Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 560/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMANIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALA NR.560/

ȘEDINȚA PUBLICĂ din 15 OCTOMBRIE 2008

PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă JUDECĂTOR 2: Maria Tacea Liviu Herghelegiu

JUDECĂTORI - - -

-Președintele Secției penale

GREFIER - I - grefier șef secție penală

MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de

PROCUROR -

din cadrul DIRECȚIEI DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - Serviciul Teritorial Galați

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind judecarea recursurilor declarate de DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - Biroul Teritorial Galați și de inculpatul,în prezent deținut în Penitenciarul Galați, împotriva Încheierii de ședință din 9 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalului Galați, în dosarul nr-, prin care s-a menținut măsura arestării preventive pentru inculpatul și s- dispus înlocuirea măsurii arestării preventive pentru inculpata.

La apelul nominal au răspuns inculpații în stare de arest: și asistați de avocat aleși, avocat și avocat.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei în sensul arătat mai sus, după care;

Inculpata declară că înțelege să-și retragă recursul formulat.

Apărătorii inculpaților și procurorul nu au cereri prealabile de formulat și nici excepții de ridicat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Procurorulsusține că s-a declarat recurs în cauză împotriva încheierii prin care s- dispus înlocuirea măsuri arestării preventive aplicate inculpatei, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Susține motivele scrise de recurs și solicită să se dispună admiterea recursului pentru că niciuna din împrejurările și condițiile care au determinat arestarea preventivă a inculpatei nu s-au modificat, pentru că în hotărârea pe care a dat-o, Tribunalul Galați nu a arătat în ce mod aceste împrejurări s-au modificat. Mai invocă practică judiciară CEDO. La analizarea acestor împrejurări trebuie avute în vedere toate împrejurările concrete care au determinat săvârșirea faptei, inclusiv persoana inculpatei. Este adevărat că este femeie, că are 2 copii minori în întreținere, dar să se analizeze și să se aibă în vedere fapta, pericolul social și împrejurările concrete în care a fost săvârșită.

Apărătorul inculpaților și, avocat, susține că pentru cei doi inculpați s-a dispus trimiterea în judecată, arestarea preventivă pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de persoane, dar într-o formă atipică, care duce la legalizarea furtului. S-a reținut în sarcina acestora că au racolat, traficat, transportat și cazat un număr de 7 bărbați, în Italia în scopul exploatării pentru muncă și comiterea de infracțiuni prin inducerea în eroare, amenințare, constrângere fizică și morală. Art.12 din Legea nr.---- prevede doar două feluri de exploatare, sexuală -prostituție sau prin muncă - sclavie. Nu se prevede obligarea de a comite infracțiuni. Inculpata este o femeie mică de statură mică. erau tineri, în putere, foști pușcăriași, care știau să dea cu pumnul și cuțitul, și nu se pricepeau să facă nimic. Nu puteau fi obligați de inculpată, și nici chiar de inculpat, să muncească. Ei puteau să fugă, să se elibereze din sclavia în care erau menținuți. Obligarea de a comite infracțiuni nu este prevăzută ca meserie, să fie în nomenclatorul de meserii sau în conținutul traficului de persoane. Este trafic de persoane când s-au dus minori într-o țară străină să cerșească. Nu au fost ținuți în lanțuri, în lagăre, închiși. Din niciuna din probele de la dosar nu transpare esența, ce muncă au făcut. Au furat motoscutere, scule, diferite bunuri de prin barăci, pentru că nu se pricepeau la muncă. Atunci când mergeau la furat, puteau cere ajutorul cuiva, puteau fugi, puteau să se adreseze autorităților de poliție sau altor autorități de stat. DIICOT putea să sesizeze autoritățile competente despre faptele celor care se pretinde că le-au traficat inculpații în cauză. Temeiurile avute la luarea măsurii arestării s-au modificat. La acest moment situație este clară în dosar, nu există faptă. În mod legal, Tribunalul a luat măsura înlocuirii arestării și punerii în libertate pentru . Temeiurile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală, în ceea ce o privește pe, s-au modificat. Aceasta are 2 copii minori. Să fie respins recursul Parchetului în ceea ce o privește pe inculpata și să fie admis recursul inculpatului în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Dacă va fi pus în libertate va avea de respectat anumite obligații.

Apărătorul inculpaților, avocat, redă din motivele de recurs ale Parchetului în care se cere să fie arestată inculpata pentru că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii. Consideră că acestea sunt fraze stereotipe, șabloane, lipsite de substanță, pentru că s-au audiat mai mulți martori, s-au audiat inculpații, s-a întocmit rechizitoriu, s-a prezentat materialul de urmărire penală. Aceste activități au schimbat momentul în care s-aluat măsura arestării preventive. Se reține că pericolul social rezultă din gravitatea faptelor reținute, modalitatea de comitere a acestora, starea de insecuritate din rândul comunității, deficitul de imagine suferit de țară. Inculpata este o femeie mică de statură, care își muncea cu contract de muncă, avea împrumut în bancă, avea contract de închiriere pentru casă, a născut copilul în Italia și se bucura de indemnizație. Aceste situații favorabile nu au fost prezentate în rechizitoriu. Avea serviciu legal, avea doi copii, un soț, făcea menajul pentru toți bărbații, nu avea timp pentru a merge la furat noapte de noapte, cum este prezentat în rechizitoriu. Este menționată că a participat alături de soțul său la toate activitățile, situație neadevărată. Martorii și au rămas în Italia în casă cu inculpata. Este greu de crezut că aceasta i-ar fi putut forța, amenința pe cei doi. Soluția pronunțată de Tribunalul Galați este temeinică, solicită respingerea recursului declarat de Parchet în ceea ce o privește și să se mențină soluția pronunțată. Pentru, există niște dubii, dacă a forțate cei 9 bărbați. Aceștia puteau merge la sediul autorităților italiene. A fost obligați la restituirea unor sume foarte mari. Probele pe care se bazează rechizitoriu sunt puține. Apreciază că prevederile art.148 lit.f Cod procedură penală nu sunt întemeiate. Să se admită recursul și pentru inculpatul în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive în aceleași condiții cu ale inculpatei.

Procurorul, în recursul inculpatului, solicită admiterea recursului declarat de DIICOT și respingerea recursului declarat de inculpatul. S-a pus accent pe faptul că victimele sunt cu antecedente penale sau boschetari, însă acest lucru nu trebuie să ducă la concluzia că nu puteau fi subiectul infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților.

Inculpata, în ultimul cuvânt, solicită a se lua act de renunțarea la recursul formulat.

Inculpatul, având cuvântul, susține că a dus persoane în Italia la muncă cedând chiar locul său de muncă. Nu se consideră vinovat și solicită să fie pus în libertate.

După închiderea dezbaterilor și deliberare,

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față:

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Galați, inculpatul și au formulat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 09.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de o9.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Galați, în baza disp.art.3001al.3 proc.penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza disp.art.139 al.l proc.penală, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea județul G fără încuviințarea Tribunalului Galați.

În baza disp.art.145 al.1și 12proc.penală, a dispus respectarea de către inculpata următoarelor obligații:

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemată;

- să se prezinte la Postul de Poliție jud.G, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

- să nu se apropie de victimele infracțiunii, de membrii familiilor acestora, de martorii din lucrări și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;

- să nu se afle în locuințele victimelor infracțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Examinând actele și lucrările dosarului se constată că măsura arestării preventive a inculpaților și a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale.

Astfel, măsura preventivă a fost luată după începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpați și audierea acestora de către procuror și judecător (care au dorit să dea declarație), prin încheierea de ședință din data de 22.08.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- pe o perioadă de 29 de zile, de la 22.08.2008 la 19.09.2008, inclusiv.

Măsura a fost pusă în executare prin emiterea mandatelor de arestare preventivă nr.50 și nr.51 din 22.08.2008, conform art.151 și urm. Cod procedură penală.

Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungiră prin încheierea de ședință din data de 15,09,2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- până la data de 19.10.2008, inclusiv.

Ca temei al arestării s-au reținut disp.art.143 și 148 lit.f Cod procedură penală, în cauză existând probe și indicii temeinice că inculpații, în perioada 2006- 2207 au racolat, transferat, transportat, primit și cazat în Italia pe victimele, și, în scopul exploatării acestora, prin obligare la muncă ori comiterea de infracțiuni, acționând prin inducerea în eroare, amenințare sau constrângere fizică ori morală a acestora, fapte ce ar constitui infracțiuni de trafic de persoane, fiind pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Cu privire la inculpatul se constată că și la acest moment se mențin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în cauză existând probe că acesta ar fi comis faptele pentru care a fost arestat și trimis în judecată. Având în vedere împrejurările și modalitățile comiterii faptelor (amenințare, violență), contribuția ridicată la comiterea acestora, persoana inculpatului care este recidivist, starea de indignare generată în rândul comunității de comiterea unor astfel de fapte, tribunalul apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.

În consecință, cererea acestuia de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea este nefondată.

Cu privire la inculpata, Tribunalul a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive s-au schimbat.

Astfel, deși în cauză există probe și indicii temeinice că aceasta ar fi comis faptele pentru care a fost arestată și trimisă în judecată, lăsarea acesteia în libertate la acest moment nu mai prezintă pericol social pentru ordinea publică.

Inculpata nu are antecedente penale, fiind la primul impact cu legea penală, are doi copii minori în întreținere, iar împrejurările și modalitățile comiterii faptelor și contribuția sa la săvârșirea acestora, astfel cum au fost reținute prin rechizitoriu, relevă o periculozitate redusă a acesteia.

Însă pentru buna desfășurare a procesului penal este necesară luarea unei alte măsuri preventive față de aceasta.

În consecință, în baza disp.art.3001alin.1 Cod procedură penală, s-a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a celor doi inculpați.

Conform art.3001alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și s-a respins cererea acestuia de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Conform art.139 alin.1 Cod procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, județul G, prevăzută de art.145 Cod procedură penală, fără încuviințarea Tribunalului Galați.

S-a dispus ca inculpata să respecte obligațiile prev.de art.145 alin.11și alin.12lit.c și e Cod procedură penală.

Împotriva încheierii de ședință din data de 09.10.2008 au formulat recurs inculpatul, și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Galați.

Inculpata declară că înțelege să-și retragă recursul declarat.

Inculpatul critică hotărârea primei instanțe sub aspectul netemeiniciei, arătând că există dubii în ceea ce privește săvârșirea de către el a infracțiunii reținute în sarcina sa, că persoanele presupuse a fi fost racolate și obligate la muncă în Italia ar fi putut pleca oricând, întrucât nu le interzicea nimeni acest lucru.

DIICOT - Biroul Teritorial Galați apreciază că încheierea de ședință din 09.10.2008 a Tribunalului Galați este nelegală și netemeinică în ceea ce privește înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Arată că, în motivarea hotărârii atacate, instanța nu a arătat în nici un fel în ce împrejurări ar fi dispărut criteriul avut în vedere de instanța de arestare - crearea unei stări de nesiguranță și insecuritate socială în rândul comunității, care să justifice punerea în libertate a inculpatei.

De asemenea, arată că împrejurarea că inculpata nu are antecedente penale și are în întreținere doi copii minori nu atenuează gradul de pericol social, aceste aspecte pot face doar obiectul procesului de individualizare a pedepsei și că aceste împrejurări existau și la momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpată.

Recursurile sunt nefondate.

Analizând încheierea de ședință din data de 09.10.2008 a Tribunalului Galați, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, precum și pe baza motivelor de recurs invocate, curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, neidentificând nici unul din cazurile de nulitate prev.de art.3859al.3 din Codul d e procedură penală, cazuri ce pot fi luate în considerare de instanță și din oficiu.

În ceea ce privește motivele invocate de inculpatul, respectiv existența dubiilor cu privire la existența elementelor materiale ale săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina sa, acesta nu poate fi reținut, întrucât, potrivit disp.art.148 proc.pen. raportat la art.143 proc.pen. măsura arestării preventive poate fi luată față de un inculpat dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, eventualele dubii sau gradul de vinovăție a acestuia fiind probleme de fond ale cauzei, urmând a fi soluționate de instanța competentă.

În cauză, există probe și indicii certe, constând în declarațiile persoanelor traficate și ale martorilor că inculpatul ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa.

Cât privește motivele invocate de recurenta DIICOT - Biroul Teritorial Galați, acestea nu pot fi reținute, întrucât, faptul că inculpata nu are antecedente penale și că are în întreținere doi copii minori - situație existentă și la momentul luării măsurii arestării preventive - nu a fost singurul criteriu avut în vedere de către instanța de fond.

Faptul că inculpata a săvârșit fapta reținută în sarcina sa în prezența și cu participarea soțului său, în timp ce se aflau în străinătate, împrejurări ce nu mai există în prezent, datorită faptului că soțul său este arestat, iar aceasta urmează a fi în imposibilitate de a părăsi localitatea, conduc la o diminuare semnificativă a pericolului social prezentat de inculpată.

Această împrejurare reprezintă un element nou ce poate conduce la convingerea instanței că măsura arestării preventive a inculpatei poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă - aceea de a nu părăsi localitatea, așa cum a dispus instanța de fond.

Față de aceste considerente, urmează ca, în baza disp.art.38515pct.1 lit.b proc.pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul și DIICOT - Biroul Teritorial Galați împotriva încheierii de ședință din 09.10.2008 a Tribunalului Galați, ca nefondate.

În baza disp.art.192 al.2 proc.penală, urmează ca inculpații și să fie obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - Biroul Teritorial Galați și de inculpatul,fiul lui și, născut la 7.07.1975 în G, domiciliat în com. jud.G, în prezent deținut în Penitenciarul Galați, CNP -, împotriva Încheierii de ședință din 9 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalului Galați, în dosarul nr-.

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpata, fiica lui și, născută la 9.03.1980 în Tg.B, jud.G, domiciliată în G,-, fără forme legale în com. jud.G, în prezent deținută în Penitenciarul Galați, CNP -.

Obligă pe inculpații - recurenți la plata sumelor de câte 50 lei, fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 15 octombrie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

I

Red. - 21.10.2008

Tehnored. - 21.10.2008

2 ex

Fond: Fl.

Președinte:Constantin Cârcotă
Judecători:Constantin Cârcotă, Maria Tacea Liviu Herghelegiu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 560/2008. Curtea de Apel Galati