Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
C DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.56/R/2009
Ședința publică din 28 ianuarie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Covrig JUDECĂTOR 2: Luminița Hanzer Claudia Ilieș
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Serviciul Teritorial Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, împotriva Încheierii penale din 19 ianuarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentanta Parchetului solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, să se constate legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și pe cale de consecință, să se dispună în baza art.3002rap.la art.160 pr.pen. menținerea stării de arest a inculpatului. Prima instanță a constatat că, deși sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 pr.pen. a apreciat că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv și că cercetarea judecătorească merge foarte din motive neimputabile inculpatului. În speță, inculpatul este trimis în judecată și cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri în formă continuată. Deși inculpatul a negat săvârșirea acestei infracțiuni, din probele administrate în cauză până în prezent, vinovăția acestuia este dovedită. În ce privește temeiurile arestării, arată că trebuie să se țină seama de gravitatea faptei comise și de persoana inculpatului, care în speță a suferit condamnări anterioare pentru trafic de droguri. S-a arătat de către prima instanță că nici cantitățile de droguri găsite la domiciliul inculpatului cu ocazia percheziției domiciliare nu sunt substanțiale. Martorii și au arătat modul în care s-a efectuat percheziția și cantitățile impresionante găsite la domiciliul inculpatului. Astfel, s-au găsit 800 de semințe, 150 de canabis, 5 pipe. Având în vedere aceste cantități, se exclude varianta consumului, inculpatul arătând că le deține numai pentru consumul propriu. Raportat la antecedentele penale ale inculpatului, apreciază că există riscul reluării activității infracționale, dacă acesta va fi lăsat în stare de libertate. Este real faptul că cercetarea judecătorească trenează, împrejurare care nu este imputabilă inculpatului, dar cât timp temeiurile arestării subzistă, inculpatul nu poate fi pus în libertate pe acest temei. Instanța de fond putea fie să dispună revocarea măsurii arestării preventive atunci când considera că nu subzistă temeiurile arestării, fie să constate că aceste temeiuri subzistă, dar au suferit o schimbare ce ar justifica înlocuirea acestei măsuri. Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de DIICOT și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Arată că, ne aflăm în procedura verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, astfel că orice discuție cu privire la probe și la vinovăția inculpatului este inutilă. Arată că starea de libertate este cea normală, iar arestul preventiv este o stare excepțională. Potrivit practicii CEDO, atunci când starea de arest preventiv se prelungește din motive neimputabile inculpatului, pentru justa soluționare a cauzei, se impune cercetarea acestuia în stare de libertate. Conform art.148 lit.f pr.pen. trebuie îndeplinite cumulativ două condiții pentru a se lua și apoi, a se menține starea de arest a inculpatului. Dacă prima condiție este îndeplinită, nu se poate spune că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Este real faptul că inculpatul este consumator de droguri, chiar urmează un tratament în această perioadă. Cantitățile găsite la domiciliul inculpatului sunt mici, de circa 1 sau 2 grame și acestea erau folosite numai pentru consumul propriu. O mare parte din probe s-au administrat deja, apreciind că inculpatul nu mai poate prezenta pericol pentru ordinea publică. Arată că se impune cercetarea inculpatului în libertate și pentru egalitate de tratament față de ceilalți inculpați din acest dosar, aflați în libertate. Solicită a se avea în vedere că inculpatul a fost pus în libertate printr-o decizia a Curții de APEL CLUJ, luându-se față de acesta măsura obligării de a nu părăsi țara, deși are antecedente penale și este cercetat pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, cu motivarea că trebuie să i se dea șansa de a-și continua studiile, având în vedere că este student. Și inculpatul pe care-l asistă dorește să-și continue studiile și are un loc de muncă bine plătit. Nu există nici un motiv, pentru a se face o diferențiere între cei doi inculpați. Pentru toate aceste motive, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, solicită cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului declarat de DIICOT și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. Arată că dorește să-și continue studiile și că se va prezenta la fiecare solicitare a instanței. De asemenea, învederează instanței că are un loc de muncă bine plătit și că este consumator de droguri. Mai arată că flagrantul pentru traficul de droguri s-a făcut pentru o cantitate foarte mică de droguri și anume 0,1.
CURTEA
Prin încheierea penală din 19.01 2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, s-a revocat măsura arestării preventive luată față de inculpatul ( fiul lui și, născut la 29.05.1981) și s-a dispus punerea sa în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză - în temeiul art.139 alin.2 rap. la art.160/b alin.2,4 și 300/2 pr.pen.
În temeiul art. 145.pr. pen. s-a luat față de inculpatul măsura obligării de a nu părăsi localitatea B fără încuviințarea instanței de judecată, până la soluționarea definitivă a cauzei.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliția mun. B, conform programului de supraveghere întocmit de acest organ de poliție sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
Instanța a impus inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte următoarele obligații: - să nu se apropie de ceilalți inculpați cercetați în cauză, de martorii, și și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
S-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurilor sau a obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Pentru pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Ministerului Public - - Biroul Teritorial Cluj, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații: pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată (12 acte materiale), prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 și art.37 lit.b Cod penal și pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată (5 acte materiale) prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 și art.37 lit.a Cod penal, cu aplic.art. 16 din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de mare risc în formă continuată (3 acte materiale) prev. de art. 2 alin.2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 și art.37 lit.a Cod penal, cu aplic.art.16 din Legea nr. 143/2000, totul cu aplic.art.33 lit.a Cod penal. Alături de cei doi inculpați au mai fost trimiși în judecată și inculpații a, și, cercetați pentru fapte similare, în stare de libertate.
Inculpatul a fost reținut pentru un termen de 24 de ore, începând cu data de 23.03.2008, ora 6,45, ulterior fiind arestat, prin încheierea penală nr.20/C/2008 a Tribunalului Cluj, pentru un termen de 29 de zile, începând cu data de 23.03.2008 și până la data de 20.04.2008, iar inculpatul a fost reținut pentru un termen de 24 de ore, începând cu data de 27.03.2008, ora 22,30, iar apoi arestat preventiv pentru 29 de zile, începând cu data de 28.03.2008 și până la 25.04.2008, prin încheierea penală nr.22/C/2008 a Tribunalului Cluj. Ulterior măsura preventivă a fost prelungită în condițiile legii, prin Încheierile penale ale Tribunalului Cluj, de la filele 167 și următoarele.
Sub aspectul stării de fapt, s-a reținut prin actul de sesizare a instanței că inculpatul în perioada ianuarie 2007 - martie 2008, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale a vândut, oferit, deținut și cultivat în același scop diferite cantități de cannabis (peste 200 gr), semințe de cannabis și trei plante de cannabis, în timp ce inculpatul,în perioada decembrie 2007 - martie 2008 în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a procurat, oferit și vândut mai multor persoane diferite cantități de cannabis (peste 125 gr), iar în cursul lunii martie 2008 în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a procurat și a vândut unor investigatori sub acoperire 7 comprimate de -, iar în data de 22 martie 2008 fost prins în flagrant în timp ce procura 30 de comprimate de -.
După sesizarea instanței, la data de 13.05.2008, măsura arestării preventive a fost verificată la primirea dosarului, la data de 19.05.2008, conf. art.300/1 Cod Procedură Penală, apoi la datele de 12.06.2008, 17.07.2008, 21.08.2008, 02.1 0.2008, 19.11.2008 și 10.12.2008, măsura arestării preventive a fost verificată în temeiul art.300/2 Cod procedură penală, în cadrul termenului impus de art.160b al.1 Cod procedură penală.
Prin Încheierea ședinței publice din data de 10.12.2008, a fost revocată măsura arestării preventive a celor doi inculpați și s-a luat față de aceștia măsura obligării de a nu părăsi localitatea B, până la soluționarea definitivă a cauzei, fără încuviințarea instanței de judecată, în cazul inculpatului și măsura obligării de a nu părăsi țara, până la soluționarea definitivă a cauzei, fără încuviințarea instanței de judecată, în cazul inculpatului.
Prin decizia penală nr. 779/R/18.12.2008 a Curții de APEL CLUJa fost admis recursul formulat de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Cluj numai față de inculpatul, față de care a fost menținută măsura arestului preventiv,hotărârea primei instanțe fiind menținută în raport de celălalt inculpat.
Procedând la o nouă verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive menținută față de inculpatul, în condițiile mai sus relatate, și în termenul impus de normele legale în materie, instanța a constatat că aceasta s-a luat și s-a menținut în condițiile legii, însă această măsură nu mai este temeinică, deoarece temeiurile ce au fundamentat arestarea preventivă a inculpatului nu mai subzistă.
Astfel, cu toate că în cauză există probe certe că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, ce conduc și la presupunerea rezonabilă că au fost comise de către inculpat, acestea nu mai sunt suficiente pentru a justifica menținerea măsurii arestării preventive a acestuia.
A fost declanșată cercetarea judecătorească, inculpatul arestat și inculpații și a au fost de acord să dea declarații, astfel încât instanța a procedat la ascultarea lor. Au fost încuviințați mai mulți martori, fiind deja audiați martorii, R și. Alte probe și indicii existente în cauză, și despre care s-a făcut mai sus vorbire constau în declarațiile inculpaților mai sus amintiți, din faza de urmărire penală, declarațiile celorlalți coinculpați, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, rapoartele de constatare tehnico-științifică, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, declarațiile martorilor mai sus pomeniți, precum și a martorilor, și, etc.
În prezent cercetarea judecătorească stagnează practic de trei termene, la datele de 19.11.2008, 10.12.2008 și 19.01.2009 fiind audiat un singur martor, și anume, care nu cunoaște aspecte extrem de relevante în cauză, ceilalți martori lipsind la al treilea termen consecutiv de judecată, deși instanța a dispus aducerea lor cu mandat. Ori ineficiența sistemului, marcată prin administrarea anevoioasă a probatoriului, nu poate fi imputată inculpatului, iar unul din criteriile de apreciere a duratei rezonabile a măsurii arestării, în jurisprudența, este conduita părților în administrarea probatoriului și în exercitarea drepturilor procesuale.
Fără a face o analiză de detaliu a probatoriului administrat, până în acest moment, pentru a nu prejudicia fondul cauzei, ca și la termenele anterioare când a fost verificată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, instanța și-a exprimat îndoiala cu privire la validitatea unor probe. Această problemă a mai fost ridicată și se referă la legalitatea activității desfășurate de investigatorii și colaboratorii sub acoperire, în ce măsura activitatea acestora a fost autorizată în condițiile legii, și dacă și-au depășit ori nu limitele autorizării. Așa cum s-a mai arătat, pentru a nu prejudicia fondul cauzei, și pentru a nu face aprecieri de valoare asupra validității unor probe, instanța nu va putea face în acest moment o apreciere definitivă asupra activității desfășurate în cauză de către colaboratorii și investigatorii sub acoperire. Este real că din declarațiile inculpatului, a rezultat că acesta a fost provocat la comiterea faptelor de către colaboratori sau investigatori, însă instanța va insista la termenele următoare pentru verificarea credibilității și legalității activităților desfășurate în acest context, eventual prin audierea din oficiu a acestor investigatori și colaboratori sub acoperire în condițiile art. 86/1 al. 7 Cod procedură penală, și anume audierea lor sub o identitate protejată.
Așadar, procedând la o analiză sumară a fondului cauzei, existența infracțiunii de trafic de droguri de risc, este pusă serios sub semnul întrebării. Evident că se poate reține față de inculpați, acuzațiile de consum de droguri, în formă continuată, care nu au fost contestate de către aceștia.
Și în ceea ce privește temeiul de arestare prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, s-a apreciat că acesta nu mai este prezent în cauză, cel puțin în raport de cea de a doua teză din textul de lege mai sus evidențiat. Este real că faptele pentru care este cercetat inculpatul sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, însă lăsarea acestuia în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. De la arestarea inculpatului a trecut un interval de timp de 10 luni de zile, perioadă de vreme în care a fost finalizată urmărirea penală, a fost sesizată instanța, a fost declanșată cercetarea judecătorească. Cu toate acestea cauza este departe de a fi finalizată, existând încă necesitatea administrării în continuare a unui amplu probatoriu, care nu a putut fi abordat din cauze neimputabile celui prevenit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a exprimat, cu valoare de principiu, că trecerea unui interval de timp de la data comiterii faptelor și de la cea a arestării, permite instanțelor naționale, în funcție de particularitățile concrete ale cauzei, să tragă concluzia că pericolul pentru ordinea publică reprezentat de cercetarea inculpatului în stare de libertate, nu este actual, s-a estompat, diminuat prin trecerea timpului.
Potrivit art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului "orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii." Una dintre garanțiile conținute de acest articol este dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau de a fi eliberat pe durata procedurii. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat, principial, că "detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va imputa sau nu din pedeapsă". În cauzele Labita contra Italiei, Neumeister contra Austriei și Stasaitis contra Lituaniei s-a arătat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate".
În condițiile trăsăturilor specifice ale acestui caz, evidențiate în încheierile precedente prin care s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, instanța a apreciat că menținerea stării de detenție nu poate fi justificată întrucât nu există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public, care în pofida prezumției de nevinovăție, să prevaleze asupra regulilor privind libertatea individuală.
Constatând că faptele pentru care este cercetat inculpatul sunt cotate, în abstract, cu un grad ridicat de pericol social, instanța nu poate însă să nu observe împrejurările concrete ale cauzei, relevate de actul de sesizare, din care reiese că inculpatul a traficat droguri de risc, doar pentru consum propriu și le-a vândut ori oferit numai unor investigatori sub acoperire, ori unor cunoștințe relativ apropiate, activitate consacrată în practica instanțelor din alte țări din Uniunea Europeană sub denumirea generică de trafic "mărunt" de droguri.
La termenele anterioare, instanța a arătat, în încheierile privind procedura verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive că, pentru însăși protejarea inculpatului, consumator cronic de droguri, este necesară să fie menținută măsura arestării preventive, dat fiind că acesta a fost luat în evidența Agenției Naționale Antidrog - Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog C, propunându-i-se programe integrate de recuperare și consiliere antidrog, pentru care nu exista acordul scris al inculpatului. Apărarea a susținut, și nu există motive să ne îndoim de veridicitatea celor afirmate că, în sfârșit, inculpatului i s-a prezentat acordul tip, pentru semnare, înaintea termenului de judecată din data de 10.12.2008, ori acesta apărea ca fiind întocmit din data de 27.07.2008, cu toate că inculpatului nu i-a fost prezentat acest script pentru a-l semna, iar instanța i-a reproșat o atitudine de pasivitate în ceea ce privește dorința de urmare a unui program integrat de recuperare.
Prin urmare, la acest moment există create toate premisele necesare pentru ca inculpatul să parcurgă programele de consiliere antidrog, astfel că cercetarea lui în stare de libertate s-a reținut că nu ar impieta nici din perspectiva protejării sale față de dependența dobândită anterior, ba dimpotrivă, aceasta este o modalitate de a verifica dacă inculpatul este în măsură să se abțină pe viitor de la orice conduita care ar putea sugera măcar reluarea vechilor activități.
S-a apreciat că revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului se impune și din considerente de echitate, unul din principiile generale de drept, în condițiile în care celălalt inculpat cercetat în cauză inițial în stare de arest, și anume inculpatul, a fost pus în libertate, în condițiile în care este cercetat pentru o in fracțiune mai gravă, cel puțin prin perspectiva limitelor de pedeapsă, și are același regim de antecedență penală cu cel al inculpatului, ambii fiind recidiviști.
În consecință, în baza art. 139 al.2 rap. la art. 160 al.2 și 4 rap. la art.3002Cod procedură penală instanța a revocat măsura arestării preventive luată față de inculpatul, și a dispus punerea în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.
În temeiul art. 145 Cod procedură penală s-a luat față de inculpatul măsura obligării de a nu părăsi localitatea fără încuviințarea instanței de judecată, până la soluționarea definitivă a cauzei, măsură prev. de art.145 Cod procedură penală, aceasta fiind în interesul justei soluționări a cauzei de fată.
Apărătorul inculpatului a solicitat instanței de judecată în subsidiar verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării, să se procedeze în sensul înlocuirii acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. S-a apreciat că în condițiile verificării arestării, conf. art.3002și art.160 Cod procedură penală, când nu se impune menținerea măsurii arestării, ceea ce atrage implicit revocarea ei, nu se mai poate vorbi de înlocuirea arestării cu altă măsură preventivă, cele două soluții fiind ireconciliante și fundamentate pe temeiuri diferite. Nimic nu poate împiedica însă instanța să ia o asemenea măsură, subsidiară ca și gravitate celei a arestării, mai ales când s-a pus în discuția părților eventualitatea înlocuirii uneia cu alta.
Intrucât în cauză sunt prezente condițiile impuse de art.145 Cod procedură penală, existând indicii și probe temeinice că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, așa cum s-a mai arătat, instanța a luat față de acest inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, până la soluționarea definitivă a cauzei. În aceeași ordine de idei, apărătorul inculpatului a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, însă raportat la pregătirea școlară a inculpatului, la personalitatea acestuia, la mediul în care trăiește și în care își desfășoară activitatea cotidiană, s-a reținut că este mai oportună aplicarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, iar de la termenul anterior, 10.12.2008, nu a intervenit nici o schimbare în acest sens, adică apărarea nu a probat de ce ar fi mai eficientă această măsură ori mai în interesul aflării adevărului și a justei soluționări a cauzei.
Împotriva încheierii, mai sus arătate, în termen legal a declarat recurs DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, prin care s-a solicitat casarea acesteia și rejudecând cauza, să se constate legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și pe cale de consecință, să se dispună menținerea stării de arest a inculpatului.
S-a arătat în motivarea recursului că prima instanță, deși a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 pr.pen. a apreciat că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv și că cercetarea judecătorească merge foarte din motive neimputabile inculpatului.
În ce privește temeiurile arestării, s-a arătat că trebuie să se țină seama de gravitatea faptei comise și de persoana inculpatului, care în speță a suferit condamnări anterioare pentru trafic de droguri, precum și declarațiile martorilor și, care au arătat modul în care s-a efectuat percheziția domiciliară și cantitățile impresionante de droguri găsite la domiciliul inculpatului (800 de semințe, 150 de canabis, 5 pipe).
Raportat la antecedentele penale ale inculpatului, s-a apreciat că există riscul reluării activității infracționale, dacă acesta va fi lăsat în stare de libertate. Este real faptul că cercetarea judecătorească trenează, împrejurare care nu este imputabilă inculpatului, dar cât timp temeiurile arestării subzistă, inculpatul nu poate fi pus în libertate pe acest temei.
S-a criticat, de asemenea, și procedeul tehnic folosit de instanță pentru punerea în libertate a inculpatului. Astfel, s-a arătat că instanța putea, fie să dispună revocarea măsurii arestării preventive dacă considera că nu subzistă temeiurile arestării, fie să constate că aceste temeiuri subzistă, dar au suferit o schimbare, ceea ce ar justifica înlocuirea acestei măsuri și nu luarea unei noi măsuri preventive.
Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 pr.pen. Curtea constată următoarele:
Instanța, la termenul din 19.01.2009, procedând din nou la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului, în virtutea dispozițiilor art.160/b pr.pen. a apreciat că, deși măsura preventivă a fost luată și menținută în condiții legale, nu mai este temeinică, deoarece temeiurile ce au fundamentat arestarea nu mai subzistă.
Trecând peste o serie de susțineri contradictorii ( pe de o parte, instanța arată că în cauză există probe certe că s-au comis fapte prevăzute de legea penală și presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, iar pe de altă parte, că existența infracțiunii de trafic de droguri de risc este pusă serios sub semnul întrebării, putând fi însă reținute acuzațiile de consum de droguri - în condițiile în care probele, indiciile temeinice, presupunerea rezonabilă de comitere a faptei, se raportează la fapta pentru care se ia sau se menține măsura preventivă, nu la orice faptă penală), precum și peste faptul că, prematur, instanța își exprimă îndoiala cu privire la validitatea unor probe, în condițiile în care nu s-au făcut până în acest moment nici un fel de verificări cu privire la acestea - în esență, instanța și-a argumentat revocarea măsurii arestării pe încetarea temeiului prev. de art.148 lit.f teza a II pr.pen. - lipsa pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului.
Această lipsă a pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului, la rândul său, este justificată, prin raportare la jurisprudența CEDO, de lipsa indiciilor precise în sensul unei necesități reale și de interes public, care în pofida prezumției de nevinovăție, să prevaleze asupra regulilor privind libertatea individuală.
Este posibil într-adevăr, potrivit aceleași jurisprudențe europene, ca prin trecerea timpului, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, să se ajungă la concluzia că pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului, s-a diminuat sau chiar a dispărut și că deci, nu se mai susține un interes public, peste regula generală a libertății individuale.
Instanța nu a luat însă în considerare, de această dată, particularitățile cauzei, deși a menționat aceste aspecte la termenele anterioare (inclusiv la ultima menținere a măsurii arestării preventive, la 19 noiembrie 2008): nu numai numărul inculpaților din cauză, dar și al tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională în legătură cu a inculpaților, respectiv numărul învinuiților cercetați în cauză și care nu au fost trimiși în judecată, precum și a celor față de care, s-a dispus disjungerea cauzei, în vederea continuării cercetărilor sau în vederea identificării altor posibili făptuitori; probatoriul ce mai trebuie administrat; antecedența penală a inculpatului, condamnat pentru infracțiuni de același gen, care, după executarea în regim de detenție a pedepsei, a reluat același gen de activități, nerealizând, se pare, gravitatea acestora, neînțelegând să se reintegreze social. Aceste aspecte, motivând durata rezonabilă a detenției preventive, cu numai două luni în urmă, nu mai prezintă, în opinia instanței aceeași importanță, deși, de la termenul respectiv, nu s-au mai administrat nici un fel de probe, nu au intervenit nici un fel de modificări în starea de fapt conturată până la acest moment.
Nu se poate susține, că doar trecerea unei perioade scurte de timp de numai două luni, a fost în măsură să ecoul faptelor inculpatului și să înlăture total pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului - pericol rezultând din însăși pericolul social al faptelor deduse judecății, amploarea fenomenului de trafic și consum de droguri în societatea românească - așa cum corect argumenta instanța la ultima menținere a arestării inculpatului.
De asemenea, s-a avut în vedere că inculpatul, în stare de libertate, nu ar fi motivat să renunțe la consumul de droguri, de vreme ce, potrivit evaluărilor făcute de organele abilitate, nu este motivat să renunțe la acest drog nici în condiții de detenție, în care nu-și poate procura droguri. După numai două luni însă, punerea în libertate a inculpatului, devine o modalitate de a verifica capacitatea inculpatului de a se abține de la reluarea vechilor activități.
Instanța a mai motivat că revocarea măsurii arestării preventive inculpatului se impune și din considerente de echitate, raportat la punerea în libertatea inculpatului, cercetat pentru o infracțiune mai gravă și cu aceeași antecedență penală.
Curtea constată că nici acest argument nu poate fi susținut în cauză deoarece, principiul egalității în fața legii - instituit de art.16 din Constituție, semnifică egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Acest principiu vizează, așa cum s-a pronunțat în numeroase rânduri și Curtea Constituțională, egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Rămâne deci, la latitudinea judecătorului ca, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, să aplice sau nu aceleași măsuri la persoane aflate în situații juridice identice sau similare și să stabilească această egalitate de situații, care, nu poate fi dată exclusiv de antecedența penală sau de gravitatea infracțiunii reținute în sarcina lor.
În speță, inculpatului nu îi sunt interzise sau limitate anumite drepturi (respectiv, dreptul de a fi liberat în cursul procedurii penale) prin dispoziții legale exprese, ci doar prin aplicarea lor de către instanță, prin raportare la situația sa concretă - se are în vedere aici: perioada infracțională; amploarea activității infracționale (12 acte materiale de trafic de droguri - chiar dacă numai de risc și nu de mare risc, ca în cazul inculpatului - în decurs de mai bine de un an); condamnare anterioară de 4 ani închisoare pentru același tip de infracțiuni, față de o condamnare de 1an și 6 luni închisoare, în cazul inculpatului, chiar dacă, ambii sunt recidiviști; riscul reluării activității infracționale, odată lăsat în libertate.
Pentru toate aceste considerente, recursul formulat în cauză se constată a fi fondat, urmând a fi admis în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c pr.pen. și, rejudecând, Curtea constată că temeiurile arestării inculpatului subzistă și impun în continuare privarea sa de libertate, așa încât, în temeiul art.300/2 rap. la art.160/b pr.pen. se va menține starea de aresta acestuia.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de DIICOT, Serviciul Teritorial Cluj, împotriva Încheierii penale din data de 19 ianuarie 2009 Tribunalului Cluj, în dosar nr-, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului, pe care o casează în întregime și rejudecând:
În baza art.300/2 rap.la art.160/b pr.pen. menține starea de arest a inculpatului, fiul lui și, născut la 29.05.1981, aflat în Penitenciarul Gherla.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./Dact.
02.02.2009/3ex.
Președinte:Ana CovrigJudecători:Ana Covrig, Luminița Hanzer Claudia Ilieș
