Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 61/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
OMANIA
CURTEA DE APEL CONSTANTA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.61/
Ședința publică din data de 01 februarie 2008
Complet compus din:
PREȘEDINTE: Valentin Iancu
JUDECĂTOR 2: Viorica Costea Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Maria Uzună
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpata - deținută în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva încheierii de ședință din data de 29 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul penal cu nr.unic- de Tribunalul Constanța, având ca obiect menținere arestare preventivă.
În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta inculpată - în stare de arest și asistată de avocat ales - în baza împuternicirii avocațiale în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul de fond.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.atrt.176-181 Cod procedură penală.
Recurenta inculpată, prin apărător, precizează că își menține recursul declarat în cauză.
În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de disp.art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de disp.art.38513Cod procedură penală.
Avocat, apărător ales al recurentei inculpate, având cuvîntul, precizează că " spunea că acel care se străduiește să spună adevărul este ca și cum s-ar strădui să arate soarele cu lumina lămpii".
De asemenea, precizează că dorește a demonstra că instanța de fond a greșit din punct de vedere procedural, încălcând codul d e procedură dar a greșit și atunci când a apreciat probele, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Arată că, inculpata a fost citată pentru ca în baza disp.art.3002Cod procedură penală raportat la art.160 Cod procedură penală, să se mențină, în cursul judecății arestarea preventivă, sau nu.
Precizează că, în cursul judecății, potrivit cerințelor prevăzute de disp.art.3002Cod procedură penală, trebuia ca mai întâi, instanța să constate dacă a fost sau nu, legal investită, or, instanța de fond nu a cercetat acest aspect.
"Nota ", nu este vorba de menținerea stării de arest atunci cînd se primește dosarul prin rechizitoriu, acest lucru întâmplându-se în fața Tribunalului București atunci când a invocat excepția de necompetență teritorială, instanța menținând arestarea preventivă, dispunând prin declinare de competență, trimiterea cauzei la ribunalul Constanța.
Precizează că, neprocedându-se într-o ordine logică a lucrurilor, să se constate dacă a fost sau nu legal investită, instanța a procedat la menținere.
Așadar, nefiind sesizată nici legala sesizare a instanței și neaflându-ne încă în cursul judecății, consideră că nu se poate vorbi de o legalitate a încheierii pronunțate de Tribunalul Constanța.
Consideră că depășind acest aspect de ordin procedural și mergând pe aspectele care ar ține de legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, nici aici lucrurile nu s-au făcut așa cum ar fi trebuit.
Este drept că, s-a făcut de o altă instanță inferioară acesteia și situată într-o altă parte a țării, Tribunalul București, în speță, făcându-se o justiție "cu ".
Apreciază că s-a făcut o justiție "cu " pentru că, inițial, inculpatei i-a fost acordat mandat de arestare preventivă pentru 30 zile, pentru o perioadă de la 25 septembrie până la 24 octombrie 2007 în condițiile în care, inculpata fusese reținută o zi, pe data de 25 septembrie.
Sub aspect procedural, precizează că acest lucru a fost îndreptat la vremea respectivă, în recurs, la Curtea de Apel București, când instanța a constatat că este bine întemeiat recursul formulat de inculpată și i-a admis recursul, dar numai că în loc să dispună punerea de îndată în libertate, a pronunțat o altă hotărâre prin care modifică primul mandat de arestare, nu pentru o perioadă de 30 zile, ci pentru o perioadă de 329 zile, însă nici de această dată, nu a vrut să scadă ziua în care inculpata a fost reținută.
Precizează că menținerea unei stări de arest în această fază, nu poate fi făcută decât dacă sunt avute în vedere, probe, întrucât prin rechizitoriu, instanța a fost, "se vrea" investită, iar actele care sunt la dosar, sunt probe.
Consideră că Tribunalul Constanțaa mai făcut o greșeală prin confundarea de probe cu actul de sesizare, spunând că procesul verbal de sesizare din oficiu, este probă, lucru neadevărat întrucât judecătorul a greșit, actul de sesizare din oficiu, este act de sesizare, iar acel proces verbal nu poate fi considerat o probă.
În schimb probele despre care se vorbește în rechizitoriu, pe care instanța ar fi trebuit să le aibă în considerare, ca fiind temeinice sau nu, vizavi de arestarea preventivă sunt: declarațiile învinuiților, declarațiile martorilor, interceptări.
Cu privire la declarațiile martorilor, care ulterior unii dintre ei au devenit învinuiți și inculpați într-un final, precizează că în ceea ce-l privește pe martorul, acestuia i s-a luat o declarație înainte ca instanța să se sesizeze din oficiu, motiv pentru care se întreabă dacă este vorba despre o sesizare din oficiu sau dacă este vorba despre un denunț.
Consideră că declarațiile tuturor martorilor, sunt contradictorii întrucât unele sunt declarațiile pe care le-au dat în fața organelor autorităților străine și care au parvenit în acest dosar, în comisie rogatorie, sunt cele pe care le-au dat în fața instanțelor din România.
Or, potrivit dispozițiilor art.64 Cod procedură penală, probele nu au dinainte o valoarea dinainte stabilită.
Precizează că, la fila 133 din dosarul de urmărire penală, martora, declară în fața autorităților olandeze, la data de 01.10.2004, că "în, am fost abordată de un, care m-a întrebat dacă mă aflu în vacanță și dacă vreau să îmi arate orașul și m-a întrebat dacă nu aș putea să i-au cu mine o geantă pentru o cunoștință de a lui din Olanda și nu mi s-a părut ciudat, pentru că, în România așa facem tot timpul".
Arată că aceasta în declarația sa nu face nici un moment vorbire despre, dar nici despre ceilalți inculpați.
Într-adevăr aceștia se cunoșteau și aceasta spune că după ce a fost arestată, când s-a întors în țară, surorile, în speță inculpata arestată, sora acesteia aflându-se în stare de libertate, "nu au vrut să vorbească cu mine".
Evident că nu au mai vrut să vorbească cu ea, despre ce era vorba și anume despre faptul că prietena lor și omul de încredere, fusese prinsă în străinătate cu droguri, pe care le și transportase.
Precizează că martorul, face același lucru iar la fila 289 din dosarul de urmărire penală, există o declarație similară, martor care în fața autorităților olandeze spune ca a fost sunat de un anume "" si mai susține ca s-a mai întâlnit cu un negru, a fost intermediarul transportului si ca in decembrie 2003, vorbit in cu martorul.
Arata ca nici o discuție, nici un cuvânt nu face referire la inculpata, in schimb, in România, spune ca si i-ar fi dat bani sa plece in străinătate, in condițiile in care, nu era nici mai mult nici mai puțin decât directorul firmei părinților surorilor, firma de telefonie mobilă.
Martorul spune că a fost expulzat din Olanda în data de 17.10.2005, dar fără a face nici o referire la inculpata, în fața autoritarilor olandeze, in schimb, în declarația data la fila 6 din dosarul de urmărire penala, acesta apare cu o declarație in care face referire la inculpata, motiv pentru care considera ca nu poate aprecia daca este vorba despre un denunț sau despre o sesizare din oficiu.
Considera ca probe materiale in aceasta cauza, nu exista si nu se spune cu certitudine, in urma unei analize de laborator, ca ei ar fi transportat droguri, motiv pentru care ne aflam intr-o infracțiune de trafic de droguri in care nu aveam nici de unde au plecat, nici unde au ajuns, având numai o latura intermediara.
Cu privire la interceptări, precizează ca la fila 21 din rechizitoriu, procurorul anchetator recunoaște că interceptările convorbirilor telefonice au fost făcute despre, dar mandatul a fost solicitat Tribunalului București in baza disp.art.91 Cod procedura penala.
Consideră că nu se poate reține o astfel de probă, chiar dacă din acele discuții nu rezulta decât faptul ca vorbeau despre "bărbați", ca ar fi o probă concludentă devreme ce, aceasta este o probă obținută într-un mod nelegal, pentru ca interceptarea potrivit disp.art.911Cod procedură penală "se face personal de către procuror sau de către ofițerul de politie, desemnat de către acesta".
Precizează ca -ul a anunțat că nu dispune de aparatura de interceptare, motiv pentru care nu înțelege cum a putut ca organul de politie, subordonat, să efectueze interceptarea, iar urmare, procurorul s-a gândit dacă apărarea a spus că trebuie sa recunoască că interceptarea a fost efectuată de.
Vizavi de aspectele care țin strict de persoana inculpatei, precizează că în ceea ce privește calitatea omului si pericolul pentru ordinea publica, starea de arest preventiv nu este benefică inculpatei si nici societății, întrucât inculpata nu prezintă pericol pentru ordinea publica având în vedere că face parte dintr-o familie organizată, este studentă și nu există nici un argument cu privire la acesta.
Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate.
In subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Depune la dosar, un memoriu si solicită un termen de grefă.
Procurorul având cuvântul, solicită a se constata ca inculpata a declarat recurs împotriva încheierii prin care a fost menținuta măsura arestării preventive.
Așa cum a menționat apărarea, a făcut referire la o infracțiune pentru care este cercetata inculpata si sunt cele prevăzute de Legea nr.543/2000.
Cu privire la primul motiv de recurs invocat si anume acela ca instanța de fond sesizata cu aceasta cauza, a omis sa verifice daca a fost legal sesizata prin actul de inculpare, si ca urmare nu se poate purcede la menținerea măsurii arestării preventive atâta timp cat nu a controlat daca este legal sesizata.
Cum rezulta din dosarul cauzei, prima instanța sesizată a fost Tribunalul București, care la primul termen de judecată, așa cum prevăd disp.art.3002Cod procedura penala, cu procedura completa, a apreciat ca este legal sesizata si a început cercetarea judecătoreasca si a menținut măsura arestării preventive a inculpatei.
Precizează ca după mai multe termene, cauza a fost declinata pentru o mai buna desfășurare a justiției, la ribunalul Constanta iar competenta teritoriala, este o competenta alternativa si Tribunalul București era la fel de competent pentru soluționarea acestei cauze.
In aceste condiții, nu poate fi înlăturat ceea ce a făcut Tribunalul București pana la data declinării iar momentul verificării legalei sesizări, este de mult depășit, acesta împrejurare ne mai putând fi invocată.
De asemenea, apărarea susține ca de-a lungul timpului in care dosarul a stat la ribunalul București, nu a fost scăzuta ziua reținerii din durata arestării preventive.
Precizează ca menținerea arestării preventive, s-a făcut întotdeauna anterior expirării mandatului anterior, producându-se o greșeală într-adevăr în sensul ca mandatul nu a fost emis de 29 zile, ci pe 20 zile, dar înainte de expirarea lui, durata măsurii arestării preventive a fost menținuta, motiv pentru care inculpata nu a fost vătămata in nici un mod de aceasta eroare, putând fi considerata ca fiind una materiala.
Pe fond, solicita a se constata ca din ce s-a administrat pana in acest moment la dosarul cauzei, indiciile temeinice si temeiurile pentru care s-a dispus măsura arestării preventive, se mențin, cu atât mai mult cu cat, cercetarea judecătoreasca nu a început si nu s-a modificat nimic in sistemul probator.
Pe cale de consecința, solicita respingerea recursului ca nefundat.
Avocat, apărător ales al recurentei inculpate, având cuvântul in replica, precizează ca o deranjează faptul ca orice parte ar fi, încearcă sa inducă in eroare, instanța.
Tribunalul București nu si-a verificat legala sesizare ci a menținut arestarea inculpatei, pana la termen.
In ceea ce privește temeiul si daca a fost sau nu prejudiciata inculpata, atunci când este vorba de un text imperativ sancționat cu nulitate absoluta si legiuitorul spune ca " in cazul in care a fost reținuta in mod obligatoriu, nu se scade durata reținerii, considera ca nici nu mai poate fi vorba daca a fost prejudiciata sau nu inculpata, întrucât este vorba de un text de lege imperativ
Recurenta inculpata, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.
Instanța ia cauza in pronunțare.
CURTEA
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 29 ianuarie 2008, în dosarul penal cu nr.unic254/-, Tribunalul Constanța, în baza art.300 ind.2 Cod procedură penală raportat la art.160 ind.b)al.1,3 Cod procedură penală;
A constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpata - fiica lui și, ns.la28.10.1976înmun.C,CNP-,arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr.16/UP/01.10.2007 emis de Curtea de Apel București -Secția a II-a Penală și pentru Cauze. Cu Minori și familie.
A menținut măsura arestării preventive față de inculpata - deținută în Penitenciarul Poarta Albă,jud.
În baza art.139 al.1 pr.pen.în referire la art.145 ind.1 pr.pen;
A respins ca nefondată cererea formulată de inculpata ,prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
Măsurile s-au comunicat administrației locului de deținere.
Împotriva încheierii de ședință de judecată din data de 29.01.2008 a Tribunalului Constanțaa declarat recurs inculpata, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivul de recurs, se solicită casarea încheierii recurate și rejudecând să se dispună judecarea inculpatului în stare de libertate, pentru următoarele: în cauză nu s-a făcut aplicarea prevederilor din art.3001Cod procedură penală, trecându-se direct la prevederile din art.3002Cod procedură penală, că în primul mandat de arestare s-a dispus arestarea pe timp de 30 zile fără a se scoate reținerea de 24 de ore, că nu sunt probe care să ateste vinovăția inculpatei, dar și lipsa pericolului pentru ordinea publică și înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, prin prisma criticilor aduse din probele dosarului, rezultă următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nr.72/D/P/2006 din 12.12.2007, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei recurente pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.10 din Legea nr.143/2000, raportat la art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.4 Cod penal.
Acest rechizitoriu a fost înregistrat de Tribunalul București, la data de 12.12.2007, făcând obiectul dosarului penal nr- și prin încheierea din 18.12.2007 s-a făcut aplicarea prevederilor din art.3001Cod procedură penală.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, acesta a fost avut în vedere de instanța Tribunalului București pe care l-a respins ca nemotivat, constatându-se ca legală și temeinică măsura arestării.
Prin sentința penală nr.19 din 08.01.2008 Tribunalul București și-a declinat competența teritorială în favoarea Tribunalului București, fără a începe cercetarea judecătorească.
Acest rechizitoriu, în prezent face obiectul dosarului penal nr. - al Tribunalului Constanța, în cauză având loc un singur termen de judecată, dată la care în baza art.3002Cod procedură penală raportat la art.160 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatei și s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În ce privește celelalte motive de recurs, în raport de probele de la urmărirea penală care până la data definitivării cercetării judecătorești, se constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele textelor prev. de art.146 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.143 Cod procedură penală, inclusiv prevederile din art.148 lit."f" Cod procedură penală, în sensul că pericolul pentru ordinea publică este demonstrat de natura și gravitatea faptei comise, împrejurările în care le-a săvârșit, scopul acestora și urmările grave ale acestora în rândul consumatorilor de droguri, cât și sentimentul de insecuritate în rândul societății, al colectivităților că, astfel de persoane vor fi judecate în stare de libertate.
Pentru aceste considerente, în baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală, se va respinge recursul inculpatei ca nefondat, inclusiv înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, inculpata va fi obligată la 40 lei, reprezentând cheltuielile judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală,
Respinge, ca nefondat, recursul penal declarat de inculpata - deținută în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva încheierii de ședință din data de 29 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul penal cu nr.unic - de Tribunalul Constanța.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Obligă pe recurenta-inculpată la plata sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Jud.fond.
Red.dec.jud.
Tehnoredact.gref.
2 ex./ 6 februarie 2008
Președinte:Valentin IancuJudecători:Valentin Iancu, Viorica Costea Grigorescu, Maria Uzună
