Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 552/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 552/R/2009
Ședința publică din 16 septembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Boer JUDECĂTOR 2: Iuliana Moldovan Vasile Goja
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 10 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestului preventiv, inculpatul fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.i pen. cu aplic.art.41 alin.2 pen. și art.37 lit.a pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului arată că trebuie să se soluționeze recursul împotriva încheierii din 23 iulie 2009, iar cu privire la prezentul recurs, împotriva încheierii din 10 septembrie 2009, hotărârea instanței de fond trebuie casată și trimisă cauza spre rejudecare. Nu din vina inculpatului nu s-a judecat recursul împotriva încheierii din 23 iulie 2009, acesta fiind cusut din greșeală la dosar. Instanța de fond nu putea menține starea de arest la termenul din 10.09.2009 cât timp recursul anterior nu a fost judecat. În opinia sa, trebuie judecat numai recursul împotriva încheierii din 23.07.2009. Solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece soluția de menținere a măsurii arestării preventive nu este motivată, toate încheierile fiind identice. Se reiterează doar textele de lege aplicabile, nefăcându-se referire la solicitările inculpatului. Inculpatul face referire la aspecte pe care instanța le ignoră în totalitate. Se vorbește despre fișa de cazier, dar nu se arată care infracțiune denotă un pericol pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului. anterioare și antecedența penală nu pot sta la baza menținerii măsurii arestării preventive. Apreciază că au fost încălcate drepturile inculpatului la apărare și la un proces echitabil. Lipsa de diligență și superficialitatea cu care este motivată încheierea, trebuie sancționată cu casarea cu trimitere spre rejudecare.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului împotriva încheierii din 23.07.2009 ca lipsit de obiect, deoarece la data de 10.09.2009 instanța a menținut din nou starea de arest a inculpatului. În ce privește recursul declarat împotriva încheierii din 10.09.2009, solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. În mod corect s-a menținut starea de arest a inculpatului, având în vedere că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu s-au schimbat, ci subzistă în continuare și impun privarea de libertate a inculpatului. Raportat la modul de comitere și perseverența inculpatului în comiterea acestui gen de infracțiuni, solicită respingerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Apărătorul inculpatului arată că fapta a fost comisă pe timp de zi, deci nu suntem în prezența unei agravante.
Reprezentantul Parchetului arată că s-a reținut escaladarea ca circumstanță agravantă.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate, pe motiv că nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
CURTEA
Prin Încheierea penală din 10 septembrie 2009 Tribunalului Maramureș, în temeiul art.3002Cod procedură penală și art. 160 Cod procedură penală s-a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului și în consecință s-a menținut arestarea preventivă a acestuia.
Pentru a pronunța această încheiere, s-a reținut că prin sentința penală nr. 1258 din 26 iunie 2009 Judecătoriei Baia Mares -a dispus condamnarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 și art. 37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 10 ani închisoare.
În temeiul art. 61 Cod penal s-a dispus revocarea liberării condiționate cu privire la restul de 165 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1870/21. 08.2008 Judecătoriei Baia Mare, rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1258 din 26 iunie 2009 Judecătoriei Baia Mare, rezultanta fiind de 10 ani închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal, a fost interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Cod penal.
În baza art. 350 al. 1 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și în temeiul art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu 27.04.2009, la zi.
In temeiul art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 998 cod civil a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile după cum urmează:
- 5.900 lei către partea civilă, domiciliat în B M-
- 5.000 lei către partea civilă, domiciliat în B M-.
În temeiul art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare in favoarea statului din care 200 lei reprezintă onorariul pentru apărătorul din oficiu sumă care se va avansa din fondurile Ministerului Justitiei către avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, cauza fiind înregistrată la tribunal sub dosar nr-.
Prin Încheierea din 23 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr- a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului.
Tribunalul a constatat că inculpatul a fost cercetat și judecat în stare de arest preventiv, in baza mandatului de arestare preventivă nr. 35/U din 28 aprilie 2009 emis de Judecătoria Baia Mare, măsură ce a fost menținută de judecătorie prin încheierea din 25 mai 2009 și prin sentința penală nr.1258 din 26.06.2009.
De asemenea, Tribunalul a constatat că această măsură a fost luată respectându-se dispozițiile legale și toate garanțiile procesuale, iar temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri se mențin, impunând și în continuare privarea de libertate a inculpatului. Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede închisoare mai M de 4 ani și există probe că lăsarea sa in libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică (art. 148 lit. d și f Cod procedură penală).
Pericolul social concret pe care îl prezintă inculpatul pentru ordinea publică rezidă din perseverența infracțională a acestuia, aspect ce rezultă din fișa de cazier - filele 79-82 din dosarul de urmărire penală.
Ca atare, menținerea arestării preventive in cursul soluționării apelului declarat de către inculpat s-a apreciat că este legală și temeinică, aflându-se in deplină concordanță cu dispozițiile art. 300/2, raportat la art. 160/b Cod procedură penală.
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea lui, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul Maramureș, deoarece nstanța de fond nu putea menține starea de arest la termenul din 10.09.2009 cât timp recursul anterior declarat împotriva încheierii din 23 iulie 2009 nu a fost judecat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În mod corect a reținut instanța de fond că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Din datele cauzei rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede închisoare mai M de 4 ani și există probe că lăsarea sa in libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică (art. 148 lit. d și f Cod procedură penală
Se reține că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale întrucât din actele efectuate de organele de urmărire penală rezultă că în perioada 13.04.-21.04. 2009, în aplicarea aceleiași rezoluții infracționale, la intervale scurte de timp a sustras prin escaladare, efracție, pe timp de zi mai multe bunuri aparținând părților vătămate și în scopul însușirii pe nedrept cauzând un prejudiciu în valoare totală de 10.300 lei.
În cauză subzistă temeiul prev. de art. 148 lit. d întrucât C.P.P. inculpatul este recidivist fiind condamnat din 1994 și până în prezent la 15 pedepse privative de libertate toate aplicate pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat beneficiind de mai multe ori de liberare condiționată. Din executarea ultimei pedepse de 5 ani închisoare a fost liberat condiționat la data de 20.03.2009 cu un rest de 165 de zile.
De asemenea, este îndeplinită și cerința prevăzută de art. 148 lit. f întrucât C.P.P. pericolul concret pentru ordinea publică rezultă pe de o parte din modalitatea și condițiile concrete în care se presupune că fapta a fost săvârșită. Raportat la perseverența infracțională a inculpatului în comiterea de fapte antisociale lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică astfel că în mod corect a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.
Susținerea inculpatului că în cauză se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, respectiv Tribunalului Maramureș, deoarece nstanța de apel nu putea menține starea de arest la termenul din 10.09.2009 cât timp recursul anterior declarat împotriva încheierii din 23 iulie 2009 nu a fost judecat nu poate fi reținută.
Astfel, din analiza dispozițiilor art. 160 /b rezultă C.P.P. că instanța este datoare să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive iar împrejurarea că recursul declarat împotriva încheierii anterioare, din 23 iulie nu a fost soluționat anterior nu împiedică instanța să examineze legalitatea și temeinicia măsurii preventive și nu împietează asupra dreptului inculpatului la un recurs efectiv. Împrejurarea că la termenul din 10 septembrie recursul declarat de inculpat împotriva încheierii anterioare, din 23 iulie nu era soluționat nu împiedica instanța de a proceda la o nouă verificare a măsurii preventive astfel cum statuează imperativ dispozițiile art. 160/b și C.P.P. de a proceda în consecință la menținerea ori după caz revocarea măsurii preventive.
Soluția adoptată de instanța de fond este în concordanță cu dispozițiile art.5 par.4 din CEDO, potrivit cărora orice persoană lipsită de libertatea sa, prin arestare și deținere, are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa, dacă deținerea este ilegală.
CEDO a statuat în mod constant că noțiunea de recurs trebuie interpretată în sens larg, drept cale de atac ce poate fi exercitată împotriva unei măsuri privative de libertate, iar în situația în care decizia este luată de un tribunal în urma unei proceduri judiciare cum este cazul în speță, controlul cerut de art.5 par.4 este incorporat în acesta.
În acest caz, măsura arestării preventive a fost supusă controlului judiciar pentru a se verifica dacă au apărut noi probleme de legalitate, ce ar putea schimba decizia inițială. În cauză, măsura arestării a fost luată prin Încheierea penală nr.805 din 28 aprilie 2009 Judecătoriei Baia Mare, iar necesitatea prelungirii acesteia a fost verificată la data de 25 mai 2009. De asemenea, măsura dispusă a fost supusă cenzurii atât instanța de fond cât si instanța de apel au decis menținerea acestei măsuri prin hotărârea de condamnat.
Pentru toate aceste considerente curtea apreciază că soluția pronunțată în cauză este legală și temeinică nefiind incident nici unul din motivele de casare expres prevăzute de dispozițiile art. 385/9 p Cod Penal astfel că recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 189 și 192 alin. 2.C.P.P. se va stabili onorariu avocațial și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născ.la 15.02.1975, aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 10 septembrie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER
- - - - - - - -
CU OPINIA SEPARATĂ
În sensul admiterii recursului declarat de inculpatul, împotriva Încheierii penale din 10 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul Maramureș.
JUDECATOR
- -
OPINIA SEPARATĂ
Potrivit art.160/b pr.pen.în cursul judecății,instanța verifică periodic,dar nu mai târziu de 60 de zile,legalitatea și temeinicia arestării preventive. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,instanța dispune,prin încheiere motivată,menținerea arestării preventive. De asemenea,când instanța constată că arestarea este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate,dispune,prin încheiere motivată,revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Încheierea poate fi atacată cu recurs,prevederile art.160/a al.2 aplicându-se în mod corespunzător.
Potrivit art.160/a al.2 pr.pen. încheierea poate fi atacată separat cu recurs. Termenul de recurs este de 24 ore și curge de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă.Dosarul va fi înaintat instanței de recurs în 24 ore,iar recursul se judecă în 3 zile.În urma rejudecării cauzei,instanța de recurs poate adopta oricare dintre soluțiile prev. de art.160/b pr.pen.deci inclusiv revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Instanța de fond a menținut starea de arest a inculpatului recurent atât prin încheierea din 23 iulie cât și prin cea din 10 septembrie,iar recursul formulat de inculpat împotriva acestei din urmă încheieri a fost trimis instanței de recurs odată cu recursul formulat de acesta împotriva încheierii din 23 iulie,constatând că acest recurs a fost cusut din greșeală la dosarul de fond și astfel nu a fost trimis în termen instanței superioare pentru soluționarea acestuia.
Procedând în acest mod instanța de fond a încălcat prevederile art.160/a al.2 pr.pen.practic nedând posibilitatea inculpatului de a avea un recurs efectiv împotriva încheierii din 23 iulie 2009.Mai mult decât atât,a menținut starea de arest a inculpatului deși încheierea din 23 iulie nu era definitivă,dat fiind că aceasta rămâne definitivă doar odată cu soluționarea recursului.
Mai mult decât atât instanța de fond a ignorat prevederile art.5 al.4 din CEDO care arată că "orice persoană lipsită de libertatea prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal,pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală". Potrivit acestei reglementări calea de atac trebuie să existe cu un grad suficient de certitudine pentru a furniza persoanei respective o protecție adecvată contra unei privări arbitrare de libertate. Legislația noastră prevede această cale de atac efectivă,însă trebuie să existe și practică judiciară care să interpreteze și să aplice aceste texte într-un mod care face procedura efectivă. Acest text de lege vizează căile de atac ce trebuie să fie disponibile în cursul detenției unei persoane,pentru ca aceasta să poată să obțină,cu privire la legalitatea detenției sale,un control jurisdicțional rapid,susceptibil să conducă,dacă este cazul,la eliberarea sa. Toate aceste proceduri trebuie să ofere un minim de garanții procesuale persoanei aflate în detenție.
Art.5 al.4 CEDO garantează astfel dreptul la un control judiciar atât la momentul privării inițiale de libertate cât și atunci când probleme noi privind legalitatea pot apărea în mod periodic după aceea. În plus,acest text impune ca o persoană aflată în detenție provizorie să poată introduce la intervale rezonabile o cale de atac pentru a contesta legalitatea detenției sale. Dat fiind că,din perspectiva Convenției o asemenea detenție are în mod obligatoriu o durată strict limitată,controalele periodice trebuie să survină la intervale scurte,existând o legătură intrinsecă între" garanțiile procedurale" și "termenul scurt" prev.de art.5 al.4.
Garantând dreptul persoanelor private de libertate la o cale de atac,art.5 al.4 consacră dreptul lor la obținerea într-un termen scurt,începând de la momentul introducerii căii de atac,a unei hotărâri judecătorești cu privire la regularitatea unei detenții (Baranowski Poloniei).
Potrivit practicii CEDO,în speță inculpatul a fost astfel obligat să suporte privarea de libertate ce rezulta dintr-o hotărâre atacată cu recurs,care,deci,nu era definitivă,cât timp instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la calea de atac exercitată împotriva încheierii atacate. Instanța europeană decis (/ ) că o asemenea obligație este de natură să aducă atingere însăși substanței dreptului la recurs,prin impunerea unei obligații disproporționate,rupându-se astfel justul echilibru care trebuie să existe,pe de o parte, între preocuparea legitimă de a se asigura executarea hotărârilor judecătorești și,pe de altă parte,dreptul de acces la judecătorul de casație (în sistemul francez) și exercitarea dreptului la apărare,încălcându-se astfel și dreptul la un proces echitabil (art.6 paragraf 1 CEDO).
Privind din această perspectivă,se apreciază că încheierea dată de instanța de fond la data de 10 septembrie de menținere a măsurii arestării preventive a inculpatului în condițiile în care încheierea anterioară fusese atacată de inculpat,iar recursul acestuia nu a fost judecat din motive neimputabile nici inculpatului (care a introdus calea de atac în termen) și nici instanței de recurs (la care recursul acestuia nu a ajuns nefiind trimis de la instanța de fond ),este nelegală,în opinia redactorului aceasta trebuind a fi casată în întregime și trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond,care trebuia să se pronunțe asupra legalității măsurii preventive,după soluționarea recursului formulat împotriva încheierii din 23 iulie 2009.Acest lucru era posibil întrucât la acest termen s-au soluționat ambele recursuri,prin.pen nr.551/16.09.2009 respingându-se ca nefondat recursul inculpatului formulat împotriva acestei încheieri.
Judecător,
Președinte:Maria BoerJudecători:Maria Boer, Iuliana Moldovan Vasile Goja
