Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 55/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr. 12063/2/2009
3015/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 55/
Ședința publică din 11 ianuarie 2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Niculae Stan
JUDECĂTOR 2: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 3: Damian Dolache
GREFIER - ---
__________________________________________________________
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea cauzei penale ce are ca obiect recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva încheieri din data de 15.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător ales, cu împuternicirea avocațială nr. -/2010, depusă la dosarul cauzei (fila 4).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea disp. art. 38513din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii din data de 15.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală și continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de libertate, apreciind că la acest moment procesual nu se mai impune menținerea acestuia în arest, având în vedere atitudinea pe care a manifestat-o pe parcursul procesului penal, precum și circumstanțele sale personale, precizând că are patru copii minori în întreținere și este absolvent al unei facultăți de drept, împrejurare care l-a determinat să înțeleagă consecințele faptelor sale.
Consideră astfel că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, neexistând probe la dosar în acest sensul că în stare de libertate inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică ori ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, asigurând în același timp că se va supune rigorilor legii și se va prezenta în fața instanței de judecată ori de câte ori va fi chemat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii instanței de fond, apreciind-o a fi temeinică și legală.
Solicită a se avea în vedere natura și gravitatea faptei comise de inculpat, urmările produse și perseverența infracțională a acestuia, cantitatea mare de droguri traficată, precum și consecințele negative produse de aceste infracțiuni asupra sănătății publice.
Mai mult, precizează faptul că inculpatul a recurs la comiterea unor astfel de fapte pentru a obține foloase materiale, iar în opinia sa fiind îndeplinite cele două condiții cumulative prev. de art. 148 lit. f Cod de procedură penală, se impune respingerea recursului ca nefondat și menținerea acestui inculpat în stare de arest.
Recurentul-inculpat, personal, în ultimul cuvânt, potriv. disp. art. 38513alin. 3.C.P.P. solicită a fi judecat în stare de libertate întrucât are patru copii în întreținere, arătând că este de acord cu cele expuse de apărătorul său.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față reține următoarele:
Prin încheierea din 15.12.2009 Tribunalul București - Secția a II-a Penală în temeiul art. 3002Cod procedură penală rap. la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală a menținut starea de arest preventiv a inculpaților și, reținând că inculpatul, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 alin. 1 si 2 din Legea nr.143/2000, cu aplic art. 41 alin 2 Cp si inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infr. prev. de art.2 alin. 1 si 2 din Legea nr.143/2000, cu aplic art. 37 lit. a Cp. constând în aceea că, inculpatul la data de 16.07.2009 a vândut investigatorului sub acoperire cantitatea de 0,66 grame de heroina, iar la data de 21.07.2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale a vândut aceluiași investigator cantitatea de 50 grame heroina (conform Raportului preliminar din aceasta cantitate a mai rămas doar 39,59 grame) suma de bani aferenta, respectiv 2500 euro urmând să îi fie virată în contul personal de către investigator, așa cum s-au înțeles anterior, activitate care nu s-a mai realizat întrucât au intervenit lucrătorii de politie, iar inculpatul la data de 21.07.2009 la solicitarea inculpatului i-a adus acestuia cantitatea de 50 heroina pentru a fi vânduta investigatorului sub acoperire.
Din examinarea probelor administrate în cauză, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art 143 Cp.p., existând probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecata, în acest sens fiind procese-verbale de consemnare a raportului întocmit de către investigatorul sub acoperire, rapoarte preliminare de constatare tehnico-științifică, proces-verbal de prindere în flagrant, procese-verbale de percheziție domiciliara, declarații de martori asistenți prezenți la efectuarea perchezițiilor domiciliare, declarația martorului, declarațiile inculpatului, procesele - verbale de redare a convorbirilor si comunicărilor telefonice, etc. toate aflate la dosarul cauzei.
De asemenea, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de art.148 lit.f Cp.p. fără a se mai face referire, în mod special, la
condiția privind împrejurarea că pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracțiunea reținută în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4
ani, în pronunțarea soluției, Tribunalul a avut în vedere cea de-a două condiție impusă de art.148 lit.f Cp.p., respectiv prezența în continuare a pericolului concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpaților.
Astfel, în aprecierea acestei condiții, Tribunalul a luat în considerare gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, raportat la natura si gravitatea acestora, modalitatea concretă de săvârșire a faptelor. De asemenea, la reținerea pericolului social pentru ordinea publică, Tribunalul a avut în vedere și rezonanța negativă pe care o are săvârșirea faptelor de acest gen asupra mediului social, securitatea societății civile fiind periclitată în mod evident.
A considerat că privarea de libertate a inculpaților este necesară pentru a asigura o bună desfășurare a procesului penal, dar având în vedere și stadiul procesual al cauzei, neadministrându-se încă nicio probă, instanța de-abia fiind sesizată cu rechizitoriu.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegala și netemeinica menține a măsurii arestării preventive. Se susține de către inculpat că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică având în vedere poziția procesuală sinceră a acestuia, cum și circumstanțele personale invocate (căsătorit, patru copii minori în întreținere, absolvent de studii superioare). Mai arată că nu există nicio dovadă a faptului că în libertate inculpatul ar încerca zădărnicirea aflării adevărului.
Curtea, examinând recursul inculpatului potrivit art. 3856alin. 3 Cod procedură penală constată că acesta nu este întemeiat.
Din probele administrate în cauză și expuse pe larg în încheiere se constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 160 Cod procedură penală, reținând că sunt îndeplinite cerințele art. 143 și ale art. 148 lit. f Cod procedură penală, cum și subzistența în continuare a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Chiar dacă inculpatul susține că a avut o poziție procesuală sinceră, cooperantă și are circumstanțe personale favorabile, dovezile produse conduc la reținerea participării inculpatului la comiterea infracțiunii, dar și a existenței unui pericol concret pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a acestuia potrivit cerinței art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Pericolul concret pentru ordinea publică în ipoteza arătată este relevat de natura infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, cantitatea de droguri și natura drogurilor (heroină) traficată, existența unei contraprestații pentru traficare (respectiv plata unei sume de bani) ceea ce denotă o preocupare obișnuită a inculpatului în vederea asigurării celor necesare traiului din traficul de droguri, existența unui cerc relațional specific, dispus și capabil să asigure traficarea drogurilor, acesta putând fi repus în funcțiune dacă inculpatul ar fi pus în libertate. Această împrejurare ar contribui atât la neprezervarea ordinei de drept, dar și la nerespectarea cerințelor art. 136 alin. 1 și 8 Cod procedură penală privind buna desfășurarea a procesului penal, fiind justificată menținerea stării de arest preventiv.
Așa fiind și cum din oficiu nu se constată motive de nelegalitate, urmează a respinge ca nefondat recursul inculpatului potrivit art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Urmează a face aplicarea art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 15.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.01.2010
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact./19.01.2010
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Niculae StanJudecători:Niculae Stan, Vasile Băjan, Damian Dolache