Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 597/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 597/
Ședința publică din data de 07 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache
JUDECĂTOR 3: Aurel Președinte Secția pentru cauze cu
Minori și de Familie
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de - procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, în prezent deținut în Penitenciarul pentru Minori și Tineri, împotriva încheierii de ședință din data de 30 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 230/7.10.2009.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Recurentul inculpat, întrebat fiind, precizează că își însușește recursul declarat de avocatul ales în numele său.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentului inculpat susține că la data luării măsurii arestării preventive, 02.07.2009, instanța a constatat că materialul probator administrat în cauză până la acel moment configura fapta de tentativă de omor, că la acel moment se mai impunea administrarea unor noi probe, material obiectiv al sesizării oferind suficiente indicii în sensul art. 143 Cod procedură penală. Instanța, la acea dată, analizând condițiile arătate, reținute și coroborate cu elementele care circumstanțiază pericolul concret pentru ordinea publică, a apreciat ca fondată cererea de sesizare a luării măsurii arestării preventive.
Măsura arestării preventive s-a menținut și la primul termen de judecată la instanța de fond. Atunci inculpatul a solicitat înlocuirea acestei măsuri extreme cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea până la finalizarea cercetărilor, însă instanța a respins această cerere, apreciind că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol social. S-a reținut că pedeapsa este mai mare de 4 ani, s-a apreciat gradul de pericol social al faptei, modalitatea și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, urmarea produsă, proliferarea acestui gen de fapte în ultima perioadă de timp, în special în rândul lor.
Referitor la motivarea instanței, în sensul că nu pot fi avute în vedere susținerile inculpatului cu privire la lipsa antecedentelor penale și atitudinea sa procesual penală, arată că în speță la acest moment au încetat temeiurile pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive. Inculpatul este judecat pentru tentativă la infracțiunea de omor și a solicitat la instanța de fond înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât apreciază că s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive.
Face această susținere întrucât consideră că trebuie reținut că declarația inculpatului, dată în fața instanței de judecată, intră întră o anumită contradicție cu cele consemnate în cuprinsul rechizitoriului și chiar cu declarațiile martorilor date în faza de urmărire penală.
Astfel, în faza de urmărire penală, inculpatul a spus că nu el este cel care a lovit-o pe partea vătămată. În plângerea, aflată la dosar și pe care s-a pus rezoluția de a se efectua cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 Cod penal, și nu pentru tentativă de omor, partea vătămată nu indică niciun autor ci, dimpotrivă, spune că nu cunoaște cine l-a lovit și solicită cercetarea și trimiterea în judecată.
Întrebat în instanță de ce nu a spus la acel moment cine l-a lovit, deși știa, partea vătămată a arătat că nu a spus atunci pentru că așa s-a gândit el să nu spună.
Susține că în situații de genul celor din prezenta cauză (bătăi între diferite găști de cartier) există o lege a tăcerii unor care nu vor să spună cine este adevăratul autor.
Inculpatul a venit în fața instanței și a spus că nu el a lovit-o pe partea vătămată și că știe cine a lovit-o de fapt. Din păcate, la fel ca și partea vătămată, a procedat și inculpatul, care nu i-a spus atunci când trebuia, mai ales la prezentarea materialului de urmărire penală, ci i-a adus la cunoștință după prezentarea materialului de urmărire penală că el știe cine este autorul și a spus acest lucru în declarația dată în instanță.
De aceea, consideră că trebuie reținut că declarația inculpatului întră într-o anumită contradicție la acest moment cu cele cuprinse în rechizitoriu și chiar cu declarațiile martorilor audiați în cauză.
Consideră că la acest moment s-ar putea înlocui măsura arestării preventive, întrucât s-au schimbat temeiurile arestării preventive. La momentul arestării se presupunea că inculpatul este autorul întrucât acest lucru rezulta din probele dosarului. Măsura obligării de a nu părăsi localitatea este o măsură cu o eficiență și cu o consecință mult mai educativă decât măsura arestării.
Apreciază că trebuie avută în vedere atitudinea inculpatului care, după incidentul care a avut loc la discoteca respectivă, trebuit să plece în străinătate, nu a fugit. Inculpatul a plecat pentru că avea bilete de avion și în momentul în care a fost înștiințat de familie că este căutat de poliție și trebuie să clarifice o problemă, s-a urcat în avionul următor și a venit în țară. Deși putea să se sustragă cercetărilor, inculpatul s-a întors în țară pentru a lămuri situația.
Greșeala inculpatului este aceea că nu a spus de la început care este realitatea și care este adevăratul autor, ci l-a protejat în detrimentul său, dar speră ca pe parcurs să poată demonstra care este realitatea.
Consideră că declarația constantă a inculpatului reprezintă un indiciu în sensul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat. Solicită admiterea recursului și să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea până la finalizarea cercetării judecătorești. Cu siguranță inculpatul se va prezenta la fiecare termen de judecată, nu există indicii că ar fi influențat martorii. Într-adevăr, a spus ceva partea vătămată că inculpatul a încercat să discute cu el, dar în cadrul acelei discuții inculpatul i-a cerut să spună adevărul, pentru că îl știa, și să nu se răzbune pe el pentru ceva ce s-a întâmplat în urmă cu doi ani.
Reprezentantul Ministerului Public arată că ar fi fost de acord cu susținerile apărătorului inculpatului dacă declarația dată de acesta în fața instanței de fond, cu ocazia începerii cercetării judecătorești, s-ar fi coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate în dosar.
Dar această declarație a inculpatului nu numai că este contradictorie față de ce a declarat în cursul urmăririi penale, dar nu este susținută de nici un alt mijloc de probă administrat în cauză.
Ca atare, apreciază că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. De altfel, la luarea măsurii arestării preventive, unul din aspectele care au fost avute în vedere de judecător pentru aprecierea necesității arestării preventive a fost și declarația inculpatului; de asemenea, au fost avute în vedere și probele care au fost administrate pe parcursul urmăririi penale până la acel moment.
Pe considerentul că declarația inculpatului nu poate fi apreciată ca fiind cea corespunzătoare adevărului, în condițiile în care nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, apreciază că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut, astfel că judecătorul fondului a conchis corect cu privire la acest aspect și a respins în mod corect cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, corelativ, și menținerea arestării preventive în baza disp. art. 3002Cod procedură penală.
Solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în baza art. 3002Cod procedură penală, în ref. la art. 160 Cod procedură penală, s-a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dispus menținerea acestei măsuri.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri - art. 148 lit. f Cod procedură penală - subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
S-a mai apreciat că nu poate fi primită cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării nu s-au modificat și nu au încetat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea recursului promovat acesta a precizat că s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive întrucât declarația pe care a dat-o în fața instanței de judecată intră într-o anumită contradicție cu cele consemnate în cuprinsul rechizitoriului și cu declarațiile martorilor date în faza de urmărire penală. S-a mai arătat că greșeala inculpatului e aceea că nu a spus de la început care e realitatea și care e adevăratul autor al faptei, ci l-a protejat în detrimentul său.
S-a solicitat admiterea recursului promovat, casarea încheierii recurate și, în rejudecare, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Recursul formulat e nefondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, se constată că hotărârea primei instanțe e legală și temeinică.
Considerăm că față de inculpat se mențin și în prezent temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
În cauză sunt incidente prevederile art. 143 Cod procedură penală - probatoriile administrate până la acest moment, și anume, procesul-verbal de sesizare și cercetare la fața locului și planșa fotografică, plângerea și declarațiile părții vătămate, certificatul medico-legal, declarațiile martorilor, S, declarațiile inculpatului, conduc la presupunerea că inculpatul a comis o faptă prevăzută de legea penală.
Apreciem că temeiul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală subzistă și în prezent întrucât infracțiunea pentru care inculpatul e cercetat e prevăzută de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
De asemenea, la dosarul cauzei există probe administrate până în prezent din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Această condiție rezultă și din gradul de pericol ridicat al faptei comise, împrejurările în care se reține a fi săvârșită, natura valorilor sociale lezate, urmarea produsă, cât și proliferarea acestui gen de fapte în ultimul timp.
Totodată, modificarea depoziției inculpatului în fața instanței de judecată nu poate conduce la concluzia că starea de pericol pentru ordinea publică a dispărut, în condițiile în care inculpatul ar fi lăsat în libertate sau că temeiurile arestării s-au modificat.
Această declarație a inculpatului din faza cercetării judecătorești trebuie, așa cum se știe, să fie susținută și de alte mijloace de probă administrate în cauză. De altfel, la luarea măsurii arestării preventive unul din aspectele care au fost avute în vedere de judecător pentru a aprecia asupra necesității arestării preventive a fost declarația inculpatului, dar pe lângă aceasta, au fost avute în vedere și celelalte probe care au fost administrate pe parcursul urmăririi penale până la acel moment.
Considerăm că în mod corect nu s-a dat curs cererii inculpatului, în sensul de a se înlocui măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea întrucât nu s-au modificat și nici nu au încetat temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării.
Față de dispozițiile art. 136 Cod procedură penală, considerăm că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune menținerea inculpatului în stare de arest.
Având în vedere cele de mai sus, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul - (zis "", fiul lui și, născut la data de 03.10.1989 în mun. G, CNP -, domiciliat în G,-, - 2,. 39, în prezent deținut în Penitenciarul pentru minori și ) împotriva încheierii de ședință nr- din 30.09.1009 a Tribunalului Galați.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red. -/09.10.2009
Tehnored. 2 ex./16.10.2009
Fond:-
Președinte:Daniela Liliana ConstantinescuJudecători:Daniela Liliana Constantinescu, Mariana Cristache, Aurel
