Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 551/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 551/

Ședința publică din data de 29 septembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Uzună

JUDECĂTOR 2: Eleni Cristina Marcu

JUDECĂTOR 3: Viorica

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -

S-au luat în examinare recursurile penale declarate de:

- inculpat - deținut în Penitenciarul Poarta Albă;

- inculpat - deținut în Penitenciarul Poarta Albă;

- inculpat - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, inculpații fiind trimiși în judecată pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art.192 și art.211 Cod penal.

În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publicăse prezintă:

- recurentul inculpat - în stare de arest și asistat de apărătorul din oficiu al acestuia - avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.4425/2009, emisă de Baroul d e Avocați C;

- recurentul inculpat - în stare de arest și asistat de apărătorul acestuia - avocat în substituirea apărătorului desemnat din oficiu - avocat - în baza împuternicirii avocațiale de substituire nr.65/28.09.2009, emisă de Baroul d e Avocați C - Cabinet Individual de Avocat;

- recurentul inculpat - în stare de arest și asistat de apărătorul din oficiu al acestuia - avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.4424/2009, emisă de Baroul d e Avocați C;

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.

Recurenții inculpați,, având pe rând cuvântul, precizează că înțeleg să-și mențină recursurile promovate în cauză.

În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.

Avocat, apărător din oficiu al recurenților inculpați și, având cuvântul, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii recurate pe care o apreciază ca nefiind legală și temeinică.

Pe fond, solicită revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului.

Consideră că temeiurile avute în vedere inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă iar până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitivă, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție conform art.5 din CEDO.

Apreciază că măsura arestării preventive este o măsură de excepție și nu o măsură restrictivă.

Avocat, apărător al recurentului inculpat, având cuvântul, apreciază că nu mai subzistă temeiurile avute inițial la luarea măsurii arestării preventive și nu există indicii temeinice care să justifice menținerea măsurii arestării preventive.

Solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea față de circumstanțele personale ale inculpatului care a recunoscut fapta comisă, a regretat-o.

Până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitivă, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție conform art.23 din Constituția României și art.5 paragraf 3 din CEDO, dispoziții care ocrotesc dreptul la libertate.

Pe cale de consecință, în principal, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, revocarea măsurii arestării preventive.

În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Procurorul,având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii recurate.

Apreciază că în mod judicios instanța de fond a analizat probele administrate în cauză iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării pr4eventive, subzistă.

Solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii formulată de inculpați, prin apărători, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea întrucât instanța de fond a apreciat în mod judicios că măsura arestării preventive are un caracter rezonabil și nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.139 al.1 Cod procedură penală, măsura fiind aptă să asigure scopul procesului penal.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său și solicită judecarea sa în stare de libertate.

Instanța ia cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin

încheierea din data de 23 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, s-a dispus, în baza art. 160 alin.1 și alin.3 cod procedură penală, rap. la art. 3002cod procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive față de inculpații, si.

Totodată, în baza art. 139 al.1 rap. la art. 145 al.1 cod procedură penală, s-au respins, ca nefondate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpați.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpații și au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.211 al.1 al.2 lit. b al.2 ind.1 lit. a cod penal și de art.192 al.2 cod penal iar inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.211 al.1 al.2 lit. b al.2 ind.1 lit.a și b cod penal cu aplic.art.37 al.1 lit. b cod penal.

Măsura arestării preventive s-a dispus față de inculpați prin încheierea de ședință nr.11/P/20.02.2009 a Judecătoriei Medgidia (dosar nr-) în condiții de legalitate și temeinicie prin respectarea condițiilor de formă dar și a celor de fond.

S-a constatat că, în faza de apel, subzistă indiciile temeinice ale comiterii infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, în sensul disp.art.143 al.1 în referire la art.68 ind.1 cod procedură penală și art.5 par.1 lit.c CEDO și anume din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi comis respectivele fapte.

S-a apreciat că, subzistă pentru fiecare inculpat, temeiul prevăzut de art.148 lit. f cod procedură penală, deoarece pedeapsa este mai mare de 4 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în accepțiunea acestui text de lege.

În sensul acestei aprecieri s-au avut în vedere circumstanțele concrete și modul de comitere, perturbarea relațiilor sociale ce ocrotesc integritatea fizică și patrimoniul persoanei, reacția publică la săvârșirea unor asemenea fapte, elemente care coroborate cu datele privind persoana inculpatului, constituie probe că lăsarea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică.

S-a concluzionat că, măsura arestării corespunde scopului acesteia, astfel cum este reglementat prin art.136 cod procedură penală, prin asigurarea prezenței inculpaților la dispoziția instanței pentru o bună desfășurare a procesului penal, evitarea riscului sustragerii de la judecată ori de la executarea pedepsei dacă hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și este în consonanță cu dispozițiile constituționale, dar și cu.prevederile CEDO.

S-a constatat că, nu sunt încălcate nici dispozițiile și jurisprudența CEDO, în legătură cu termenul rezonabil pentru care este justificată privarea de libertate, prin prisma faptului că inculpații sunt menținuți în stare de arest în baza unei hotărâri de condamnare, chiar nedefinitivă, caz ce presupune atât o constatare a vinovăției consecutivă stabilirii, potrivit legii, a comiterii unei infracțiuni cât și aplicarea unei pedepse sau a altor măsuri privative de libertate.

În raport de considerentele arătate, s-a apreciat că, nu au intervenit modificări ale temeiurilor arestării și nici nu au dispărut cele inițial avute în vedere la luarea măsurii, elemente noi în favoarea inculpaților nu au apărut, pentru a justifica revocarea măsurii, prin dispariția temeiurilor inițiale, în condițiile art. 160 alin. 2 cod procedură penală, motivele invocate neconstituind împrejurări de natură să atragă revocarea sau înlocuirea măsurii arestării cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Împotriva susmenționatei încheieri au formulat recurs inculpații, si, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

În mod greșit instanța de fond a menținut măsura arestării preventive în raport de cei trei inculpați, apreciind în mod eronat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

În acest sens se relevă că, la dosarul cauzei nu există probe sau indicii temeinice că inculpații au comis faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea lor de către prima instanță, după cum nu există probe concrete că, lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Se solicită a se lua în considerare perioada relativ lungă în care inculpații s-au aflat în stare de arest preventiv, și care excede dispozițiilor art.5 CEDO, precum și faptul că, până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitivă, inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Examinând legalitatea și temeinicia încheierii primei instanțe, din perspectiva criticilor formulate precum și din oficiu, în limitele prev. de art.385 ind.6 cod procedură penală, Curtea constată:

Inculpații și au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.211 al.1 al.2 lit. b al.2 ind.1 lit. a cod penal și de art.192 al.2 cod penal iar inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.211 al.1 al.2 lit. b al.2 ind.1 lit. a și b cod penal cu aplic.art.37 al.1 lit. b cod penal.

Măsura arestării preventive s-a dispus față de inculpați prin încheierea de ședință nr.11/P/20.02.2009 a Judecătoriei Medgidia (dosar nr-) în condiții de legalitate și temeinicie prin respectarea condițiilor de formă dar și a celor de fond, fiind menținută, succesiv, în condițiile art.300 ind.1 și 2 cod procedură penală, în ref. la art. 160 ind. b cod procedură penală.

Prin sentința penală nr.1140/P/19.06.2009 pronunțată de Judecătoria Medgidia, s-a dispus condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.

Împotriva susmenționatei sentințe au formulat apel inculpații, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, stadiu procesual în care s-a dispus, de asemenea, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților.

În mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că, subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, la dosarul cauzei existând probe și date în baza cărora se poate presupune rezonabil că, inculpații au comis infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, respectiv depozițiile martorilor oculari audiați, declarațiile părții vătămate proces verbal de percheziție corporală, etc.

Totodată, există probe concrete că, lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, acestea fiind date de, perseverența infracțională a inculpaților, determinarea cu care au acționat, lipsa mijloacelor de existență, sentimentul de insecuritate pentru comunitatea locală determinat de prezența în rândul populației locale a unor persoane care au săvârșit fapte grave, fapte îndreptate atât împotriva patrimoniului cât și împotriva integrității corporale și sănătății persoanei.

Apreciem că, nu a fost depășită durata rezonabilă a arestării preventive a inculpaților, aceasta fiind luată în luna februarie 2009, dată de la care s-a pronunțat și o hotărâre de condamnare în primă instanță.

În mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că, nu au intervenit modificări ale temeiurilor arestării și nici nu au dispărut cele inițial avute în vedere la luarea măsurii, elemente noi în favoarea inculpaților nu au apărut, pentru a justifica revocarea măsurii, prin dispariția temeiurilor inițiale, în condițiile art. 160 alin. 2 cod procedură penală.

În consecință, criticile formulate de către inculpați nu sunt întemeiate, iar în urma examinării din oficiu a încheierii recurate, nu au fost identificate cauze de reformare a acesteia, urmează ca, în baza art.385 ind.15 lit.b cod procedură penală, Curtea să respingă, ca nefondate, recursurile promovate.

În baza art.192 alin.1 cod procedură penală, recurenții inculpați vor fi obligați la plata a câte 160 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.189 cod procedură penală, onorariile avocați oficiu se vor avansa din fondurile MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515alin.1 pct.1 lit."b" Cod procedură penală,

Respinge ca nefondate recursurile penale declarate de:

- inculpat - deținut în Penitenciarul Poarta Albă;

- inculpat - deținut în Penitenciarul Poarta Albă;

- inculpat - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe inculpați la plata sumei de câte 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art.189 Cod procedură penală,onorariile pentru avocați oficiu în cuantum de 200 lei și onorariu pentru avocat de 100 lei se decontează din fond

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Jud.fond

Red.dec.Jud.-/2 ex.

Data: 05.10.2009

Președinte:Maria Uzună
Judecători:Maria Uzună, Eleni Cristina Marcu, Viorica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 551/2009. Curtea de Apel Constanta