoare pe care a și executat-o, pentru o infracțiune silvică.
realității că din Codul d e procedură penală a fost eliminat temeiul de arestare constând în statutul de recidivist al persoanei suspectate de comiterea unei infracțiuni, dar aceasta nu înseamnă că respectiva persoană nicicând nu va mai putea fi privată de libertate pentru că a suferit condamnări anterioare, din contră, antecedența penală va reliefa întotdeauna, potențialul pericol social pe care îl va prezenta aceasta.
Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea recurentului în libertate în acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească.
Măsura arestării se apreciază ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri s-a dovedit că nu au fost suficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes.
Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția europeana, ca faptele invocate să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunea imputată recurentului fiind prevăzută în Codul penal.
În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că fapta pentru care este cercetat recurentul, constituia o infracțiune la momentul în care s-a produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).
Contrar celor susținute de recurent prin apărătorul său și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit.d și f proc.pen. Tribunalul Maramureș apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestuia.
Condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru inculpat, acest pericol rezultând, din gravitatea faptei de care recurentul este învinuit.
Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită întrucât tentativa la infracțiunea de omor calificat se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că liber fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, precum și de persoana și conduita inculpatului, care în mod constant a negat comiterea faptei.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea Europeană în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic așa cum am arătat, dreptul recurentului la un proces echitabil, acesta având posibilitatea ca în fața instanței de fond cât și ulterior în căile de atac de a cere și administra probe considerate necesare pentru a-și dovedi nevinovăția.
Așa fiind, cererea inculpatului vizând revocarea arestului preventiv întemeiată pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a acestuia, va fi respinsă ca nefondată.
Un alt motiv de critică a fost acela că instanța nu a analizat din oficiu oportunitatea înlocuirii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 proc.pen. referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Potrivit art.6 alin.1 din Convenția Europeană, orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o "decizie definitivă" cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație". ( cauza Eckle Germaniei din 27 iunie 1968).
O altă subliniere făcută de C, se referă la "criteriile după care se apreciează termenul rezonabil al unei proceduri penale", statuându-se că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de ).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat. (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și "comportamentul acuzatului" cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței), dar că nu i se va putea imputa prelungirea procedurii de urmărire penală dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau, pentru că a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori pentru că a utilizat toate căile de atac disponibile în legislația națională.(decizia din 8 februarie 1996 în cauza contra Danemarcei; decizia din 29 aprilie 1998 în cauza Henera contra Franței; decizia din 31 martie 1998, paragraful 99, cit. de ).
Curtea Europeană a mai decis faptul că o persoană se află în detenție este un element ce trebuie luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un "termen rezonabil" cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva ei (decizia din 25 noiembrie 1992 în cauza Abdoella contra Olandei).
Curtea apreciază că soluția Tribunalului Maramureș este temeinică și legală, fiind în concordanță cu hotărârile CEDO (hotărârea din 31 iulie 2000 Jecius Lituania; hotărârea Kudla Polonia din 26 octombrie 2000 și hotărârea Labita Italia din 6 aprilie 2000) prin care s-a decis că nu a fost încălcat art.5 paragraf 3 din Convenție în ceea ce privește durata detenției preventive.
Potrivit textului de mai sus, modificat prin Protocolul nr.112"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Conform jurisprudenței CEDO, aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea Elveția din 26 ianuarie 1993).
Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate.
unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție. În situațiile în care autoritățile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate, dacă aceste motive au fost apreciate ca "relevante" și "suficiente" CEDO a stabilit și dacă autoritățile naționale competente au arătat o "diligență specială" în conducerea procedurilor (a se vedea hotărârea Contrada Italia din 24 august 1988 și hotărârea Franța din 23 septembrie 1998).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpatului de 1 an și 3 luni este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă. Este de remarcat că infracțiunea de care este învinuit recurentul, afirmativ s-ar fi comis în luna iunie 2008, dată de la care s-a derulat urmărirea penală împotriva recurentului, rechizitoriul a fost întocmit la 21 iulie 2008, iar la 24 iulie 2008 a fost sesizată și instanța de judecată, demarând cercetarea judecătorească.
În aceste condiții, este evident că autoritățile naționale au arătat o diligență specială în conducerea procedurilor, neputându-li-se imputa nimic.
Ulterior, a intervenit însă decesul părții vătămate, ceea ce a impus efectuarea unei expertize medico-legale care să statueze dacă moartea victimei a fost determinată de agresiunea inculpatului existând sau nu un raport de cauzalitate între loviturile aplicate de recurent și moartea ei.
Referitor la comportamentul părților, nici inculpatului nu i se poate imputa poziția de nerecunoaștere a infracțiunii, nici modul în care își exercită dreptul la apărare.
În privința complexității în fapt și în drept a cauzei, curtea remarcă că în speță, este supus judecății un singur inculpat, un număr de 14 martori potrivit rechizitoriului ce trebuie audiați, astfel că nu se poate discuta de o nerezonabilitate a procedurilor prin raportare la criteriile enumerate mai sus. Este necesară însă efectuarea unor probe științifice care să lămurească raportul de cauzalitate dintre activitatea inculpatului și moartea victimei, survenită ulterior, pe parcursul procesului.
Potrivit jurisprudenței CEDO, se poate discuta de o încălcare a art.6 paragraf 1 în cazul în care ar fi existat perioade de inactivitate a autorităților, iar durata globală a procedurii ar fi nerezonabilă (a se vedea cauzele Petroulia contra Greciei 2008, Crăciun contra României 2008, Petrov contra Bulgariei 2008).
În acest dosar, este dovedit în afara oricărui dubiu că durata urmăririi penale și a cercetării judecătorești, nu a încălcat prevederile art.6 paragraf 1, și nici durata arestării preventive de 1 an și 3 luni nu a depășit termenul rezonabil prevăzut de art.5 paragraf 3 așa cum s-a învederat și în cauza Stogmuller contra Austriei.
Curtea reține că infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă o gravitate sporită, fapta presupus a fi comisă de inculpat având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate, justifică pe deplin menținerea măsurii arestării preventive a recurentului, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură preventivă.
Așa fiind, recursul inculpatului apare ca nefondat și se va respinge conform art.38515pct.1 lit.b proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 cod proc.pen. recurentul va plăti statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezentând onorar apărător oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale nr.din 1 septembrie 2009 a Tribunalului Maramureș.
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C, suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial oficiu.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - --- -
Red.PD/CA
4 ex. - 14.09.2009
Jud.fond.
Președinte:Valentin ChitideanJudecători:Valentin Chitidean, Delia Purice, Ioana Cristina
