Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 59/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.59/
Ședința publică de la 14 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Avram
JUDECĂTOR 2: Mița Mârza
JUDECĂTOR 3: Marcian Marius
Grefier -
-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Galați, împotriva încheierii de ședință din data de 19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns recurentul - inculpat, în stare de deținere și asistat de avocat - apărător ales fără delegație la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei,după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Apărătorul recurentului- inculpat, având cuvântul, invederează instanței că prezentul recurs a fost formulat de către inculpat personal și solicită a fi avut în vedere memoriul depus de acesta la dosar. Consideră de asemenea că inculpatul nu are nici o legătură cu faptele reținute în sarcina sa, nu s-a stabilit cu certitudine că el este autorul faptei și se impune reanalizarea situației acesteia. Solicită admiterea recursului și a se dispune judecarea inculpatului în stare de libertate întrucât acesta nu prezintă pericol pentru ordinea publică și are doi copii de care trebuie să aibă grijă.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază că recursul formulat este nefondat, încheierea pronunțată de Tribunalul Galați fiind legală și temeinică. În cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 Cod pr.penală, există probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa și subzistă temeiurile prev. de art. 148 lit. f Cod pr.penală față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modalitatea de comitere a faptelor și pericolul social pentru ordinea publică. Solicită respingerea recursul ca fiind nefondat cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat.
Recurentul- inculpat, având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 19.03.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-, s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului și respingerea ca nefondată a cererii formulate de inculpata privind înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a dispune astfel Tribunalul Galați reținut următoarele:
Examinând actele și lucrările dosarului instanța a apreciat că se mențin temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpatul, rezultând indicii temeinice - în sensul art. 143 Cod pr.penală, de natură a crea presupunerea că acesta a săvârșit fapta prevăzută de legea penală.
În acest sens sunt procesele verbale de recunoaștere din grup, de fotografii și planșe foto, procesele verbale de verificare ale intrărilor -ieșirilor în/din România, declarațiile persoanelor vătămate și ale martorilor,.
Totodată, având în vedere gravitatea ridicată a infracțiunilor presupus a fi săvârșite, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, natura relațiilor sociale cărora li se aduce atingere, modalitatea și împrejurările concrete în care se reține că au fost comise faptele, numărul persoanelor presupus traficate (între care se află și o minoră) și nu în ultimul rând persoana inculpatului care persistă în conduita antisocială, s-a apreciat că subzistă și temeiul prevăzut în art. 148 lit. f cod pr.penală, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând și la acest moment un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a avut în vedere și amploarea pe care a luat-o acest gen de fapte în ultima perioadă de timp, de natură a genera inclusiv un prejudiciu de imagine pentru țară.
Cât privește cererea formulată de inculpata, prin avocat, privind înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi țara, instanța a apreciat-o ca fiind nefondată.
În raport de probele adminJ. până în prezent s-a apreciat că nu au intervenit modificări în ceea ce privește împrejurările de fapt reținute inițial și nici date noi privind persoana inculpatei, astfel că văzând și disp.art. 139 alin.1 Cod pr.penală, cererea de înlocuire a măsurii preventive a fost respinsă.
S-a reținut că împrejurările invocate de inculpată în susținerea cererii în sensul că are doi copii minori iar părinții sunt bolnavi și se află în altă localitate, nu sunt probate și nu conduc la concluzia că s-au modificat temeiurile care au fost avute în vedere la momentul luării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Împotriva încheierii de ședință din 19.03.2008 a Tribunalului Galația formulat recurs doar inculpatul susținând că nu a comis faptele imputate, arătând că totul este o înscenare a fostei concubine -, că la dosar nu există probe și indicii temeinice care să justifice ținerea sa în stare de detenție preventivă și că măsura arestării preventive a depășit un termen rezonabil, astfel încât nu se mai justifică.
Recursul declarat de inculpatul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Astfel din actele dosarului rezultă că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul nr. 192/P/2006 din 19.05.2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Galați pentru săvârșirea, în complicitate cu inculpații și, a infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a și art. 13 alin. 1,2,3 teza I și II din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. 2 și art. 33 lit. a Cod penal, fapte săvârșite în mod repetat în perioada 2004 - 2007.
La dosarul cauzei există probe și indicii temeinice, constând în declarațiile martorilor -, planșe foto, procese-verbale de recunoaștere din grup, după fotografii, procese-verbale de percheziție domiciliară, de natură a crea presupunerea că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare.
Aceste infracțiuni sunt pedepsite cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar prin numărul de victime și perioada în care s-a săvârșit activitatea infracțională, prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește persoana inculpatului se constată că acesta nu se află la primul impact cu legea penală, la data săvârșirii prezentelor fapte aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal.
Față de cel mai sus arătate rezultă că susținerile inculpatului, referitoare la inexistența unor probe care să susțină acuzațiile ce i se aduc și la faptul că lăsarea sa în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică, sunt nefondate și că ținerea inculpatului în continuare în stare de detenție preventivă apare pe deplin justificată.
De asemenea, în cauză nu se poate reține că durata detenției preventive ar fi depășit un termen rezonabil față de complexitatea cauzei și de dificultatea administrării probelor în cazul infracțiunilor de care este acuzat inculpatul.
În consecință, în baza prevederilor art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 12.12.2007 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-, iar în baza prevederilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală îl va obliga pe recurentul-inculpat la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 24.03.1975 în oraș Tg.B, jud.G, domiciliat în com.Băneasa, sat, jud.G, CNP - -)în prezent deținut în Penitenciarul Galați, împotriva încheierii de ședință din 19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red./16.04.2008
Tehnored./17.04.2008
Președinte:Ion AvramJudecători:Ion Avram, Mița Mârza, Marcian Marius