Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 635/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 635
Ședința Publică din 26 octombrie 2009
Complet compus de:
PREȘEDINTE: Ecaterina Ene
JUDECĂTOR 2: Monica Vadana Bogdan Adrian
-- -
GREFIER- - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU
Reprezentat legal prin procuror
*
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul,împotriva încheierii din 22.10.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest, asistat de avocat oficiu.
Procedura este completă.
S-a expus referatul oral al cauzei, după care:
Fiind întrebat recurentul-inculpat arată că își menține cererea de recurs formulată.
Nefiind alte cereri de formulat s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat oficiu, pentru recurentul-inculpat, solicită a se aprecia judecarea acestuia în stare de libertate, în raport de natura infracțiunii, gravitatea acesteia, vârsta victimei și starea procesuală a cauzei. Solicită onorar avocat oficiu din fondurile
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat. În cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive în raport de natura infracțiunii, gravitatea acesteia, urmările produse.
Recurentul-inculpat în cuvântul său solicită judecarea în stare de libertate, chiar și 2 săptămâni întrucât tatăl său este bolnav, se impune prezența lui în familie.
CU RTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului penal;
Prin încheierea din 22oct.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art.300/2 Cod pr.penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile articolului 3002, aliniatul 1 din Codul d e procedură penală, "în cauzele în care inculpatul este arest, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, procedând potrivit art.160."
Sub aspectul legalității,analizând dosarul cauzei, instanța constată că luarea acestei măsuri preventive față de inculpat a avut loc cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare, atât sub aspectul condițiilor de fond cât și sub aspectul condițiilor de procedură și întinderii în timp a măsurii.
Pentru luarea și menținerea măsurii arestării preventive este necesar să subziste cumulativ probe și indicii temeinice că inculpatul, săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, așa cum prevăd dispozițiile art. 143.C.P.P. și, de asemenea să existe probe din care să rezulte una din condițiile prevăzute de art. 148.
C.P.P.Astfel, la dosar există mijloace probatorii care vin să formeze convingerea că probabil inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat. în vedere declarațiile părții vătămate minore, a reprezentantului său legal, a martorului ocular, a celorlalți martori și G, concluziile SML B din 12.03.2009 și nu în ultimul rând declarația de recunoaștere parțială a inculpatului.
De asemenea, potrivit art. 136 alin. 8.C.P.P. la "alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedente și alte situații privind persoana față de care se ia măsura ".
Conform dispozițiilor articolului 5 paragraful 1 litera c din Convenția europeana a drepturilor omului, care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr.30/1994 si prin prisma prevederilor articolului 20 raportat la articolul 11 din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiunefărăaduce atingere prin aceasta prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul pana la soluționarea definitiva a cauzei.
Raportat la probele administrate până în acest moment al procesului penal, îl plasează pe inculpat la locul săvârșirii faptei, instanța apreciază că în speță, există motive temeinice de bănuială în sensul Convenției. Totodată instanța retine ca probele care fac dovada acestor motive verosimilenu trebuie sa aibă aceeași greutate ca si probele care ar justifica o soluție de condamnareiar luarea acestei masuri preventive restrictive de libertate nu este de natura sa aducă atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază inculpatul, până la exercitarea tuturor căilor de atac.
Sub aspectul temeiniciei,instanța, analizând, potrivit dispozițiilor art.300 indice 2.pr.pen. art.160 indice b pr.pen. constată că, există în continuare pericolul ca inculpatul să influiențeze partea vătămată, aceasta prezentându-se la termenul de judecată de astăzi, împreună cu tatăl său, fiind întrunite condițiile cerute de art.148 lit.
"b)există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă".
f) inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică."
În cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală.
Prin lăsarea în libertate a inculpatului, în aceeași comunitate cu victima, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță, în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.
La acest termen de judecată (22.10.2009), instanța a procedat la audierea părții vătămate minore, a reprezentantului său legal, precum și a inculpatului. Din relatarea părții vătămate, asupra situației de fapt, cu care instanța a fost sesizată prin rechizitoriu, reținem că inculpatul ar mai fi comis o altă faptă similară, care se pare că s-a consumat în totalitate, nefiind surprinși (așa cum s-a reținut prima oară în februarie 2008).
Față de această nouă situație instanța urmează să pună în discuție (după audierea martorilor) necesitatea aplicării dispozițiilor art. 336.
C.P.P.În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența CEDO care, în câteva cauze împotriva Franței (de exemplu cauza Letellier, hotărârea din 26 iunie 2001) a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște-prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă.
Ori, în cauza dedusă judecății, se constată, pentru aspectele mai sus prezentate, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă și în prezent și chiar potrivit art.160/b alin. 3.C.P.P. teza II, se apreciază că în cauză s-au ivit elemente noi, care să justifice privarea sa de libertate, infracțiunea pentru care este trimis în judecată inculpatul este în măsură, prin natura lor și consecințele produse și care s-ar fi putut produce, să releve un pericol cert pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică.
Alegerea și menținerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată, de împrejurările concrete în care se presupune că s-au comis, etc.
Pentru toate argumentele expuse mai sus, s-a apreciat că temeiurile care au dus la luare și menținerea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, așa cum s-a arătat în apărarea formulată, drept pentru care, menținerea stării de arest a inculpatului este necesară pentru a se asigura un sentiment de securitate, prin reacția promptă a autorităților judiciare în asigurarea bunei înfăptuiri a justiție în cazul acestor infracțiuni deosebit de grave.
Pe de altă parte potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul din următoarele pericole care trebuie apreciate "in concreto" pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariția a inculpaților sau pericolul de a fii tulburată ordinea publică.
În același sens s-a pronunțat și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei prin nr. R(80) 11 care la punctul 3 prevede că detenția provizorie nu poate fii ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a cursului Justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune gravă. Punctul 4 al Recomandării specifică în plus că dacă existența nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea totuși justifica, în mod excepțional în anumite cazuri în care se comite o infracțiune gravă. Cum în speță sunt întrunite cumulativ toate condițiile mai sus arătate prevăzute de legislația națională prin dispozițiile Codului d e procedură penală și de dispozițiile CEDO și R-80 CM al Consiliului Europei având în vedere complexitatea și particularitățile cauzei este evident că limitele unei arestări preventive rezonabile nu au fost depășite în speță și în acest context nu poate dispune judecarea în libertate a inculpatului.
Împotriva încheierii a declarat recurs la pronunțare inculpatul.
Oral, inculpatul a solicitat judecarea sa în libertate chiar și pentru o perioadă scurtă, deoarece tatăl său este bolnav și are nevoie de sprijinul inculpatului.
Verificând încheierea pe baza motivelor invocate și a lucrărilor dosarului, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor expune.
În primul rând se impune precizarea că motivele de recurs susținute personal de inculpat în ultimul cuvânt nu vizează legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, ci o situație familială deosebită pe care inculpatul pretinde că ar putea să o rezolve dacă ar fi pus în libertate.
De asemenea, cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii la prima instanță, în ultimul cuvânt inculpatul a solicitat punerea sa în libertate pentru a face rost de bani și de a identifica martori în scopul organizării unei apărări mai bune.
Verificând încheierea din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept în condițiile prev. de art.3856al.3 Cod pr.penală, instanța de control judiciar constată că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, soluția de menținere a măsurii preventive fiind riguros motivată cu argumente pe care Curtea și le însușește.
În plus, se impun următoarele precizări:
După cum este cunoscut măsurile preventive nu constituie sancțiuni pentru săvârșirea unei infracțiuni, luare lor având drept scop asigurarea bunei desfășurări a procesului penal în toate cele trei faze ale sale: urmărire penală, judecată, executarea hotărârii.
În același timp, potrivit art.1 Cod pr.penală scopul procesului penal este constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor.
Pe toată durata măsurii arestării preventive, orice verificare a legalității și temeiniciei acesteia impune instanței de judecată și obligația de a stabili dacă menținerea măsurii mai este necesară asigurării bunei desfășurări a procesului penal sau acest obiectiv poate fi realizat și prin punerea în libertate a inculpatului cu instituirea sau fără instituirea unei garanții.
În cauză, la luarea măsurii arestării instanța de judecată a constatat existența temeiurilor de arestare prevăzute de art.148 lit.b și f Cod pr.penală, temeiuri care se mențin și în prezent, așa cum corect a reținut prima instanță. Sub aspect probator cauza prezintă particularități determinate atât de natura infracțiunii, dar și de anumite caracteristici ale probelor.
Infracțiunea de viol constituie nu doar o gravă încălcare a legii penale, dar și o încălcare a normelor morale și de conviețuire sociale, ceea ce îi determină pe subiecții activi să aleagă locuri retrase sau închise (în speță), ferite de ochii celorlalți, fiind astfel îngreunată activitatea de strângere a probelor.
În plus, în cauză partea vătămată are în prezent 10 ani, vârstă care îi conferă vulnerabilitate, fiind ușor de influențat. De asemenea martora - unul dintre martorii principali ai cauzei - neaudiată încă, este concubina inculpatului, calitate prin prisma căreia ar putea fi influențată în depoziția sa. Într-o situație asemănătoare se află și martora, vecină cu inculpatul și care, deși este mama părții vătămate, nu a sesizat organele abilitate despre fapta ce face obiectul judecății.
Posibilitatea influențării martorilor, se circumscrie temeiului de arestare prev.de art.148 lit.b Cod pr.penală, dar în același timp constituie și un criteriu de evaluare a pericolului concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, deoarece ar conduce la împiedicarea bunei desfășurări a procesului penal.
Din considerentele arătate, în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.385/15 alin.1 pct.1 lit.b Cod pr.penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva încheierii din data de 22.10.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu.
În temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.10.2009, în prezența inculpatului.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.înch. -
Red.dec. -
Tehnored. - 2 ex.
27.10.2009
Președinte:Ecaterina EneJudecători:Ecaterina Ene, Monica Vadana Bogdan Adrian
